5,886 matches
-
sare întâmplătoare menită să-i dea iarăși libertății gustul ei. Este de observat, vorbind de îngeri, că, în momentul în care Ariel previne planurile ucigașe ale lui Sebastian și ale lui Antonio, Gonzalo, trezit din somn de cântecul lui Ariel, exclamă: „Îngeri păzitori, / Feriți pe rege!“ Dar nu un înger îl ferea, ci o ființă care se simțea neîngrădită nici de soartă, de vreme ce vorbește despre ea cu o anume detașare: „Destinul / Ce cârmuiește-acest tărâm de jos.“ Dar libertatea lui Ariel nu
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
nu mai așteaptă, drept răsplată, doar o laudă, ci îl întreabă pe Prospero: „Dar, stăpâne, mă iubești?“, „Din suflet, Ariel“, i se răspunde. Și, nu cu mult înainte de a-i spune, redându-i libertatea: „Mergi cu bine“, ducele de Milan exclamă: „Ce mult o să-ți duc dorul, Ariel!“ Fusese o relație exclusivă și secretă: Ariel, care îi vede și îi știa pe toți, rămâne tuturora - în afara lui Prospero - nevăzut. Cum va fi ales Ariel, o ființă metamorfică, să i se arate
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
Știm ceea ce este El, ci ceea ce nu este»”<footnote Stromate 5; 71, 3; cf. Mario P. Begzos, „Apophaticism in the Theology of the Eastern Church ...”, p. 333. footnote>. Aici avem prima prezentare clară a apofatismului patristic timpuriu. În legătură cu aceasta, Lot-Borodin exclamă: „(Clement) a instituit principiul apofatismului însuși”<footnote M. Lot-Borodine, La deification de l’homme selon la doctrine des Peres grecs, Paris Cerf, 1970, p. 26. footnote>. Origen este, de asemenea, un partizan al apofatismului: „Dumnezeu este de neconceput Și neperceput
Locul Sfântului Grigorie de Nyssa în tradiȚia apofatică. In: Adversus haereses by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/153_a_172]
-
sare întâmplătoare menită să-i dea iarăși libertății gustul ei. Este de observat, vorbind de îngeri, că, în momentul în care Ariel previne planurile ucigașe ale lui Sebastian și ale lui Antonio, Gonzalo, trezit din somn de cântecul lui Ariel, exclamă: „Îngeri păzitori, / Feriți pe rege!“ Dar nu un înger îl ferea, ci o ființă care se simțea neîngrădită nici de soartă, de vreme ce vorbește despre ea cu o anume detașare: „Destinul / Ce cârmuiește-acest tărâm de jos.“ Dar libertatea lui Ariel nu
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
nu mai așteaptă, drept răsplată, doar o laudă, ci îl întreabă pe Prospero: „Dar, stăpâne, mă iubești?“, „Din suflet, Ariel“, i se răspunde. Și, nu cu mult înainte de a-i spune, redându-i libertatea: „Mergi cu bine“, ducele de Milan exclamă: „Ce mult o să-ți duc dorul, Ariel!“ Fusese o relație exclusivă și secretă: Ariel, care îi vede și îi știa pe toți, rămâne tuturora - în afara lui Prospero - nevăzut. Cum va fi ales Ariel, o ființă metamorfică, să i se arate
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
Toyama, 98%. Chiar în tabăra Aliaților, aceste bombardamente au trezit reacții diferite. Președintele Truman, care autorizase atacul atomic, a declarat: "This is the greatest thing in history". Căpitanul L. Lewis, copilotul avionului, în momentul în care a văzut "ciuperca", a exclamat îngrozit My God, what have we done? Un sondaj de opinie efectuat după bombardament arată că 72% dintre britanici au fost în favoarea bombardamentului, iar 21% l-au condamnat. ****************************** Cu ocazia logodnei sale cu prințul Philip al Greciei, prințesa Elisabeta a
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
Iași, 1996, R. 334, p. 160. footnote>. Aceeașimărturie consideră că instanța care îl va acuza sau îndreptăți estepropria conștiință. Un scenariu al modului în care va fi judecat sufletul aflăm laSfântul Petru Damaschinul. Meditând asupra acelor clipe, scrii torul filocalic exclamă: „Vai mie, cum voi răbda mustrarea, mâniaînfricoșatului și nepărtinitorului Judecător; adunarea îngerilor fărănumăr; pâra și înfricoșata amenințare; hotărârea fără schimbare;tânguirea neîncetată; lacrimile nefolositoare; întunericul nestrăveziu; viermele cel neadormit; focul cel nestins; muncile de tot felul;căderea de la Împărăție; despărțirea
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
La 14 ani însoțește o trupă teatrală la Botoșani, Cernăuți și chiar mai departe, la Brașov. La 16 ani pleacă la Blaj pe jos, poposind prin sate și „adunând material”. La vederea Blajului, unde a răsărit „soarele românismului” (Aron Pumnul), exclamă: „Te salut din inimă, Romă-Mică. Îți mulțumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat s-o pot vedea”. Rămâne acolo o vreme pentru niște examene, după care merge la Sibiu, de unde pleacă la București, prin Rășinari, obiectivul său fiind trupele teatrale. În
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
întotdeauna cu promisiunea unei aventuri. Purtându-ne spre intențiile sale către trăiri subtile, către cunoaștere, cu țelul final al senzației de împlinire existențială, de revărsare de haruri către conștient și către sufletul pe care îl înalță. Frumusețea adevărată, în urma căreia exclamăm: "este dumnezeiesc, divin, perfect etc." vine întotdeauna din sănătate spirituală. Este completă, vitală, dă senzația că nimic nu trebuie scos sau adăugat. La ea, cea adevărată, nu lipsește nici unul din cele cinci elemente: armonie, naturalețe, rafinament și eleganță, dar mai
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
să le interpretăm. Logic, preotul avea dreptate, dar de ce simțea în sufletul lui altfel? Violeta, ție ți s-a întâmplat vreodată mintea să-ți spună una și cu sufletul să simți altfel, de unde știi ce e corect să urmăm? Ei! exclamă ea nervos, făcând treabă pe la bucătărie. Normal că mi s-a întâmplat. Dar n-am timp, dragă, acum de astea, am treabă. Întreabă și tu un psiholog, cred că nu mai ai mult și ai s-o iei razna de
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
de toate comorile umanității. Comori pe care nu ți le poate lua nimeni niciodată. Vor fi ale tale pentru veșnicie. Ar trebui să te simți ca un zeu ce posedă aceste lumi, ce posedă cunoașterea diversității și evoluției umanității. Aaaa!... exclamă Noel. Ar putea fi parte integranta a acelui ideal faustic din înțelesurile moderne, ce reprezintă idealul uman de a trăi fericirea, prin setea de cunoaștere, prin nevoia nobilă de stăpânire a valorilor spirituale și materiale ale lumii, în ultimă instanță
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
și să se gândească la faptul că, neîndoielnic, nu-ți judeci niciodată nepărtinitor cauza." Teoreticienii nu afișează decât dispreț pentru ceilalți spectatori, pe care nu încearcă să-i cucerească. Desmarets de Saint-Sorlin, în Argumentul Vizionarilor (Argument des Visionnaires), din 1637, exclamă astfel: "Dar de când ignoranții au devenit atât de importanți în Franța, încât să trebuiască să ne interesăm atâta de ei, și să fim obligați să avem grijă de a le plăcea? Înseamnă că le datorăm respect, fie caracterului inferior al
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
persoană a râs și-a plâns uneori de același lucru în același sfert de oră. O doamnă foarte respectabilă, fiind într-o zi la căpătâiul uneia dintre fiicele ei care era în pericol de moarte, înconjurată de toată familia sa, exclama izbucnind în lacrimi: "Doamne, dă-mi-o înapoi, și ia-i pe toți ceilalți copii ai mei!" Un bărbat care o luase în căsătorie pe una din celelalte fiice ale sale se apropie de ea, și, trăgând-o de mânecă
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe când ele ațipiseră; de cealaltă, era văzut vinovatul, cu fruntea încinsă de o legătură, sărutând picioarele statuii Minervei și implorându-i ajutorul. Aici, Oreste își adresează jelania zeiței; acolo, se agită Furiile; merg, vin, aleargă. În sfârșit una dintre ele exclamă: "Iată urma de sânge pe care paricidul a lăsat-o cu pașii săi... Îl simt, îl simt..." Ea merge. Surorile-i nemiloase o urmează: ele trec, din locul unde erau, în adăpostul lui Oreste. Îl înconjoară, scoțând strigăte, fremătând de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
la poarta unei case tip fortăreață și că s-a obținut un ordin ca să fie închis acolo. Cum este curajos, s-a oprit pe loc; își duce mâna la garda sabiei; și, uitându-se înspre mine cu niște ochi indignați, exclamă, pe un ton plin de furie și dispreț totodată: Ah mon ami! Am înțeles. L-am liniștit; și veți fi de acord că eroarea-i nu era deplasată." Teatrul, care stârnește atât de mult entuziasm în epoca Luminilor, are totuși
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de dorință, teatrul este cel pe care Rousseau îl condamnă, în însăși esența lui. Numai în întâlnirea specială dintre actori și spectatori care se recunosc ca atare există el. Atunci când bariera care îi separă este nimicită, fenomenul teatral dispare. "Cum, exclamă el, să nu fie de trebuință niciun spectacol în Republică? Dimpotrivă, este nevoie de multe. Ele s-au născut în Republici, în sânul lor sunt văzute strălucind cu un adevărat aer de sărbătoare. Căror popoare li se potrivește mai bine
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cele mai secrete ascunzișuri ale inimii, și care-l scot la iveală fără ca omul să-și dea seama, este adevărat. Pentru că el arată fața reală a omului și niciodată caricaturizarea lui, nu stârnește nicidecum râsul. Nu veți auzi niciun tată exclamând pe un ton glumeț dureros: Dar ce naiba căuta el pe galera aceea? Și niciunul nu va intra în camera fiului său rupt de oboseală, adormit și sforăind pe un pat nenorocit: jelania acestui tată nu va fi întreruptă nicicum prin
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sunt nobile de la natură. Trebuie numai să îndrăznești să te încrezi în acest frumos firesc; îndrăznesc să afirm că vei fi mai tragică"." Voltaire, pentru care ea a creat în Electra rolul-titlu, a fost uluit de îndrăzneala ei. El a exclamat, după cum povestește puțin mai încolo Marmontel, scăldat în lacrimi și plin de admirație: Acest lucru nu-i creat de mine, ci de ea; ea și-a creat rolul." Un nou tip de joc se năștea datorită ei pe scenele franceze
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o mare plăcere. Cinicul Demetrius atribuia întregul efect instrumentelor, vocilor, decorului, în fața unui mim care îi răspunse: Privește-mă jucând de unul singur; și spune, după aceea, ce vei vrea despre arta mea. Flautele tac. Mimul joacă, și filosoful, uluit, exclamă: Nu numai că te văd; te aud. Îmi vorbești cu mâinile."37 "Ce efect, arta aceasta, adăugată discursului, nu ar produce? De ce am separat noi ceea ce natura a unit? În fiece moment, gestul nu răspunde vorbirii?" De aceea Diderot atribuie
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
adera. Pentru ei, acest "model ideal" nu este, ca pentru Antici, etern și imuabil, ci istoric și temporal. El se constituie, după părerea lui Diderot, "cu timpul, printr-o înaintare lentă și curajoasă, printr-o tatonare lungă și grea". "Prietene, exclamă omul cu paradoxul, există trei modele, omul din natură, omul poetului, omul actorului. Cel din natură este mai puțin mare decât cel al poetului, iar acesta și mai puțin mare decât cel al marelui comediant, cel mai exagerat din toți
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
îi trasează canevasul în cinci acte. De când s-a prăbușit Vechiul Regim, transformările sociale care au zguduit Franța în mai puțin de două generații, Revoluția, Directoratul, Imperiul, Restaurația, i-au modificat în profunzime gustul. "Ce schimbare de la 1785 la 1824! exclamă Stendhal, în Racine și Shakespeare. De două mii de ani de când cunoaștem istoria lumii, o revoluție atât de bruscă în obișnuințe, idei, credințe, poate că nu s-a mai întâmplat." Cât despre Hugo, în 1830, în Prefața la Hernani, clamează: "La
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în teatru, unde nu este decât un "cache-sottise"86, un josnic artificiu. El scrie, sub formă de notă: "Gândul și sentimentul" trebuie să fie înainte de toate enunțate clar în genul dramatic, opus în asta poemului epic. The table is full, exclamă Macbeth tremurând de groază când vede umbra acelui Banco, a cărui asasinare a ordonat-o acum o oră, luând la masa regală locul ce-i este rezervat lui, regelui Macbeth. Care vers, ce cuvânt poate completa cu ceva frumusețea unei
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
viciul. Dacă se străduiește să descrie mizeria și nebunia umană sub toate formele sale, o face în scopul moral de a descoperi cauzele răului social, cu speranța de a le eradica. În Prefața la Cârciuma (L'Assommoir), în 1877, el exclamă: "Cârciuma este cu siguranță cea mai castă dintre cărțile mele. Este o operă plină de adevăr, primul roman despre popor care nu minte și care are mirosul poporului. Și nu trebuie să tragem concluzia că întreg poporul este rău; căci
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Posibila asimilare a îndărătnicului personaj cu autorul însuși înlesnește decriptarea unei atitudini existențiale manifestate în plan artistic prin reversul exercițiilor admirative. Actul parodic îi reiterează astfel gestul rebel, de afirmare răspicată a poziției contrare, demistificatoare, pentru că, parodiind, artistul pare a exclama contrariat, asemenea alter-ego-ului său, Ion: Cum o să vă placă, nene, săracul de mine? ... măgar! din gură! Carnavalul de Venezia!! cu variațiuni!! [...] Nu trebuie să vă placă! De ce mă, pârlitule? Că nu e de plăcut! 92 Pe o scară imaginară descendentă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pat și luă de acolo un taler acoperit. Controlai pe menu: "Supréme de merlans batelière"... După ce mi-am căpătat porția, am gustat o bucățică, concentrându-mă... Parcă-i scrumbie... Da, da, ...scrumbie de poloboc... cu ceapă și cu oțet... Franțuzul exclamă cu entuziasm: Asta-i mâncarea mea!... Delicios!... Face bine la ficat. Și gastronomul nostru, încântat că scrumbiile au și proprietăți medicale, a scos și capetele, a consumat toată ceapa adunând cu meșteșug și oțetul, în sfârșit s-a comportat astfel
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]