4,726 matches
-
pentru istoria intelectualității românești din secolul XX, personalitate care și-a pus amprenta, într-un mod decisiv, atât în planul cercetării științifice, cât și în planul conștiinței umane. Raportul dintre știință și credință a reprezentat o problemă fundamentală care a frământat Evul Mediu, Renașterea și a cărei miză s-a pierdut, fiind eliminată din proiectul modernității. Această chestiune abordată în cazul lui George Manu1 ilustrează un moment exemplar din existența savantului, înscriindu-l în tradiția elitei intelectuale interbelice. Modernitatea a obnubilat
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
a fi văzut și trăit multe neplăceri datorate efectelor celor trei secole de sclavie americană? Un bărbat care venise, pur și simplu, în calitate de observator? Nu. Nici gând. Black ne îndrumă, treptat, ajutându-ne să ne clarificăm gândurile cu care ne frământăm, deja, de suficient timp: contextul adresei de la Coatesville este "mai puțin un loc particular, cât o cultură"131; locul său este "un continent", iar timpul adună secole; publicul constă în "cei interesați în interpretarea plină de sens a istoriei și
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
drojdie, aluatul nu dospește. (Fără pasiuni, care pun În mișcare disponibilitățile creatoare ale personalității, aceasta nu Înflorește.) „Viața ar fi un somn sau o realitate În mod esențial mediocră, dacă n-ar salva-o indivizii care În mod permanent se frământă cu un gând, se consumă cu o simțire și se topesc Într-un avânt sau o prăbușire. Dintr-un nivel superior al vieții, faptul de a te prăbuși dramatic este mai revelator pentru fenomenul vital, decât stingerea lentă Într-un
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
nu numai că faptul sau rezultatul respectiv trebuia să se producă, dar și că acestea ne caracterizează.) Conștiința efemerității condiției umane trebuie să-l responsabilizeze pe om În privința folosirii disponibilităților sale psihice native: „Abia șoptind, argila spune olarului care-o frământă: «Gândește-te c-am fost odată ca tine... Nu mă brutaliza!»” (Omar Khayyam). Vorbim de lup, și lupul la ușă. Există o fatalitate a Întâmplării: Într-adevăr, aceasta poate coincide uneori cu faptul dorit de noi, iar alteori, dimpotrivă, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
a textului poetic, mai ales odată cu pătrunderea în modernitate, limbajul constituie unitatea de măsură care intervine în stabilirea unei anumite relații dintre text și operă. Desigur, procesul devenirii limbajului obișnuit în limbaj poetic este unul istovitor, fabricat în laborator și frământat cu migală de iscusința mâinii de artist: "Convertirea materialului lingvistic în obiect estetic reprezintă o activitate transformatoare, un proces în cadrul căruia se constituie și se anulează limbajul poetic, a cărui unică modalitate de a fi este cea procesuală"12. Limbajul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
fim lucizi, să înțelegem necesitatea... Vera: Păi tocmai asta e, că tu nu înțelegi necesitatea! Ilie: (superior) Vera, cred că n-ai înțeles bine ce-am vrut să spun... Vera: Se poate... Eu te înțeleg din ce în ce mai puțin. Ilie: Nu te frămînta, că nu ești singurul om care nu mă înțelege. Ștefan: Iliuță, cumnate. Eu nu mă prea amestec în ale altora sau dacă o fac, o fac atunci cînd mi se cere părerea. Ilie: Eu ți-am cerat părerea în legătură cu cavoul
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Ea 2: Da... așa e... la asta nici nu mă gîndisem... știe toată lumea... eu credeam, ha, că numai eu știi Ce prostie! Ai dreptate, sigur că da. Nici eu nu știu să fac. El n: Întîi și-ntîi, nu te mai frămînta atît. Fii calmă, pentru că numai așa o să știi ce să faci. Și, la nevoie, dacă vrei, o să-ți mai spun și eu ce să faci... Înțelegi? Dar numai dacă vrei. (Ea 2 îl privește din nou cu surprindere) Mie nu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
nimeni în afara îngerilor/ Dumneata însuți ești un înger spunea Filozoful" ("De unde vine umbra"). Întreaga poezie se concentrează în jurul ideii de sacrificiu, precum și a câștigării încrederii marelui public: să fie ascultat și atunci poate să moară " Pe aceste izvoare ce-mi frământă închipuirea". Universul "pustiei" devine universul spiritual al poetului, univers supus trecerii peste care veghează cel căruia poetul îi înalță "imne". "Un imn trebuie spus noaptea și numai celui/ Care singur veghează trecerea". Confundarea poetului cu absolutul în sensul atingerii unei
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de copilărie: Îmi pare rău, copile, că trebuie să pleci/ așa curând din gesturile mele."/ Contactul cu marea dezvăluie altfel lumea, și versurile populare în contextul cărora poetul dă sens meditației ne amintesc de Eminescu: "Mare neagră, mare albastră/ Ce frămânți gândirea noastră/ Noapte, de când te-am văzut/ Sunt mai grav și mai tăcut,/ fața mi-e mai tulbure,/ buzele în murmure,/ și de-ncerc să te înțeleg/ Mai neînțeles m-aleg./ Mare, vis de Prometeu,/ Ce mă-nhumi în somn mereu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
în multe din celelalte volume, totul se topește în scopul alimentării energiei și proliferării: "Pieptul pietroiului ciocănește/ Să se lipească fata de fecior/ cum se freacă pește pe pește/ când și-amestecă semințele lor". Ideea se repetă în "Descântec de frământat pâinea", în "Asupra plămadei: "nimicule/ atotputernice nimicule/ purtător de sămânța curentului divin/ aștri pulsând la tine în testicule/ rațiunile lui seminale te prefac în destin". Actul împreunării este identificat în dimensiuni cosmice: "Alți stropi te ascultă dintre galaxiile nebuloase/ prin
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Poetul îi stăpânește limbajul: "Boarfo! Nu ți-a fost șucar/ Să bagi mâna-n buzunar?". Întoarcerea poeziei la istorie, la tradiție o sesizează Marin Sorescu la câțiva poeți printre care și A. E. Baconsky, intuind în același timp tipul abisal, frământat de întrebări: "în mine-un scit se căuta pe sine,/ având drept torță marile neliniști". Pe Ion Horea îl parodiază pentru nota ostentativ pășunistă: "Chiar în minuta asta pe-al șesului porthart/ a mai căzut o nucă și-un turchestan
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
creator. Este una din formele de salvare inventate de modernitate ca reacție la golul pe care l-a lăsat în sufletul oamenilor uitarea Lui Dumnezeu. * În numele eticii intervenim în destinele individuale sau colective schimbându-le traiectoria. Marea problemă care mă frământă în legătură cu etica: cum putem să-i fundamentăm existența? Pe ce se bazează dreptul nostru de a judeca pe ceilalți și de a judeca în general? Nu este oare doar o parte a orientării conștiinței noastre dezvoltată în lupta pentru supraviețuire
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
majoră. Deși sufeream amândoi, tot eu eram cea pedepsită: pironise ochii în televizor și ridicase între noi zidul înspăimântător al tăcerii... Recunoșteam o situație tipică de criză, dar calitățile mele de manager nu-mi erau de niciun folos: oricât mă frământam, nu găseam o soluție. Întâmplarea, soarta, habar n-am ce-a fost, dar în acele clipe de cumpănă știu că am aruncat privirea pe fereastră și ochii mi-au căzut pe blocul vecin. Trei etaje mai jos și circa 15
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
ce gândiți în acest moment: dacă iubiții noștri ne pot asigura o viață sexuală minunată doar cu pâine și parizer, ce sens are să ne mai complicăm? De ce să ne batem capul cu ceai, supă la plic, ouă fierte? M-au frământat și pe mine aceste întrebări, am căutat și eu o ieșire alternativă din această dilemă, dar nu există altă cale. Munca în gospodărie este exact ca epilarea cu ceară; în primii ani de viață rămâne un concept cu totul străin
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
peste noapte la mine, iar dimineață m-a văzut nemachiată. Dacă nu l-aș fi considerat un puști alintat, m-aș fi simțit teribil de ofensată de reacția lui. Știam însă cât arată ceasul meu biologic, de ceva vreme mă frământa un gând și la cafea am testat terenul: i-am vorbit pe un ton oarecum glumeț despre un copil al nostru... S-a speriat și mai tare, n-a mai avut replică, dar și-a tras pantalonii pe el și
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
pământ” (lat. humilis = care este la pământ, Înjosit, umilit, slab, neînsemnată. Ea arată o stare de slăbire a Eului personal, autoacceptată sau impusă către de alții. Sentimentele morale egoiste, mai sus menționate, stau la baza situațiilor Închise ale vieții, care frământă, torturează fizic, sufletește și moral individul, făcând ca acesta să sufere. Suferința, În plan sufletesc, durerea În plan fizic, corporal, chinul În plan moral sunt cele trei forme majore care configurează „situațiile Închise” ale vieții unui individ. Din aceste considerente
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
viața, omul și destinul său. Alături de ele, se Înscrie, ca situație limitativă a vieții, și chinul. Chinul este suferința produsă de o nedreptate sau de un păcat comis de individ, În raport cu normele juridice sau moral-religioase ale societății, suferința ce-l frământă pe individul care a comis un act reprobabil pentru care se simte vinovat și trebuie să răspundă. Dincolo de aspectele formale ale chinului, trebuie Însă văzute sensurile profunde psihomorale ale acestuia. De ce se chinuiesc sau de ce sunt chinuiți oamenii? Orice chin
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
o relație bazată pe intimitate sau pe contagiune simpatetică, care are la bază, ca punct de plecare, o „inducție afectivă”. Să ne referim la suferință. Eu văd Suferința pe fața celuilalt. Ea se extinde ca expresie la Întregul corp (Îmi frământ mâinile, plâng, mă agit etc.Ă și prin aceasta neliniștea mea se transmite și celorlalți, fie ca simplă compătimire, fie ca act de contagiune psihică. Se poate conchide că există un anumit limbaj al apropierii dintre mine și celălalt, care
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
sfârșind prin a genera stări de tensiune, suspiciune, conflicte interpersonale. Problematica omului nu mai este frământarea interioară, de factură socratică sau faustică. Este cu totul altceva: o angoasă a disperării. Nici Socrate și nici Faust nu sunt singuri. Ei sunt frământați, dar nu sunt singuri În frământarea lor. Frământarea lor este interogația la care se poate da un răspuns. Angoasa omului modern este disperarea dată de absența oricărei perspective, o Încremenire, o stare de pietrificare sufletească și morală, pe care omul
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
de un spirit; prin totul străbate / Sufletul, unul, mișcând pe toate-n Întregul cel veșnic”. Această forță interioară este o potențialitate inepuizabilă. O sursă continuă de energie care alimentează totul: natură, ființe, oameni. Este forța spiritului universal. Fascinația energiilor Îl frământă și pe Faust care caută răspunsul, cercetând originea, Începuturile lucrurilor (Goethe, Faust, IĂ: La Început a fost Cuvântul. Mă și opresc. Cine m-ajută să fac pasul? Cuvântul? - Nu pot să-l prețuiesc atât de mult! Altfel va trebui să
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
tot așa de curată și de distinsă, mergînd cu tramvaiul, a înlesnit călătoria minusculei bestii. Pe lîngă lipsurile alimentare, sîntem și prada unor sinistre insecte”.2) Care-i legătura între Plumb și restul poveștii? Ori de cîte ori lumea e frămîntată de probleme iscate de mizerie, ea nu va căuta, admițînd că mai citește, poezia, cu atît mai puțin o poezie precum cea din volumul lui Bacovia. Așa s-a întîmplat în 1916, așa după Al Doilea Război Mondial, așa se
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
-n oglindă/ Și vezi cît de frumoasă ești!...// Cînd singură parcă te sperii/ De patima ochilor tăi,/ Ce ard de farmecul durerii,/ în spasmul visului dintîi.// Căci ești în vîrsta cînd fioruri/ Te apucă-așa, ca din senin,/ Cînd te frămîntă mii de doruri./ Și nici nu știi de unde-ți vin...” 7). în romanul Dan, fiorii ating conștiința în modul cel mai dramatic: „Toate aceste chipuri [de oameni pe care i-a cunoscut, buni și răi - n. m.] îi apăreau simultan
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Aparent, enigma „amanților” e incomprehensibilă. Ce altceva i-a provocat să iasă din case pe-o așa vreme, dacă nu decorul dezolant, evocator de analogii cu moartea? Poetul nu e doar observatorul agitației lor paroxistice, ci chiar unul dintre ei, frămîntat de aceleași semne și presimțiri. în ceilalți te vezi întotdeauna mai bine. De aceea distanțării îi urmează solidarizarea, și invers, dovadă trecerea de la tristețe la rîsul „fără sens”. Acesta echivalează cu o concluzie: față cu moartea, suferința din dragoste e
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
e depărtat izvorul”, vorba altui scriitor), au o măreție a profunzimii și un sunet plin; cele „fără” sînt pripite, discordante, „reci și nesincere”. Poezia „Vînt” a apărut în 1915. Pe Bacovia problema propriilor versuri, cu sau fără talent, l-a frămîntat în continuare. Una din concluziile la care a ajuns e cuprinsă în următoarea „divagare utilă”: „în poeme de Plumb, acolo sunt neîntrecut...!”4). La afirmația sa, ar trebui, poate, de adăugat că „poemele de Plumb” nu se limitează la volumul
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
-o: „Rămînea că totul e vanitate... și luna înclina spre apus cu o lumină de spaimă peste orașul adormit în zăpadă, reflectîndu-se și pe multe fotografii de porțelan prin cimitire...” 6) Oricum, ideea de cimitir (ca sinonim al morții) îl frămînta. Vrînd nevrînd, cu cît înaintează în vîrstă, cimitirul i se impune ca o destinație fatală: „Curg zilele spre cimitir/ Trist, una cîte una,/ Și destrămînd al vieții fir/ Se duc pe totdeauna.// Și-acolo, încet, molcomitor,/ Se-adună în suspine
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]