7,117 matches
-
dragă: coloana de apă rece spartă, burlanele crăpate, haznaua înfundată cu ziare, cârpe și mâncare stricată, canalizarea bubuind în pivniță. Nu eram profesori, ci administratori de bloc, sudori, zidari, mecanici, tinichigii, fochiști. Lucram fără mănuși, opream apa, spărgeam zidul, cârpeam găurile din țevi cu ziare și ipsos, așa cum învățasem de la părinții noștri. Îmi pierise zâmbetul, nici de ironii nu mai aveam chef. Devenisem supraveghetorul boxelor (frații „Brothers“ sau muncitorii de la depou le spărgeau trimestrial) și diagnosticianul hidroforului (noaptea, ascultam cu urechea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
rămăsese baie decât cu numele. Chiuveta lipsea, iar cada nu fusese montată; nici n-ar fi încăput pe ușă. În locul closetului, o adâncitură dreptunghiulară la nivelul picioarelor, decupată în ciment, ca o platformă de lansare. În mijlocul ei, pe drept, o gaură rotundă și două tălpi metalice cu striuri, ca niște pedale. Te așezai pe vine și apăsai când frâna, când accelerația, ca la camioanele „Bucegi“. Alături, lângă platformă, o cană de plastic și-o găleată cu var. Nu trebuia să fii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Facultate, le-am împins pe toate într-un dulap. Maria, curioasă, s-a uitat peste tot, după care a deschis dulapul. Pe lângă ce v-am spus, mai creșteau pe-acolo o grămadă de nimicuri, vechi și indispensabile: cearșafurile familiei (cu găurile inerente produse de trecerea timpului), niște căciuli de blană (învelite în plastic și levănțică), nasturii lui taică-meu (închiși într-o cutie lungă de sidef: vreo 200, de toate formele și mărimile), două perii de pantofi (cu firele pe jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
o brichetă (nefuncțională, am încercat-o de mai multe ori), un samovar (da, intră și-așa ceva într-un dulap!), un carnet CEC învelit într-un prosop mai mic (așa se feresc obiectele prețioase de hoți; mai e și varianta cu gaura sub parchet), niște pijamale dungate, spitalicești (nu râdeți: orice bun român păstrează câteva în dulap), o cutie cu șuruburi. Pe scurt, dacă intrai în dulap, treceai din dormitor direct în magazie. Nici Alice n-ar fi reușit mai bine, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
la oraș cum poate să și tacă. Atunci era bine, frumos, ca duminică seara, când apărea Ceaușescu la televizor și anunța că nu se mai iese cu mașina o săptămână și se închid și școlile. Ne prostiseră cu anotimpurile, cu gaura din stratul de-ozon, cu Gulf-Stream-ul, cu revoluția, cu capitalismul, cu tot. Nu te mai puteai încrede în nimeni. Avansam lent, apos, ca motanul încălțat cu găleți din ultima proză a lui Urmuz (s-a publicat în august 2004, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ce trebuie, trimiteam zadarnic semnale în spațiu, ca telescopul uriaș din Puerto Arecibo, care îi caută și-astăzi pe extratereștri. Nimic nu se potrivea, între iradierile mele ipotetice de iubire și lumea ce defila țanțoș dincolo de geam exista o imensă gaură neagră. Momentul în care femeile de care mă apropiam cădeau în ea era diferit: unele de la prima privire, altele în patul meu virtual, altele după luni grele și inabile de plimbări prin Cișmigiu (parcul sărăntocilor, pe care nu puteam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
unghi de 45 de grade, să poți pune piciorul; tabla de susținere, scurtată din clește sau făcută franjuri cu freza. Cât despre zid, el fusese spart de-a dreptul, cu lovituri năpraznice de baros: a doua zi, se căsca o gaură de dimensiunea unui copil, prin care muncitorii săreau în stradă, pe traseul prestabilit. Conducerea reacționase prompt, gaura fusese cârpită cu bare groase de fier-beton, ca la Jilava. În noaptea următoare, muncitorii se înarmaseră cu-o scară mică, metalică, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
franjuri cu freza. Cât despre zid, el fusese spart de-a dreptul, cu lovituri năpraznice de baros: a doua zi, se căsca o gaură de dimensiunea unui copil, prin care muncitorii săreau în stradă, pe traseul prestabilit. Conducerea reacționase prompt, gaura fusese cârpită cu bare groase de fier-beton, ca la Jilava. În noaptea următoare, muncitorii se înarmaseră cu-o scară mică, metalică, pe care o cimentaseră la rândul lor în perete. Urcai pe ea și pe urmă te sprijineai de barele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
l-am ascultat și-am pus mâna pe telefon, să sun la 981. „Nu, dom’ profesor, nu ăla!“, a râs șeful. După care a înhățat o sticlă de „Borsec“ de-un litru jumate, i-a înfipt cu-o șurubelniță trei găuri în capac și s-a apucat să stropească lipiturile încinse: „Ăsta-i pompierul, dom’ profesor! Scuipă apă, să nu ia foc instalația!“ În schimb, aveam o slăbiciune pentru scena cu frizerul și clientul lui. Mă fascinase întotdeauna voluptatea frizerilor de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
chica, silind moațele să se răsucească sub colțurile gurii. Mă scoteau din sărite și unele accesorii, cum ar fi ochelarii rotunzi (nu cerusem o întâlnire cu John Lennon), sandalele cu mustăți (o specie de pantofi la mare modă, cu-o gaură în deget și niște smocuri de blană lipite jur-împrejur) sau dilatatorul de păr (o sculă rotundă, cu un bulb în formă de conopidă, prin care ieșea aerul din foen). Nu mă imaginam făcând sex lângă un dulap de țară, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
la „Casa Scânteii“, Lenin fusese dat jos și-n locul lui aterizase o rachetă cu două steaguri înfipte-n capac; în Aviatorilor, trântiseră un disc metalic, ciuruit, pe iarba din scuar (i se zicea când OZN-ul, când aspirina cu găuri, și ruginise imediat); pe Iancului, lângă metrou, aterizase Eroul Necunoscut, cu ranița sovietică, pietrificată, ca buteliile unui scafandru cosmic; lângă „Drept“, Kogălniceanu fusese supraânălțat (se ridica pe-un platou de fier, cu mâinile-n buzunare, ca pistolarii din Trandafirul galben
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
holuri și-n bibliotecă. Aș fi obținut un preț bun pe-ăsta, mișcarea în spațiu-timp a clădirii, cu tot cu oamenii ei și Daciile Securității din față, purta o valoare inestimabilă, de document viu. Din nefericire, Bucureștiul trecea ca universurile paralele prin găurile de cheie ale astrofizicii, ieșind de fiecare dată în altă parte, acolo unde nu mai putea fi observat. Nimeni nu-l găsea pe hartă, iar dacă aveai norocul să dai de el prin vreo bibliotecă, paginile ce-l încadrau, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Holurile patinau în ciment, ca ale noastre, și se terminau în ușițe joase și dosnice. Peste toate guverna o femeie înaltă, brunetă, îmbrăcată de sus până jos în negru, căreia studenții îi ziceau Komissăreasa. N-am amintit însă de celelalte găuri negre ale facultății noastre: podul care nu există, deși toată lumea vorbește de el și-l vezi și de-afară, din stradă (l-am căutat cu lanterna, cu decanul și studenții, și nu l-am găsit); camera încuiată de la etajul 3
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
chit. Mirosea proaspăt, umed, a lucrare recentă. Am scos din buzunar cheile catedrei și-am început să răzui între perete și tocul ușii. O bucată groasă de chit s-a desprins, căzându-mi pe picioare. Mi-am lipit ochiul de gaură (nici nu mergea mai mult; dincolo de chit, găseai o armătură de cărămidă cu beton) și-am dat peste ramele altei uși, în spatele celei capitonate. Ramele nu erau prinse perfect de perete, zidul se deplasase puțin, ca după cutremur, lăsând o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
până am început să simt usturimi de la tencuială. Nu era chiar beznă pe culoar, mai degrabă o lumină chioară, de antrepozit sau băcănie. Umbrele jucau nepotrivit pe ziduri, oricând bănuiai că poate sosi cineva. Tocmai când mă pregăteam să lărgesc gaura, de undeva din interior a sărit o clapetă. S-a auzit clar zgomotul: TRAC!, scurt și spart. E genul de sunet familiar, care îți rămâne în urechi când se umblă la întrerupătorul defect de la baie. M-am ferit brusc, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
camion al armatei care aștepta jos. Camionul a făcut turul facultăților, după care a dispărut. Mai aflasem de la un coleg că, prin ’96, la o renovare a secretariatelor, un muncitor dăduse jos tabloul cu Lovinescu și descoperise în spatele lui o gaură în perete, de dimensiunea unui mic geamantan. Din gaură fusese extrasă o cutie de lemn, cu butoane, cabluri și-o manetă ca de vatman. Lumea s-a adunat în jurul cutiei, de la asistenți la paznicul facultății. Fiecare vroia să pună mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
turul facultăților, după care a dispărut. Mai aflasem de la un coleg că, prin ’96, la o renovare a secretariatelor, un muncitor dăduse jos tabloul cu Lovinescu și descoperise în spatele lui o gaură în perete, de dimensiunea unui mic geamantan. Din gaură fusese extrasă o cutie de lemn, cu butoane, cabluri și-o manetă ca de vatman. Lumea s-a adunat în jurul cutiei, de la asistenți la paznicul facultății. Fiecare vroia să pună mâna pe obiectul misterios. Dacă trăgeai de manetă în jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
jos, butoanele se aprindeau și, printr-un difuzor lateral, auzeai tot ce vorbeau decanul, secretarele și șeful de catedră, deși nici unul nu era de față. Dacă, în schimb, ridicai maneta, cablurile începeau să sfârâie de parcă băgaseși curent prin ele. Din gaura tăiată în perete pornea un zumzet, prelungit prin pereți, apoi pe coridoare, până sus la etajul 3. Acolo, deasupra ușii capitonate, altă surpriză - suna un clopot, ca la incendiu: DING-DING-DING-DING! Așa ceva nu se mai auzise de pe vremea războiului, când vuiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
am anunțat pe Mihnea. „A sărit din cutie-n mijlocul emisiunii...“ „L-ai văzut tu?“, s-a interesat Mihnea, absent. „Nu, da’ mi-a povestit Andrei. L-au împachetat frumos, cu panglică și baloane colorate, i-au înțepat și două găuri în cutie, să nu scape nimic. Pe urmă i-au adus-o pe nu știu ce mătușă din Australia. Cică nu mai putea Gino, zicea: «Bă, le vedeam picioarele balerinelor prin găurile alea, îmi venea să fac ferfeniță cutia și să ies
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu panglică și baloane colorate, i-au înțepat și două găuri în cutie, să nu scape nimic. Pe urmă i-au adus-o pe nu știu ce mătușă din Australia. Cică nu mai putea Gino, zicea: «Bă, le vedeam picioarele balerinelor prin găurile alea, îmi venea să fac ferfeniță cutia și să ies pe scenă în minutul doi!»“ „L-au reunifi-ficat cu-cu familia!“, a observat Cezar, voios. Cezar era întotdeauna voios; și când te înjura, îți zâmbea șăgalnic. „Auzi?“, i-am zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de culoarea peștilor morți. Dispăreau în subsol, cu lopeți și târnăcoape, uneori și cu niște furtune zimțate, inelare, bombate ca viermii de mătase. Nimeni nu afla ce fac acolo, reparația dura zile, uneori chiar săptămâni; după ce terminau, plesnea altă conductă. Găurile erau cârpite cu niște cuie mai mari, înfășurate în iarbă uscată (instalatorii îi ziceau „cânepă“: „Ai adus cânepa?“, „Păi cum vrei să-ți închidem spărtura, tataie, dacă n-ai cânepă?!“). Spărturile se astupau cu ziare și cârpe, peste care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
le țineau acum ascunse în sacoșe sau încuiate prin tarabe sau depozite. Unii, de frică să nu li se fure, veneau cu ele și la lucru, direct în portbagaj, le păstrau acolo și vara, și iarna, învelite-n prelate cu găuri de-aerisire, să nu mucegăiască. Așteptau să treacă timpul, să crească treptat cererea și, după ani buni, poate chiar cincinale, să le revândă pe sume astronomice. Era ca și cum strânseseși toate Van Gogh-urile de pe piață, și-acum pândeai la televizor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
oamenii cădeau de-o parte și de alta a ei, țipând de spaimă și neputință. 38-ul se mișca greoi și precis, conform graficului. Prin stratul de geamuri aburite zăream sforile brațului electric din primul vagon, balansându-se prin două găuri perforate în acoperiș. La fiecare oprire, sfoara cobora și se-oprea din mișcare, ca funia de la gâtul unui spânzurat. Duhnea a săpun și petrosin. Podelele patinau pe niște grătare lungi de lemn, înnegrite de timp și de sutele de mii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
l-a tras cu pricepere pe cap. Am inhalat mirosul de cânepă, l-am asociat cu lăzile copilăriei, în care mă ascundeam la Moroieni de nepoții Leordenilor, după care n-am mai știut nimic. M-am prăbușit senin, într-o gaură neagră și cleioasă. X. Epilog Ne-am așezat pe scaune, unul lângă altul, ca la teatru. În mijloc, tot pe-un scaun, dar legat fedeleș și cu fața acoperită, stătea un bărbat de-o vârstă cu mine. Purta cămașă, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ceafă, măsurat, cât să scoată un geamăt. „Vezi că poate?“ S-a plimbat apoi în jurul lui, aproape înțelegător. A scos un briceag din buzunar, l-a apucat pe tip de gât și, printre gemete și pufnituri, i-a tăiat două găuri în sac: una la gură, alta sub nas. Avea un nas enorm tipul, cât al meu. „Acum ne spui, prietene, ce căutăm aici?“ Din nou, prizonierul n-a răspuns nimic. Îi vedeam buzele strânse, puțin pătate de alb. „Tu de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]