5,257 matches
-
se grăbi să se adreseze noilor veniți. - Mama împăratului trebuie să apară dintr-un moment într-altul. Vă rog să intrați acolo - el arătă către un alcov care ducea la o ușă pe care abia o zărise puțin mai devreme, habar n-avea unde ducând. Lăsați-mi timp să-i explic doamnei ce... Ei se mișcară cu iuțeală. Chiar și puternicul Enro, conducătorul Celui Mai Mare Imperiu, după câteva cuvinte spuse de sora lui în limba sa, schiță doar un zâmbet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
Leana și mă lăsasem purtat cu inconștiența vârstei de vise dintre cele mai îndrăznețe, bine ascunse în cotloanele unei memorii pe care mi-aș fi dorit s-o descarc, dăruind-o posterității: să trec Dunărea la sârbi pe la Calafat (deși habar n-aveam să înot, și nici orașul nu-l prea găseam pe hartă), să devalizez noaptea „Alimentara“ de la colț (de unde să plec cu un rucsac de șampanie „Zarea“ și creveți vietnamezi) și, mai ales, să-i cer lui Ceaușescu aprobare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
după ’89 (eticheta arăta mortal, cu Ștefan cel Mare descălecând lângă un butoi), dar Andrei îmi aducea la două săptămâni o ladă, în amintirea vremurilor de-altădată: „Serie limitată, pentru export. O bagă niște amici la club, pe șestache, șefu’ habar n-are.“ Îi știam pe-amicii lui Andrei și mă cam feream de ei, nu păreau genul care să frecventeze bibliotecile: niște ucraineni spălăciți, lucrând diminețile cu două Moskvich-uri și-o camionetă între Bârlad și Huși. Unii ziceau că sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lumina se stingea de douăzeci de ori pe minut și tot de-atâtea ori se-aprindea la loc. Dacă strângeai tot timpul ăsta mort și risipit, ieșea o altă viață, pe care-o purtai senin pe picioare și de care habar n-aveai că există. Parcă-ți punea și-ți scotea cineva o pereche de ochelari, fără oprire. Ceva nu se potrivea. Adunate, minutele inexistente dădeau ani, energie, spațiu lipsă; cineva trebuie să le fi administrat. Tăietura lor repetată și silențioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în creier, era punctul lui slab. Paul vorbea cu calculatorul, crezând că nimeni nu-l aude. Cu câtă liniște și plăcere își recitea frazele, convins de siguranța rece și reconfortantă a ecranului... Îl invidiam pentru naivitate, apoi îl compătimeam prietenește: habar n-avea câți ochi se plimbau prin jurnalul lui, consumându-i vibrația fragilă a vieții. L-aș fi chemat și pe Mihnea să vadă, dacă n-aș fi știut că doarme pe rupte. Din respect față de primii noștri ani de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
așezat la locul lor. Maria mi-a dat drumul la mâini. Am auzit clar numărătoarea: nouăsprezece. M-am liniștit. Am tras aer adânc în piept. Abia atunci mi-am dat seama că ceva nu e-n regulă. Lipseau două secunde. Habar n-aveam ce se întâmplase cu ele. Am pus mâna pe telefon, să-l sun pe Mihnea. Liniile căzuseră. În timp ce făceam eforturi să respir normal, m-am apropiat iar de geam: lumea ieșise pe stradă, care-n halat, care-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
trași la indigo; îi deosebeai doar după vârstă și înălțime. Capete țuguiate, ochi mari, albaștri, aceeași tunsoare: breton scurt, oligofren. Dacă i-ai fi pus să dea la pedale pe-un tandem, ar fi ocupat cinci locuri, în ordine descrescătoare. Habar n-aveam cum îi cheamă. Se zice că erau făcuți de-un bătrân cu fi-sa. La ultimul copil (sau, mă rog, nepot), femeia ar fi înnebunit și s-ar fi otrăvit; nimeni nu știa exact - de întrebat, nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
vizibil; răsplata, subînțeleasă. Atunci, se tăia capul și pentru mai puțin de-atât. „Ți-au dat ție frații «Brothers» asta?!“, s-a mirat Maria. Am susținut-o din priviri. „Nu, nu. Ei doar mi-au lăsat un tub de carton. Habar n-aveau ce-i înăuntru.“ „O hartă civilă, pe hârtie de unsprezece grame, cu filigran. La vremea lor, se tipăreau doar la Viena și Amsterdam. Poți să scoți bani frumușei de pe ea.“ „Poate că da, are patina timpului.“ (Întotdeauna-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
am gândit la răspunsurile posibile din filme („Nimeni!“, „Nu e ceea ce crezi!“ sau, mai grav, „Nu e ceea ce pare!“), oricum de pomană: nu-i scoteau nici măcar pe eroi din încurcătură, darămite pe mine. Am decis să nu mint. „O femeie, habar n-am cine e. Mi-a zis ceva de Mihnea, după care a-nchis.“ „Ce vroia?“ Bombardamentul continua, un pas greșit și eram mort. Nu sufeream situațiile astea: nu făcusem nimic, dar mă simțeam cu musca pe căciulă. Reflex stupid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
putea să dureze de la câteva secunde, la un sfert de oră. Ba chiar suspectam că, independent de corpul inert și creierul prăjit sau dezactivat, retina funcționează ca o cameră de luat vederi, înregistrându-i pe alții-n tăcere. Mureai și habar n-aveai ce se petrece. Am dat drumul la televizor și la computer, să aflu noutățile. Nimic despre cutremur. Rula „Casablanca“, un film frumos, geriatric. Te uitai la el în timp ce-ți luai Dipiridamolul. Apoi am pregătit poza lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
sărăntoc, cu nevastă-ta înjurând în bucătăria soioasă a garsonierei, iar a doua zi te trezeai în frac, la o masă cu lumănări și veselă de-argint, în ditamai conacul. Bineînțeles că nevasta îți vorbea frumos, numai unt și miere. Habar n-aveai că ți se umblase la bibilică; îți vedeai liniștit de viață, cu-aceeași poftă și seninătate. Amintirile ajungeau în niște eprubete speciale, pe care un savant deștept dar corupt (trădătorul cauzei cetățenești, racolat de extratereștri) le combina între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
o linie de plexiglas, cu care își măsura zilnic părți ale corpului: fruntea, oasele brațelor, distanța dintre picioare. Dacă te uitai în catalog pe coloana lui, găseai numai 10. O dată pe trimestru, Cezar copia după el la teză, dar Belcin habar n-avea cine câtă fizică știa-n clasa lui; lucrările arătau identic. „Se pare că elevul Suciu a copiat la teză. La tablă! Problemă!“ Și îi dicta o problemă pe trei rânduri. Elevul Suciu o rezolva. „Se pare că elevul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
intestine, adică întreaga grozăvie de organe ude și musculoase, afară, la lumina zilei. Asta era tot ce ofeream oamenilor din jur: un abator ambulant. Puteau să se servească. Vorbeam cu ei, ne strângeam mâinile, făceam sex, ne priveam în ochi; habar n-aveau unde mă aflam. În realitate, viața mea pulsa liberă, ferită de-atingerea lor. Îmi găsisem spațiul potrivit, refugiul prin care nu se putea tropăi. Să torni apă în sanctuarul ăsta părea o grozăvie, dacă nu de-a dreptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ridici salariul, dar nu-l mai luai de la casierie. Băgai cardul în aparat la data stabilită, și te trezeai ba că n-au intrat banii, ba că mașina n-are bancnote potrivite, ba că-ți rămâne cardul blocat înăuntru. Oricum, habar n-aveai câți bani sunt, nu-i primeai pe toți odată (nu existau hârtii mai mici de-o sută de mii, așa că așteptai până luna viitoare, să ți se rotunjească suma). Ți se făcea un serviciu (deși nu-l ceruseși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
să opereze cu Z-3, un anume Arnold Fast: primul programator din lume, pe-un computer programabil operațional. Ei bine, Arnold Fast ăsta era orb.“ „Cum orb?! Adică nu vedea nimic din ce face? Programa în alb?“ „Da. Primul programator mondial habar n-avea ce bagă acolo-n mașinăria care i se dăduse pe mână. Interesant, nu? Habar n-avea sau se făcea că habar n-are. Depinde cum vrei să iei lucrurile.“ „Fascinant! Și ce s-a întâmplat cu el?“ „Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
operațional. Ei bine, Arnold Fast ăsta era orb.“ „Cum orb?! Adică nu vedea nimic din ce face? Programa în alb?“ „Da. Primul programator mondial habar n-avea ce bagă acolo-n mașinăria care i se dăduse pe mână. Interesant, nu? Habar n-avea sau se făcea că habar n-are. Depinde cum vrei să iei lucrurile.“ „Fascinant! Și ce s-a întâmplat cu el?“ „Asta aș vrea să aflu și eu. Tipul a dispărut în 1943. De-atunci, nimeni n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
orb.“ „Cum orb?! Adică nu vedea nimic din ce face? Programa în alb?“ „Da. Primul programator mondial habar n-avea ce bagă acolo-n mașinăria care i se dăduse pe mână. Interesant, nu? Habar n-avea sau se făcea că habar n-are. Depinde cum vrei să iei lucrurile.“ „Fascinant! Și ce s-a întâmplat cu el?“ „Asta aș vrea să aflu și eu. Tipul a dispărut în 1943. De-atunci, nimeni n-a mai auzit nimic de el. Unii zic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Adică am luat poza făcută la muzeu, am tras-o pe scanner și m-am apucat s-o prelucrez în photoshop. Nu știu cum lucrează alți restauratori, dar eu am avut grijă să-mi instalez un Adobe 8.0 interactiv, modelul 2004. Habar n-ai câte poate face progrămelul ăsta! Dacă îl combini și cu un zoom de textură, găsești și bacteriile care-au rămas prinse în pânza tabloului. Așa am dat de cod.“ „Și pe urmă, ai fixat imaginea cu detaliul nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
8, ca și-al meu. Nu pot să scap așa ușor de ei.“ Maria s-a încruntat. Știa că-i ascund ceva. O zi frumoasă, rece, cu un soare splendid și mort. O începeam cum se cuvine: cu-o minciună. „Habar n-am ce vor de la noi.“ Nici eu nu credeam ce spuneam. Maria mi-a zâmbit: subțire, ironic, cum meritam. Apoi mi-a întors-o: „Tu ești șoferul. Scapă de ei, dacă ești atât de priceput.“ „Am o idee mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
unde ești acum, la kilometru. Vii de pe E60, nu?“ „Exact.“ „Bun. Bagă-mi datele și te sun eu în două minute.“ Am făcut-o. Andrei a închis, iar Maria a început să râdă. Știam amândoi de ce, doar cei din spate habar n-aveau. Se mai apropiaseră puțin. Am călcat pedala: 170. Mai rămăseseră vreo zece-doișpe kilometri până la Urziceni. Linie dreaptă. Ăia, tot după noi. După vreo doi kilometri, a sunat telefonul. „Robane? Te-am rezolvat. Te-așteaptă băieții la ieșirea de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
din 1001 de nopți - drăcușorii mi-au cerut-o ei, îngerește: „Haideți dom’ profesor, vă rugăm dom’ profesor, ne-ați promis, dom’ profesor!“), ne-am despărțit greu și cu lacrimi în ochi (sau, cel puțin, așa mi s-a părut). Habar n-am ce s-a ales din copiii speriați și frumoși, cărora eu le maltratam gramatica limbii române. Probabil că, totuși, au crescut. Majoritatea au șters-o în Germania, unii lucrează la firme prin București (multinaționalele care mă calcă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
da. Spune-mi dacă ies pe centură.“ „Nu. Ține-o peste pod, o tăiem direct spre-Agigea, nu mai ocolim. Mergi încet, ai radare la Petrom și după postul de poliție.“ „S-a făcut. Toată lumea-i OK?“ Toată lumea nu era OK. Habar n-aveam unde mergem. Ploua cu găleata, farurile abia reușeau să taie drumul prin beznă, nu știai ce urmează, ca într-un roman cu fascicole. Maria nu încerca să zâmbească, dar nevroza pândea. Tânărul Lupu strângea la piept sacoșa cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
la mare și mi-a dat și cheile. Oricum, aici n-o să ne deranjeze nimeni. Bavaru și Ciupină ne cred în Mamaia. Rapotan se-agită într-un beci din Constanța. Și el, și Penciu sunt scoși din joc. Frații «Brothers» habar n-au pe ce lume trăiesc, o să treacă o lună până să-și dea seama ce caută.“ „Chiar, ce caută?“, a intervenit Maria. „Și noi, mai ales, ce căutăm aici? Și cum ai aflat de accident? Și tot nu ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
găinațul. De băgat, bagă doar pietriș.“ „Bineînțeles că-l spală înainte...“, am avansat o explicație. „Bineînțeles!“, a confirmat Mihnea. Maria mi-a întins sticla cu precauție. Am lăsat-o lângă pat. „Măcar dacă era de Tulcea...“, a protestat tânărul Lupu, habar n-având ce spune. Căzuse singur în capcană. „Mă, da’ ești deștept tare!“, s-a enervat Mihnea. „Unde-ai auzit tu de țuică la Tulcea?“ „La lipoveni...“, a mormăit Lupu o explicație. „Pe naiba. Ăia beau o votcă dublu distilată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
el.“ „Dar ce e globalmind?“, s-a interesat Maria, „Un site, o firmă, o organizație-fantomă? Și cum ai dat de ei?“ „Nu știu exact.“, s-a scuzat Mihnea. „Programele mele de căutare aleatorie au nimerit cuvântul, scotocind prin niște mail-uri.“ Habar n-aveam dacă improviza. „Bidileanu!“, mi-am amintit. „Adresa lui! De-aici îmi suna mie cunoscut cuvântul: bidilov@globalmind.com!“ „Exact. Vecinul tău zgubilitic. Algoritmii mei i-au prins adresa și-au stocat-o într-un fișier.“ „Se pare că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]