4,886 matches
-
la școală până aproape de vacanța de iarnă în pantaloni scurți! Cât timp am stat în Bărăgan, nici eu și nici frații mei n-am purtat niciodată indispensabili. Emblema familiei noastre, blazonul ei aristocratic era sărăcia lucie reliefată în versurile acide, ironice și sarcastice de natură populară: "Neam de neam Cu perna-n geam Șase frați Fără izmene Și-ncă doi Cu cracii goi." Habar n-aveam că "cel ce gândește singur" inventase și asemenea articole de natură intimă în vederea protejării cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
inerției corpul o lua înainte pe câtă vreme tu, cu piciorul devenit prizonierul rugilor învingători, te trezeai azvârlit la pământ. A naibii treabă! Era destul de neplăcut. Eu veneam cu nasul în miriște, tamponat în ceafă de sacul plin cu tizic, în timp ce comentariile ironice ale lui Mircea mă determinau să suplimentez eforturile pentru a reveni mai degrabă la starea de verticalitate. O, da' ce faci măi Titi, te-ai pocăit? Faci mătănii? Nu cumva ai de gând să te călugărești? Și izbucnea într-un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Titi! Vai de mine, Titi! Ce-ai pățit, Titi? Scoală-te, scoală-te nu mă speria! Și-mi ștergea cu batista fața murdară, plină de sânge și de pământ încercând să mă resusciteze. N-a mai putut rezista. Din băiatul ironic și sigur pe el de adineauri, când glumea pe socoteala căzăturilor mele, devenise deodată atât de tulburat și de înfricoșat la vederea mea chircit și încovrigat aidoma fetusului pe pământul țepos, încât plângea cu sughițuri deasupra mea încercând să mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
a Raiului, fără să mai cunoaștem efectele energizante ale bombelor atomice, frumusețea dumnezeiască a lagărelor morții, a gulagurilor și nici crivățul Bărăganului. În ciuda faptului că aveau coroanele puțin dezvoltate, păduricea de salcâmi era plină de ciori. Vă mai amintiți portretul ironic, acid și zeflemitor al negresei creionat de poetul "Baladelor vesele și triste", din care însă nu lipsesc notele de simpatie față de această zburătoare? "Cu alură interlopă Ca un muzicant în frac, Cuvioasă ca un popă Și smolită ca un drac
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
această doamnă de vârsta a treia mi-am luat îndrăzneala să spun câteva cuvinte, fapt pentru care îmi cer cu umilință iertare, deși tind mai degrabă să cred că de acolo de sus, de undeva, îmi urmărește tacit, cu îngăduință ironică plină de adânci semnificații filozofice, temerara mea încercare cu veleități literare. Oprirea crivățului nu a însemnat pentru familia Aciocîrlănoaiei încetarea bruscă și totală a șirului de privațiuni la care eram supuși în ghetoul Bumbăcari, nici nu a însemnat intrarea triumfală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
spontan de acești oameni naivi și deloc răutăcioși mi-a spus multe despre "europenitatea" noastră, proclamată cu fumigene și lacrimi, deopotrivă. Lipsa de forță a esenței. Binele întoarce și celălalt obraz, încercând să convingă, în timp ce răul se mulțumește, sardonic sau ironic, să învingă" (H.R. Patapievici). Îmi aduc aminte de minunata după-amiază de primăvară din ultimul an de facultate din Galați, când citeam scăldat într-o lumină dulce, pe malul Dunării, Zbor în bătaia săgeții. Aveam impresia că încep să înțeleg că
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
om care vorbește și scrie șampanizat, cu sinceritate, cu umor și cu o vioiciune pe care nu i-a avariat-o nici una dintre încercările cărora a fost supusă. Avem de-a face cu un om care își administrează vaccinul inteligenței ironice pentru a combate exasperarea („Cred că domnul Valentin Stan, când s-a născut, a supt de la mama lui laptop, nu lapte“). Iar omul acesta a ajuns în acea etapă a vieții în care franchețea devine parte integrantă a farmecului. În
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
1985, trei din 1986), Lupta/Le combat (începând din martie 1987, cu frecvența de o rubrică pe lună, și până în octombrie 1989). Primele texte ale „Antologiei rușinii“, cele din România Muncitoare (1957-1961), sunt însoțite, în marea lor majoritate, de comentarii ironice ale lui Virgil Ierunca. Acestea au fost păstrate, fiind însoțite de mențiunea: nota V. I. Virgil Ierunca este prezent, de asemenea, cu trei texte însoțitoare, primul dintre ele având un caracter programatic, toate apărute în România Muncitoare. Le-am prezentat
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
roz. Ba, mai mult, ne-am pus și tricouri negre. Era o culoare care ne reprezenta. Țară pustie în cap, Nina Hagen și Janis Joplin (le văzusem doar în fotografii) în inimă (și nu C.C. Catch). Serioase până la fanatism, iremediabil ironice. Negru din cap până-n picioare, culoarea în care ar fi încăput multe, multe cuvinte. Urma să intrăm în „câmpul muncii“, „mare și lat“, vorba Dodoloiului. Fiecare pe cont propriu. Negru. La toate fetele alea care aleseseră rozul mă gândesc cu
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
Restul era perversiune burgheză. Sexul opus avea puterea de a le transforma feminitatea într-un păcat nu numai față de Biserică, ci mai ales față de Stat, cu orice sărut furat, orice atingere, chiar și fără consumarea actului. „Deflorarea“ era un mod ironic de a face referire la o inocență pierdută cu primul gând erotic pe care un bărbat l-ar fi putut nutri pentru o femeie. „Deflorarea“ mea a avut loc în clasa a patra. Mă întorceam de la o festivitate de făcut
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
chip de pește, pescuit de tată. O cruzime foarte expresivă, de copil autist, e una din dominantele perspectivei narative (pedanteria, bat-o vinaț) : bunica moare de un cancer îngrozitor, descris cu seninătate, infarctul unui coleg e expediat într-o frază ironică, un pui de vrabie moare cu totul altfel, mult mai crunt, decît în Brătescu-Voineștiț Firește, cel mai mare sadism, devenit masochism curat, e îndreptat spre sine însuși : se descriu cu mare volup tate tot felul de umilințe suferite în fața celor
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
scrie astfel își începe scrisoarea în felul acesta: "am fost surprins văzând că și Dv. vă faceți purtătorul de cuvânt al gălăgioșilor de la Iași". Tot restul însă este de o obiectivitate și moderațiune remarcabile. Dar Iașul inspiră mai ales pe ironici (și cine nu cultivă ironia, la noi?). Mutra ieșenilor, vorba lor domoală, ținuta lor, pretențiile lor, tramvaiele, trăsurile, cazurile de sinucidere, totul alimentează verva lor scăpărătoare. De cât, ironia poate fi de două feluri. Există una, care nu e decât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
Dascălu ... a învățat să se integreze unei compoziții sugestive” Victor Ernest Mașek - Estetician, Doctor în Filozofie “Spre deosebire de ceilalți naivi, Mihai Dascălu nu mimează, nu-și construiește lastic candoarea, ci și-o transpune pe pânză la fel de firesc cum respiră, cu detașarea ironică, uneori sarcastică, a celui care, jucându-se judecă și se judecă” Ion Butnaru, Jurnalist „Stimate Mihai Dascălu ,expoziția dumitale e o izbândă artistică. Lumina, culoarea, fantezia unora din pânze le iau cu mine, ca o amintire caldă a întâlnirii cu
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
inima cu mintea și sufletul omului Din cauza fumătorilor, aerul din interior devenise greu de respirat. Avea nevoie de o gură de aer curat. Voia să iasă pentru puțin timp din restaurant. Valentin când sesiză îi spuse pe un ton ușor ironic, zâmbind „Îmi pare rău, dar nimeni nu a stabilit vreo regulă aici, trăgând indiferent din țigara lui preferată”. Carlina îl privi uimită, iar un gând o înfioră. Îl credea cald, unic în felul lui, cu sentimente nobile. Când se ridică
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
căruia fiecare subiect își alege forma specifică în care să fie turnat... ? Camera în mișcare era ideală pentru a povesti Marfa și banii road-movie dramatic, un fel de Reconstituirea 30 ans apres, așa cum dispozitivul clasic convine de minune Filantropicii basm ironic, un Prinț și cerșetor care se-uită-la PRO-TV. Ca film, Filantropica este mult peste Asfalt tango ; ca problematică, e mult mai incitant decât Dolce far niente, iar ca miză, e mult peste E pericoloso sporgersi ; în orice caz, dacă putem discuta
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
jumătate de oră, cînd îmi scot hîrtiile pe birou și-mi fac cafeaua. Azi o să-i fac din nou o vizită. Afară, vîntul parcă s-a mai oprit, iar printre nori se zărește un colț de soare, ca un zîmbet ironic al cerului. Aud în spatele meu un claxon și fac un pas în afara aleii, lăsînd camionul cu marfă să treacă în viteză pe lîngă mine. Pasul făcut în lateral mi-a provocat o durere ascuțită. Stau locului să-mi revin și-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
însumi nu pot fi decît cinstit. Dar, atunci, cum se face că la numai cîteva minute după ce-mi cîntăresc iubirea pentru Livia uit totul și mă pierd în fața unei femei blonde, care îmi dă speranțe cu veșnicul ei zîmbet ironic și ucigător?!... Oare, învățat atîta timp să fiu liber, încă nu m-am deprins cu gîndul că sînt jumătatea unui întreg pe care-l formez împreună cu Livia?!... Atunci, în '70, am stat împreună cu Tamara doar o noapte. O singură noapte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de cîteva ori, apoi o întreb pe doamna blondă, privind-o lung: Spuneți-mi, vă rog: în București, O.N.T.-ul este tot pe bulevardul Republicii? Da, îmi răspunde doamna blondă, privindu-mă senin, deschis, de data asta fără zîmbetul ironic din colțul gurii. Mulțumesc! De asta mă întorsesem. Drum bun la întoarcere! Pe fața doamnei blonde înflorește un zîmbet senin, cu joc de ape în privirea ațintită spre mine. Mulțumesc! Mulțumesc mult ! șoptește ea. Fac o mișcare lentă de înclinare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
acum vreo oră unui tovarăș maistru. Îl chema... Grigoriu, precizez eu. Am fost propus odată cu el. Numele meu este Vlădeanu. Nu-mi amintesc să fi văzut pe vreun tabel numele Vlădeanu, zice doamna Cristescu, apoi, aruncînd o privire prietenească, dar ironică spre fata cu ochi frumoși, continuă: Îmi amintesc însă de numele Zaharia, Dinu Zaharia, un băiat înalt, tot de la combinat... Da, sigur-sigur, zic eu, am fost propus odată cu el. Dacă-l întîlniți, surîde doamna Cristescu, schițînd o privire spre fata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
doamnă Cristina, dacă ai descoperi că iepurașul e lup? o întreb eu în gînd. Mîine, dacă nu ne întîlneam, i-ai fi trimis Brîndușei rîndurile cerute, cu semnătură și ștampilă de certificare... Păi sigur că da! Afișăm un permanent zîmbet ironic, un fel de "du-te-ncolo, vino-ncoace", aprindem inimi, apoi facem pe ultragiatele și trimitem reclamații secretarului de partid. Tu, Cristina, ghinionul meu de azi!... În sufletul tău, cred că ești sinceră; chiar și cînd i-ai spus Brîndușei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Teodoru să se ferească să rămînă singur cu mine vreodată, că am pumnul greu... Nu-ți recomand să folosești pumnul. Pe-un inginer-șef îl vor apăra toți, pe-un scriitor incomod cine? strînge ea colțul gurii într-un surîs ironic, pe care, dacă nu m-ar lovi în amintire gesturile ei feminine de pînă azi, dacă n-ar exista amintirile! i l-aș strivi cu un dos de palmă, dar la ce bun?! ar fi o lașitate în plus; Doamna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
între noi; Brîndușa cumpănește îndelung, alegîndu-și probabil vorbele cu care să-mi dea replica. Mda, surîde ea. Am impresia că Ștefănescu nu a mințit cînd a scris că tu ai fost la Cristina. Știam doar că-i place să fie ironică la adresa bărbaților, uneori cinică, dar constat că... Tu tînăr, ea... Ascultă, Brîndușa! îi strig încet, înfuriat. Un bărbat și o femeie pot avea și alte coordonate pe care să se întîlnească, nu numai cele pe care le insinuezi. Dacă n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
vă știu eu pe voi, ăștia... cu aere de artiști... Mi-a spus el fiul meu ce-i de capul vostru... Fiul dumneavoastră, doamnă, se pricepe și la cultură? întreb eu. Sigur! se aprinde femeia fără să sesizeze tonul meu ironic. Cînd a fost copil, i-am pus în mînă cărți, nu ciomagul de păzit vacile... Îi arunc o privire tăioasă lui Ion și ies trîntind cu furie în urma mea ușa apartamentului. Rămîn în fața liftului, cu degetul înfipt în butonul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
-i aparține absenteistei, fiica dumneavoastră“. „Fiica mea nu este absenteistă, n-are de gând să nu se mai întoarcă. A plecat să-și dea doctoratul, are să vină înapoi de îndată ce îl dă.“ Atunci, cu o voce în același timp tăioasă și ironică: „N-o să se mai întoarcă. Am venit să confiscăm, confiscăm tot“. „[Poate] tot ce este al ei în casa asta - dar cele mai multe lucruri sunt ale mele.“ „Arătați factura.“ „Știți foarte bine că, acum câțiva ani, când cumpărai, nu păstrai facturile
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
sunt gata mereu de noi experiențe. Alții nu sunt. Poate că pentru tine e greu de înțeles, Rebecca. Știu că tu ești o fire impulsivă și caldă. Este unul din lucrurile pe care le admir la tine. — Da, sigur, zic ironică. — Ce vrei să spui cu asta? Haide, Elinor, spun, dându-mi ochii peste cap. Hai să terminăm cu jocurile. Nu mă placi. Punct. Și nu m-ai plăcut niciodată. — Ce te face să crezi că nu te plac? Nu are
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]