8,611 matches
-
lumești. Dă-ne harul îndurării “Crucea vieții” s-o purtăm, Al iubirii și-al iertării Spre Lumina s-alergăm. Și-nchinându-ne Treimii Citește mai mult Sfânta și cinstită cruceSemn divin de nemurire, Ne ești pavăză-n răscruceși toiag spre mântuire. Sfărâmând în lanțuri moartea,Iadul s-a predat prin tineDescuindu-ne cetateaRaiului - printr-o minune.Patru brațe țin puterea Dumnezeului cel veșnic,Lemnul vieții și durereaTrupului ce arde-n sfeșnic.Sfânt Altar al răstignirii,“Ușa tainelor” cerești,Călăuză dezrobiriiDe păcatele
ANGELINA NĂDEJDE [Corola-blog/BlogPost/377614_a_378943]
-
Copacul falnic, neînfrânt prin vremuri, Se cațără sălbatic și buimace De stai înmărmurit și te cutremuri. Acest copac este credința noastră Și veac de veac ne-a stat și stă de pază, E calea spre Lumina cea firească, În drumul mântuirii - aspră strajă. Versate, încrezute și limbute, Se tăvălesc și își arogă drepturi, În cor afon se vor recunoscute, Prin fel de fel intrigi și de certuri. Te uiți la ele, mare li-e prostia De cred că pot opri în loc
ANGELINA NĂDEJDE [Corola-blog/BlogPost/377614_a_378943]
-
turbate să ataceCopacul falnic, neînfrânt prin vremuri,Se cațără sălbatic și buimaceDe stai înmărmurit și te cutremuri.Acest copac este credința noastrăși veac de veac ne-a stat și stă de pază,E calea spre Lumina cea firească,În drumul mântuirii - aspră strajă.Versate, încrezute și limbute, Se tăvălesc și își arogă drepturi,În cor afon se vor recunoscute,Prin fel de fel intrigi și de certuri.Te uiți la ele, mare li-e prostiaDe cred că pot opri în loc Lumina
ANGELINA NĂDEJDE [Corola-blog/BlogPost/377614_a_378943]
-
în Ediția nr. 2012 din 04 iulie 2016. înjurături mi-au rămas (de la tata) primordiale ce-i drept și acelea lipite de timpanul urechii stângi pe care un orelist practicant budhist mi-a scos-o fără ezitare din rădăcină pentru mântuirea mea nirvanică anticipată a concis aproape fericit privindu-mă suferind atât de mult după șoaptele tale alerg eu oarecum nepăsător de perspectiva edenică după șoaptele tale singurele din lume care m-ar putea face cumva să cred că destinul meu
PĂPĂRUZ ADRIAN [Corola-blog/BlogPost/377701_a_379030]
-
sus chiar și așa într-o ureche cum am rămas ... Citește mai mult înjurături mi-au rămas (de la tata)primordiale ce-i dreptși acelea lipite de timpanul urechii stângipe care un orelist practicant budhistmi-a scos-o fără ezitare din rădăcinăpentru mântuirea mea nirvanică anticipatăa concis aproape fericit privindu-măsuferind atât de mult după șoaptele talealerg eu oarecum nepăsător de perspectiva edenicădupă șoaptele tale singurele din lumecare m-ar putea face cumva să credcă destinul meu are vreo însemnătate acolo suschiar și așa
PĂPĂRUZ ADRIAN [Corola-blog/BlogPost/377701_a_379030]
-
neliniștit indianul, "cine știe cînd va fi ora morții cuiva?" Și totuși, nu aceasta pare să fie atitudinea caracteristică a sufletului indian cu privire la viață și la moarte. Pentru el, moartea nu există nici ca speranță, însoțită de respectiva bucurie, pentru mîntuirea de suferințele existenței, nici ca temere, însoțită de respectiva neliniște și durere, pentru pierderea bunurilor prezente: viața și moartea nu sînt decît simple accidente, ce se află pe același plan. (Și Eminescu va zice că viața și moartea "se aseamăn
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
celui ce știe să vadă“. Reapar aici câteva personaje din narațiunile anterioare (Ieronim Thanase, Albini), iar ideile din Noaptea de Sanziene, Uniforme de general, Incognito la Buchenwald, În curte la Dionis sunt reformulate, însă cu un alt scenariu, despre tehnica mântuirii și inițierii în libertatea absolută. În Nouăsprezece trandafiri, Ieronim Thanase, Laurian Serdaru, Anghel D. Pandele, Niculina vorbesc despre tehnici de evadare, despre adevărata libertate spirituală, despre ritualul tacerii, însă cea mai întâlnită tehnică este anamneza, „acțiunea de a-și aminti
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
coafura, uneori, chiar și vârsta, ea intră în alt rol cu o foarte mare ușurință. Pandele vede în teatru calea spre libertatea absolută, căci „spectacolul dramatic ar putea deveni, foarte curând, o nouă eschatologie, sau o soteriologie, o tehnică a mântuirii“. Mesajul actorilor trebuie descifrat cu cât mai repede, cu atât mai bine „Atenție! [strigă A.D.P.] spectacolul nostru, chiar dacă vă tulbură sau vă indignează, este purtătorul unui totul pare o ghicitoare, cu rol de inițiere, căci ei par a juca un
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
deosebită de casele dimprejur“. Dumitru este din România, dar a emigrat în America, trecând Dunărea înotând. În America s-a căsătorit cu o femeie bolnavă de astm. Aflând de un festival al asociațiilor culturale baltice, merge la o biserică, „a Mântuirii“, unde întâlnește pe doctorul Martin carei vindecă soția, paradoxal, arătându-i o poză a acesteia. Când, vine după patru ani să mulțumească, află că doctorul Martin e un escroc; nu poate crede și-l caută pe doctor, pentru a-i
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
cu adevărat în secolul al XVII-lea. Domnia lui Mihai Viteazul pune în lumină o schimbare a tacticilor de alianță. Prințul valah intră în alianța habsburgică și își îndreaptă toate eforturile spre Transilvania. El se consideră creștin și responsabil de mîntuirea acestei creștinătăți; el se consideră suveran și simte că unitatea politică a celor trei țări române constituie o garanție militară a propriei sale independențe. Mihai Viteazul întrupează visurile unei diaspore grecești care începe să spere în victoria și restaurarea imperiului
Istoria Românilor by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
atît mai puțin s-ar fi putut răspîndi. Poate că pricina este și că norodul nu a primit niciodată învățătura scolastică și cea vicleană a clevetitorilor, ci a crezut că simplitatea Evangheliei și învățătura sfinților părinți bisericești sînt îndestulătoare pentru mîntuirea sufletului". Cantemir demonstrează forța legăturii dintre ortodoxie și credința populară și opune situația Moldovei celei a Transilvaniei și a Ungariei. Cu această credință creștină orientală se amestecă, după el, superstițiile care amintesc de permanența vechilor culte ale dacilor. Aceste "superstiții
Istoria Românilor by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
ar sta să piară prin uzul acestor libertăți, el să nu mai aibă dreptul de-a le pune vro îngrădire? Alături deci cu libertatea individuală, alături și deasupra instinctelor unei generații întregi chiar, trebuie să existe pentru ideea statului, pentru mântuirea individualității sale naționale, putința de-a se lupta în contra chiar a curenturilor nesocotite ale opiniei publice. Căci opinia publică nu se formează pe alte căi decât cea individuală. Precum individul poate fi amăgit prin raționamente cu premise false și necontrolate
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
prezident român. Numărul partizanilor actuali ai Rusiei în România se reduce la o minoritate ce dispare de mică ce este. Nu numai partidul de coaliție pe care se reazemă cabinetul actual dar și conservatorii, cari înainte de puțin timp încă vedeau mântuirea României numai într-o strîns[ă] alipire către Rusia și în sprijinirea politicei orientale rusești s-a convins în fine că dezvoltarea priincioasă a Principatului n-o pot afla decât în păzirea conștiințioasă a tractatelor europene. Ca dovadă cât de
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
fie organizarea unui stat agricol și trebuințele lui. Când trebuințele de consumțiune sânt mai mari decât poate fi producțiunea la care e avizat, atunci ruina sigură îl așteaptă și pe individ și pe stat, oricari ar fi espedientele timporare de mântuire. Cât despre industrie - adecă despre putința de-a imprima obiectelor o valoare însutită sau înmiită de cea care-a avut-o înainte de-a le atinge mâna noastră - ea nu se poate înființa și nu s-a văzut încă nicăiri
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
regulă cestiunea băncilor școalei, și asupra acestei materii se întinde ziarul guvernamental, bazîndu-se pe studiile d-lui A. D. Xenopol asupra învățămîntului publicate în "Steaua Romîniei". Daca sîntem așa cum sîntem școalele de grecește și latinește ne-au prăpădit. Învățământ real, iată mântuirea. {EminescuOpXI 225} Nu există mai mari prieteni ai învățămîntului real decât tocmai noi. În nenumărate rânduri am vorbit despre inconvenientul social al proletariatului condeiului, în nenumărate rânduri am arătat că, de la școala primară începînd și sfârșind cu universitățile, institutele noastre
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
vedea pe toată lumea asociindu-se cu Republica, făr-a avea nevoie de-a câștiga sau amenința pe cineva. Clerul, daca l-ar fi respectat, ar fi fost bun-bucuros să-și poată împlini liber, sub drapelul republicei, opera de pace și de mântuire a sufletelor. Administrațiile, daca le-ar fi protejat, n-ar fi cerut nimic alta decât de-a servi bine statul. Partidele pe cari nu le-ar fi persecutat în retragerea lor ar dezarma înaintea unei politici pre cât de fericite
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
Roma. {EminescuOpXI 360} Iosif II se privea ca împărat al poporului românesc, și aceasta prin moștenire de titlu. În districtul Năsăudului el a fondat patru sate românești ce există și astăzi și ale căror nume proprii împreunate cuprind promisiunea de mântuire a neamului românesc. Aceste patru vorbe la un loc sună: Salva Romuli Parva Nepos. Ca compliment al șirului de idei de mai sus n-avem decât a aminti trecerea unei însemnate părți a românilor la uniunea cu catolicismul și mișcarea
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
de-a rândul fără a plăti se naște suspiciunea păsuielii și patriotului îi poate merge rău. Așadar patrioții, urcați economicos prin recensimentele din urmă, nu vor putea proba cenzul, nu vor putea fi trecuți în colegiile respective decât în anul mântuirii 1882. Consiliem pe alegătorii de drept ca, la formarea listelor, să aibă în vedere această prescripție și să uzeze de ea în mod larg în contra uzurpatorilor ce se introduc pe furiș în sânul lor. [ 16 octombrie 1880] ["ÎNTÎLNIND PE CÎTE
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
ruinele se transformă dintr-o temă a "locurilor sacre" într-un spațiu al crizei gnoseologice, pe care civilizația, îndepărtată de clipa genezei, illo tempore (în accepția lui M. Eliade), îl traversează participând la realizarea unui simbol opus regresiunii spre elementar: mântuirea prin "zid". Eminescu opune prafului zidul: "Viața omenirei lungă luptă e cu tine, / Obeliscii în câmpie (risipă), piramidele-n ruine, / Pedici sunt ce le-a pus omul l-al tău pas înfricoșat..." (Moarte, tu îmi pari...). Istoria zidului (cetate, domă
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
Arune Pumnul) sau Filimon Ilia (Amicului F.I.). Aceste morți transfigurează, fără îndoială, sufletul tânărului Eminescu și dau curs unei cugetări amare cu nimic mai tulburătoare decât plângerea lui Ghilgameș: Gândind la tine nu voi să mor, Îmi blastăm însuși eu mântuirea, Orb, nebun, care blastămă firea, Ce-ar vrea din frunte-i să sting-un nor" (Amicului F.I.) Gândul la propria moarte îl unește pe Ghilgameș cu Eminescu, peste timp: "De frica morții eu rătăcesc peste câmpii... întâmplarea prietenului mă apasă
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
Calea genunchiului plecat, a milei, e înrădăcinată în formele creștinismului voievodal din care și-a extras poetul actanții. Dramele eminesciene (Decebal, Bogdan, Mira) sunt construite pe astfel de arhetipuri, însă lectura noastră nu interpretează apocaliptica eminesciană ca "retrospectivă a istoriei mântuirii", ci ca "prevestire a unor evenimente viitoare".34 Fiul de prinț, voievod, magul sunt, înainte de toate, niște prevestitori ai legilor imuabile ale Divinității. Ei trebuie așezați în categoria personajelor "privilegiate", care "au acces la lumea de dincolo, fie printr-o
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
pe care îl conțin sunt atribuite unor personaje făimoase din trecut".35 E de văzut aici acceptarea în dialog (deși prin intermediar) a celor din vale, "populii", care primind mesajul de la inițiați, încă mai pot alege o altă cale, o mântuire. Revolta nu e în firea magilor eminescieni. Ei îndeamnă la armonie și pace: Nu crede că-n furtună, în durere, În arderea unei păduri bătrâne, În arderea și-amestecul hidos Al gândurilor unui neferice E frumusețea. Nu în seninul, În
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
moment "un vis al morții eterne"22. O astfel de moarte este "scufundată în sine, visându-se pe ea însăși și care este mai generală și decât haosul și decât Demiurgos"23. Este întoarcerea în marele Tot al materiei. Și "mântuirea lui seamănă cu mântuirea ca tactică a păsării Phoenix și de aceea cercul vicios al morții nu are sfârșit. De aceea, în poezia lui Eminescu ...[...]... nu întâlnim nici spaima existenței proprii și nici dorul ei deznădăjduit ci dorul ei dulce-amar
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
morții eterne"22. O astfel de moarte este "scufundată în sine, visându-se pe ea însăși și care este mai generală și decât haosul și decât Demiurgos"23. Este întoarcerea în marele Tot al materiei. Și "mântuirea lui seamănă cu mântuirea ca tactică a păsării Phoenix și de aceea cercul vicios al morții nu are sfârșit. De aceea, în poezia lui Eminescu ...[...]... nu întâlnim nici spaima existenței proprii și nici dorul ei deznădăjduit ci dorul ei dulce-amar, uitarea ei de ea
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
vii". Ioana Em. Petrescu nu insistă asupra acestui sens a privirii malefice. Partea "homerică", ca s-o numim așa, a orbului inițiat este mai fertilă în cercetarea sa. Ea corespunde mai bine sensului pe care îl dă artei nu de "mântuire ci de sacrificiu": "jertfa este artistul care, în Odă, se topește-n flăcări pe propriu-i rug, se mistuie de propriu-i vis" (sau de "propriu-i cânt" după o variantă din Perpessicius, Opere, III, p. 25). Concentrarea sa se
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]