4,628 matches
-
Cum ? ! Nu e numai decizia ta, să-ți fie clar. Și nimeni aici, între noi, nu ți-a spus vreodată ceva de rău nici măcar în glumă, știi bine că pentru noi oamenii sunt oameni, și nu jidani sau țigani sau naiba să-i ia ce mai sunt, ci oameni. — Măi Ionele, tu nu înțelegi că nu despre voi e vorba ? ! se răstește Pribeagu. Ci doar despre domnișorul Cristian și atât ! Nici despre mine, nici despre tine ! Ci doar despre el. El
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
detaliile regizorale dădea startul repetițiilor, partea cea mai dificilă de altfel, pentru că perfecționismul său exagerat îi scotea uneori din sărite pe cei din jur. „Ce-a fost ăla, un Do trecut cu vederea ? Pauză, Do, clar și lung, ce mama naibii ? De la început, haideți, dragii mei !“ Când se făcea ora cuvenită începutului de spectacol, Cristi aștepta. Obișnuia să stea minute bune, poate și o jumătate de oră uneori într-o cameră din spatele sălii. Stătea în picioare și se concentra pe un
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
pe care l-a făcut în fața marii gări din Paris a fost să-și lase valiza jos, să se aplece în vine, să-și umezească degetul și să dea cu el pe asfalt, apoi să-l guste. — Să fiu al naibii, chiar e puțin mai dulce, Ionele ! Cristi a ajuns la Paris împreună cu un prieten bun de-al său din copilărie, „brăilean de viță veche“, Vladimir Boantă. Amândoi părăsiseră orașul natal și veniseră în capitală de tineri, să-și împlinească visurile
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
îți arde de celebrele-ți glumițe. — Ei, dar crezi că monsieur Ionel ar fi vrut să plângem ? Când era-n cădere, în ultimele clipe, știi ce cred c-a spus ? „O s-o fac și p-asta, să nu zic-ai naibii că nu m-am și dus.“ Și Cristi a surâs pentru prima dată în acea săptămână teribilă, în care-i plecase fratele de cântec și de pahar. — Dintre toate nebuniile pe care le-a făcut, nu l-au dărâ- mat
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
și frică să te las la vreun spital, să nu te recunoască vreunul, să vezi ce scan- dal pornește... — Ce spital, dragule ? Mă simt foarte bine, bâjbâie Cristi. — Știi în ce zi suntem, domnișorule Cristian ? — În mai. — În mai pe naiba să te ia. De când bei în neștire ? Știi ? — De ieri, c-a murit tata, și începe să lăcrimeze. — Doamne, a murit Fernic... Și asta acum vreo două săptămâni și ceva. — A murit Fernic ? ! A, da... și-a amintit Cristi. A
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
o junglă. Pentru ce dreptate naivă te tăvălești și-ți iei mințile de cine știe când, și-ți pierzi vocea și demnitatea și bărbăția ? Apucă-mă de braț, ridică-te și hai să te duc acasă. Ah, dar lasă-mă naibii să putrezesc mai bine aici, n-am chef de nimeni și de nimic. — Hai, prietene, c-o să treacă. Ai să vezi, o să treacă. Viața o să treacă, umoristule ! O să treacă peste noi, ca și cum nici n-am fi existat vreodată, să văd
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
secolului. În loc să fie și el un cântăreț de seamă, deși avea o voce incredibilă și un șarm cum rar mai vezi, în loc să ne întrecem în cântece, el s-a dus să piloteze. Gravitația nu-i prea convenea lui, dă -i naibii de bani și dă -l naibii de succes. Și după ce a străbătut munții în aer, orașele, lumea, fir-ar a naibii de lume, nu i-a ajuns nici asta. A zis să se arunce din avion și s-a aruncat
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
cântăreț de seamă, deși avea o voce incredibilă și un șarm cum rar mai vezi, în loc să ne întrecem în cântece, el s-a dus să piloteze. Gravitația nu-i prea convenea lui, dă -i naibii de bani și dă -l naibii de succes. Și după ce a străbătut munții în aer, orașele, lumea, fir-ar a naibii de lume, nu i-a ajuns nici asta. A zis să se arunce din avion și s-a aruncat cu parașuta. Fără să fi făcut
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
în loc să ne întrecem în cântece, el s-a dus să piloteze. Gravitația nu-i prea convenea lui, dă -i naibii de bani și dă -l naibii de succes. Și după ce a străbătut munții în aer, orașele, lumea, fir-ar a naibii de lume, nu i-a ajuns nici asta. A zis să se arunce din avion și s-a aruncat cu parașuta. Fără să fi făcut nicio școală înainte, citind instrucțiunile, atât de nebun. S-a aruncat până și-a rupt
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
rupând din coji, a început din nou să-i dea sângele. Privea în chiuvetă cum se amestecă cu apa și cu jegul care încă îi curgea din păr. „O zi în plus poate sau câteva ore și puteam fi mort. Naiba ar fi știut“, gândi el. Apoi, cu multă spumă, cât folosea pen- tru o săptămână, și-a dat barba jos. Bucată cu bucată, își redescoperea chipul și, cu fiecare mișcare a lamei, cum dădea la o parte un smoc, redevenea
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
degetele în nas și ține-te bine. Și trage toate paiele alea nenorocite și bucățile de bureți și bagă-le în pijama. Așa, îndeasă-le între pijama și pielea ta, nu te mai căca atâta pe tine că pute. Rupe naibii gulerul cămășii și vârăți-l în nas, dacă nu te ține. Hai, scoate toate paiele, scoate-le mai repede până nu îngheți. Și când e destul loc, bagă-te în saltea prin crăpătura ei. Așa, amice... Mișcă-te ca să te încălzești
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
cântec politic ? Nici măcar asta, trebuie doar să le zâmbești și să le arăți aprecierea... — Poftim ? Aprecierea unor criminali ? Spune-mi, Marie, spune-mi tu cum poți să zâmbești unuia ale cărui mâini încă miros a sânge de om nevinovat ? La naiba, toți o să murim, Marie, la un moment dat, și nu averea noastră, și nici suc- cesul n-o să -l scrie cineva pe vreo cruce. — Dar numele meu va rămâne, pe când tu, Cristiane, dacă vei continua așa, vei ajunge ca Moscopol
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
cel de-al patrulea roman, Glamorama: „Picățele - picățele pe întreg panoul al treilea, vezi? - nu, nu ăla - al doilea de la podea și tocmai asta voiam să-i arăt cuiva ieri, însă a intervenit ședința foto și Yaki Nakamari sau care naiba e numele decoratorului - sigur nu un meseriaș - m-a confundat cu altcineva și n-am reușit să fac plângerea, dar domnilor - și doamnelor - ele există: picățelele, enervantele picățele, și nu arată deloc accidental, ca și cum ar fi fost făcute de o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
luni de căsătorie? Nu prea sună promițător, prietene. - Hei, pe ce planetă ești? Ne cunoaștem de aproape doisprezece ani, omule. Nu e ca și când ne-am fi întâlnit în iulie și ne-am fi grăbit să ne luăm. Pauză. Și cum naiba știi tu că dorm în camera de oaspeți? - Hm, Bretster, Jayne a sunat-o pe Helen. S-a oprit, a prizat altă linie. M-am gândit că ar fi bine să-ți spun. - O, Doamne, de ce o fi sunat-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
parcarea de la Fortinbras, iar el avea obiectul și asta-i tot ce-a fost. Pete inhală ceva, vocea lui îngroșându-se. I-am dat jumătate din bani și am ținut cealaltă jumătate drept recompensă, gata târgul. - Cum arăta, Pete? - La naiba, omule, mă tot întrebi de parc-ar însemna ceva. - Înseamnă. Zi-mi cum arăta. Pete făcu o pauză și trase din nou aer în piept. - Păi probabil o să crezi că mă scap rapid de asta, dar arăta cam ca tine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
levitam. - Vreau să încetezi. - Ce să încetez? - Nu vreau să mai simți nevoia să mă minți. - Ce să mint? - Fir-ar să fie, Robby! am strigat. Am văzut ce era în computerul tău. Am văzut pagina cu Maer Cohen. De ce naiba mă minți? Se întoarse spre mine oripilat. - Ai intrat în computerul meu? - Da, am intrat. Am văzut fișierele, Robby. - Tată... Își uitase replicile. Începu să improvizeze. (Sau chiar mai interesant, insinuă scriitorul, își trimise dublura.) Dintr-o dată Robby începu să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
să respir când clanța ușii s-a zgâlțâit violent. Se auzi ceva ca un mârâit. Sunetul frustrării. Zgomotul foamei. Apoi a încetat. Puteam auzi entitatea îndepărtându-se anevoie. - Ce e? Ce vrea? Nu înțeleg. Cum a intrat? Era Robby. - Nu știu ce naiba e, am răspuns absurd. - Ce e, tată? - Nu știu nu știu nu... (Notă: Asta nu era adevărat tehnic vorbind.) Bâiguiala noastră a fost curmată de vocea lui Sarah strigând. - Mami! Mami! Mă papă! M-am repezit prin baie în camera
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
aducă sănătate și succese În toate, ca să bucurați și pe cei dragi ai matale! Pentru această sănătate, prețioasă și celor dragi și nouă, și orașului și chiar Țării, trebuie să Vă cruțați, mai ales acum iarna, când e „frig al naibii!”. Cred că nu aveți ghidajuri multe iarna și chiar dacă sunt, puneți un afiș cu ore rezonabile, ca să fiți acasă la timp, să Vă puteți odihni și Îngriji. Și acum la Întrebările matale! Am cunoscut un Athanasiu , care făcea parte din
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
rareori pensionându-i. De-i lichida, acuza de antisemitism de sectarism, de revizionism, de șovinism o încasa de la mai marii săi Kremlinezi. Și totuși: parcă-i mai pehlivan Sexcuristul cu Garda de Mancurți, atât de pretoriană. Nenea Ceaușoi, megaloman până la Naiba, prea sigur de el însuși, nu l-a mai ținut în frâu. La fluieratul discret al Moscovei, Garda l-a lăsat să pice pe asfalt, ca să-i reușească ei o aterizare pe moale, grație Feseneului iliesco-românesc. Acum, taie și spânzură
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
scos un portofel din buzunar. - N-avem timp de finețuri, a remarcat el. Portofelul era gol. Roy l-a aruncat pe bancă. Unul din golani a strigat peste linii: - Ia-ți mîinile din buzunarele omului! Și au rîs amîndoi. - Ai naibii golani, a zis Roy. Dacă-l prind pe vreunul pe linia de vest, o să-l Împing pe șine. Unul dintre golani a venit și și-a cerut partea de la Roy. - N-avea nimic, Îți zic, a spus Roy. - Te-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
pe brațe. - Hai s-o lăsăm baltă, am spus eu. - Nu. E un fazan ca lumea. Stă pe pardesiu și n-ajung la buzunar. CÎnd Îți zic eu, cazi peste el și În timpul ăsta o să-i trag pardesiul... Acum!... La naiba! A fost mult prea Încet. - Hai să coborîm, am spus din nou. Simțeam frica În mațe. - O să se trezească. - Nu. Mai Încearc-o dată... Acum!... Ce dracu’ ai ? Lasă-te să cazi tare peste el și gata! - Roy, pentru numele lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
pușcărie - mai ales În pușcării federale - pentru trafic de droguri. Erau sociabili, dar păstrau o anumită rezervă. Susțineau că vor să se lase de droguri pe bune, fiindcă agenții federali nu-i lăsau deloc În pace. Cum spunea Sol: „La naiba, iubesc marfa și pot să fac rost de-o cameră plină! Dar dacă n-o pot folosi fără bătaie de cap cu garda, o să mă las și așa o să rămîn”. Povestea mai apoi despre niște cunoștințe vechi, care au Început
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
butonii: - Băieți, uitați ce e, sînt cam strîns cu banii. Nu vă supărați dacă-mi treceți asta pe răboj, bine? Știți că mă achit. Pat se uita la el cu ochii lui mici, injectați. O căutătură urîcioasă, de țăran. - La naiba, Lonny, noi trebuie să punem banu’ jos pentru marfa asta! Cum ți-ar plăcea dacă oamenii ar veni la tine, le-ar trage-o la fetele tale și dup-aia ar vrea s-o treacă pe răboj? Apoi Pat clătina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
se desfășoară acolo. Ar fi o afacere bună dacă mi-ați da drumu’. S-a dus la Morton și-a-ntins mîna. - Dați-mi zece cenți pentru autobuz, domnu’ Morton,. Morton i-a trîntit o monedă În palmă. - Mișcă-ți naibii curu’ de-aici! - Data viitoare o să punem noi laba pe tine! au strigat agenții În cor, dar McCarthy ieșise deja pe ușă. Agentul tînăr, tuns periuță, a rîs. - Fac pariu c-a luat-o pe scări. Morton Își aduna hîrtiile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
i-a revenit, a zis: - Oricum, ar putea manifesta simpome de sevraj. - Nu e tocmai probabil după zece zile, nu? - Ar putea, a zis doctorul și s-a Îndepărtat Înainte ca ea să mai apuce să spună ceva. - Dă-l naibii! i-am zis. N-avem nevoie de mărturia lui. Tige vrea să-l cheme pe doctorul lui ca martor pentru starea mea. E de neimaginat ce-ar putea să spună boul ăsta la proces. Doctorul Fredericks a trebuit să-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]