9,309 matches
-
să se termine bine. Voi vă gândiți? Putem sări împreună peste obstacole? ...Scuzați, acum mă duc în baie. Am transpirat la fitness și trebuie să mă spăl. În cadă mă spăl, dar nu cu apă. Știți doar cum se spală pisicile și cât de econoame sunt ele nu numai cu apa. Dar ...apropo de apă: voi ați văzut cum se poate găuri apa? Eu văd în fiecare zi chestia asta. Dimineața, după ce dereticăm, mergem cu PAM la baie și spălăm câte ceva
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
A treia ghicitoare este una drăguță de tot: Ghici cine a venit cu tine la Castel și tu n-ai știut că e mereu în urma ta? Ghici cine te însoțește ca un câine credincios dar nu e câine ci pisică? Fără să mai aștepte vreun răspuns de la Ana, Prințul a luat de undeva o pensulă și a desenat cu ea, prin aer, ochii, nasul, gura, urechile, mustățile, coada și picioarele mele. Am înțeles: Prințul a folosit Culoarea Culorilor pe mine
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
umbra ta - am mieunat eu. ─ Te-au trimis zmeii să mă spionezi? Am amețit de frică să nu mă facă stană de piatră și am îngăimat: Sunt reporter. ─ Reporter sunt eu - a rostit apăsat Ana. Îmi venea să plâng dar pisicile nu plâng, așa că am miorlăit mai departe, cu disperare: Eu sunt reporter de război. Întreabăți pantofii dacă nu mă crezi. Bine, bine, a râs ea. Nu mai miorlăi, ești simpatic. Prințul râdea și el. De unde știuse, oare, chiar înainte de a
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
Eu sunt reporter de război. Întreabăți pantofii dacă nu mă crezi. Bine, bine, a râs ea. Nu mai miorlăi, ești simpatic. Prințul râdea și el. De unde știuse, oare, chiar înainte de a-și pune Culoarea pe mine că „nevăzutul” era o pisică? Cred că știa și că sunt reporter de război. Nu cumva ochii Prințului au în ei Culoarea Culorilor? Prin urmare, m-au văzut, dar uite că nu m-au alungat. Nici nu i-ar fi lăsat PAM, de altfel. Că
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
lacrimile uscate pe obraz. Dar el acum tocmai s-a oprit, cercetează îndeaproape stâlpul porții și felul în care sunt prinse balamalele. Iată că îl interesează și balamalele, nu doar „mortăciunile” care aleargă pe drumuri. „Ia uite, Prințul are o pisică!” - exclamă toți, pe rând, când dau cu ochii de mine. Prințul îi întâmpină bucuros, apoi le spune că nu sunt pisica lui ci un reporter, colegul și tovarășul de drum al Anei. Deci știe că eu sunt reporter. M-am
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
balamalele. Iată că îl interesează și balamalele, nu doar „mortăciunile” care aleargă pe drumuri. „Ia uite, Prințul are o pisică!” - exclamă toți, pe rând, când dau cu ochii de mine. Prințul îi întâmpină bucuros, apoi le spune că nu sunt pisica lui ci un reporter, colegul și tovarășul de drum al Anei. Deci știe că eu sunt reporter. M-am liniștit. Acum ei intră în Castel și eu îi urmez. Uau, ce multe sunt încăperile castelului! Câte culori și câte nuanțe
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
printre mere, pentru că prea sunt mari. Toată lumea muncește și mănâncă mere. Eu mă deosebesc de toată lumea. Și eu muncesc acum, pentru că sunt reporter și transmit de la fața locului, dar nu mănânc mere. Desenați scena și continuăm. Ați mai văzut pisici care să mănânce mere? Eu n-am văzut. ...Clubul mâncătorilor de șoareci nu există? Nu încă. De fapt eu nu mănânc șoareci. Pisicile prind șoareci dar nu prea sunt dornice să-i și mănânce. Apropo: Ați auzit că vărul meu
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
reporter și transmit de la fața locului, dar nu mănânc mere. Desenați scena și continuăm. Ați mai văzut pisici care să mănânce mere? Eu n-am văzut. ...Clubul mâncătorilor de șoareci nu există? Nu încă. De fapt eu nu mănânc șoareci. Pisicile prind șoareci dar nu prea sunt dornice să-i și mănânce. Apropo: Ați auzit că vărul meu, motanul maidanez Larry, a fost adus la locuința prim ministrului englez ca să curețe casa de șobolani? Ei bine, abia după patru luni de la
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
la ce să te aștepți. Nu poți întocmi niciun PROIECT serios dacă nu știi ce primejdii te pasc, chiar și în locuința unui prim monstru, dacă n-ai descoperit tu însuți unde se află „mlaștina cu monștri”. V-am spus, pisicilor le place mai ales să prindă șoareci, nu să-i mănânce. Eu nici nu prind. Pentru că n- am de unde. Deci, în locul „Clubului mâncătorilor de mere” n-am putea înființa, oare, pentru unii ca mine, Clubul prinzătorilor și mâncătorilor de muște
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
vegetarian”. Și ghearele mele sau dinții mei ar putea tăia, la nevoie, mai bine ca orice cuțit. Credeți că el nu știe asta? Eu cred că e un fel de invitație, poate că ar cam avea nevoie și de o pisică în „Clubul mâncătorilor de mere”. Găsesc eu ceva de mâncare până la urmă. Ana a scos dintr-un buzunar cele două vietăți mititele, râma și licuriciul. Nu, astea nu-s de mâncare. Ana le-a pus în mijlocul cercului magic și i-
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
zmei. Zmeii s-au adunat într-o peșteră și nu mă văd pe mine (cred că PAM a aranjat cu Prințul să mă facă din nou invizibil), dar eu îi văd pe ei foarte bine. Așa și trebuie. Eu sunt pisică, nu sunt zmeu și pe de-asupra, sunt reporter. Ana e și ea reporter dar nu e invizibilă, așa că, deocamdată, a rămas la Castel, n-a venit cu mine. În plus, Ana știe mai bine decât mine cum e cu
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
Bârfa, Egoismul și Prostia. Doamne, ce mai nume au și zmeii ăștia! Auziți: Vanitosul, Mierosul, Invidia, Ura, Gelozia, Răzbunarea, Bârfa, Egoismul și Prostia. De unde știu eu cum îi cheamă? Pentru că scrie pe ei, dar cred că nu pot citi decât pisicile ce scrie pe fiecare. V-am spus doar că noi vedem tot. Împreună cu mama lor, care se numește Lăcomia, zmeii ăștia urâți sunt zece la număr. Ai noștri, adică cei patru fii ai lui Verde Împărat, cu Zâna Inventica și
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
aflu la o peșteră cu zmei. Cei mai mari dintre zmei, cei care și-au luat chip de om, s-au adunat în văgăuna asta întunecoasă. Nu știu ce văd ei de acolo, dar eu văd prin întuneric tot ce fac ei. Pisicile văd și noaptea. Oare zmeii n-au și ei, cumva, vederea la fel de ascuțită? Răspundeți-mi voi, dacă știți. Dar ce văd eu? Sunt zece la număr zmeii, dar cei mai răi și mai umflați îmi par a fi Vanitosul, Mierosul
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
se vor trezi toți copiii de pe glob, vor alunga zmeii și își vor recuceri planeta”. Trag și eu cu ochiul la foile de pe planșeta Inventatorului, dar nu prea pricep ce a desenat și a scris el acolo. Mă uit „ca pisica în calendar” ? Nu chiar. Mă uit „ca Ticuță în PROIECTUL din Castel” - dar aveți dreptate, e cam același lucru -. Nu e potrivit, știu, ca un reporter să nu priceapă ce scrie sau desenează un inventator pe foile de pe planșeta lui
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
ce își doresc ei, dar orice meserie ar avea, e bine să fie și reporteri buni. De ce? De ce? Pentru că un reporter bun învață să vorbească bine, să se îmbrace potrivit cu ceea ce spune, să învețe toate limbajele non-verbale, la care noi pisicile ne pricepem de minune. Reporterii buni sunt ascultați. Și nu doar ascultați. Lumea ține minte ce spun reporterii buni. Și nu doar țin minte, ci pun în practică, îndemnurile lor. Deci... Stop, că mă trezesc! M-am trezit și vă
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
pentru a mirosi pă-mântul creației și al exodului, pentru a descoperi îndeaproape bucuriile și durerile oamenilor? Ar fi oare prea mult, și nelalocul lui? Nu tocmai. A-l privi pe măgar, înseamnă a-l imita... Mai întâi, au fost folosite pisicile ca animale de companie pentru persoanele singure sau având boli de nervi; apoi câinii, a căror acțiune te-rapeutică este cunoscută de multă vreme; apoi s-a recurs la pă-sări. A venit oare momentul măgarilor? Se prea poate. Un fapt e
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
al căror ecou era întors fațadele caselor. Sunetul era precum muzica. Aveam chef să spun bună dimineața tuturor. Dar nu era nimeni acolo, așa că am spus bună dimineața animalelor și lucrurilor neînsuflețite. O pasăre, o minunată cutie poștală roșie, o pisică care traversa strada. Savuram dimineața și orașul și în același timp vroiam să fie după-amiază deja ca să pot ieși pe apă și să vîslesc iarăși departe de oraș. În altă zi mă aflam, la căderea serii, cu membrele obosite după
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
din calitățile sale. Și trebuie să fie conștient în momentul vorbirii și de celelalte multiple caractere ale sale. "Conștiința abstragerii" constituie una dintre superioritățile esențiale ale unui individ pregătit semantic asupra unui individ care nu este pregătit. Cu iuțeala unei pisici sălbatice, Gosseyn sări de pe pat. Degetele prinseră partea inferioară a barei transversale a grilajului. Se simți ridicat. Efortul de a se menține necesita toată forța brațelor și degetelor sale. Suprafața de care trebuia să se agațe nu era mai mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
ca niște pietre de ambră și smarald - toate strălucind ca o comoară răsfirată pe o pînză neagră. Coborî pe străzile mizere și intră în gangul uneia din cele mai mizere. Scara era îngustă, prost luminată și mirosind a pișat de pisică. în fața unei toalete aflate pe un podest, păși pe deasupra doi copii care stăteau pe un preș și se jucau cu o jucărie cu mecanism. Pe palier erau trei uși, una cu o plăcuță înrămată, inscripționată FORBES COULTER, cu litere gotice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
craniu și mazăre înflorită într-o jardinieră la fereastră. Deschide garderobul, ordonă Drummond de afară. — Nu cred c-ar trebui să mă aflu aici. — Să faci exact ce-ți spun. Ușa garderobului era întredeschisă și, cînd Thaw o deschise, o pisică roșcată se prelinse afară. — E un capot din mătase neagră printre hainele din dreapta? strigă Drummond. Da. — Adă-l aici și nu atinge nimic altceva. Thaw se întoarse în haosul din bucătărie. — Scuze, spuse Drummond, ar fi trebuit să-l iau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ochii cu tatăl lui. Merse spre Cowcaddens, urcă treptele spre casa lui Drummond, deschise ușa și intră în bucătărie. Drummond și Janet Weir stăteau fiecare lîngă o latură a mașinii de gătit, privind o ladă pusă pe preșul din fața șemineului. Pisica roșcată era întinsă pe un geam pus peste ladă și se uita în jos la doi șoricei care mișunau printre cojile de cașcaval de la fundul ei. Drummond îi zise: — Salut, Duncan. Roșcatul se uită la televizorul ei. — Dar cum s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cojile de cașcaval de la fundul ei. Drummond îi zise: — Salut, Duncan. Roșcatul se uită la televizorul ei. — Dar cum s-a întîmplat chestia asta? întrebă Thaw. — Mama ne-a făcut o vizită ieri. Mi-a adus șoareci drept cadou pentru pisică, pentru că împlinea nouă luni. Eu și tata i i-am luat. — Și acum, Roșcatul stă acolo, privat de prada cuvenită, zise domnul Drummond. Stătea întins în patul din nișă, cu ochelari pe nasul lui colțuros, cu un fes turtit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
iubire și să tot trăiască exploatat și maltratat de semenii lui. Am citit un eseu scris de o fetiță într-o carte despre copiii din timpul războiului. Casa îi fusese bombardată și a scris: „Sînt un nimeni și un nimic. Pisica mi-a fost strivită de zid. Am încercat s-o trag, dar mi-au aruncat-o“. Lucruri și mai rele li s-au întîmplat copiilor în fiecare zi, în ultimul sfert de milion de ani. Nici un viitor mai agreabil n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
prieteni din Lenzie și ne-am adus aminte de zilele de-odinioară, și ne-am zis, de ce să nu dăm o fugă să-l vedem pe Duncan? Așa că, iată-ne. Bărbatul privi atent în sus printre scări. — Ai ochi de pisică, dacă lucrezi pe lumina asta. — întrerupătoarele sînt după ușă. Nu, nu. Nu, deloc. Chiar îmi place obscuritatea asta, e mai misterioasă, dacă înțelegi ce vreau să spun... Foarte impresionant. Foarte impresionant. Marjory spuse ceva, dar n-o auzi. — Ce? întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și privindu-l acuzator. O mînă și-o ținea în șold, iar de cealaltă îi atîrna o colivie cu un canar împăiat pe stinghie. Femeia se uită la pasăre și-i dădură lacrimile. — Sărmanul Joey, murmură ea blînd. Sărmanul micuț. Pisica aia nenorocită. Parazit prăpădit! țipă ea încă o dată. Nu suport asta! Drummond intră cu pași mari zicînd: — Revino-ți, mamă. O, salut, Duncan. Mamă, pentru Dumnezeu, fă-ți o ceașcă de cafea tare. — Nu mai suport! Umpli casa cu tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]