5,484 matches
-
Erau văzuți înaintând călăii înarmați cu cuie; îl întindeau pe Iisus pe cruce, în mijlocul sfintelor femei care izbucneau în lacrimi. Baraba, și atât hoțul bun, cât și cel rău erau acolo. Atunci din toate părțile nu erau decât hohote de plâns, gemete, strigăte jalnice. La ieșire erau căutați jidanii pentru a fi făcuți bucăți. Regii care au asistat la aceste reprezentații, precum Filip-August, Ludovic VIII, Filip cel Viteaz, Filip cel Frumos, Filip de Valois, sunt cei care au acționat cu cea
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și a fatalității condiției umane imprimă răsului declanșat de umor o notă aparte de tristețe resemnată. Impura veselie a umorului, germinând din solul intuitei nefericiri, primește o exteriorizare la fel de ambivalentă, condensabilă cel mai bine în oximoronica expresie românească a "râsu'plânsului"200, pusă în circulație și explorată magistral de Nichita Stănescu. Aceste considerații vizează în primul rând umorul propriu-zis, care poate fi numit și "alb" sau pe cel "roz" al prozei și dramaturgiei melodramatice. Ele sunt însă parțial valabile în cazul
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de războinici aprigi. E ceva blând, duios și resemnat în curgerea acestei ape domoale, ale cărei valuri arareori le vezi Anuca, fata pădurarului răzvrătite. Ea întrupează parcă, sufletul poporului nostru. Prutul e o apă moldovenească, măi Fanachi!... Se aude uneori plânsul înăbușit al cavalului plin de un fior misterios, ce răsună pe aceste văi singuratice ca o voce străină rătăcită: parcă, din alte vremuri. E frumos și plăcut acest drum prin singurătatea și sălbăticiile lui. Ehei, măi Fanachi, cum o trecut
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
pomeni strigând: - Hai, măi Tudore... hai ieșâți... de când v-aștept?... glasul lui se auzea din ce în ce tot mai încet „hai Tudore... hai Tudore“. Anuca, fata pădurarului 35 Deodată gura i se lăți mult peste margini, izbucnind într-un plâns nestăpânit. Zăpada scrâșnea sub opincile țăranului... când întoarse capul, moșierul neclintit, stătea tot acolo ca o statuie. Vântul vâjâia printre crengile fagilor rămuroși... parcă, o ființă uriașă, gemea, abia trăgându-și sufletul, șoptind: „Anuuca... Anuuca!“ Cele din urmă raze ale
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
și rămase pe gânduri cu privirea fixă.. Moașa și Anton schimbară, priviri cu înțeles, au priceput că despică vreo amintire ascunsă într-un ungher al inimii ei, o taină știută numai de ea. Și, deodată, izbucni într-un hohot de plâns, parcă, rușinată că i-a fost văzută o față necunoscută... Lacrimile îi spălară obrazul ostenit... dar, tot frumos. - Liniștești-ti, fata mamii... hai, hai să mai încercăm!... o îndemnă bătrâna, cu blândețe, revenindu-i inima la loc... Din nou o
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
o privi îndelung. Pe loc, femeia s-a luminat la ochi de bucurie și și-a înflorit gura de zâmbet, până în clipa aceea, învăluită numai de necaz cernit... Deodată, ochii i se lărgiră, mult... și izbucni într-un hohot de plâns, care se prelungi într-un răcnet... și, leșină. Se lumina de ziuă... Raze năuce de lumină străbat de afară, timid, prin ochiul de geam. Opaițul arde cu flacăra dreaptă și liniștită. Anton își netezea tânara nevastă, pe creștet, cu palmele
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
însă continuă să vibreze, făcând punți lungi peste văi. Bătrânului Chiuariu, i se făcu frică, acum îi era chiar frică,... o frică, stranie, de neînțeles... Era pentru întaia oară, în viață, când cunoștea frica. Deodată, tresări și se opri din plâns. Când, pe la toacă... clopotul de la Schit răsună din nou. Bătea de Vecernie. Glasul lui de bronz, era grav și liniștit. În aerul umed de ninsoare, aluneca aidoma unei sănii pe omătul moale. Dangătul lui vestea mai departe, liniștit, sărbătoarea de
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
se ridică și porni... Anuca era dată în grija Domnicăi, sora lui Anton, în aprilie împlinise un an și trei luni... mergea în picioare și prinse a rupe vorbele... ta-ta... ma-ma... Când striga ma-ma... Domnica izbucnea în plâns, spre mirarea fetei, iar când spunea ta-ta, Anton nu mai știa unde se află, în cer ori pe pământ, iar bătrânul, când îi pronunța numele, se lumina la față... Creștea frumos și era isteață. * Cocoșii au cântat pentru a
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
cu al treilea... și Anton tăcu o clipă, apoi continuă privind în pământ... Și-au trecut baionetele unul în altul,.. și, îmbrățișați s-au prăbușit la pământ... Eu... eu am ajuns prea târziu... și Anton izbucni într-un hohot de plâns înnăbușit. Era bărbatul surorii lui. - Dumnezău să-l hodinească‟n paci!, murmură bătrânul Toma, cu ochii în lacrimi. În aceeași clipă, cu un strigăt ascuțit, o pasăre de noapte fâlfai pe deasupra, dinspre pădure. Domnica se ridică încet și merse în
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
fata me‟! Plângea Domnica cu un blid de mâncare în tindă, la ușa fetei. Din casă, fata i-a răspuns cu o jale de-ți frigea inima. Ea nici nu vroia să audă de nimic și o ținea într-un plâns. Pe Domnica o podidiră lacrimile. - A să moară, ghiata fată... a să moară de foami șî di săti... șî di inimă ră!... * ...La câteva zile, după ce Suru a fost lăsat în inima codrului în miez de noapte, un urlet jalnic
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
învățat cu năravurile și hârțagul mușteriilor, șterse îndată tejgheaua de cioburi, fără nicio supărare, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. A fost o răbufnire; parcă adunase întrânsul, toată furia de pe lume, înfrânându-se să nu izbucnească în hohote de plâns. Nu putea îndura umilința. - Anafura șî mama ei di viațî! ..sudui el cu o ură care cutremură. În glasul lui chinuit, suna atâta sfâșiere, atâta obidă, de dobitoc înjungheat, vorbele lui rele și dușmănoase, erau ca un plânset, ca un
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
conform lui Tish, își părăsise în sfârșit dormitorul în dimineața aceea, stătea ghemuită pe un fotoliu din colțul încăperii, cu ochii înroșiți și cu obrajii brăzdați de urmele lacrimilor. Cum dădu cu ochii de Darcey, izbucni din nou într-un plâns convulsiv. Cele trei fete se priviră uluite. Nici una nu o mai văzuse pe mama lor plângând în halul ăsta. Uitându-se la un film, i se mai întâmpla să lăcrimeze la o scenă cu adevărat sfâșietoare. Plânsese și la înmormântarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
pe după umerii ei. —Maman, ai o viață minunată aici. Știi bine că așa e. Atât de minunată încât mă părăsești? exclamă Minette. Încât o tulești în Europa și mă abandonezi exact ca tatăl tău! Și o cuprinse din nou un plâns violent. Gemenele oftară, iar Darcey le aruncă o privire neputincioasă. Femeia din fața lor era atât de diferită de mama pe care o cunoșteau ele, încât habar n-aveau ce trebuiau să facă. În fiecare clipă a vieții lor, Minette le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
săptămânii, ieși cu Aidan și îl întrebă dacă era ceva în neregulă cu relația lor. În neregulă? întrebă el stingherit. — Da, în neregulă. — Nu e din cauza ta... începu el șovăitor. —Rahat! Nu se putu abține. Nu plănuise să izbucnească în plâns, dar lacrimile începură să-i șiroiască pe obraji până să aibă timp să se stăpânească. Te desparți de mine, nu-i așa? Darcey, suntem tineri amândoi. N-aveam nici o șansă să rămânem împreună toată viața. —Mi-ai zis că mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
e mai rău. Haide, iubito, zise el. Bine, e un regres uriaș. Nu vreau să minimalizez situația. Dar ne putem reveni și din asta. Înălță capul pentru a-l privi, iar el observă că avea ochii roșii și umflați de plâns. —Să ne revenim? exclamă ea cu un glas spart. Să ne revenim? Nimeni nu își poate reveni din pierderile pe care la avem noi. Nimeni. E vorba de viața mea, de cariera mea, de reputația mea. Și de milioane de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
Paul al II-lea În căutarea propriilor tăceri Ce vremuri ciudate, ce vremuri prostești, Te cauți pe tine, uitând cine ești, Pornit către moarte, cu zâmbetul larg, Ridici neputința în vârf de catarg, Ce vremuri de spaimă, ce vremuri de plâns, În noi, doar dezastrul mai merge ca uns, Rotițe din creier se sparg în bucăți, Lovite de lacrimi și prejudecăți, Ce vremuri cumplite, ce vremuri șablon, Din toată tristețea îți faci etalon Și mergi printre vii ca și cum ar fi morți
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
pe roze, vă voi spune, În mine, ca și-n voi, sunt jocuri stranii Când omul rău promite gânduri bune. Nu întrebați dacă îmi iau concediu, Ce redundant îmi sună în ureche, Mai bine dați-mi viața, ca remediu, Și plânsul unor suflete-pereche. Nu întrebați ce poftă mă apasă, Nici ce impozite mă sapă, lent, Chiar moartea mi-a împrumutat o coasă, Iar azi sunt doctor. Mâine - pacient. 18 august 2011 Crepuscul apusul privește pe gaura cheii atunci când te dezbraci și
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
lacrimile mele au gustul sărat al lumii fiecare rid se umple de ceea ce sunt atunci când plâng și dau cu pumnul în masă eu nu am o batistă uriașă aș șterge cu ea fiecare obraz toate au riduri ca niște semne plânsul a săpat constat neobosit nici nu a cerut vreodată concediu atunci când suntem înecați de lacrimi plătim impozit pe suflet și chin 8 octombrie 2011 Eu Eu, propriu-zis, sunt doar Fata Morgana, Voi mă vedeți cu ochii, nu cu gândul, Apoi
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
Mama, te-ai hotărât unde mergem în vacanță ? — Nu. Tu unde vrei să mergem ? — Eu vreau să stăm acasă. Nu stăm acasă. — Dar vreau să stăm acasăăăă ! Ce prost ești, mama, că nu stăm acasă, și dă-i iar pe plâns. — De ce vrei să stăm acasă ? Nu e mai frumos la mare ? — Nu e, că sunt prea mulți oameni pe drum și marea e prea mare. — Nu vrei să mergem și noi la Aquapark, cum merg copiii ăia de pe Youtube ? — Nu
copii. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ana Dragu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1769]
-
hrănească gurița asta trandafirie și flămândă. E ca și cum corpul meu ar avea rezerve nebănuite, zăcăminte prețioase, izvoare subterane din care țâșnește lichidul vital pentru amândouă. E singura mea scăpare. Spaima. Am mâinile reci și gura uscată. Izbucnesc tot timpul în plâns. Aud întruna plânsete de copii. Intră prin ferestre, ies din podele. Nu știu cum să-i vorbesc, mi-e frică de ochii ei. Încă nu și-au definit culoarea. O privesc neputincioasă cum plânge dimineața, la prânz, seara și noaptea târziu. Mișc
Zvera. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Domnica Drumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1770]
-
nu mai există. Sunt o femeie într-un halat tocit, cu părul vâlvoi, care își târăște pașii fără țintă. Beau dintr-o oală cu lapte. Aștept să vină cineva acasă. Alăptez ore întregi. Sunt o rană vie. Dar dacă vindec plânsul ei, aș vrea ca rana asta să nu se mai închidă niciodată. Îi așez scăunelul pe masa din bucătărie și încep să vorbesc. Vorbesc despre o zi cu soare. Spun acum spălăm vasele, ca să fie curat. Spun ieșim imediat la
Zvera. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Domnica Drumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1770]
-
așezat, cu ea în mâini, pe salteaua vărgată, mizerabilă de pe patul meu. Am rămas cu ochii-n gol câteva clipe, și deodată chinul, chinul fără limite al vieții mele a spart ca un abces și-am izbucnit în hohote de plâns, lipindu-mi cartea deschisă de obraji, udînd-o de lacrimi și salivă, disperat cum n-aveam să mai fiu niciodată, cum nu poți fi decât la vârsta atroce a adolescenței. M-am aruncat pe pat și am plâns mai departe, minute
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
cât voi rămâne în Polizu. Într-un fel plutesc într-o dulce inconștiență, nu știu cu adevărat pentru ce am venit aici, poate am început să înțeleg vag abia când, după țipete prelungite, de femeie, am auzit, în timpul nopții, primul plâns de copil. Oricât te-ai pregăti pentru naștere, oricât ai citi, oricât ai asculta poveștile altora, oricât ți-ai imagina întâlnirea, oricât de responsabilă și corectă ai vrea să-ți demonstrezi că ești, nu poți ști de fapt cu precizie
A scrie. A naste. Tudor. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Svetlana Cârstean () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1767]
-
poți citi decât Evanghelia care e statornicită pentru fiecare slujbă, după rânduială și nicidecum alta, altfel cine să mai înțeleagă, dacă, Da! aici am rămas! Îmi dreg glasul și, 21 februarie, luni spre miezul nopții, spre seară abia a încetat plânsul monoton al lui Dumnezeu, poate a murit cineva în cer și-a trecut dincoace pe pământ așa cum moartea pe pământ ar trebui să fie naștere în cer nu trebuie decât să-mi închid ochii dinspre lumea înșelătoare a simțurilor, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
am chinuit cu el! Dumnezeu știe ce-o fi! Și iată-l acum mare și, lacrimile ei stau gata să curgă, se ridică de lângă mine abia stăpânindu-se, și eu nu voi mai afla cum s-a tămăduit Theo de plâns și cade așa dintr-o dată într-un somn adânc, ca și cum n-ar mai fi dormit de câțiva ani, Mama! Cum a fost astăzi la școală? mă întreabă părintele Ioan în timp ce îmi schimb hainele, Bine! răspunsul meu evaziv, încă nu îndrăznesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]