5,205 matches
-
într-un târziu, cu gla sul lui plăcut, neschimbat. Te aș-tep-tam! Privirea lui cenușie, atât de asemănătoare cu a fratelui său încât pentru o clipă Clara avu senzația că se uită în ochii lui Eduard, avea un anumit farmec printre pleoapele pe jumătate căzute. Ai fi zis că-și mijea ochii pentru a vedea mai bine, pentru a pătrunde cu vederea acolo unde nu se putea pătrunde. Clara se scutură ca dintr-un vis. Nu, în fața ei nu era Eduard. — Cum
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Bobo o privise în tăcere, vreme îndelungată. Atât de mult tăcuse, încât Clara avu impresia că Bobo și-a pierdut dintr-odată vocea, a amuțit pentru totdeauna și s-a transformat într-o statuie. Apoi își plimbase ochii lui cu pleoapele pe jumătate căzute peste pereții înțesați de lucrări. — Ai ghicit, asta a fost camera lui mai demult, mormăise Bobo. Vvăd ccă nu ți-ai pier dut interesul pentru Edi. De multe ori m-am ggândit la dorința ta de a
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
pe care nu și-l mai recunoștea. Spune-mi, spune-mi totul, indi ferent cât de crunt: ce s-a întâmplat în noaptea când Eduard a intrat în mare după Anda? Bobo continuase să tacă mult timp, cercetând-o prin pleoapele lui pe jumătate căzute. — Ce vrei să-ți spun? răbufnise el într-un târziu. Ccă de atunci nu sse mai știe nimic ddespre ei? Clara icnise, simțind că nu mai are aer, și se lăsase moale pe taburet. — Sau vvrei
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
de instrucție, administrată în graba mare. Descărcându-și năduful pe utilajele care repede și mereu se defectau, alăturându-și injuriile și ocărând vremea rece, care le îngheța mâinile bătrâne și reumatice, asudau, așa, cu mic cu mare, de cum se înroșea pleoapa răsăritului, până ce obrazul livid al lunii văruia, vinețiu, prispele caselor solitare. Tărășenia cu Pepenoaica lui Nicanor Galan deveni apanajul soboarelor de bătrâne guralive din Goldana, care, de cum din cochilii de stele odrăsleau cornițe fragede de raze, se adunau la gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Deci, eu, numai cât m-am uitat la el și la ceilalți, cum ședeau nemișcați, ca butucii, de parcă fuseseră amețiți cu zeamă de Zmeoaică, de Mărgica cucului sau de altfel de Somnoroasă, am simțit că am plumb în vine, iar pleoapele mi-au căzut peste ochi, grele ca obloanele de fier, cufundându-mă în neștirea somnului Că ajunși de aerul cel curat și slăbiți fiind, ne-am îmbătat de tăria acestuia, ca de un vin înșelător și toți am adormit, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
ei, pe la toate ferestrele copacilor cu pielea crăpată, când Profetul a ieșit în ogradă. Deși avea pe el și vestonul și caftanul vrâstat în dungi late, ca de două degete, nu a bolborosit nici un fel de versete cu binecuvântări, către pleoapa roșie a Răsăritului. A luat, însă, ca orice om de rând, pentru spălat, apă limpede și ștergar nou de bumbac, el mai întâi, și pe urmă Iov, și Koșon, cel tărcat la straie. Tot așa, nu ziseră nimic, nici în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
corvoadă pentru un moldovean ca mine, neam vârtos de dincolo de Prut. Aveam de îndeplinit slujbe mult mai grele... Tuși îndelung, trase nervos din țigară de câteva ori și zise: Doamna era exhibiționistă, sublinie el o intimitate anume, pe când își ținea pleoapele coborâte strâns, ca și cum ar fi vrut să se cufunde într-un somn greu. Constatând că nu e suficient de enunțiativ, omul cu ochi verzi și triști de gânsac, deschise pleoapele, relatând mai departe: Doamna era exhibiționistă... Adică, avea pornirea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
era exhibiționistă, sublinie el o intimitate anume, pe când își ținea pleoapele coborâte strâns, ca și cum ar fi vrut să se cufunde într-un somn greu. Constatând că nu e suficient de enunțiativ, omul cu ochi verzi și triști de gânsac, deschise pleoapele, relatând mai departe: Doamna era exhibiționistă... Adică, avea pornirea de a se dezbrăca în fața a cel puțin unui bărbat. Adesea, neavând la îndemână pe alți spectatori, ad-hoc, mă considera folositor pe mine. Pe mine, un copil speriat, străin și rușinos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
franceză impecabilă, cu un perfect și armonios "r" roulé, îi făcea lu' mămica și lu' tăticu' fetei promisiunea că vor fi cuminți și el, și domnișoara, până la mariaj: își deplasă încetișor degetul subțire și delicat sub ochi, trăgându-și ușor pleoapa în jos, a sanchi, s-o crezi tu! Zise, cu un fel pronunțat de a sublinia absurditatea respectivei idei în lumea atât de sexualizată a contemporaneității: Nu, prostuțule, nu vreau să pretind că nu aș mai fi făcut ceea ce zici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
alese, cu băgare de seamă, una dintre cleioasele frunze, o atinse, mai întâi, cu buzele, pe urmă, o lipi, apăsând delicat pe marginile zgârieturii de pe fața Profesorului. Prea bunule Vânător O'Piatră, îți mulțumesc! suspină alinat Profesorul, lăsându-și iar pleoapele, cu un oftat de ușurare și de recunoștință. După unele clipe de tăcere, deschise din nou ochii, adulmecând o incertă boare de probabilă apropiere a cuiva. I se păru, mai întâi, că vietatea înaltă care creștea, apropiindu-se de ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
să pună întrebări zeilor nedrepți cu mirarea tânărului care fusese smuls brutal din viața netrăită încă pentru a fi aruncat în încremenirea veșnică a morții. Unul dintre soldați îi încrucișase creștinește brațele pe piept și încercase apoi să-i închidă pleoapele, dar acestea rezistaseră încăpățânate, dorind parcă să ofere în continuare retinei imaginile unui cer incredibil de albastru și senin pe care Emil nu îl mai vedea. Strivește țigara pe jumătate fumată de fundul scrumierei și aprinde imediat alta. Ce pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Perfect. Voi veni împreună cu șeful meu de stat major. Vă mulțumesc că mi-ați oferit posibilitatea exprimării și punctului meu de vedere. Am onoarea să vă salut, domnule general! Pune receptorul pe suport, apoi își freacă ușor tâmplele, strângând din pleoape. Se ridică împingând cu putere scaunul, îndreptându-se îngândurat, cu mâinile la spate, către fereastră. La poarta principală a unității, în spatele barierei înguste din lemn, așteaptă trei uriașe mașini-cisternă. Santinela, cu pușca Z. B.61 pe umăr, controlează documentele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Somnul este cel mai bun medicament în situația ta. Vorbim din nou cât de curând, bine? Ascult și mă supun domnule doctor, vine replica promptă a lui Marius. Imediat simte o ușoară înțepătură în mușchiul brațului. În scut timp, printre pleoapele grele, întrezărește umbre roz, diafane. Cade într-un somn adânc de parcă nu mai dormise de la facerea lumii. Pe 15 aprilie, Smaranda apare în ușa rezervei. Îl găsește comod așezat între perne, palid, dar cu un început optimist de culori normale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
o țâră de odihnă! Ehei, măi Suflețel, omul cum pleacă la oraș, uită rosturile firești ale pământului. Să ții minte asta de la mine! În timp ce trage cu urechea la sporovăiala Americanului, Marius luptă din greu cu senzația de neînvins a unor pleoape grele. De undeva, venită pe aripi de vis, o vagă adiere de Narcisse Bleu îl învăluie. Închide ochii și acolo găsește, făptura aproape în carne și oase a Smarandei. Este singură, într-o poiană ce își făcuse puțin loc într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
apară în altă parte, haotic, într-un carusel delirant al imaginilor, peste care se întinde un întuneric amenințător ca o mlaștină, gata să-l înghită și pe el. Disperat că poate să o piardă, întinde mâna. Strânge cu înverșunare din pleoape, dar un corb uriaș, croncănind isteric, se prăvale peste pieptul lui. Lovește cu ciocul de fier, orbindu-i ochii sufletului, lăsându-l într-un neant amar, golit de vise. "Smaranda! Smarandaaaa! Tresare scurt, cu un spasm al trupului, ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
din liceu când căpătase rana urâtă în urma căruia se căptușise cu cicatricea. Atunci nici prin cap nu-i trecuse că într-o zi va figura ca detaliu de recunoaștere într-o fișă a Gestapo-ului. Trece ușor cu degetele peste pleoape. În ultimul timp albul intens al zăpezii începuse să-i jeneze puternic ochii. Uneori, pete mari, negre, îi dansau haotic în fața ochilor, împiedicându-l să vadă bine. Probabil de la oboseală, au încercat să-l încurajeze unii, dar el știe mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
se scurge în lături. Ochii albaștri, ațintiți asupra lui, nu-l mai privesc decât de dincolo de această lume. Îi ia mâna dreaptă și i-o așeză peste cealaltă, aflată pe burtă. Cu blândețe duce palma peste ochi ca să-i închidă pleoapele. Pacea fie cu tine, băiete. Numai Dumnezeu știe câți copii am văzut omorâți sau mutilați în războiul ăsta. Poate tu vei avea parte de un mormânt unde cineva îți va aduce flori și te va plânge. Cumva, cei dragi, te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
să spună ceva. Limba îi este roșie, năclăită de sânge. Îl apucă de guler. Până la urmă, rostește cu greutate: În buzunar, am...o scrisoare și verigheta. Pentru soția mea. Te rog...să mă ierți...dacă ți-am greșit cu ceva. Pleoapele-i cad grele, mâna se destinde încet și cade inertă. Îngenuncheat lângă el, Marius pleacă o clipă fruntea, îndurerat. Dom' locotenent, acum, dumneavoastră trebuie să ne conduceți. Ai dreptate, Iovuț. Să mergem. Deasupra crestei, pe platou, se vede plutonul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
pansament. Uitase că nu mai avea așa ceva de mult. Scoate un ștergar și presează rana mare de la șold. Își desface vestonul și trage fâșii lungi din poala cămășii. Improvizează un bandaj legat strâns, pe după gât și umeri. Rănitul ridică încet pleoapele și ca prin ceață, ochii lui deslușesc trăsăturile fratele său mai mic. Iovuț... Nu vorbi, păstrează-ți puterile. Măi Iovuț, eu am să mor... Nu Pătruțule, trebuie să reziști. Simt că mi se pune așa o pânză neagră pe ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
strecoară greu, convulsionat. Stai liniștit, sunt aici. Mâna însângerată a lui Carol prinde palma locotenentului. O strânge înspăimântat. Țineți-mă de mână, domn locotenent. Strângeți tare. Mi-e așa de frică...șoptește el cu buze livide, muribunde. Clipește greoi din pleoape, cu privirea ațintită spre tavan, plecat deja către o altă lume. Fața eliberată de durere, se destinde. Zâmbește frumos și candid, ca un mugur de floare deschis în fața primei raze a soarelui. Mamă...Măicuță... Încearcă să mai spună ceva dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
zbuciumat care acum se liniștește, odată ce auzise ceea ce dorise atât de mult să audă. Smaranda are ochii ațintiți asupra lui dar nu îl mai vede. Vălul rece al morții înghețase lumina lor iubitoare. Marius se apleacă deasupra ei, îi închide pleoapele și sărută obrazul marcat de paloarea fantomatică a morții. O durere sfâșietoare cum nu mai cunoscuse până atunci îi cuprinde tot corpul. Sentimentul unei depline singurătăți se prăvălește asupra lui cu atâta forță încât cade în genunchi și începe să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
cu greu, dar încăpățânată, flacăra își face din nou loc în postavul gros. Începe să amețească și capul parcă stă să-i explodeze. Prin fața ochilor îi joacă cercuri colorate. Căldura infernală aproape că-i arde retina. Strânge atât de tare pleoapele încât vede cum fulgeră scântei nenumărate. Se clatină, bâjbâie disperat cu mâinile înainte. Cade într-un genunchi. Parcă aude plânsetul unui copil. Instantaneu, tot ceea ce este legat de el și corpul său dispare. Se ridică ca un om beat. Are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
nu își închipuise așa sfârșitul. Și dacă momentul sosise, nu vrea să-l întâmpine în genunchi. Drept ca o lumânare, închide ochii și trage aer adânc în piept. Poate pentru ultima oară. Aude zgomotul împușcăturii dar nu simte nimic. Ridică pleoapele și vede chipul lui Barbu cu expresia aceea specifică a omului încearcat de o mare surpriză din care este incapabil să-și revină. Scapă pistolul din mână și lovit de moarte se năruie în zăpadă ca un castel din cărți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
eu că nu se poate să pățiți ceva. Am un glonte în stomac, Mâțule. Vorbele șoptite aproape că urlă iremediabilul în urechile sergentului. Închide ochii într-o încercare de a-și ascunde tristețea copleșitoare, dar când ridică pielea albă a pleoapelor își dă seama că nu a reușit deloc să facă asta. Mâhnirea este prea mare. Dom' locotenent, haideți cu mine. Am găsit un adăpost. Nu cine știe ce, dar măcar e uscat. Singur nu e bine să stai nici la fericire, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
un defect de vedere - Încercînd s-o străbată, simțea o nesiguranță, ca un permanent dezechilibru, de fiecare dată, Însă, Învins cu tinerețe și abilitate, Înfloream la adierea conversației lor, - le auzeam fără să le ascult, ocrotit de prezența Anei și pleoapele șirete ale fiicei ce-i stătea alături ca o fotografie a ei făcută de un fotograf ambulant, Într-un parc, cum se obișnuia Înainte de război. Eram străin de vorbirile lor, printr-o nespus de dulce lene a neparticipării. Interveneam totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]