5,326 matches
-
astfel: „Am vorbit despre această sectă pentru a se lua măsuri de prevedere... Vă veți aduce aminte de cuvintele mele atunci când acești necredincioși Îi vor fi doborât pe apropiații sultanului, ca și pe mai marii statului, atunci când tobele lor vor răsuna pretutindeni și când planurile le vor fi date În vileag. În mijlocul tumultului care se va isca, fie ca sultanul să știe că tot ce am zis e adevărat. Să dea Preaînaltul ca stăpânul nostru și imperiul să fie apărați de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
fără Înconjur: „El este, e Mântuitorul!” Cu pași demni, sui cele câteva trepte ale podiumului, le adresă credincioșilor săi un gest larg de salut, hărăzit să Întrerupă șușotelile. Apoi a rostit unul dintre discursurile cele mai uimitoare care vor fi răsunat vreodată pe planeta noastră: — Vouă, tuturor locuitorilor lumii, djin-i, oameni și Îngeri, spuse el, Imamul Timpului vă oferă binecuvântarea sa și vă iartă păcatele trecute și viitoare. Vă vestește că Legea sfântă Încetează, pentru că a sunat ceasul Învierii. Dumnezeu v-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
ori mai mică decât această clădire, numai că acolo trăiam mai puțin strâmtorat. Mă aflam la mii de kilometri de poporul meu, dar lucram mult mai eficient pentru progresul lor decât o pot face aici sau În Persia. Vocea mea răsuna de la Alger la Kabul, astăzi nu mai pot să mă audă decât cei care mă onorează cu vizita lor. Desigur, ei sunt Întotdeauna bineveniți, mai ales dacă vin de la Paris. — Eu nu trăiesc, de fapt, la Paris. Mama e franțuzoaică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
fu risipit de un hohot de râs. — Ceea ce nu știa șahul, continuă Djamaledin, era faptul că Ministrul Poștelor era unul dintre cei mai fideli discipoli ai mei și că-l Însărcinasem chiar cu buna difuzare a ziarului! Râsul lui Djamaledin răsuna Încă atunci când sosiră trei vizitatori cu capetele acoperite de fesuri de un roșu sângeriu. Se ridică, Îi salută, Îi Îmbrățișă, Îi invită să se așeze, schimbând cu ei câteva fraze În arabă. Am ghicit că le explica cine eram, cerându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
În aceeași noapte, am părăsit capitala, Îndreptându-mă spre orașul meu natal, unde am sosit astăzi. Panoff m-a Însoțit, se ascunde pe undeva prin Tabriz, așteptând să plece În străinătate. Discuția noastră se prelungi. În curând, ne prinse răsăritul, răsunară cele dintâi chemări la rugăciune, lumina deveni mai vie. Discutam, construiam o mie de variante sumbre de viitor, apoi discutam din nou, prea istoviți ca să ne oprim. Baskerville Își Întinse oasele, se opri În plin elan, Își consultă ceasornicul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
cu această carte. — Eu aș da o noapte din viață. În clipa următoare, eram aplecat asupra feței lui Șirin, buzele ni s-au atins, ochii ni s-au Închis, Împrejurul nostru nu mai exista nimic altceva decât monotonia cântecului greierilor, răsunând În capetele noastre amețite. Un sărut prelung, un sărut arzător, un sărut al anilor străbătuți și al stavilelor dărâmate. De teamă să nu vină alți oaspeți, să nu se apropie alți servitori, ne-am ridicat, și am urmat-o printr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
a adormit oare la loc cu un zâmbet? Are vreun regret? Când o voi revedea, și nu vom fi singuri, va fi distantă sau complice? Voi merge din nou pe seară, voi căuta În ochii ei o credință”. Dintr-odată, răsună un bubuit de tun. M-am oprit, am ciulit urechile. Să fie oare bravul și solitarul nostru de Bange? Urmă un moment de tăcere, apoi un schimb intens de focuri, În fine, liniște. Mi-am reluat preumblarea, cu un pas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Știam eu! Vocea lui Lucy e puternică și triumfătoare. Nici n‑a venit, așa‑i? — Normal că a venit, zic, încercând să par sigură pe mine. Cred că e... — Nu ești prietena lui Luke Brandon, asta e, nu? Glasul ei răsună sfichiutor în cort. Tu ai inventat toată povestea asta! Totul e doar o fantezie tâmpită din capul tău bolnav! — Nu‑i adevărat! Spre groaza mea, simt că mi se pune un nod în gât și că îmi dau lacrimile. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
dracu'! Dar ce facem aici? se răsti Kane. Dacă nava e-n bună stare și noi n-am ajuns la destinație, de ce ne-a scos din hibernare Mama? Până când Lambert să propună un argument, un sunet de corn însemnând alertă-la-stație răsună imperativ în pasarelă... Aproape de pupa lui Nostromo se găsea o sală mare, în mare parte ocupată cu o încâlceală indescriptibilă de mașini complicate. Aici se adăpostea inima navei. Un sistem de propulsie enorm permitea lui Nostromo să devieze și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
făcu primii pași în furtună. Imediat după ce părăsiră imensa masă protectoare a lui Nostromo, vântul și praful îi atacară din toate părțile. Se opri, scârbită, și activă instrumentele scafandrului spațial. ― Acum, chiar că nu mai văd nimic! Vocea lui Ash răsună pe neașteptate în casca ei. ― Deschide "căutătorul". Este semnalul de naufragiu. Lasă-te ghidată de el, astfel nu riscați să vă rătăciți. Pe al meu l-am branșat deja. ― Branșat și conectat, îi răspunse ea. Crezi că nu-mi cunosc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Ceața nu este prea groasă și nu pare să existe multe interferențe la nivelul solului. Semnalul de naufragiu se găsește pe o altă frecvență; nu există deci riscul suprapunerii. ― Vești bune, răspunse Dallas, a cărui voce, filtrată prin emițătorul lui, răsuna ciudat în laborator. Te recepționăm cu toții clar, aici. Să avem grijă să menținem în permanență deschis canalul. N-avem nici un interes să ne pierdem în catacombele astea! ― Verificat. Voi urmări fiecare pas pe care-l veți face. Nu vă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
vizual. ― Dallas! (În mare grabă, Ash împunse niște butoane de pe consolă, atinse câteva taste, ceru pe claviatura de programare o mai bună rezoluție a receptoarelor deja puse la grea încercare.) Dallas! Mă recepționezi? Te-am pierdut. Repet, te-am pierdut... Răsuna numai scrâșnetul termonuclear al soarelui. La doi pași de cocă, înălțimea colosală a monstruoasei nave străine era și mai uluitoare. Fuselajul se boltea deasupra celor trei oameni ― vârful străpungea aerul încărcat de praf ― și această masă fantastică părea mai solidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
stagna în sas, propulsă sicriul în neant. Fu o înmormântare rapidă. Dallas nu era dispus să prelungească acest ceremonial funebru. Kane, fie-i sufletul împăcat, dispăruse în hăul cosmic mai simplu decât trecuse de la viață la moarte. Ultimul urlet agonic răsuna încă în urechile căpitanului. Se adunară la popotă. Acolo, așezați în jurul mesei, puteau discuta fără constrângeri de primejdia care-i amenința. Dallas profită de ocazie pentru a le spune să curețe sala. ― Am verificat proviziile de aer, zise Ripley. Cu ajutorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
stăpânea acum... 10 Se mai uită odată la nivelul oxigenului rămas în rezervoare, nădăjduind într-un miracol care să mai adauge un zero la numărul afișat. Contorul își termină calculul; ultima cifră se reduse de la nouă la opt. Dinspre intrare răsună un zgomot asurzitor care-l făcu să tresară. Se destinse la vederea lui Parker și Brett. Inginerul lăsă să-i cadă tuburile pe care le ținea în brațe. Fiecare era cam de două degete în diametru. Lo-vindu-se de podea, emiseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
acolo! Câteva rare tuburi de neon erau împrăștiate prin această secțiune a navei. Fâșii de întuneric restrângeau vederea în jurul lor, dându-le o senzație de sufocare cu toate că, antrenați pentru călătoria în spațiu, nu prea știau ce era claustrofobia.. Pașii lor răsunau pe puntea de metal, numai atunci când nu călcau în băltoacele de fluid, unsuroase și grețoase. ― Dallas ar trebui să ceară o inspecție, zise Parker dezgustat. O să trimită cel puțin patruzeci la sută din navă la revizie și atunci Compania va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
poate să se întoarcă? Își luă arma cu amândouă mâinile și făcu cale-ntoarsă, întrebându-se prin ce minune o chestie atât de mică putea să ajungă un monstru de mărimea asta. Fugiră din atelier, ecoul ultimului urlet al colegului lor răsunându-le încă în urechi, definitiv imprimat în memoria lor. Parker îl cunoștea pe Brett de atâta amar de vreme, dar strigătul de groază pe care-l scosese îl îndemna să nu-și menajeze picioarele. Să alerge, cât Ripley de tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
braț cu gheare se ridică înapoia lui, spre gleznă. Celălalt semnal era monstrul. La doi pași de sas, Ripley aștepta, singură, momentul confruntării cu creatura. Auzi un vag clinchet îndepărtat. Își zise că-și închipuise numai. Apoi zgomotul se repetă, răsunând, urmat de un ecou puternic. Parcă venea din măruntaiele navei, din străfundul țevii. Degetele îi fremătară și se chirciră cu disperare pe patul armei. Loviturile surde se opriră brusc. Cu toată frica și sfaturile de prudență pe care nu înceta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
în sas. Nu era decât la un metru de intrare, dar dacă bănuia ceva? Sau se răzgândea? ― Acum, urlă. Acum! Ripley, pregătită să acționeze închiderea tambuchiului, era pe punctul de a coborî maneta când soneria de alertă a lui Nostromo răsună în cursive. Ea și Lambert tresăriră. Se priviră șocate. Ripley împinse maneta. Creatura auzi și ea soneria. Mușchii se contractară și sări înapoi, țâșnind peste prag într-un salt incredibil. Unul din apendicele lui, fu prins în închizătura porții blindate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
s-a izbit de podea, atunci ar trebui în mod normal să răspundă. Celulele memoriale componentele vedere-vorbire sunt solid prinse în aceste modele sofisticate. Mă așteptam să vorbească. Ea mai încearcă o dată. ― Ash, mă auzi? O voce familiară, deloc distantă, răsună în popotă. ― Da, te aud. Îi era foarte greu să se adreseze unui corp dezarticulat care, până la proba contrarie, nu era decât o mașină, ca detectorul sau arma electrică. Pe de altă parte, petrecuse atâtea ore la bordul lui Nostromo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Căută atunci o unealtă sau o armă oarecare, dar nu descoperi decât un combinezon presurizat. Deși îi tremurau mâinile, îl îmbrăcă în viteză. În exterior, bestia scutura cutia lui Jones care vedea că-i sunase ceasul. Cutia se prăbuși. Șocul răsună lugubru, dar cușca nu se sparse. Apendicele o ridică și o lovi de perete. Jones era în culmea disperării. Ripley își puse în sfârșit casca și o închise. Nu era nimeni care să-i verifice ținuta. Oricum, dacă nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
răsplătește - așa mișel? El nu mai are mamă! El a pus Iubirea unei fete mai presus, D‐a mamei lui - ce mult a dat și‐n schimb el nu știa ce‐ a cumpărat! Fiori simțea cum îl îneacă reci; Îi răsunau blestemele de veci A mamei, numai șoapte fără glas, El o simțea venind cu pas de pas Pe urmă lui, el o vedea plângând Cu degetul spre dânsul arătând ‐ și‐atunci d‐ atâtea gânduri abătut, Împleticindu‐ se, el a căzut
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
cum în zare detu nă. știu eu, mama și‐a zis că mă nasc într‐ o zodie bună, Ea mă vedea cum în șa voi sălta împreună Cu îndrăzneața fecioară‐a pământului, brună, și‐n goană nebună vedea de pe‐ atunci cum răsună Tropotul lung și mereu al galopului meu. știu eu, mama și‐a zis că mă nasc într‐ o zodie bună și că‐s menit să înving veșnicii și genună, Dar nu știa de pe‐atunci că în mine‐o să pună Suflet
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
și‐ar părăsi mormântul Plini de mânie, răzvrătiți și crunți, Mulțimea lor ar copleși pământul, Acoperind pustiuri, mări și munți. Ar fi atunci ca‐n vremea de apoi... și‐ am fi cu toții pedepsiți amarnic Fiindcă glasul morților în noi A răsunat d‐ atâtea ori zadarnic. Nu ne‐ ar feri de iureșul cumplit Nici tunuri, nici cetăți, nici gropi perfide; Mai bine decât glonțul oțelit Privirea lor de ghiață ne‐ar ucide. O, cât am ispăși atunci de crud Invidia, trufia, ciuda
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
facem ca, sub mâinile noastre grăbite să țâșnească o statuie pură cu peplos înstelat. În felul acesta, într-o zi, lovind cu raze argintii și trandafirii, Capodopera senină, ca un nou Memnon, Aurora-Posteritate, fiică a timpilor mohorâți, să facă să răsune în văzduhul viitor numele nostru ! " Eminescu, afirmă că insuflarea divină îl alege pe poet să scrie o nouă carte a genezei ." Noi suntem din cei cu-auzul fin/ Și pricepurăm șoapta misterului divin... Sublimul adevăr noi l-avem din cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ne determină ziua de azi a noastră". Și Schopenhauer și Eminescu au relevat că geniul este un străin în lume. La Nietzsche totul este seducție: ideile rostite și purtând in apex intellectu, noutatea deschiderilor sufletești și spirituale, stilul ritualic înaripat răsunând în templul universului devenit un infinit sanctuar mistic un univers pur omenesc, omul fiind propria sa divinitate, cu excluderea oricărei dependențe. Pentru Nietzsche, problema valorilor este mai fundamentală decât a certitudinii. Unul din criteriile ce duc spre certitudinea unei valori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]