20,441 matches
-
auziră fredonările Otiliei. Felix își alese o carte, L'homme à l'oreille cassée de Ed. About, și coborî și el în grădină, așezîndu-se pe o bancă, unde începu să citească. Era plăcerea lui cea mare, pe care și-o satisfăcea cum putea, împrumutînd cărți sau, când avea bani, cumpărând. În odaia pe care și-o păstrase în casa de pe strada Lăpușneanu, avea de pe acum o mică bibliotecă. Citi astfel o bună bucată de vreme. Când își ridică capul din carte
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și zise hotărât și blînd: - Nu, papa! Pascalopol însuși trimise un om cu o carte de vizită, întrebînd când putea să-și ia libertatea de a face o vizită, dar fu refuzat cu un pretext convențional. Lucru curios, în loc să fie satisfăcut de această victorie, Felix se simți vinovat. Avea sentimentul că a făcut o faptă rea, și-i lipsea numai curajul de a mărturisi. Începu să ghicească rațiunea Otiliei de a iubi pe Pascalopol. Lipsea un glas blând și vesel la
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cu ea, îl bătuseră pe umăr. - Hoțule, cum ai pus mîna? Este cea mai elegantă conservatoristă și mai mândră. Nu s-atinge nimeni de ea. Spre a tăia bârfelile, Felix declarase o jumătate de adevăr. - E verișoara mea! Ca să-și satisfacă gusturile, Otilia avea nevoie de bani. Ei bine, cine putea să-i dea? Moș Costache? Acesta uita să dea bani și pentru coșniță. Lui, căruia îi datora în mod legal bani, nu-i dăduse până acum niciodată. Începu să ghicească
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
dușumeaua, scotoci repede buzunarul și băgă de seamă că fundul căptușelii era rupt și că plicul căzuse jos. Otilia luă scrisoarea, o răsuci, o scoase din plic și-și aruncă distrat ochii deasupra. Era în obiceiul ei de a-și satisface fără împotrivire din partea lui Costache orice curiozitate. Moș Costache scoase un apel gutural: - Nu-nu-nu citi, e ceva care nu trebuie. - Cum, papa? Tu ai început să ai taine față de mine? Mă faci curioasă! Cine e ăsta care scrie așa înțepat
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Felix. Îl prinse cu amândouă mâinile de reverurile hainei, îngrijată de netezimea lor, își revărsă părul pe sub nasul tânărului și-l întrebă confidențial: - Spune-mi drept, e frumoasă domnișoara Otilia, o iubești mult? Felix, neobișnuit cu astfel de confidențe, nu satisfăcu decât o parte a întrebării: - E foarte frumoasă! - Am auzit de ea la Conservator, zise Georgeta. Știi că și eu am urmat vreo doi ani. De altfel, cânt, așa, la reuniuni mai mult sau mai puțin nocturne. Ce vrei să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
e frică de tine și te iubește. Pascalopol e altceva, e un om în vârstă, inofensiv, ca generalul meu. Eu nu te iubesc, fiindcă nu vreau să mă leg de nimeni, fiind o fată frivolă, îmi ești simpatic numai, îmi satisfac, prin tine, nevoia ce-o am de a sta de vorbă cu un tânăr de vârsta mea. Generalul m-aprobă. El nu e supărat! N-ai văzut cum te privea? Astfel de scene sunt pentru acești bătrâni, care ne întrețin
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
tânăr face sacrificii ca să-i facă daruri, însă darurile le-ar fi primit, ca să nu-l jignească pe dăruitor, fiindcă lumea se împărțea, pentru ea, în bărbați care fac daruri și femei care le primesc. Ideea de a nu-și satisface capriciile, de a nu avea mănuși și ciorapi la vreme n-o înspaimînta pe fată, pentru simplul motiv că nu putea concepe această situație absurdă. Fiindcă moș Costache nu-i lua aproape nimic, se obișnuise să și-l închipuie pe
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
îl întoarse pe față și, văzîndu-l inert și roșu la obraz, fugi repede înspre casă, dar mereu tiptil, ca și când ar fi fost la mijloc un secret mare, și năvăli în odaia lui Felix. - Vino repede, zise ea în șoaptă, aproape satisfăcută de senzația nouă pe care o încerca după atâta monotonie, a căzut jos bătrânul, mi se pare c-a murit. Felix sări săgetat de ceva rece și se năpusti pe scări așa de repede, încît Otilia, presimțind ceva, ieși speriată
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și fără bârfeală din partea altora? Dacă moș Costache nu-i lasă nimic fetei, el, Pascalopol, nu putea s-o ocrotească și s-o întrețină ca pe fiica lui, nu putea să-i facă nici măcar acele capricii pe care i le satisfăcuse în calitate de vechi prieten al casei, fiindcă Otilia ar fi simțit caritatea și ar fi voit să trăiască prin propriile mijloace. S-o ceară în căsătorie, ar fi fost un mijloc nedelicat. Poate că Otilia, exasperată, iubitoare de lux, ar fi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cu dosul lui tot vehiculul. Un copil îndrăzneț alergă strigând după ei, agățîndu-se din când în când de platforma dindărăt. Muscalul îl plesni cu biciul pe de lături, înjurîndu-l cu sete. Înveseliți de clopoței, îmbrăcați într-o rețea albă și satisfăcuți de ușurătatea saniei, caii vineți alergau, jucând din picioare și luând pozițiile academice ale cailor în spume din compozițiile lui Géricault. Un câine mare, mops alerga înaintea lor, lătrând îndărătnic și apucând cu necaz, când putea, un ciucure al valtrapului
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
îi vorbise de niște ochi. Pascalopol și-aduse aminte și el de același lucru, dar tăcu. - V-am spus eu că e mister mare, repetă Stănică, dar numă las până nu-l descopăr. Aglae voia să cheltuiască puțin, dar să satisfacă onoarea familiei, care ședea toată în numărul de preoți și de trăsuri. Se mulțumiră, în materie de cler, cu părintele stavrofor și cu popa Țuică. În privința trăsurilor, închiriară zece și obținură zece împrumut prin Stănică, de la numeroasa familie a acestuia
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
creșterea și dezvoltarea personală, de la căutarea unei identități personale corelată cu o identitate vocațională la diferitele faze ale dezvoltării care caracterizează viața ei. Cu o astfel de perspectivă orientativă, persoana se va simți mai bine, nu numai pentru că îi sunt satisfăcute acele nevoii care-i liniștesc fricile, ci pentru că ea își dezvoltă propriile resurse într-un proiect de viață deschis spre transcendență. Astfel fericirea iese din labirintul unui echilibru ce trebuie menținut și devine un adevărat program existențial făcut din alegeri
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
din labirintul unui echilibru ce trebuie menținut și devine un adevărat program existențial făcut din alegeri ce dă o direcție întregii vieți. 3. Nevoi și motivații în sprijinul unei vieți fericite Individul se simte fericit și se autorealizează în măsura în care își satisface nevoile fundamentale și își dezvoltă propriul potențial. Conform acestei perspective, fericirea este direct proporțională cu satisfacerea propriilor nevoilor, fapt ce-l ajută pe fiecare individ să fie autonom și creativ în această lume. În viața consacrată nevoile sunt un bagaj
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
suntem convinși că e necesar să ne îngrijim de nevoile proprii, nevoia de hrană, de apă, de somn, de cultură. Chiar și în viața consacrată e necesar să se acorde o anumită atenție nevoilor personale pentru a învăța să le satisfacem, și pentru a ști cum să le integrăm într-o viziune de sine și o viziune a lumii care transcende necesitatea imediată și se deschide spre o prospectivă vocațională a existenței. Și persoanele consacrate trebuie să se împace cu propriile
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
se simte sigură, înțelege că se poate încrede și deschide cu încredere față de ceilalți din comunitate sau în activitatea ei pastorală. Nivelul următor se referă la nevoia de apartenență și de afecțiune. „Dacă nevoile fiziologice și cele de siguranță sunt satisfăcute în mod adecvat, atunci își vor face apariția nevoile de afecțiune, de dragoste și de apartenență (...), persoana va simți profund, cum nu era cazul înainte, lipsa prietenilor, a unei persoane care o iubește, a unei soții sau a copiilor. Ea
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
continuu care angrenează persoana în timpul fiecărei faze a vieții ei. Fericirea implică totalitatea ființei vocaționale întrucât nu se limitează la ceea ce este imediat și funcțional, conform unei mentalități care se concentrează doar pe nevoia de satisfacție sau pe exigențele de satisfăcut. Fericirea este o realitate ce inundă fiecare acțiune și orice trăire a individului și, în același timp, îl proiectează dincolo de sine, spre ceva și spre cineva care să poată da sens dorinței sale de bunăstare. Astfel, în mod personal, își
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
fericirea se va ivi nu numaidecât ca un premiu meritat, ci mai degrabă ca un dar neașteptat. 4.2 A fi căutători ai fericirii în mișcare Atunci când aceste condiții sunt îndeplinite, se realizează că nevoia de fericire nu poate fi satisfăcută în timp ce este redusă la un moment de fitness sau la amintirea unui moment de bucurie, dar că ea trebuie să devină un drum care se conturează prin diferitele forme de acțiune pe care fiecare le învață și le pune în
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
opuse, în baza dispozițiilor interioare de care dispune fiecare. De exemplu, o soră extravertită este fericită pentru că tinde să se orienteze spre exterior și să focalizeze percepția și judecata ei asupra lucrurilor și asupra persoanelor, în timp ce o soră introvertită este satisfăcută deoarece este orientată spre lumea internă și de aceea focalizează propria ei percepție și judecată asupra conceptelor și asupra ideilor. Alegerea unei direcții indică tendința pe care individul o preferă, la fel cum o persoană, chiar dacă are două mâini și
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
să subliniem importanța acestui parcurs ce devine un drum de conștientizare a multor aspecte ce fac parte din existența noastră de ființe unice și irepetabile: pe acest drum persoana maturizează dorința de a iubi, de a construi, de a-și satisface propriile nevoi. Tocmai în decursul vieții persoana învață cum să folosească acele multe ingrediente ce-i permit să înainteze spre fericire. A treia considerație este faptul că fericirea este o fericire liniștită, la o vârstă liniștită. Nu cred că papa
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
Tocmai ședeam într-o rână și plănuiam cum să mă sinucid... Acum dacă ție tot ți-a venit ideea asta... - Nu, zău, vorbesc serios. Ți-aș ceda o comandă. Mă gândeam că tu ai fi singurul dintre noi capabil să satisfaci două babe. - De ce nu patru? Vorbește cu maică-ta, găsește-i o prietenă și trimite-le pe tuspatru, chiar acuma, la mine. - Ascultă, jigodie!... Mai amuzant ar fi fost să fi trecut tu pe la mine și să-mi întorci
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
care practică o viață întreagă luciditatea ajunge un clasic al deznădejdii. Femeia ce privește spre ceva oferă o imagine de o rară trivialitate. Ochii melancolici te invită, dimpotrivă, la o distrugere aeriană, și setea de impalpabil pe care ți-o satisface funebrul și parfumatul lor azur te împiedică să mai fii tu însuți. Ochi ce nu zăresc nimic și din fața cărora dispari, ca să nu le pătezi infinitul cu obiectul prezenței tale. Privirea pură a melancoliei este modul cel mai ciudat prin
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o lunecare din lume fără atracția transcendentului, o slăbiciune pentru aparențele cerului egală insensibilității la simbolul acestuia. Posibilitatea ei de a se dispensa de Dumnezeu - deși îndeplinește condițiile inițiale ale apropierii de el - o transformă într-o voluptate, care se satisface creșterii ei proprii și slăbiciunilor ei repetate. Căci melancolia este un delir estetic, suficient sieși, steril în mitologie. Nu vei găsi în ea nimic străin unui vis legănat, căci nu generează nici o imagine peste cursul etericei sale destrămări. Melancolia-i
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a lui Adam a plămădit Dumnezeu pe Eva, și de câte ori ne năpădesc fiorurile izolării am oferi Creatorului câte o "coastă", pentru ca, născută din noi, să ne sorbim în femeie propria singurătate. Castitatea este un refuz al cunoașterii. Asceții își puteau satisface dorința de pustiu mai ușor în preajma femeii, dacă spaima de "ispită" nu i-ar fi deposedat de adâncimea misterioasă a sexualității. Panica într-o lume de obiecte trezește un dor mortal de femeie, ea însăși obiect, însuflețit de patimile plictiselii
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
oprește igrasia temporală și nici o auroră nu-mblînzește fermentarea chinului. "Sufletul" își extrage vitalitatea din patimi ce clocotesc dureros, iar "inima" e un sânge năpăstuit. Gustul morții să nu fie o sete de cruzime și pe care, din decență, ne-o satisfacem asupra noastră? Nu vrem să murim pentru a nu omorî? " Profunzimea" e o cruzime secretă. Te întrebi de ce un bețiv înțelege mai mult? Fiindcă beția-i suferință. De ce un nebun vede mai mult? Fiindcă nebunia-i suferință. De ce un singuratic
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
înșiși este de a se regăsi până și în Dumnezeu. - Umilința împăcată și vastă e singurul fel de a transforma în virtute oboseala de a ființa. Cine vrea să nu mai fie exprimă negativ o aspirație după tot. Dorința neantului satisface decent un gust secret și tulbure de divinizare. Nu ne nimicim în Dumnezeu decât pentru a fi El însuși. - Căile misticii trec prin cele mai dureroase taine ale mândriei creaturii. De ce-n iluminarea incurabilă a morții mă simt mai puțin
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]