11,661 matches
-
când acesta compară cu ea tendința sensibilă a naturii lui. Reprezentarea a ceea ce, ca principiu determinant al voinței noastre, ne umilește în propria noastră conștiință, întrucât este pozitiv și principiu determinant, trezește pentru sine respect. Deci legea morală este și subiectiv un temei al respectului. Cum tot ce se întâlnește în iubirea de sine aparține înclinației, iar orice înclinație se bazează pe sentimente, prin urmare, ceea ce este dăunător în toate înclinațiile laolaltă în iubirea de sine are tocmai prin aceasta în
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
perfecționare, în direcția pe care o indică imperativele rațiunii practice. Vorbind despre datoria față de sine însuși, Kant scrie în § 21 al „Teoriei etice elementare” din Principiile metafizice ale teoriei virtuții (Pmtv): Ea constă în primul rând, din punct de vedere subiectiv, în sinceritatea (puritas moralis) dispoziției față de datorie: anume, fără amestecul intențiilor provenite din sensibilitate, legea este în sine un imbold, iar acțiunile se înfăptuiesc nu numai conform datoriei ci, de asemenea, din datorie. - «Fiți sfinți!Ă este aici porunca. În
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
semenii săi. Virtutea, scria el, este întotdeauna în progres și la începuturi „deoarece în mod obiectiv este un ideal, adică ceva de neatins de care avem datoria de a ne apropia cât mai mult, și pentru că, din punct de vedere subiectiv, dacă ea nu sporește atunci va coborî în mod inevitabil”28. Kant privea omul în primul rând ca ființă morală și respecta, cu precădere, năzuința lui spre bine. Indivizii cei mai merituoși din acest punct de vedere ocupau poziția cea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Iată doar un pasaj semnificativ: Neapărat trebuie să venim atunci pe lume cu formele apriorice din noi, care să proiecteze, să aranjeze în spațiu și să rânduiască în timp toate imaginile, toate impresiile, toate formulele sub care înțelegem lumea noastră subiectivă... Dacă, dar, toate datele simțurilor sunt niște impresiuni subiective, dacă formulele de intuiție, spațiu, timp și cauzalitate sunt niște calapoduri înnăscute, de asemenea subiective, în care turnăm viața simțurilor, - ce ar fi oare lumea când ar dispărea organismul care să
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
atunci pe lume cu formele apriorice din noi, care să proiecteze, să aranjeze în spațiu și să rânduiască în timp toate imaginile, toate impresiile, toate formulele sub care înțelegem lumea noastră subiectivă... Dacă, dar, toate datele simțurilor sunt niște impresiuni subiective, dacă formulele de intuiție, spațiu, timp și cauzalitate sunt niște calapoduri înnăscute, de asemenea subiective, în care turnăm viața simțurilor, - ce ar fi oare lumea când ar dispărea organismul care să o perceapă? Firește, absolut nimic din ce știm, ci
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
și să rânduiască în timp toate imaginile, toate impresiile, toate formulele sub care înțelegem lumea noastră subiectivă... Dacă, dar, toate datele simțurilor sunt niște impresiuni subiective, dacă formulele de intuiție, spațiu, timp și cauzalitate sunt niște calapoduri înnăscute, de asemenea subiective, în care turnăm viața simțurilor, - ce ar fi oare lumea când ar dispărea organismul care să o perceapă? Firește, absolut nimic din ce știm, ci ceva în sine, despre care nimic nu putem afirma.15 Este clar că Maiorescu prezenta
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
sistemele filosofice să se critice singure, unele pe altele. Valoarea lor relativă iese în acest caz de la sine în relief, prin însăși desfășurarea lor istorică. Când o urmărim cu atenția cuvenită, această desfășurare ne arată, mult mai bine decât critica subiectivă a unui istoric interesat și părtinitor, ce era durabil și ce era trecător, ce era fecund și ce era steril, în concepțiile filosofilor de altădată.32 Întrebarea care ne vine în mod firesc în minte este însă de ce ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
experiențăă, cum greșit pretinde d-l P. P. Negulescu... Ca forme ale intelectului, categoriile sunt legi care fundamentează experiența și, ca atare, ele nu pot fi înaintea experienței.38 Fără asemenea precizări, interpretarea „revoluției copernicane” în sensul că intelectul nostru subiectiv prescrie legi naturii, că obiectele trebuie să se orienteze după intelect, va trece cu vederea faptul esențial că ceea ce are în vedere Kant nu este intelectul ca parte a naturii, ci ca legitate obiectivă. Categoriile nu sunt pentru Kant reprezentări
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
prescrie legi naturii, că obiectele trebuie să se orienteze după intelect, va trece cu vederea faptul esențial că ceea ce are în vedere Kant nu este intelectul ca parte a naturii, ci ca legitate obiectivă. Categoriile nu sunt pentru Kant reprezentări subiective, „ci temeiuri sau condiții obiective ale obiectelor, grație cărora noi constituim întreaga lume a fenomenelor”39. Acestea sunt observații care vizează o întreagă tradiție a lecturii Criticii rațiunii pure, inaugurată deja prin Prelegerile lui Maiorescu. Balca era pe deplin îndreptățit
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
spirituale particulare, cu determinări locale și istorice. Opera de artă, ca și sistemul filosofic, este un rezultat al necesității noastre de absolut și reprezintă, pentru fiecare din noi, în felul nostru, un absolut, dar care este un absolut al nostru, subiectiv, adică este fructul nevoii universal umane de absolut, dar nu absolutul însuși. Ca să mergi la absolut, trebuie să depășești și arta și filosofia și să treci la religie.86 Spiritualitatea răsăriteană, sublinia cu insistență Ionescu, este incompatibilă cu spiritul universalist
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
pecete omenească neștearsă. Adevărul este în funcție de modalitățile constructive ale facultății noastre de cunoaștere”. (Op. cit., p. 37.) 27. Vezi „Prelegerea a cincea”, îndeosebi pp. 75-77. 28. În stilul său sprinten și sugestiv: „Rațiunea teoretică ne întemnița pentru veșnicie între zidurile reprezentărilor subiective cu valoare relativă. Nu există cea mai mică spărtură prin care să se strecoare vreo rază plăpândă din profunzimile metafizice ale realității absolute”. (Op. cit., p. 198.) 20. „Urmează că lumea fenomenelor, cu toată individualitatea ei aparte, este la urma urmei
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
filosofie, p. 253.) 31. P.P. Negulescu, Istoria filosofiei contemporane, vol. I, pp. 537-38. 32. Ibidem, p. 532. 33. Vezi, de exemplu, Op. cit., p.135 și 183. 34. Ibidem, p. 534. 35. Iată doar câteva asemenea pasaje: „Acum spațiul, ca formă subiectivă a cunoștințelor noastre despre lume, mai este și a priori. El există adică în noi înșine înainte de cunoașterea obiectelor lumii sau, cu alte cuvinte, înainte de experiența din care provine după empiriști această cunoaștere”. (p. 155) „Ceea ce înseamnă că n-ar
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
bază, pretențiile de cunoaștere ale metafizicii. Concluziile acestor cercetări a fost că toate cunoștințele despre fapte se constituie dintr-o materie dată de sensibilitate și dintr-o formă furnizată de către intelectul pur. Acea obiectivitate care distinge cunoștințele autentice de reprezentările subiective este dată, așadar, de aplicarea categoriilor intelectului pur materiei oferite de intuiție. Fără intuiții conceptele intelectului rămân „pure forme de gândire”, care nu ne oferă cunoștințe despre obiecte determinate. Intelectul omenesc nu intuiește nimic. O cunoaștere despre transcendent nu este
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
expresia unei iluzii „naturale și inevitabile” a rațiunii omenești, cum ar fi putut el să blameze pornirea atât de firească a oamenilor de a-și face reprezentări asupra absolutului, cu atât mai mult a celor care recunosc în ele creații subiective ce răspund unor nevoi de natură spirituală? În mod sigur, Kant nu ar fi acceptat ca îndreptățite învinuiri cum este aceea că influența operei sale ar fi condamnat la „inactivitate capacitatea revelatoare” a oamenilor, că filosofia lui ar implica „un
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
obiectivă a transcendentului, al unei „metafizici științifice” care are drept obiect absolutul, se întâlnește cu cel al lui Kant. Atunci când apropie însă poziția lui Kant de cea a unui pozitivism rudimentar, prin sugestia că dreptul de a construi reprezentări inevitabil subiective asupra transcendentului ar trebui să fie apărat împotriva unor verdicte prohibitive ale filosofiei acestuia, Blaga nu-i face dreptate autorului Criticii rațiunii pure. Căci analizele lui Kant nu conțin și nu implică câtuși de puțin vreo rezervă în această privință
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
moralitate, așadar pe rațiunea practică. Omul ca ființă autonomă, ca ființă care acționează în mod liber, recunoaște rațiunea practică drept autoritate supremă. Iar recunoașterea autorității rațiunii înseamnă aceptarea supremației legii morale, ceea ce conduce inevitabil la religie. Religia, considerată în mod subiectiv, reprezintă pentru Kant „recunoașterea tuturor îndatoririlor noastre ca porunci divine”. Doar câteva cuvinte despre această „trecere” (Übergang) de la moralitate la religie, una dintre temele centrale ale scrierii mai târzii a lui Kant, intitulată în mod semnificativ Religia în limitele rațiunii
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
ce decurg din ea. Probabil aici se află explicația slabului interes al majorității autorilor de literatură polițistă privind construcția interioară a personajelor, adică motivarea psihologică a comportamentului acestora. Dintre variatele metode de a construi armătura stilistică a personajului (de la „metoda subiectivă a pătrunderii în gândurile și emoțiile” acestuia, la „metoda obiectivă sau dramatică, ca pe o scenă, adică prin înfățișarea, comportamentul, vorbirea și acțiunea protagonistului”), Chandler preferă „istoria de caz”, născută din așa-numitul „stil documentar”. Nu e vorba de o
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
pe rană. „Esențele volatile” din care este alcătuită literatura nu rezistă presiunii oceanului de clișee care formează materia primă (și ultimă!) a filmului. Tratamentul la care e supus cuvântul nici nu poate conduce la alt deznodământ: refacerile, revizuirile, eliminările, adăugirile subiective, racordurile născute din inspirația regizorului ori a producătorului sunt puse în practică fără apel. În opinia lui Chandler, există o incompatibilitate structurală între „valoarea de producție” și „valoarea estetică” a scenariului. Orice scriitor decent ar arunca, pur și simplu, la
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
victimelor feminine, nu include suficiente probe clare împotriva celor care încalcă legea, care să conducă la dezvăluirea imediată a acestor fapte și la pedepsirea vinovaților. Adesea, termenii generali în care sunt analizate faptele privind hărțuirea sexuală, dificultatea demonstrării lor, interpretările subiective ale acestora, lasă loc confuziei în plan legislativ și, mai ales, lipsei de încredere a victimelor feminine în justiție și în dezvăluirea acestui fenomen destul de răspândit sub diferite forme. Violul marital nu este incriminat ca atare, ci e considerat în
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
a combate violența în familie prin intermediul sancțiunilor pentru agresor nu este eficientă; la nivelul relațiilor interpersonale nu este asumată definiția legislativă a violenței, atunci când aceasta este impusă ca un mecanism extern de reglementare. Eficiența măsurilor legislative în crearea unor mecanisme subiective de răspuns la violență este diminuată prin faptul că sistemul legislativ utilizează exclusiv termeni „tehnici”, percepuți ca inconsistenți de către comunitate; utilizarea acestei modalități de combatere a violenței este contradictorie cu cerințele legate de construcția conștientizării violenței și a consecințelor acesteia
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
răspuns la violență este diminuată prin faptul că sistemul legislativ utilizează exclusiv termeni „tehnici”, percepuți ca inconsistenți de către comunitate; utilizarea acestei modalități de combatere a violenței este contradictorie cu cerințele legate de construcția conștientizării violenței și a consecințelor acesteia. Mecanismele subiective ale conștientizării violenței sunt dominate de aspectele culturale și sociale ale fiecărui context de viață. Este imperativ ca membrii comunității să conștientizeze consecințele și costurile violenței și să-și asume responsabilitatea confruntării cu problema violenței. Studiile centrate pe identificarea factorilor
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
3.2. Obiectivitatea Înseamnă prezentarea obiectivă, exactă a faptelor, sine ira et studio. Acest principiu nu poate fi respectat Întotdeauna și nu poate fi deloc respectat În regimuri totalitare, În care libertatea cuvântului nu este asigurată. Ne amintim cât de subiectiv a fost prezentată istoria românilor de către istoriografia comunistă, care ridica În slăvi anumite perioade (Înființarea Partidului Comunist, venirea la putere a lui Ceaușescu) și oculta alte etape (regalitatea, ocuparea țării de către sovietici). Obiectivitatea Îl obligă pe autor să folosească un
Cum se scrie un text ştiinţific. Disciplinele umaniste by Ilie Rad () [Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
orientarea diagnosticului. (Tratat de medicină internă, vol. I, Editura Medicală, București, 1984, p. 608) CITAT RETRAS!!! Întreruperea cursului prescripției extinctive. 25. Principiu și justificare. Stingerea dreptului la acțiune prin efectul prescripției presupune, pe de o parte, o Încălcare a dreptului subiectiv al titularului, iar pe de altă parte, inacțiunea sau pasivitatea din culpă a titularului dreptului. Dacă una din aceste condiții dispare, fie că creditorul iese din pasivitate, fie că debitorul nu se mai Împotrivește dreptului, continuarea cursului prescripției nu-și
Cum se scrie un text ştiinţific. Disciplinele umaniste by Ilie Rad () [Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
că nu plec, tot așa rămânem”. O atenție deosebită necesită coordonatele legate prin și copulativ ori prin sau, care nu se despart prin virgulă: „Dumneata cercetezi și numeri marfa și pui banii pe masă” (Beldescu, 1995, p. 152). Subordonarea - propozițiile subiective și predicative nu se despart de regentă prin virgulă, indiferent de locul lor În cadrul acesteia: „Cine se scoală de dimineață departe ajunge”; „Cine știe câștigă”; Problema este ce va face după absolvire”; - subordonatele atributive (izolate) se despart prin virgulă de
Cum se scrie un text ştiinţific. Disciplinele umaniste by Ilie Rad () [Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
evidență cele două sensuri ale denegării distinse de Freud, în timp ce la Mucchielli (1981) și în DSM-IV (1994/1996) întâlnim definiții trunchiate: „refuzarea unei interpretări făcute de celălalt”, respectiv „refuzul de a admite aspectele dureroase ale realității sau ale unei experiențe subiective”. Apare așadar o anumită imprecizie în definirea acestei apărări, descrisă totuși cât se poate de clar de Freud, deși cele două sensuri ale sale sunt, ce-i drept, diferite. Exempletc "Exemple" Mecanismul denegării, luat în primul sens al termenului, apare
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]