4,839 matches
-
oficial divizat între Benevento și Salerno de către împăratul Ludovic al II-lea. Fiul și succesorul lui Siconulf, Sico al II-lea a trecut sub controlul lui Peter, care, în decembrie 853, a primit recunoașterea imperială ca principe. Petru a fost succedat de fiul său, Ademar, însă domnia acestuia a fost una nepopulară și din 859, Capua, vasală salernitanilor, s-a separat, devenind independentă. În 861, lucrurile au evoluat așa încât Guaifer, conducând o răscoală populară împotriva lui Ademar, l-a eliminat pe
Guaifer de Salerno () [Corola-website/Science/324737_a_326066]
-
-lea, însă Guaifer a reușit să mențină noul principat sub stăpânirea salernitană. În acest context, Guaifer s-a căsătorit cu Landelaica, fiica lui Lando I de Capua, cu care a avut un fiu, viitorul Guaimar I, care i-a și succedat. În 865, Guaifer a întemeiat mănăstirea de la San Massimo, unde el și urmașii săi au fost înmormântați, iar în 868 a oferit acesteia numeroase proprietăți și subsidii. În pofida statutului său de principe creștin, el nu s-a aflat mereu în
Guaifer de Salerno () [Corola-website/Science/324737_a_326066]
-
bizantin Mauriciu, însă această încercare nu a dat roade, dat fiind că Mauriciu era interesat în operațiunile din Balcani, unde Imperiul trebuia să țină piept incursiunilor avarilor și slavilor. Roman a murit la puțină vreme după aceea și a fost succedat de către Callinic, care se va dovedi mai conciliator în relația cu papalitatea.
Roman de Ravenna () [Corola-website/Science/324753_a_326082]
-
Charles de Bourbon, Duce de Vendôme (1489-1537) și a soției acestuia, Françoise de Alençon (d. 1550). A fost fratele mai mare a lui Ludovic I de Bourbon Prinț de Condé. La 25 martie 1537, la moartea tatălui său i-a succedat acestuia ca Duce de Vendôme. La 20 octombrie 1548, la Moulins, s-a căsătorit cu Ioana a III-a regină a Navarei, fiica regelui Henric al II-lea de Navara și a Margaretei de Angoulême (sora regelui Francisc I al
Antoine de Navara () [Corola-website/Science/324764_a_326093]
-
în 667. Romuald nu a apucat niciodată să moștenească stăpânirea tatălui său din Langobardia Major. La moartea lui Grimoald I, tronul a revenit lui Garibald, iar după numai trei luni Perctarit a revenit la conducerea statului longobard. Romuald a fost succedat în Benevento de fiul său, Grimoald al II-lea, avut cu Theodrada, fiica ducelui Lupus de Friuli.
Romuald I de Benevento () [Corola-website/Science/324802_a_326131]
-
Napoli, pe care l-a exilat la un moment dat pe o insulă. În cele din urmă, Sergiu a fost orbit și depus de către fratele său, care l-a trimis la Roma. Fiul său, Grigore al IV-lea i-a succedat în cele din urmă pe tronul ducal.
Sergiu al II-lea de Neapole () [Corola-website/Science/324794_a_326123]
-
Lambert I a fost între anii 818 și 831 conte de Nantes și prefect al mărcii bretone, desprinsa din vechea Neustria, fostă formațiune a francilor, iar între 834 și 836 duce de Spoleto. Pentru posesiunile din Bretania, Lambert a succedat tatălui său, Guy. El a luat parte la o expediție inițiată de împăratul occidental Ludovic Piosul în 818 împotriva bretonilor, care îl proclamaseră că rege pe Morvan Lez-Breizh. În 822, o nouă căpetenie bretona s-a răsculat, Wiomarc'h, însă
Lambert I de Nantes () [Corola-website/Science/324772_a_326101]
-
Lambert al II-lea. Ulterior, Lambert s-a căsătorit cu Adelaida de Lombardia, fiica cea mare a unui alt fiu al lui Carol cel Mare, Pepin de Italia. Cu Adelaida, Lambert a mai avut un fiu, Guy, care îi va succedă mai târziu că duce de Spoleto. Fiind descendent din Carol cel Mare prin Adelaida de Lombardia, fiul lui Guy, având același nume va fi la un moment dat încoronat că împărat.
Lambert I de Nantes () [Corola-website/Science/324772_a_326101]
-
duce longobard de Benevento (651-662), iar apoi rege al longobarzilor (662-671). Născut probabil înainte de 610 și având ca părinți pe ducele Gisulf al II-lea de Friuli și prințesa Ramhilde din Bavaria, fiica ducelui Garibald I de Bavaria, Grimoald a succedat fratelui său Radoald ca duce de Benevento. Anterior, al[turi de Radoald, fusese regent al fratelui lor instabil mental Aiulf I din 642și până la preluarea domniei de către Radoald în 646. Grimoald s-a căsătorit cu prințesa Theodota, fiica regelui Aripert
Grimoald I al longobarzilor () [Corola-website/Science/324799_a_326128]
-
Cu toate acestea, el a continuat să îl perceapă pe Arhanghelul Mihail — al cărui cult era larg răspândit în rândul longobarzilor — ca războinic-protector al națiunii longobarde. Grimoald a murit în 671, după ce încheiase un tratat cu francii și a fost succedat în Regatul longobard de Perctarit, pe care Grimoald cândva îl exilase, dat fiind că fiul său Garibald, încă tânăr, nu a reușit să se impună mai mult de trei luni de zile. În ducatul de Benevento, Grimoald a fost urmat
Grimoald I al longobarzilor () [Corola-website/Science/324799_a_326128]
-
Charlotte Aglaé d'Orléans, mai târziu Ducesă de Modena și Louise Diane d'Orléans, mai târziu Prințesă Conti, s-au născut aici. După moartea lui Ludovic al XIV-lea în 1715, strănepotul său în vârstă de cinci ani l-a succedat. Ducele de Orléans a devenit regent pentru tânărul Ludovic al XV-lea și a stabilit guvernul țării la Palais-Royal în timp ce micul rege locuia la Palatul Tuileries. După sfârșitul regenței, viața socială la palat s-a atenuat mult. Ludovic al XV
Palais-Royal () [Corola-website/Science/324796_a_326125]
-
sfârșitul regenței, viața socială la palat s-a atenuat mult. Ludovic al XV-lea a mutat înapoi curtea la Versailles și Parisul a fost din nou ignorat. Același lucru s-a întâmplat cu Palais-Royal; Louis d'Orléans, care l-a succedat pe tatăl său ca noul Duce de Orléans și fiul său Ludovic Filip au locuit la reședința familiei din Saint-Cloud, care era goală de la moartea prințesei Palatine în 1722. Ludovic Filip s-a căsătorit la Palais-Royal cu Louise Henriette de
Palais-Royal () [Corola-website/Science/324796_a_326125]
-
cu amanta sa, marchiza de Montesson, și cuplul a locuit la Castelul Sainte-Assise, unde el a murit în 1785. Chiar înainte să moară el a vândut Castelul Saint-Cloud reginei Maria Antoaneta. În 1785, Louis Philippe II d'Orléans i-a succedat tatălui său ca șef al Casei de Orléans. El s-a născut la Saint-Cloud și s-a mutat la Palais-Royal unde a locuit cu soția sa Louise Marie Adélaïde de Bourbon cu care s-a căsătorit în 1769. Fiul cel
Palais-Royal () [Corola-website/Science/324796_a_326125]
-
longobard din Italia de nord cu capitala la Pavia, dar și două ducate independente, la Spoleto și Benevento, în Italia centrală, respectiv Italia de sud, care constituiau Langobardia Minor. Arechis a fost fiul ducelui Liutprand de Benevento, căruia i-a succedat în 756, după ce acesta fusese depus de către regele de la Pavia, Desiderius. Inițial, Arechis a continuat să utilizeze titlul de duce de Benevento. Însă după ce regatul din nord s-a prăbușit sub loviturile lui Carol cel Mare în 774, probabil dintr-
Arechis al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324792_a_326121]
-
francă asupra Benevento pare să fi fost de scurtă durată. Atunci când, în 788, atât fiul său mai mare Romuald cât și Arechis însuși s-au stins din viață, noul principe Grimoald al III-lea, care fusese ostatec pe lângă Carol, a succedat ca principe. În mod neînțelept, Carol cel Mare l-a eliberat pe Grimoald, primind în schimb doar promisiunea acestuia de a-și menține loialitatea. Însă noul principe nu și-a ținut promisiunea și, de prin anul 791 s-a proclamat
Arechis al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324792_a_326121]
-
instabilă. Tatăl său l-a numit al 10-lea Duce de Bragança. În 1653 după moartea fratelui său mai mare, Teodósio, Prinț al Braziliei, Afonso a devenit moștenitor aparent al tronului. În 1656, la vârsta de 13 ani i-a succedat tatălui său (Joăo IV). Mama lui, Luisa de Medina-Sidonia, a fost numită regentă. Sănătatea mentală instabilă și paralizia plus deinteresul său legat de guvernare a lăsat-o regentă pe mama sa timp de șase ani, până în 1662. Afonso a supravegheat
Afonso al VI-lea al Portugaliei () [Corola-website/Science/324805_a_326134]
-
reținut toate pământurile lui Liudolf. Mai departe, ea l-a însoțit în 966 pe Otto în a treia sa expediția în Italia, ea rămânând alături de el vreme de șase ani. Când Otto I a murit în 973, el a fost succedat de către fiul lor, Otto al II-lea, iar Adelaida a exercitat vreme de câțiva ani o puternică influență la curtea imperială. Mai târziu totuși, nora sa, prințesa bizantină Theofano, l-a întors pe Otto al II-lea împotriva mamei sale
Adelaida de Italia () [Corola-website/Science/324834_a_326163]
-
Boemia. Prin 1397, când Peter Parler a murit, erau finalizate doar corul și unele părți ale transeptului. După moartea lui Peter Parler în 1399, fiii lui, Wenzel Parler și, în special, Johannes Parler, i-au continuat munca; lor le-a succedat un anumit meșter Petrilk, care provenea, potrivit relatărilor, din atelierul lui Parler. Sub acești trei meșteri, au fost finalizate transeptul, turnul mare de pe latura de sud și frontonul care leagă turnul cu transeptul sudic. Pe sub acest portal poreclit "Poarta de
Catedrala Sfântul Vitus din Praga () [Corola-website/Science/324833_a_326162]
-
acceptată. Au fost astfel stabilite familiile care se pot stabili permanent în regiunea Friuli, iar Gisulf "a obținut onoarea de conducător ("ducior")." Gisulf I a domnit în perioada interregnum-ului din Regatul longobard dintre anii 575 și 585. El a fost succedat de către fiul său, Gisulf al II-lea.
Gisulf I de Friuli () [Corola-website/Science/324850_a_326179]
-
să negocieze ca pacea dintre papalitate și Bizanț să se încheie în benefiiul longobarzilor. Niciun rege longobard nu mai obținuse rezultate similare cu vreo altă putere de pe teritoriul italian. În anul 732, nepotul său de frate Hildeprand, care îi va succede la tron, a reușit chiar pentru scurtă vreme să ia în posesie Ravenna însăși, deși în cotninuare a fost alungat de acolo de către forțe trimise de la Veneția, sosite la solicitarea noului papă, Grigore al III-lea. Liutprand a fost ultimul
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
orașele din Pentapolis. Cu toate acestea, el a fost convins de către papă să renunțe la asedierea Perugiei. După acest eșec, prestigiul lui Ratchis a fost anihilat, așa încât ducii au ales un nou rege, pe fratele său Aistulf, care deja îi succedase ca duce în Cividale, iar acum, după o luptă scurtă, l-a silit să caute refugiu la Roma și în cele din urmă sp devină călugăr la Montecassino. Aistulf a reprezentat expresia unei atitudini mai agresive a ducilor longobarzi, care
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
Bonifaciu al II-lea (d. cca. 838) a fost conte și duce de Lucca (de la 5 octombrie 823) și markgraf de Toscana din jurul anului 828 până la 833. Bonifaciu a succedat tatălui său Bonifaciu I în Lucca, în ceea ce se poate numi un exemplu timpuriu de succesiune ereditară. El și-a extins puterea asupra înregii regiuni. Pe parcursul domniei sale, episcopii de Lucca au pierdut treptat controlul asupra guvernării municipale, care a revenit
Bonifaciu al II-lea de Toscana () [Corola-website/Science/324849_a_326178]
-
noiembrie sau decembrie 977) a fost principe longobard de Salerno din 952 până la moarte. Gisulf era fiul mai vârstnic al principelui Guaimar II cu soția sa, Gaitelgrima. El a fost asociat la domnie de către tatăl său din 943 și a succedat la moartea acestuia din 952. Gisulf a adoptat titlul de "Langobardorum gentis princeps": "principe al poporului longobarzilor". Inițial, s-a aflat sub regența mamei sale și a lui Priscus, trezorier ("comes tesaurarium") și comite al palatului ("magister palatii"). În 946
Gisulf I de Salerno () [Corola-website/Science/324858_a_326187]
-
Henric al IV-lea, în lupta pentru învestitură dintre Papalitate și Imperiu, Welf I a pierdut într-o primă fază stăpânirea asupra Bavariei (între 1077 și 1096), însă a recâștigat-o ulterior. După 1101, doi dintre fiii săi i-au succedat la conducerea ducatului: Welf al II-lea și, din 1120, Henric al IX-lea "cel Negru". Amândoi au exercitat o influență considerabilă asupra celorlalți principi germani. Fiul lui Henric "cel Negru", Henric al X-lea, supranumit "cel Mândru", i-a
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
la conducerea ducatului: Welf al II-lea și, din 1120, Henric al IX-lea "cel Negru". Amândoi au exercitat o influență considerabilă asupra celorlalți principi germani. Fiul lui Henric "cel Negru", Henric al X-lea, supranumit "cel Mândru", i-a succedat în 1126, după care a reușit să obțină și stăpânirea asupra ducatului Saxonia, din 1137. Alarmat de această putere crescândă a Welfilor, regele Conrad al III-lea din familia Hohenstaufen a refuzat să accepte ca cele două ducate puternice să
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]