5,950 matches
-
ca acest soare sălbatic peste casa mea de stânci, și acum, ca și atunci, plâng de durere și de dorință, mă arde o speranță rea, vreau să trădez, ling țeava puștii și sufletul ei dinlăuntru, sufletul ei, numai puștile au sufle't, în ziua în care mi-au tăiat limba am învățat să mă închin sufletului nemuritor al urii. Ce învălmășeală, ce furie, bum, bum, beat de căldură și de mânie, prosternat la pământ, culcat peste pușca mea. Cine gâfâie aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de o foaie de plută. Coborî cu pas sigur treptele bisericii, cu piatra bine potrivită în arcuitura brațelor sale scurte și vânjoase. Când ajunse în spatele raclei, procesiunea porni. Din biserică se iviră atunci muzicanții, îmbrăcați în tunici viu colorate și suflând din răsputeri în alămurile împodobite cu panglici. Penitenții grăbiră pasul, în sunetele unui marș vioi, apucând pe una din străzile care dădeau în piață. După ce racla dispăru în urma lor, nu se mai văzură decât bucătarul și ultimii muzicanți. După ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
o bună zi, ne vom scrie destinul în cartea vieții pe unul dintre cei șapte munți. Ajunge decât o singură mână întinsă... Poem optimist Îmi înfloresc coapsele cu maci și dau în pârg cireșele de iunie. Vântul de la răsărit îmi suflă în urechi cuvinte de iubire și de alintări. Văd grâul zi de zi cum naște spice, mierla îi cântă la amiezi să-i crească bobul, soarele îl transformă-n aur în luna lui cuptor iar greierii îmi cântă o iubire
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
Da, numai să mă încălzesc. Serios. Veritabil, nu-mi face rău. N-ai grijă. Nu mai suna. Te rog. Te rog, lasă-mă așa, nu... Anie. Lasă-mă, te rog. Nu, nu mult... sigur. O ruga șoptit, ca un copil, suflând în pâlnie. Nu se aștepta, probabil, la asemenea verificare sau împotrivire sau pedeapsă. O tânguire și o mincinoasă rugăminte, mai curând, la ambele capete ale firului. Poate receptorul nici nu fusese așezat pe furcă ? Nu se auzise nimic, glasul amuțise
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
colegele cuvioase, grupul strâns, ca în fiecare dimineață, în jurul doamnei Ortansa Mitulescu. Ortansa ascultă, atentă, un Buddha osos, aplatizat, cu umerii largi și fundul lat, figura lată, de carton. Ochii și urechile colectivului ! Mereu la pândă, înregistrând, corelând, fără a sufla vreun cuvânt despre ceea ce știe. „Discreție perfectă ! Strânge, ca un burete, cancanurile, mută, neclintită, ca un seif elvețian, care se deschide doar cu o formulă magică.“ Doamna Marcu Sidonia : are un fiu, în clasa a patra. Elev bun, băiat frumușel
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Te ascultă cu sfințenie, ehe, prin câte n-a trecut fiecare, câte nu știe, îți răspunde numai când trebuie și la chestiune. Înțelege ce înseamnă să porți o inimioară împovărată : te sufoci pur și simplu, abia de mai poți să sufli !... Părinții... știi ce vreau să spun... alte vremuri. Societate nedreaptă, dar liberă. Relativ liberă. S-au împotrivit, au luptat. Noi doar tânjim după aer, tânjim, suferim, suportăm. Ortansa îl privește, atentă, atentă. Oaspetele vorbește de câteva minute : — Există interdicții unanim
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
frumoaso, ce-ai făcut la mare ? Văd că te-ai bronzat temeinic, înseamnă că ai fost cuminte. Am fost soție și mamă. — O dată pe an... șuieră prin apropiere Marilena, Veturia cea vânătă preia repede replica, o înveninează, în vârful buzelor, suflând-o mai departe : „O dată pe an își amintește fiecare că e soție și mamă“, completează demn doamna Voicu Veturia, fără a clipi din ochi, privind stăruitor decolteul generos al vilegiaturistei, rumenele picioare goale pe talpa subțire de gumă, părul întinerit
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
toți care lucrați fărădelegea." 24. De aceea, pe orișicine aude aceste cuvinte ale Mele, și le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care și-a zidit casa pe stîncă. 25. A dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vînturile și au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbușit, pentru că avea temelia zidită pe stîncă. 26. Însă orișicine aude aceste cuvinte ale Mele, și nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit, care și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
pentru că avea temelia zidită pe stîncă. 26. Însă orișicine aude aceste cuvinte ale Mele, și nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit, care și-a zidit casa pe nisip. 27. A dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vînturile și au izbit în casa aceea: ea s-a prăbușit, și prăbușirea i-a fost mare." 28. După ce a sfîrșit Isus cuvîntările acestea, noroadele au rămas uimite de învățătura Lui; 29. căci El îi învăța ca unul care avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
eu te felicit... Noapte bună!... Fără să aștepte răspuns, locotenentul se depărtă, mormăind, prin băltoacele șanțului de apărare. " Ce s-a întîmplat, Doamne?" își zise Bologa, înfiorîndu-se și căutând să se trezească din amorțirea ce-i oprise în loc gândurile. Vântul sufla mai friguros, desfundând iarăși o bură de ploaie măruntă, moleșitoare. Picurii îi țârâiau în spinare ca niște fire de nisip... Apostol își zicea că la fel îi târâie și gândurile în creieri, subțiri, nesigure, pipăitoare. Încetul cu încetul însă izbuti
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
alții și n-avea încredere în sine. Acuma era sigur că mai curând se va pune de-a curmezișul soartei decât să-și mai pângărească sufletul, fiindcă în suflet, în lumină i se călea mântuirea... Întunericul se subția treptat. Vântul sufla mereu și uneori cânta ca o chemare prelungă, confuză, ademenitoare. Atunci, ca o ispitire, în mintea lui Bologa încolți iarăși gândul că aceasta e ora dezertorilor... Și gândul nu i se mai păru respingător, ca și când i s-ar fi șters
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
greu. Piața pătrată era pustie, toate casele dormeau... O luară pe strada principală, în sus, și nici pe acolo nu întîlniră țipenie de om. ― Am ajuns la domnu' avocat Domșa, de-acu nu mai avem mult, bâigui Petre din urmă, suflând ca un taur și arătând cu capul spre o casă mândră, pe dreapta. Apostol nu răspunse, parcă n-ar fi auzit nimic, deși vorbele ordonanței îi atinseră urechile ca o mustrare, fiindcă tocmai în clipa aceea se uitase și el
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
aramă. Umbre moi jucau pe podele, pe ziduri, în tavan, ca niște visuri de om necăjit. " Noapte bună!" își zise Apostol, dezbrăcîndu-se la iuțeală, vîrîndu-se în pat și sucindu-se în dreapta și-n stânga până să-și potrivească bine culcușul. Suflă în lumânare. Voia să adoarmă îndată, fiindcă într-adevăr călătoria îl zdrobise... "Dar oare de ce s-a încurcat mama când am întrebat-o de Marta?" îi trecu prin creieri, fulgerător. Firește, doamna Bologa n-o prea iubește și s-a
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ucide entuziasmul cetățenilor. Apostol nu zăbovi decât vreo zece minute, spunând la plecare că a venit doar să le strângă mâinile. După plecarea lui, directorul băncii "Parvana" obs-erbă că locotenentul n-avea decorațiile pe piept, iar contabilul, că n-a suflat nici un cuvânt despre război... Zilele următoare fierberea în orășel se înteți, mai cu seamă din pricina unor zvonuri ciudate. Pe de o parte, se spunea că lucrurile se vor împăca în curând, fiindcă cineva a văzut pe Apostol, chiar în mijlocul pieții
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
respira încet amintiri de fericire. Ilona se zvârli în brațele lui și-l sărută... Apoi Apostol ieși. În tindă se gândi că ar fi trebuit să se îmbrace mai gros și să-și ia revolverul. În mijlocul ogrăzii întoarse capul. Ilona suflase în lumânare. La poartă simți pașii ei grăbiți, desculți, dar nu se mai opri. În uliță îi auzi glasul murmurat și înțelese numai un cuvînt: "Dumnezeu..." Își făcu cruce cu evlavie, ridicând ochii în sus. Cerul era negru ca și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de sub cruci de piatră pe care le-a înghițit una cậte una pămậntul. Și astăzi, dupa atậția ani și ani, eu vin tot de acolo, din satul copilăriei mele, cu șoseaua urcậnd grăbită printre dealurile lui ondulate, cu aer proaspăt suflat din vậrful muntelui, dar, dincolo de miresmele și prospețimea zărilor, vin din sufletul curat ca lacrima al acelor răzăși țintuiți de oasele de sub crucile străbunilor și legați de ei prin nevăzutele fibre ale veșniciei. - De unde sunt eu? Sunt de acolo, de peste
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
fost de parfumată mierea buzelor tale însậngerate deja de boarea morții? Nu cumva, în disperarea despărțirii tale, ai strecurat ceva din veninul morții în sufletul celui rămas să poarte zilnic flori la un mormậnt rece și gol? Vậntul de toamnă suflă frunzele uscate, viforul iernii trosnește crengile prunilor din țințirim și odată cu ele moare încet-încet și sufletul dragului meu Yon... Dar, murim de fiecare dată spre a renaște, nu? Iubirea mea, Yoane, nici măcar nu moare! Ea e de altă sorginte, făcută
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
sta țara pe năsălie... Cu lumânarea pe piept, Învelită În tricolor și cu Deșteaptă-te române, din somnul cel de moarte În interpretarea excepțională a lui Vali Vijelie... Privirea lui Sandu Șpriț varsă melancolie pe față de masă, iar vânticelul tomnatec suflă scrumul din scrumierele În care stau chiștoacele la taifas, un fel de șezătoare a micilor vicii care dăunează foarte grav sănătății, vorba ălora de după calupurile publicitare. Mda, ascultați-mă pe mine, că am experiența dezastrelor naționale, se duce țara de
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
din noaptea de revelion. Gore, autorul urării, s a urcat pe un scaun În mijlocul locantei, a dus o mână la inimă și cere liniște. Reușește cu foarte mare greutate să potolească asistența, abia după ce scoate o goarnă din buzunar și suflă În ea. Domnilor, că numai domni suntem aici, stabilimentul nu face casă bună cu doamnele, vreau să Închin o cupă cu vin spumant În onoarea lui Sandu Șpriț, cel mai trist mesean al acestor sărbători! Să ne trăiești, Sandule, să
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
vrei tu să insinuezi, Sandule? Că te superi pe noi dacă aducem vorba despre femei! N-ai zis tu mai acu’ niște ani că e interzisă În cârciuma asta orice discuție cu - Gicu cere ajutorul lui Gore, iar Gore Îi suflă la ureche - aha, mersi, Gore, conotații sexuale? Tu ai zis asta, nu-ți lua vorba ’napoi! Te sucești? Gicule, voi și dacă ați fi patru, așa cum vă văd eu când mă matolesc și tot nu mi-ați face față. Mă
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
noi, țuica fiartă e bună la Crăciun, când e porcu` perpelit, cu paie, nu cu arzătorul, da` dacă e frig ca-n Peștera Muierii, În octombrie, ce să facem? N-a fost bună ideea mea? Sandu duce ceașca la gură, suflă În ea, soarbe și dă din cap a aprobare. Bună. Buuuună, ca la mama ei. Îmi aduc aminte de alambicu` lu` tata, când făcea el țuică, Dumnezeu să-l odihnească, trozneau măselele Înainte să o bei. Că voi știți, c-
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
visuri d-iarnă își petrece-a ei viață. Doarme-n valurile-i sfinte și-n ruinele-i de ghiață, Însoțită de-ani o mie cu bătrânul rege Nord, Ce, superb în haina-i albă, barba-n vânturi, fruntea ninsă, Rece suflă, -n nori aruncă, vocea-i turbure și plânsă, Îmbătat de mândre stele și cântat de-al mării-acord. Reci și triști petreceau soții; iarna-n zilele-i eterne Văl de-argint peste pustiuri ca lințoliu îl așterne. Vânturi reci îs respirarea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
un pir - {EminescuOpIV 289} Am vrea să iasă rodii sau flori de trandafir. În capetele noastre de semne-s multe sume, Din mii de mii de vorbe consist-a noastră lume, Aceeași lume strâmbă, urâtă, într-un chip Cu fraze-mpestrițată, suflată din nisip. Nu-i acea altă lume, a geniului rod, Căreia lumea noastră e numai un isvod... Frumoasă, ea cuprinde pământ, ocean, cer În ochi la Calidasa, pe buza lui Omer? O, salahori ai penei, cu rime și descrieri Noi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
eu stau privind Cum tu te uiți cu ochii în lumină. Ai obosit, cu mâna ta cea fină În val de aur părul despletind. L-ai aruncat pe umeri de ninsoare, Desfaci visând pieptarul de la sân, Încet te-ardici și sufli-n lumânare... De-asupră-mi stele tremură prin ramuri, În întuneric ochii mei rămân, Ș-alături luna bate trist în geamuri. {EminescuOpIV 381} {EminescuOpIV 382} UN OM DE STAT Wernicke, l697 Un om de stat, ce multe îți promite, Să nu-i
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cu floarea luminii în mâna albă Doina Floarei - Doina Dainei ca și Klage des Ceres Und wie die Welt bewegt sich der Gedanke Aus Gedanken besteht der Mensch Der Mensch ist sein Gedanke Muma vântului e movibilitatea (neconstanța) Muma munților suflă vânt de primăvară Mumi mării îmflă vijelia prin turbidele valuri Muma ernei desghiață aripele crivățul[ui] din stâncile de ghiață Muma florilor respiră jelița plină de miros Muma pustiei Siroco arzător A pustiei mumă arsă cu-a [ei] suflet-sterp și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]