4,883 matches
-
România [MLNR] (1928-1929). A fost, practic, conducătorul absolut al Francmasoneriei Române Regulare din perioada interbelică. În această calitate, Pangal prezida atât ședințele de Mare Consiliu al MLNR, cât și pe cele ale Supremului Consiliu al RSAAR. Mai mult decât atât, Suveranul Mare Comandor al României se bucura pretutindeni, pe plan național și internațional, de recunoașterea rangului și prestigiului său. La vremea lui, Jean Pangal a făcut parte din conducerea masoneriei mondiale [de rit scoțian], formată din șapte Suverani Mari Comandori, care
Jean Pangal () [Corola-website/Science/308856_a_310185]
-
mult decât atât, Suveranul Mare Comandor al României se bucura pretutindeni, pe plan național și internațional, de recunoașterea rangului și prestigiului său. La vremea lui, Jean Pangal a făcut parte din conducerea masoneriei mondiale [de rit scoțian], formată din șapte Suverani Mari Comandori, care se reuneau o dată la 5 ani, pentru a hotărî asupra direcțiilor generale de urmat și directivelor de aplicat. La o asemenea reuniune masonică internațională, ținută în luna iunie 1935 la Bruxelles, a fost invitat să participe și
Jean Pangal () [Corola-website/Science/308856_a_310185]
-
Mari Comandori, care se reuneau o dată la 5 ani, pentru a hotărî asupra direcțiilor generale de urmat și directivelor de aplicat. La o asemenea reuniune masonică internațională, ținută în luna iunie 1935 la Bruxelles, a fost invitat să participe și Suveranul Mare Comandor al României. Trebuie recunoscut faptul că influența internațională a masoneriei române și a conducătorului acesteia a crescut, în perioada interbelică, mai cu seamă odată cu punerea în adormire sau cu interzicerea reuniunilor masonice în unele state europene, care au
Jean Pangal () [Corola-website/Science/308856_a_310185]
-
Grigore Gafencu: "Generalul nu ar fi trebuit niciodată să accepte formarea unui Comitet care îi fusese impus, într-un mod oarecare de "Factorul Constituțional"" ("Factorul Constituțional" era sintagma prin care politicienii din acea vreme se refereau în corespondența lor la suveran). "În ceea ce mă privește, am considerat totdeauna aceste comitet ca fiind o farsă deplorabilă..." În afară de delegații Partidului Național Țărănesc, care nu aveau altă agendă decât cea de a constitui un guvern, alți participanți la discuții au preferat să nu aștepte
Comitetul Național Român (1948) () [Corola-website/Science/308798_a_310127]
-
diplomați din emigrație, el căuta să-i ponegrească pe acei membri ai Comitetului pe care îi considera indezirabili. În plus, însărcinarea sa de a-l informa pe regele Mihai despre activitățile și problemele Comitetului, poate constitui o explicație a desinformării suveranului și a deciziilor luate de acesta. În istoria Comitetului Național Român, figura lui Alexandru Cretzianu rămâne cea a unui excroc și a unui intrigant, care a avut un rol total negativ care a dăunat foarte mult Comitetului, prin îndepărtarea oamenilor
Comitetul Național Român (1948) () [Corola-website/Science/308798_a_310127]
-
sânul Comitetului Național. El va exercita funcțiunile prezidențiale."" Conform statului comitetului care fusese aprobat de Regele Mihai, modificările de statut ale comitetului se puteau face numai pe baza unor decizii luate de două treimi din membri comitetului, sub rezerva aprobării suveranului. Prin statut, rolul regelui era, exclusiv, cel de a aproba hotărîrile comitetului și nu era prevăzută nicio prerogativă a regelui de a lua decizii din proprie inițiativă. De asemenea, regele nu avea nicio prerogativă de a demite pe președintele Comitetului
Comitetul Național Român (1948) () [Corola-website/Science/308798_a_310127]
-
refuzul lui Rădescu de a convoca comitetul, refuz care fusese determinat de scrisori pe care Petre-Lazăr i le transmisese lui Rădescu în numele regelui. Aceasta lasă să se întrevadă că, din motive nedeterminate, pe de o parte, Petre-Lazăr îl informase pe suveran doar parțial despre conținutul corespondenței pe care o primea, iar pe de altă parte, el transmitea dispoziții pe care regele nu le luase sau al căror conținut era alterat. Toate acestea arată că rolul lui Petre-Lazăr nu a fost doar
Comitetul Național Român (1948) () [Corola-website/Science/308798_a_310127]
-
adevărul, sinceritatea, conținutul inimii și al conștiinței.Pe o oglindă chinezească dintr-un muzeu de la Hanai se poate citi: ""Precum soarele, precum luna, precum apa, precum aurul, fii limpede și strălucitor și oglindește ceea ce se află în inima ta"". Yama, suveranul indo-budist al împărăției morților, folosește pentru Judecată o oglindă a karmei. Adevărul relevat de oglindă poate fi, evident, de ordin superior: evocând oglinda magică a dinastiei Xin, Nichiren o compară cu oglinda Dharmei budiste, care arată cauza faptelor trecute. Simbol
Oglindă () [Corola-website/Science/308900_a_310229]
-
Până la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Sfântul Scaun în anul 1920, arhiepiscopii romano-catolici de București au îndeplinit și funcția de reprezentanți ai Suveranului Pontif pe lângă autoritățile române. În anul 1920 au fost stabilite relații diplomatice bilaterale între România și Sfântul Scaun. Pe 12 iunie 1920 primul ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun, Dimitrie Penescu, și-a prezentat scrisorile de acreditare la Vatican. Guvernul
Lista nunțiilor apostolici în România () [Corola-website/Science/309810_a_311139]
-
i-a poftit pe diriguitorii Patrasului să respecte înțelegerea dintre ei și să se predea. Patru zile mai târziu, ei s-au întâlnit în catedrala Sfântul Andrei, sfântul patron al orașului, și au hotărât să-l accepte pe Constantin ca suveran. Orașul Patras s-a adăugat, astfel despotatului său; nici vorbă n-a mai fost despre plecarea lui Constantin din Morea. Totuși, citadela de pe dealul care domina orașul a fost păstrată de oamenii arhiepiscopului și nu avea să fie predată în
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
a ceea ce mai rămăsese din imperiu. În alte părți din apusul Europei, amintirea dezastrului de la Varna, din 1444, era încă proaspătă în mintea oamenilor, potolindu-le romantica hotărâre de a merge în cruciadă împotriva necredincioșilor. În orice caz, cei mai mulți dintre suveranii apuseni erau ocupați cu propriile războaie și se liniștiră la vestea că Murad, călăul de la Varna, murise și că noul sultan, Mehmed, era tânăr și nehotărât. Singurul monarh occidental care a continuat să se dovedească preocupat de soarta Constantinopolului era
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
relatări contemporane. Unul dintre cei care s-au aflat la Constantinopol în acea perioadă a fost Benvenuto, consulul anconiților din oraș. El auzise de la un soldat că împăratul fusese ucis, iar capul lui retezat, fixat într-o suliță, fusese înfățișat suveranului turcilor. Franciscanii din Constantinopol, scriind la Bologna, către sfârșitul lui noiembrie, informau doar că împărstul se număra printre cei morți. La fel au scris ;i cavalerii Sf]ntului Ioan din Rodos, într-o epistolă din 30 iunie trimisă margrafului de
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
guvernământ: Monarhie, Aristocrație, și Anarhie, evreii erau unici prin faptul că sistemul lor de guvernământ nu se încadra în aceste categorii. Josephus a înțeles teocrația ca o a patra formă de guvernământ în care doar Dumnezeu și legea lui sunt suverani. Definiția lui Josephus a fost larg acceptată până în perioada Iluminismului, când termenul a început să colecteze conotații mai universale și negative, în special în mâinile lui Hegel. În cele mai comune folosiri ale termenului teocrație, unii conducători civili din religia
Teocrație () [Corola-website/Science/309347_a_310676]
-
vreun fel.nc Oficiali din justiție și membrii guvernului japonez au colaborat cu liderii aliați pentru completarea unei liste a bănuiților de crime de război. Persoanele arestate și încarcerate, considerați suspecți din „clasa A”, au jurat solemn să-și protejeze suveranul împotriva oricărei acuzații de crime de război. Astfel, cu „luni mai înainte de începerea procesului la tribunalul din Tokio, cei mai importanți subordonați ai lui MacArthur lucrau pentru atribuirea responsabilității finale pentru Pearl Harbor lui Hideki Tōjō" Astfel, s-a permis
Ocupația Japoniei () [Corola-website/Science/309337_a_310666]
-
ofițerilor aflați la comanda sau în statele majore ale marilor unități luptătoare, ale căror forțe au reputat victorii importante. Numărul membrilor este nelimitat. Decretul din septembrie preciza forma decorației în termeni foarte generali, însemnele noului ordin fiind desenate chiar de suveran. Însemnul ordinului se prezinta astfel: cruce treflată, smălțuită albastră și cu marginile de aur; în centru ei, cifra de aur încoronată a regelui Ferdinand I, iar deasupra, coroana regală de aur. Pe revers crucea este smălțuită tot albastru și poartă
Ordinul Militar de Război „Mihai Viteazul” () [Corola-website/Science/309348_a_310677]
-
Nu se cunosc evenimentele din timpul luptelor dintre greci și indieni dar se cunosc detaliile păcii prin care renunță la satrapiile indiene (Gandhara, Gedrosia și Arachosia) în schimbul a 500 elefanți de război și promsiunea de căsătorie dintre Seleucus și fiica suveranului indian. În anul 301 î.Hr are loc deznodământul luptelor dintre diadohi. La Issos, unde Alexandru învinsese pe perși, are loc ultima bătălie dintre diadohi, în timpul căreia moare Antigonos și cu el ultima speranță de a menține lumea elenistică unită
Imperiul Seleucid () [Corola-website/Science/309464_a_310793]
-
noi Parlamente, amândouă dizolvate după câteva luni din aceleași motive. Criza de excludere a contribuit la dezvoltarea sistemului bipartidist al Angliei moderne: partidul Whig,(liberal) favorabil aprobării legii de excludere și partidul Tory (conservator) contrar și fidel liniei conservatoare a suveranului. Succesiunea nu a fost modificată în cele din urmă, dar Carol a fost constrâns să-l exileze pe Iacob, care a plecat la Bruxelles Exilul a fost scurt deoarece în 1680 Iacob a fost trimis în Scoția cu titlul de
Iacob al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/310339_a_311668]
-
Saint-Germain-en-Laye. În același timp a refuzat să-l recunoască rege al Angliei pe William și a adunat o armată pentru a-i reda verișorului său regatul. În martie 1689, Iacob a debarcat în Irlanda, care nu încetase să-l considere suveranul legitim. La puțin timp după sosirea la Dublin, Iacob controla aproape întreaga insulă. Prima contraofensivă engleză s-a sfârșit cu un dezastru: ultimele fortărețe engleze au fost capturate și armata nu a reușit să debarce. În iunie 1690, William a
Iacob al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/310339_a_311668]
-
IV-lea al Spaniei și a Mariei Luisa de Parma, puțini monarhi s-au bucurat de atâta încredere și popularitate la începutul domniei lor, în rândul poporului spaniol. Cu toate acestea, în scurt timp s-a dovedit a fi un suveran absolutist, nepreocupat de dorințele supușilor săi, care îl considerau lipsit de scrupule, răzbunător și orientat spre trădare. Înconjurat de o suită de admiratori, prin politica sa a urmărit să-și asigure propria bunăstare. Ferdinand al VII-lea a fost criticat
Ferdinand al VII-lea al Spaniei () [Corola-website/Science/310399_a_311728]
-
și de mari realizări, este privită în general ca o perioadă benefică pentru Franța, și aceasta și datorită regimului absolutist. Pe plan juridic însă, absolutismul înseamnă domnia arbitrariului, a bunului plac, deoarece Ludovic al XIV-lea, ca și următorii doi suverani, a abuzat de o prerogativă regală, aceea de mare judecător. O practică întâlnită a fost emiterea excesivă a infamelor „lettre de cachet” (scrisori de întemnițare) prin care suveranul putea trimite pe oricine la Bastilia, fără o judecată prealabilă. Această prerogativă
Casa de Bourbon () [Corola-website/Science/310436_a_311765]
-
a bunului plac, deoarece Ludovic al XIV-lea, ca și următorii doi suverani, a abuzat de o prerogativă regală, aceea de mare judecător. O practică întâlnită a fost emiterea excesivă a infamelor „lettre de cachet” (scrisori de întemnițare) prin care suveranul putea trimite pe oricine la Bastilia, fără o judecată prealabilă. Această prerogativă, de care ceilalți regi ai Franței nu se prea folosiseră până acum, era ilustrarea principiului că persoana monarhului era infailibilă, având de partea sa voința divină, singura căreia
Casa de Bourbon () [Corola-website/Science/310436_a_311765]
-
Vechiului Regim, abolirea organizării feudale fiind consfințită de Declarația Drepturilor Omului și Cetățeanului. Ulterior, acuzat de trădare, Ludovic al XVI-lea va fi ghilotinat (1793), după ce Franța se declarase Republică, un an înainte. Regele ghilotinat nu a fost însă ultimul suveran francez din dinastia Bourbonilor; frații săi, conții de Provence și de Artois, vor domni sub numele de Ludovic al XVIII-lea (1814/1815-1824) și Carol al X-lea (1824-1830), iar, după abdicarea acestuia din urmă, va veni pe tron un
Casa de Bourbon () [Corola-website/Science/310436_a_311765]
-
al doilea copil al regelui Henric al IV-lea al Franței și a celei de-a doua sa soții, regina Maria de Medici. Ca fiică a unui rege ea a fost "Fiică a Franței". Ca fiica cea mare a unui suveran francez era cunoscută la curte sub titlul onorific de "Madame Royale". Elisabeta s-a născut la Palatul Fontainebleau la 22 noiembrie 1602. Când tatăl ei, Henric al IV-lea, a fost asasinat la 14 mai 1610, fratele ei mai mare
Elisabeta a Franței () [Corola-website/Science/310468_a_311797]
-
a lucrat pentru familiile nobiliare, ca de pildă pentru ducele Ioan de Bavaria, care, în 1419, a preluat controlul asupra unor provincii aparținând Țărilor de Jos. Jan van Eyck era pictor oficial și, în același timp, "valet de chambre" al suveranului. Din octombrie 1422 până în septembrie 1424, artistul se ocupă de decorarea palatului ducal. După moartea lui Ioan de Bavaria, van Eyck se mută la Brugge și din mai 1425 intră în serviciul ducelui de Burgundia, Filip al III-lea cel
Jan van Eyck () [Corola-website/Science/310465_a_311794]
-
câteva ore înaintarea infanteriei ruse, întorcând sorții bătăliei. Anul 1808 este unul important pentru Marele Duce: conduce represiunea asupra revoltei din Madrid, apoi soția sa primește regatul Neapolelui, Murat devenind astfel rege al regatului din sudul Italiei. Printre reformele noilor suverani se numără abolirea relațiilor feudale și implementarea drepturilor civile prin adaptarea Codului Napoleon. În 1812, Murat i se alătură din nou lui Napoleon pentru dezastruoasa campanie din Rusia. Regele Neapolelui comandă întreaga cavalerie de rezervă (împărțind uneori comanda cu fostul
Joachim Murat () [Corola-website/Science/305050_a_306379]