4,810 matches
-
-lea văzând câmpia tracă distrusă. Tătarii vor face în 1271 o nouă incursiune devastatoare, la apelul lui Ioan din Thessalia și Andronic Tarchaniotes. Aceste incursiuni și dificultățile bulgare vor face ca Mihail al VIII-lea să decidă reglarea relațiilor cu tătarii din Rusia de Sud. El încheia în anul 1272 un tratat de prietenie cu marele comandant al armatei tătare, Nogai, care exercita o influență dominantă în Hoarda de Aur, reușind să paralizeze orice acțiune ostilă a bulgarilor împotriva Bizanțului (împăratul
Mihail al VIII-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317073_a_318402]
-
mai erau tulburate, schimburile de ambasade multiplicându-se între Bizanț și Egipt. În jurul puterilor antibizantine, Mihail al VIII-lea desena un cerc mai vast care trebuia să contracareze pe dușmanii imperiului: ca și mongolii lui Hulagu asupra sultanatului de Rum, tătarii lui Nogai exercitau acum o presiune asupra Bulgariei; sârbii aveau în spate pe ungurii aliați cu împăratul; cât despre Carol de Anjou, marele dușman al Imperiului Bizantin, papalitatea, animată de speranța uniunii, îl reținea să atace Imperiul Bizantin. Dar după
Mihail al VIII-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317073_a_318402]
-
1282]], nu fără influența Aragonului, cunoscută sub numele "[[Vecerniile siciliene]]", care s-a sfârșit cu zdrobirea și izgonirea Angevinilor, l-a lipsit pe Carol de posibilitatea amestecului în afacerile din Balcani. Împăratul și-a măritat două fiice nelegitime cu cârmuitorii tătari [[Abaqa]] și [[Nogai]], contând pe ajutorul posibil al vreunuia dintre ei (Abaqa și Nogai erau dușmani), adus bizantinilor. Într-adevăr, detașamentele mongole au luptat adesea în componența armatei lui Mihail. Succesele evidente, obținute în politica externă de Imperiu, în timpul domniei
Mihail al VIII-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317073_a_318402]
-
denumită Schitul Bogdănești (sau Bogoslovul), pentru a servi drept biserică domnească și loc de rugăciune. Fiind construită din lemn, biserica a rezistat curgerii timpului și atacatorilor timp de 150 ani, până în anul 1510, când a fost distrusă din temelii de tătari. Între anii 1511 și 1512, câțiva călugări vrednici au vrut să o refacă tot pe vechiul amplasament, cu sprijinul lui Bogdan al III-lea (cel Orb), fiul lui Ștefan cel Mare. După cum afirmă Narcis Crețulescu în lucrarea „Istoria Sfintei Mănăstiri
Biserica de lemn Sfinții Voievozi din Bogdănești () [Corola-website/Science/317117_a_318446]
-
la Rădășeni și apoi, după urcarea sa pe tronul Moldovei, ar fi făcut Rădășenii sat domnesc. După tradiție, ar mai fi existat o biserică la locul numit Siliștea, unde ar fi fost prima așezare a satului, dar probabil că năvălirea tătarilor (1241) ar fi silit pe locuitori să se mute în partea de sud-est, Fundoaia, sub dealul Cetățuia. În locul numit Siliștea a fost descoperit un valoros material cucutenian, precum și ceramică aparținând culturii Nova, cultură de la sfârșitul epocii bronzului (sec. 14-12 î.Hr.
Biserica de lemn din Rădășeni () [Corola-website/Science/317140_a_318469]
-
este un uric din 15 iulie 1439 în care este menționată o biserică aflată aici încă de pe vremea lui Alexandru cel Bun (1400-1432). Domnitorii urmași la tron au acordat numeroase privilegii (scutiri de biruri și de slujbe) Mănăstirii Horodnic. Invazia tătarilor din ultimul sfert al secolului al XV-lea a dus la distrugerea bisericii. Ca urmare a acestui fapt, satul Horodnic și-a pierdut privilegiile, trecând în proprietatea mai multor boieri, cum ar fi diacul Vadici (1582). În anul 1597, domnitorul
Biserica de lemn din Horodnic de Jos () [Corola-website/Science/317135_a_318464]
-
Pe ușa de la intrare, deasupra încuietorii, este continuată inscripția: "„Această casă a lui Dumnezeu s-a ridicat (în) anul 7225”". Conform tradiției, bisericuța de lemn este al treilea lăcaș de închinăciune al schitului, celelalte două fiind arse și jefuite de tătari. Biserica a fost lăcașul de închinăciune al schitului Horodnic până la desființarea lui, devenind apoi biserică parohială. Catapeteasma a fost zugrăvită în anul 1782 după cum menționează o inscripție cu litere chirilice aflată în partea stângă sus: "„1782, Vasilii Gradul au zugrăvit
Biserica de lemn din Horodnic de Jos () [Corola-website/Science/317135_a_318464]
-
uneori fără luptă. După șase luni de la declanșarea marșului, răsculații au asediat fără succes orașul Orenburg. În tot acest timp, armata impostorului Pugaciov și-a mărit efectivele în mod neîncetat prin recrutarea a numeroși țărani, muncitori din regiunea Uralilor, bașchiri, tătari, calmîci sau kazahi. În noiembrie, cazacii conduși de Andrei Ovcinnikov și Ivan Zarubin au fost zdrobiți de trupele aflate sub comanda generalui-maior Kara. În acest timp, trupele de sub comanda atamanului Mihail Tolkacev au declanșat asediul fortăreței „Sfântul Arhanghel Mihail” din
Cazaci de pe Ural () [Corola-website/Science/317127_a_318456]
-
pupulație (în 1916) de 290.000 de locuitori., dintre care peste 167.000 erau cazaci, trăitori în 480 de sate, uniți în 30 de stanițe. 42% dintre cazaci erau credincioși de rit vechi (staroverî). Exista un număr de cazaci calmîci, tătari, kazahi și bașchiri . Armata cazacilor de pe Ural a fost unită în 1908 cu cea a cazacilor de pe Ilek. Este necesar să se amintească faptul că problema ritului vechi a fost totdeauna extrem de sensibilă în regiune. Din punct de vedere istoric
Cazaci de pe Ural () [Corola-website/Science/317127_a_318456]
-
din Ocolul Câmpulung și l-a dat Mănăstirii Moldovița, împreună cu veniturile vămii ("„satul Meto care acum se cheamă Vama, care să-i fie uric cu toate veniturile din veac în veac”"). În Evul Mediu, acest drum a fost folosit de tătari în incursiunile lor de jefuire a satelor din Moldova și din Transilvania. În toponimia locală există și astăzi „Drumul Tătarilor”, care avea o ramificație ce trecea prin Vama. Folcloristul Simion Florea Marian a publicat în 1879 o legendă locală intitulată
Biserica de lemn Înălțarea Domnului din Vama () [Corola-website/Science/317172_a_318501]
-
să-i fie uric cu toate veniturile din veac în veac”"). În Evul Mediu, acest drum a fost folosit de tătari în incursiunile lor de jefuire a satelor din Moldova și din Transilvania. În toponimia locală există și astăzi „Drumul Tătarilor”, care avea o ramificație ce trecea prin Vama. Folcloristul Simion Florea Marian a publicat în 1879 o legendă locală intitulată "„Românca și tătarii”", pe care a auzit-o de la mai mulți români din satul Vama, în care se povestește despre
Biserica de lemn Înălțarea Domnului din Vama () [Corola-website/Science/317172_a_318501]
-
lor de jefuire a satelor din Moldova și din Transilvania. În toponimia locală există și astăzi „Drumul Tătarilor”, care avea o ramificație ce trecea prin Vama. Folcloristul Simion Florea Marian a publicat în 1879 o legendă locală intitulată "„Românca și tătarii”", pe care a auzit-o de la mai mulți români din satul Vama, în care se povestește despre salvarea satului și a locuitorilor de către o vămeancă, care și-a abandonat în pădure copilul care plângea și i-a anunțat pe locuitorii
Biserica de lemn Înălțarea Domnului din Vama () [Corola-website/Science/317172_a_318501]
-
auzit-o de la mai mulți români din satul Vama, în care se povestește despre salvarea satului și a locuitorilor de către o vămeancă, care și-a abandonat în pădure copilul care plângea și i-a anunțat pe locuitorii satului de venirea tătarilor, pentru ca aceștia să ia măsuri de apărare. Biserica de lemn cu hramul "Înălțarea Domnului" din Vama a fost construită în anul 1783 în satul Vama (județul Suceava) de către meșterii populari Mihăilă și Dumitru Holtei, cu banii lui Mihail Tâmpescu, ai
Biserica de lemn Înălțarea Domnului din Vama () [Corola-website/Science/317172_a_318501]
-
în Petrișu, în Heleșteieni, în Hăbășesștii, în Ruginoasa, în Hălăucesștii, în Cozmesștii, în Purcelesștii, în Stolniceni, în Pășcani și pe alte locuri multe. Tot curții șendilite boiaresștii au arsu atuncea, fiind oameni închiși pen mănăstirii de frica leșilor ș-a tătarilor."". Există controverse cu privire la datarea exactă a bisericii de lemn din Stolniceni-Prăjescu. După unii istorici, lăcașul de cult a fost construit în anul 1733 de către boierul locului, Ioan Prăjescu. Biserica de lemn a fost ridicată inițial pe un câmp din apropiere
Biserica de lemn Nașterea Maicii Domnului din Stolniceni-Prăjescu () [Corola-website/Science/317171_a_318500]
-
dominației mongolilor asupra unor părți din ceea ce este acum Rusia. Hoarda de Aur era grav slăbită în războiul civil și dinastic dintre rivali. Dmitri a profitat de aceste slăbiciuni ale autorității mongole și i-a provocat în mod deschis pe tătari. Pe lângă faptul că a anulat dreptul hanului de a colecta taxele din Rusia (și-a anulat titlul de perceptor principal pentru han), Dmitri, de asemenea, este renumit pentru că a condus prima victorie militară rusă impotriva mongolilor. Mamai, un general mongol
Dmitri Donskoi () [Corola-website/Science/317212_a_318541]
-
nici pomi fructiferi. Dezastrul era cu atât mai mare, cu cât presiunea bulgară era mai amenințătoare în Nord. Bulgaria, care se fragmentase în numeroase regate mici și părea că în ultimii ani ai secolului XIII căzuse în întregime în mâinile tătarilor, reușea, după moartea lui Nogai (1299), să se elibereze de sub dominația tătară și să se îndrepte, în timpul lui Theodor Sviatoslav (1300-1322), către vremuri mult mai bune. Profitând de situația disperată a Imperiului bizantin, țarul bulgarilor cucerea numeroase fortărețe și porturi
Andronic al II-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317256_a_318585]
-
monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015, având codul de clasificare . Episcopul Varlaam al Hușilor a avut ideea de a construi o reședință episcopală în care să se refugieze din calea năvălitorilor care prădau Hușiul. În desele lor năvăliri, tătarii distruseseră reședința episcopală și documentele bisericești. PS Varlaam a întemeiat Schitul Brădicești pe moșia logofetesei Maria Racoviță, văduva logofătului Nicolae Racoviță (d. 1686). Aceasta a donat Bisericii „Buna Vestire”, printr-un document din 28 decembrie 1691, o parte din moșia
Biserica de lemn din Brădicești () [Corola-website/Science/317501_a_318830]
-
metoc, au cumpărat-o cu bani, în mijlocul unui codru”". De asemenea, în pomelnicul Episcopului Iacob Stamate al Hușilor din 1782, PS Varlaam este trecut drept ctitor al Schitului Brădicești. Documentele menționează că în anul 1739 schitul a fost atacat de către tătari, care au furat toate odoarele din metal prețios și toate documentele Episcopiei de Huși adăpostite aici, iar monahii au fost luați ca robi. După atacul tătarilor, schitul este refăcut abia în 1756 de către episcopul Inochentie și domnitorul Matei Ghica (1753-1756
Biserica de lemn din Brădicești () [Corola-website/Science/317501_a_318830]
-
al Schitului Brădicești. Documentele menționează că în anul 1739 schitul a fost atacat de către tătari, care au furat toate odoarele din metal prețios și toate documentele Episcopiei de Huși adăpostite aici, iar monahii au fost luați ca robi. După atacul tătarilor, schitul este refăcut abia în 1756 de către episcopul Inochentie și domnitorul Matei Ghica (1753-1756) care s-au retras aici din cauza unei epidemii de ciumă. Episcopul Inochentie a adus o serie de adăugiri complexului mănăstiresc, el adăugând catapeteasma (1766) și pridvorul
Biserica de lemn din Brădicești () [Corola-website/Science/317501_a_318830]
-
jumătate a secolului al XVI-lea. Liderii polonezi nu-i puteau controla pe cazacii care prețuiau foarte mult propria independență, dar cum ținuturile zaporojene erau sub oficial sub suzeranitatea uniunii polonezo-lituaniene, aceasta era făcută responsabilă pentru raidurile căzăcești. De asemenea, tătarii, care erau sub suzeranitatea otomană, lansau raiduri în special în zonele de sud ale Uniunii polono-lituaniene. Pirații cazaci executau raiduri de jaf în porturile orașelor bogate de pe țărmul otoman al Mării Negre, aflate la doar două zile de navigație de vărsarea
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
forțându-l pe sultan să fugă din palatul imperial. Mai multe tratate turco-polone au prevăzut ca părțile semnatare să oprească raidurile de jaf făcute de supușii lor, dar practic nu s-a reușit luarea unor măsuri eficiente împotriva cazacilor și tătarilor. Polonezii au reușit la un moment dat să-i forțeze pe cazaci să-și ardă vasele cu care se făcea piraterie, dar asta nu i-a împiedicat pe cazaci să și le reconstruiască. În același timp, Imperiul Habsburgic i-a
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
autorității hatmanului, păstrarea privilegiilor cazacilor zaporojeni, întreprinderea de măsuri pentru asigurarea egalității sociale printre cazaci și întreprinderea de pași concreți pentru separarea Ucrainei de Rusia. Bucurându-se de sprijinul regelui Carol al XII-lea, Orlik a semnat o alianță cu tătarii din Crimeea și cu otomani împotriva Rusiei. După un prim succes în 1711, campania împotriva Rusiei s-a încheiat cu o înfrângere, iar Orlik a plecat în exil. Cazacii zaporojeni au construit un nou Sici sub protecția otomanilor, Siciul Oleșki
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
a fost o rebeliune a cazacilor din Ucraina din 1648-1657 (1654) care s-a transformat într-un război de eliberare ucrainean de sub dominația poloneză. Sub conducerea lui hatmanului Bogdan Hmelnițki, cazacii zaporojeni, aliați cu tătarii din Crimeea și cu țărănimea locală, au luptat într-o serie de bătălii cu forțele armate și cele paramilitare ale statului polono-lituanian. Urmarea răscoalei a fost încetarea controlului șleahtei poloneze și a arendașilor lor (unii dintre ei evrei) cât și
Răscoala lui Hmelnițki () [Corola-website/Science/317578_a_318907]
-
cazaci au o infanterie excelentă, dar nu pot nici pe departe să rivalizeze cu cavaleriștii polonezi, care la acea vreme se număra printre cele mai bune din Europa. Totuși, Hmenițki a reușit să combine eficiența infanteriei cazacilor cu mobilitatea cavaleriei tătarilor, contrabalansând forța uriașă a cavaleriei grele poloneze, ceea ce a permis răsculaților să obțină o serie de victorii. Hmelnițki a reușit să reducă resentimentele a peste o sută de ani de conflicte cazaco-tătare. Hmelnițki a acceptat să plătească ajutorul tătarilor în
Răscoala lui Hmelnițki () [Corola-website/Science/317578_a_318907]
-
cavaleriei tătarilor, contrabalansând forța uriașă a cavaleriei grele poloneze, ceea ce a permis răsculaților să obțină o serie de victorii. Hmelnițki a reușit să reducă resentimentele a peste o sută de ani de conflicte cazaco-tătare. Hmelnițki a acceptat să plătească ajutorul tătarilor în sclavi, inițial prizonieri polonezi, iar mai târziu și evrei, (care se mutaseră în Ucraina în număr mare după 1569). Pe 25 ianuarie 1648, Hmelnițki a ajuns la Siciul Zaporijian în fruntea unui contingent de 300 - 500 de cazaci, care
Răscoala lui Hmelnițki () [Corola-website/Science/317578_a_318907]