4,793 matches
-
de mână, spre mine, cel ce-l privesc din spatele ferestrei localului. I-am spus odată și lui Ester de imaginea asta a mea cu fata aceea traversând Bulevardul. Eram chiar prin locul acela, cu o Ester scormonind cu privirea în vitrina unei dughene cu gablonzuri, curioasă nevoie mare, de parcă tocmai atunci expuseseră diamantele Coroanei britanice aduse la București. S-a răsucit spre mine, privindu-mă amuzată. „Și cum ați traversat? Așa?“ Fără să-mi mai aștepte răspunsul, m-a prins de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să-i spui curcanului că ai traversat neregulamentar. Și să-l trimiți să-i plătesc eu amenda“. Am râs și, ca să mă dau de spaima Bulevardului, am luat-o eu de mână și am tras-o pe malul celălalt, lângă vitrina cu gablonzuri. N-a spus nimic. A dat doar să mă tragă iar după ea pe celălalt trotuar. Apoi s-a răzgândit. A izbucnit în râs, lipindu-se de mine, și am pornit în jos pe Bulevard. Nu știam pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
partea cu cinematografe, spre „Gambrinus“. Drum pe care îl făceam zilnic și care nu prezenta pentru mine nici un interes deosebit. Îl urmăream doar cu coada ochiului pe tatăl meu cum pășea greoi, poticnit, sprijinindu-se ușor de brațul meu, cercetând vitrinele, afișele și fotografiile cu scene din filme, atent la forfota mulțimii. I-am spus că acolo, sus, deasupra unui cinematograf, lângă farmacie, locuia o prietenă a mea. A încercat să privească într-acolo, cu capul dat pe spate. A gemut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
așteaptă, de fapt, mulțimea: mâncare și băutură, restul n-are decât să fie circ. Merg fără gânduri, cu pași străini parcă. Remarc doar, cu indiferență, că nu mai îmi amintesc ce era cândva unde acum nu mai este nimic. Doar vitrine ferecate, pereți acoperiți cu zdrențe de afișe, un miros persistent de urină de la cinema „București“ până la „Gambrinus“. Unde o fi fost restaurantul „Tomis“? Dar lacto-vegetarianul, unde servea Tanti Rozi? Ce-a fost lângă aceste obloane mari, metalice care astupă vitrinele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
vitrine ferecate, pereți acoperiți cu zdrențe de afișe, un miros persistent de urină de la cinema „București“ până la „Gambrinus“. Unde o fi fost restaurantul „Tomis“? Dar lacto-vegetarianul, unde servea Tanti Rozi? Ce-a fost lângă aceste obloane mari, metalice care astupă vitrinele unor foste prăvălioare de lângă fostul hotel „Cișmigiu“? Cum se numea cinematograful de lângă „Timpuri noi“? „Festival“? A fost un cazinou o vreme acolo, acum e părăsit. Pe treptele lui doarme, din când în când, o nenorocită cu un morman de sacoșe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de ce nu și purtător de cuvânt pe undeva. Îmi amintesc că le zăpăceați bine. Cuvintele...“, zâmbi, ridicând din umeri, cu privirea aceea plină de mesajul lui „Tu ai vrut-o. Noi am încercat!“. Acum, în fața „Tic-Tac“-ului, privea concentrat prin vitrină în interior și șoptea ceva în gulerul pardesiului. Am dat să trec. M-a zărit prin vitrină și s-a apropiat de mine. Am făcut câțiva pași până la intersecție. „Probleme“, surâdea el. „Poate formale, dar asta-i datoria.“ N-aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
din umeri, cu privirea aceea plină de mesajul lui „Tu ai vrut-o. Noi am încercat!“. Acum, în fața „Tic-Tac“-ului, privea concentrat prin vitrină în interior și șoptea ceva în gulerul pardesiului. Am dat să trec. M-a zărit prin vitrină și s-a apropiat de mine. Am făcut câțiva pași până la intersecție. „Probleme“, surâdea el. „Poate formale, dar asta-i datoria.“ N-aveam chef să-i răspund. Mă și dureau glezna și talpa piciorului stâng. O criză de gută. Mergeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
atenția poporenilor de la belitul la care erau supuși. Lasă-l pe român să vorbească de drapel, moși, strămoși, pământul scump, multe altele și-l faci să rabde totul. S-a creat astfel o rentabilă afacere patriotică. De la meseriașii care împodobeau vitrinele prăvăliilor și până la maeștrii pavoazărilor și discursurilor naționale s-a închegat o confrerie atotputernică. Și poemele. Și montajele. Și fotomontajele. Și tușele. Și retușările. Portretele pictate. Panourile gigantice. Grandoarea minciunii intens colorate, pretutindeni afișate. Fonduri erau cu nemiluita. Pe seama unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
jos, pe Bulevard. Dimineață cețoasă. Ultima zi a anului. Un vechi obicei, încă din anii studenției, de a ieși, în astfel de dimineți de sfârșit de an, în oraș. De a trece pe Bulevardele golite, de a zăbovi în fața unor vitrine pe care, altfel, peste an, nici nu le zăresc. Deprinderea de a contempla, mai ales, mizeria orașului. În această dimineață obosită, parcă cea mai obosită a anului. Când orașul, amorțit, pare a fi fugit din sine, retrăgându-se în cotloane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
birou anost, amintind de sala unei autogări dintr-un orășel, aceeași atmosferă de veșnică mutare, același aer prăfuit, obosit până și el. Cobor, ca de obicei, pe Bulevard, împleticindu-mă între siluete dintr-un timp încremenit parcă în caldarâm, în vitrine, în balcoanele coșcovite, așteptând la intersecții să traverseze dintr-o amăgire în alta, dintr-o himeră în alta. Abia acum, când am prins a scrie astfel de pagini, am început să simt această parte de Bulevard ca pe o prezență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
s-au prăbușit. Începe un alt timp al rătăcirilor, al așteptărilor, al altor reveniri care ți se vor oferi, al altei porți care, poate, cândva se va deschide iarăși pentru tine. Înaintez în astfel de dimineți cu molcome zăbave în fața vitrinelor, a intrărilor în clădiri, a gangurilor, a crâșmelor, a prăvăliilor de tot felul. Mai peste tot mă întâlnesc cu textul, mă citesc și sunt tentat a transcrie cele citite. A rescrie, iar și iar, același text, înciudat doar pe sărăcia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de cuvinte, amărât că încă, parcă, șirurile nu au coerența pe care le-o simt, întristat că rescrierea minte, oricât de mult aș încerca să-mi potrivesc cadența de acum cu ritmul neîmblânzit al scrisului de dintotdeauna. Acum, oprit în fața vitrinei librăriei, privesc ultima mea carte. A apărut nu demult, dar deja mi se pare că este acolo de amar de vreme. Nu mă mai bucură o nouă carte apărută. Nu mai am cum să trăiesc toată avalanșa de sentimente încercate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-o în ultimii ani mai întâi în prăvălie de consignație, apoi în magazin de electronice, iar nu demult văd că s-au instalat o agenție de turism și o casă de schimb valutar acolo. Acum, văzându-mi noua carte în vitrină, știu doar că nu am făcut decât să mai sporesc și eu Biblioteca, trimițându-i un nou volum. Prezența cărții mele în vitrină îmi adeverește doar că am reușit să rup textului câteva pagini pe care le-am distrus definitiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o agenție de turism și o casă de schimb valutar acolo. Acum, văzându-mi noua carte în vitrină, știu doar că nu am făcut decât să mai sporesc și eu Biblioteca, trimițându-i un nou volum. Prezența cărții mele în vitrină îmi adeverește doar că am reușit să rup textului câteva pagini pe care le-am distrus definitiv. Cenușa lor se cheamă carte. Un fragment din text distrus, mistuit de nu știu ce ciudată pornire. Scriind, publicând, nu sporești textul, ci doar îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a coborârii în text. Nu-mi fusese încă îngăduită intrarea în text. Nu mi se arătase încă drumul coborârii, cufundării, înaintării. Nu primisem Luminarea. Coborând, acum, toate acestea îmi sunt parcă străine. Pot sta, ca în astfel de clipe, în fața vitrinei, privindu-mi ultima carte. O carte între alte cărți. Un semn între alte semne. O ieșire din textul meu cartea aceea, ca un țipăt poate, ca o fulgerare, dar trecătoare, amăgitoare. Scrierea ei nu a făcut, aceasta prea bine o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
vedeam ce se află în față pe drumul meu nou și neașteptat, era clar că n-avea să fie unul ușor. Am căutat ceva care să ușureze durerea interioară ce mă distrăgea și m-am trezit că mă uit în vitrina unui magazin cu felicitări. O felicitare cu însănătoșire grabnică- asta era ceva. O scuză ca să mă gândesc la Stacey în vreme ce-i alegeam o felicitare drăguță și extravagantă, care să-i ridice moralul. Am ales ceva foarte roz și înflorat. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
alb, m-am gândit eu. Mai erau doar trei săptămâni. Chiar trebuia să-mi termin cumpărăturile. Atunci l-am zărit. Stătea nemișcat în stradă la doar câțiva metri de mine, cu mâinile în buzunare și gulerul hainei ridicat, privind în vitrina unui magazin și încruntându-se ușor, aparent cufundat în gânduri. Așa - deci erai aproape ajuns acasă oricum, m-am gândit eu. Ce bine. E clar că exagerez cearta noastră, iar tu ai ieșit să-ți dezmorțești un pic picioarele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
biata de ea părea speriată de moarte, așa că m-am îndepărtat rapid de ea, satisfăcut fiind că în cărucior nu erau dovezi ale cumpărăturilor făcute la SavaMart. Nici nu mă mir că era speriată: numai atunci când mă văd reflectat în vitrina vreunui magazin sau pe dosul unei linguri, la adăpost, înțeleg ce ciudat am ajuns să arăt. Mă uimește să văd cât de repede am revenit la ceva dintr-un trecut antic, neîmblânzit. Sunt ca o stradă pe care o revendică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
timp - vreau atât de mult să știu că e bine, dar cred că dacă i-aș vedea împreună pur și simplu n-aș putea suporta. Așa că am luat-o pe drumul mai scurt spre casă și m-am apropiat de vitrina atent iluminată a magazinului, pregătindu-mă să o zăresc, în caz că nevoia de a privi înăuntru ar fi devenit irezistibilă, cum se întâmpla adesea. Dar nu era acolo, și am simțit amestecul obișnuit de ușurare și dezamăgire cuprinzându-mă când m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
cea a olandezului Van der Hoph. * Aprinse lampa cu abajur de mătase bleu și trandafiri mici din catifea. Din patul de bronz, pictat cu îngerași, te așteptai să răsară o scufiță cu panglici și dantele. În bufetul vienez cu două vitrine, modern prin anii '80-'90, un instantaneu al epocii ar fi surprins sticle de apă de Vichy, flacoane de colonie Cuir de Russie, pastilele întăritoare ale doctorului Blow sau elixirul bunicilor Cristal de munte. Berzele de argint susțineau cândva o
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
îngustă cu o cofetărie mică pe colț, în sfârșit garsoniera unde se ascundea Raul Ionescu și pe care și-o închipuia în dezordine, plină de ziare și reviste, cu haine agățate pe scaune și poate fotografia unei fete înfiptă în vitrina șifonierului. ― Mda... ― Domnul Raul Ionescu? ― Greșeală! ― Încă o greșeală ești pe cale să comiți dumneata! ― La revedere. Melania Lupu formă încă o dată numărul. ― Te avertizez, domnule inginer, că la a doua mojicie... ― Cum îți permiți?! ― Pentru un individ care a furat
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
povestesc mâine Scufița Roșie. Eu voi citi puțin din Loti... Pêcheur d'Islande. Are pagini a-do-ra-bi-le. Deschise cartea și cu un suspin începu să citească. Pe noptieră erau pregătite, într-o farfurioară, trei marțipane. * Ocoli băltoaca și se opri la vitrina unui magazin de încălțăminte. O fetiță cu funde mari albe, agățate la codițele firave și sârmoase, privea cu ochi căscați de admirație niște pantofi roșii. Își lipise fruntea de sticlă apăsând ochelarii la rădăcina nasului cu un deget murdar de
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
să-și amintească brusc de ceva și se întoarse luînd-o în direcție opusă. Cristescu îl urmări cu privirea și surâse. Ploua subțire, ploaie citadină, cu bulevarde murdare și pustii, cu câte un câine ud care trece strada pe stop, cu vitrine largi unde manechinele zâmbesc profesional. ― Mi s-a părut o clipă, doar pentru o clipă... ― Știu, făcu placid Azimioară. Semăna cu Doru Matei. Vă gândiți mereu la el. ― Poimâine iese din spital. Melaniei Lupu i-am spus că abia săptămâna
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Roagă fluturașii tăi să-ți adie fruntea. Cârnul se burzului. ― Dă-o încolo de treabă! La ora asta dorm! * Melania Lupu privea țintă ghemotocul de hârtie. Căruntul îl lăsase să-i alunece din mână și căzuse la marginea covorului, lângă vitrină. "Trebuie să-l recuperezi ne-a-pă-rat, draga mea, și să-l distrugi, desigur. Deocamdată constituie unica probă materială împotriva ta, natural în eventualitatea unui eșec. Nu-mi place să te gândești la eșecuri, dar e bine să fii pregătită pentru orice
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
schimb celălalt privea mai înviorat. ― Nu întîrziați. ― Oh, doar câteva minute, știți... Roși brusc și se ridică sfioasă cu fruntea în pământ. Ocoli stângace masa ținîndu-și fustele ca și cum n-ar fi vrut să deranjeze și să atingă pe nimeni. În dreptul vitrinei, trimise cu vârful pantofului cocoloșul de hârtie spre baie. Nimeni nu se uita la ea. Deschise ușa și împinse ghemotocul înăuntru. Arse biletul și aruncă cenușa în toaletă, răsuflând ușurată. " Încă o chestiune pe care ai rezolvat-o, draga mea
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]