5,438 matches
-
m-a pupat - stânjenit, totuși m-a pupat - și, deși incapabil să mă privească în ochi, mi-a spus că mă iubește. Apoi a mișcat ușor piciorușul pufos și roz al lui Kate și a plecat din cameră. Eu am zăcut pe pat multă vreme gândindu-mă la ce zisese tata. Și la ceea ce le auzisem discutând pe mama și pe surorile mele mai devreme. Și un soi de schimbare a intervenit în mine. Un soi de pace mi-a cuprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
familia fericită, deși se întâmpla să fie o familie fericită monoparentală. Am mai cumpărat încă vreo douăzeci de tone de scutece pentru Kate. Mama și tata fuseseră așa de drăguți și cumpăraseră tot ce-i trebuia unui bebeluș în timp ce eu zăcusem în stare de prostrație fie din cauza durerii, fie din cauza alcoolului. Dar venise vremea să fiu responsabilă. Să fiu eu cea care să aibă grijă de Kate de acum înainte. Am aruncat în cărucior tot felul de mâncăruri frivole și exotice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
-mă pe mine! Putem să mergem acasă la tine?“. Instinctiv, mi-am îndreptat căruciorul în direcția lor. După care l-am întors în sens opus. Adu-ți aminte de mătușa Julia, mi-am spus cu severitate. Tata avea dreptate. Să zaci în pat beată nu înseamnă că trăiești. Și nu rezolvă nimic. Cu un șoc groaznic, mi-am dat seama că se putea ca, în sfârșit, să mă fi maturizat. Eram de acord cu discursul tatei, cel intitulat „Răul produs de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
ne bătea la cap că vrea nu știu ce păpușă sau nu știu ce bicicletă. După care, nici nu apucam să mâncăm curcanul, că Helen reușea să strice absolut tot ce-i adusese Moșul. Nu era mulțumită până când nu distrugea totul. Prin toată casa zăceau împrăștiate capete și picioare de păpuși, lanțuri și șei de biciclete. La tot pasul erai în pericol să-ți rupi gâtul din cauza lor. Nu e foarte frumos să spui așa ceva despre Helen, am spus eu ca un ecou a ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
trupuri mahmure, nerase și răvășite, care erau de obicei de găsit pe canapeaua din sufragerie. (Și astea erau numai femeile.) De ele era mai greu de scăpat decât de arsurile de pe tavan. Sau de arsurile de țigară de pe covor. Trupurile zăceau prin cameră cam jumătate de zi, gemând și solicitând ceaiuri și paracetamol și zicând că dacă se mișcă, vomită. Iar eu iar o comiteam. Adică amânam. Făceam tot ce puteam să evit să fac ceea ce trebuia să fac. Încercarea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
cap asurzitoare și mă schimonoseam când îmi aduceam aminte crâmpeie din seara precedentă, James continua să fie un dulce. Râdea cu bunătate, îmi aducea pahare cu apă, se apleca și mă săruta pe fruntea care mă durea cu pulsații în timp ce zăceam în pat ca un cadavru și-mi spunea vorbe liniștitoare de genul „Nu, iubita mea, n-ai fost dezagreabilă. Ai fost foarte haioasă“ și „Nu, draga mea, n-ai fost arogantă. Ne-ai ținut pe toți cu sufletul la gură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
în mijlocul haosului din Dublin. De parcă noi trei am fi existat în propria noastră lume. De fapt, nici n-am vorbit prea mult. Mai curând am stat într-o tăcere relaxată, bând cafea și mâncând brioșe, înconjurați de sacoșele mele care zăceau împrăștiate. Adam era ocupat: se juca cu Kate, o admira, îi examina degețelele și-i atingea fețișoara drăgălașă. Avea o expresie de adâncă mirare, aproape de tânjire, care m-a cam alarmat. Ce mai ziceam de Laura? m-am gândit. Adam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
tare în brațe pe Kate. Copilul meu frumos și prețios. Dar tocmai atunci Kate a început să ceară să fie hrănită, așa că m-am dat jos din pat și m-am îmbrăcat rapid împiedicându-mă de mormanul de haine care zăcea pe podea. Apoi amândouă am coborât la parter. Unde o dispută de mică amploare era în plină desfășurare. Anna, mama și Helen stăteau în jurul mesei înconjurate de rămășițele micului-dejun. Tarte, ceainice, cutii de cereale și ambalaje de batoane Club Milk
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
pe podea. Apoi amândouă am coborât la parter. Unde o dispută de mică amploare era în plină desfășurare. Anna, mama și Helen stăteau în jurul mesei înconjurate de rămășițele micului-dejun. Tarte, ceainice, cutii de cereale și ambalaje de batoane Club Milk zăceau aruncate peste tot. Mama și Helen se certau foarte sonor. Anna zâmbea angelic și făcea ceva ciudat cu o margaretă și o agrafă de hârtie. Nu știu nimic de nici o eșarfă verde și nici o pereche de mânuși, i-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
și Kate erau deja urcate în pat. —Dă-te mai încolo, am zis. Mă așezasem pe piciorul Annei. —Auuu, a strigat Helen când Anna s-a mutat și i-a tras un cot peste față. Toate stăteam strânse pe pat, zăcând claie peste grămadă. Parcă stăteam de cart. Toate femeile familiei aveau să stea cu mine până când mă suna James. Mi se părea că eram o plută plină cu supraviețuitorii strânși de pe un vas eșuat. Eram înghesuite unele într-altele, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
N-o să mă preschimb În ierburi, flori, sau gîndăcei. / Din mine nu va mai rămîne nimic. / Eu nu voi lua parte / La circuitul naturii. / Rămășițele mele trupești nu mai sînt eu! / Poeții mint! Trebuie să fii necruțător: / << Nimic>> asta va zăcea / Sub movilița din cimitir... / Tu o să vii, sprijinindu-te-n umbrelă. / Te vei reculege lîngă movila / Sub care zace <<Nimic>>, apoi Îți vei șterge / o lacrimă... / Dar băiatul care mi-a citit poemul / Va privi lumea cu ochii mei”. Evgheni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
că nu este benefică pentru scris (și pentru nici o altă formă de artă, fie chiar și săpatul În fața blocului ca să pui margarete, deoarece ești complet Înnegurat, psihic și fizic), dar spre deosebire de un anumit grad de paranoie, de exemplu, te paralizează. Zaci literalmente cu fața În sus, privind tavanul unde nu se petrece nimic, cel mult apare un păianjen gata să-ți cadă pe față, Însă ești prea extenuat ca să te dai la o parte. Nu-ți mai face plăcere nimic, nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pe alta, la distanță de câțiva metri. Umbla de colo-colo, venea cu câte o jucărie, și tot așa până la ultima, mă acoperea de tot. Apoi mă mutam pe canapeaua golită și o lua de la capăt. Cât dura transbordarea, mă odihneam. Zăceam în propriul meu corp întins ca într-un pat. Asta înseamnă odihnă (cuvântul ăsta înalt, fără început). Odată m-am lungit pe o bancă în parc - aerul proaspăt mă zăpăcea, vântul, lumina albă, mișcarea frunzelor îmi aduceau pur și simplu
O altă viață. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1778]
-
casă? Dar nu mai era timp nici de vorbit, nici de stat în casa în care glasul celeilalte femei ce aproape se înstăpânise acolo răsuna de dimineața până seara, pătrunzând-o ca un sfredel rece în toate clipele în care zăcea retrasă în camera ei cu tapet cu flori palide. Nu mai era nici măcar aroganță, era de-a dreptul nesimțire atunci când ședea turcește într-un fotoliu din salon, într-o rochie de casă subțire și încheiată doar la câțiva nasturi sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
asocieri livrești. Ea iradia de ceva imposibil de povestit. Și tot ce buzele ei rosteau, abia șoptit, părea fără legătură cu ce e în jur sau cu ei: „Doamne, cât de mult te iubesc!“. Iar după un timp în care zăceau tăcuți, respirând liniștea, doar cu mâinile împreunate ori trupurile atingându-se într-o mângâiere prea puțin erotică, Andrei Vlădescu știa că vor începe discuția de atâtea ori nedusă la capăt, ca un joc de care nici unul nu se putea desprinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
au mai fost știute și doar târziu, foarte târziu, ar fi putut fi singurul lucru pe care să și-l amintească din acea stare de treziebețiesomn, însă numai cu o nemăsurată strădanie. Însă atunci se gândi la camera în care zăcea și apoi la camera ei de acasă și la toate camerele în care zăcuse ori numai dormise vreodată ce îi apăreau nu numai îndepărtate și străine, ci chiar ostile și lucrături ale unui neștiut dușman ce-i pregătea capcane. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
lucru pe care să și-l amintească din acea stare de treziebețiesomn, însă numai cu o nemăsurată strădanie. Însă atunci se gândi la camera în care zăcea și apoi la camera ei de acasă și la toate camerele în care zăcuse ori numai dormise vreodată ce îi apăreau nu numai îndepărtate și străine, ci chiar ostile și lucrături ale unui neștiut dușman ce-i pregătea capcane. Apoi, nu mai știa bine dacă e trează ori e în vis: dar era condusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să-l aducă înapoi sub cearceaf - dar el privea brațul nu numai gândindu-se la cum arată, ci ca și cum și-ar fi fixat privirea într-un punct, acaparat de liniștea foșnitoare din jur și gândind: cum trebuie să fie să zaci într-un asemenea spital-sanatoriu, departe de vuietul lumii, unde nu răzbat nici măcar zgomotele avioanelor aeroportului din apropiere, cu extraordinară curățenie și surori pricepute și zâmbitoare? aproape nedrept, nu pentru femeia aceasta, ci nedrept în general, femeia asta are pur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
îl știe și astfel și-l vede. Nu-i mai păsa de nimic. I s-a făcut rău, m-am speriat, am vrut să-i dau niște hapuri, dar nu avea nici unul în casă. Apoi a adormit. Mai mult a zăcut, dormind, o zi sau și mai mult. Am rămas acolo, privindu-l, mi-era teamă să plec. După un timp am început să răsfoiesc hârtiile și hărtiuțele acelea, m-am înfundat în ele, aproape speriat de ce aflu. Nimic din tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mentală fără precedent în viața mea din ultimul timp. O puzderie de treburi neplăcute se adunaseră de câteva luni ca niște nori amenințători la orizontul meu mental, dar în ziua aceea simțeam că scăpasem de povara lor și că ele zăceau în fața mea, neamenințătoare, chiar îmbietoare, ca un șir de lespezi pe care puteam să pășesc spre un viitor mai luminos. N-am mai pierdut vremea în pat. M-am sculat, am făcut un duș, mi-am pregătit ceva de mâncare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
care vorbeam, s-a conturat destul de repede. Pe la începutul săptămânii, primisem un extras bancar și dimineață îl deschisesem, descoperind, nu prea surprins, că scosesem prea mulți bani. Și în acest caz, trebuia să fac ceva cu teancul de manuscrise care zăceau pe biroul meu. Dacă aveam noroc - și poate cu ajutorul unui miracol -, s-ar putea să obțin ceva bani din ele; dar va trebui să le citesc cât mai repede, ca să mă hotărăsc cum să-i abordez pe principalii editori. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
două sau trei ori. Am băut împreună băuturi răcoritoare și am trăncănit, dar ceva din felul meu de a mă purta o deranja probabil, pentru că de obicei pleca devreme să se culce. Mi-a spus că adormea greu. Uneori când zăceam înfierbântat noaptea, auzeam tusea ei seacă, iritantă. Pereții din blocul nostru erau subțiri. 2 La început au fost puține semne că strategia mea va da roade. Dar apoi, brusc, după două sau trei săptămâni, m-au sunat ambele edituri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
să dau uitării adevărurile cotidiene, adevărurile efemere, adevărurile care par importante într-o zi și irelevante în următoarea. Tu m-ai făcut să înțeleg că există un adevăr superior acestor adevăruri. Literatura, Patrick. Am bătut cu palma manuscrisul care încă zăcea pe biroul lui. Literatura - numai ea este importantă. În ea credeam odinioară noi doi și la ea m-am întors acum. Credeam că doar tu poți înțelege asta. Tăcu un timp, iar când vorbi din nou, glasul îi tremura de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
pe care-l recunoșteam nu era uruitul traficului sau al avioanelor care treceau pe deasupra, ci cântecul unui măcăleandru care întâmpina lumina firavă a dimineții din vârfurile copacilor de sub fereastra dormitorului meu. ...L’oiseau chante avec ses doigts. Une fois... Apoi zăceam în pat, pe jumătate adormit, pe jumătate treaz, pândind pașii poștașului pe scară. Dintr-un motiv oarecare, nu mi-am pierdut niciodată credința, încă de când eram mic, în puterea scrisorilor de a-mi transforma existența. E suficient să zăresc un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mă părăsise. — Desigur, am spus, întinzându-i lui Graham furculița și paharul gol. În noaptea aceea mi-a fost imposibil să adorm. Nu știu de ce: poate din cauza zădufului sau poate a ideii că trebuia să mă trezesc devreme, dar am zăcut pe canapea mai mult de o oră, schimbându-mi mereu poziția pentru a descoperi că fiecare era mai inconfortabilă decât cea dinainte, până când nu mi-a rămas altă soluție decât să încerc să găsesc ceva de citit; ceva care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]