44,063 matches
-
faptelor", "caracterele" și "gândirea". Cei doi termeni, de "caracter" și de "gândire", acoperă conceptul de personaj 11. Aristotel definește "caracterul" (ethos) drept "tot ceea ce ne permite să calificăm personajele în acțiune". Prin "gândire", el înțelege retorica utilizată de personaj în discursul său. Ține de gândire tot ce trebuie produs prin cuvânt; se disting aici ca părți: a demonstra, a respinge, a produce emoții violente (precum mila, spaima, mânia și altele de acest gen), ca și efectul de amplificare și efectele de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
trebuie produs prin cuvânt; se disting aici ca părți: a demonstra, a respinge, a produce emoții violente (precum mila, spaima, mânia și altele de acest gen), ca și efectul de amplificare și efectele de reducere" (cap. 19). "Gândirea" este forma discursului adaptată la situația dramatică: "Este, spune Aristotel, facultatea de a zice ceea ce implică situația și ceea ce convine; acesta și este, în discursuri, obiectul artei politice sau retorice; căci vechii poeți își puneau personajele să vorbească în calitate de cetățeni, cei moderni îi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
altele de acest gen), ca și efectul de amplificare și efectele de reducere" (cap. 19). "Gândirea" este forma discursului adaptată la situația dramatică: "Este, spune Aristotel, facultatea de a zice ceea ce implică situația și ceea ce convine; acesta și este, în discursuri, obiectul artei politice sau retorice; căci vechii poeți își puneau personajele să vorbească în calitate de cetățeni, cei moderni îi fac să vorbească în calitate de oratori" (cap. 6). Gândirea este deci actul de limbaj, în sensul cel mai puternic al termenului, pentru că în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
efectele revoluției în tabere opuse. Dar este pus în situația de a bulversa scena și de a abandona platoul unic. În numele unității de acțiune, Aristotel insistă asupra importanței corului. După moartea celor trei mari tragedieni, rolul său s-a micșorat. Discursul coriștilor nu mai întreține o legătură strânsă cu vorbirea protagoniștilor. Palide ornamente, cânturile au devenit părți episodice care merg împotriva unității cerute. Unii autori, ca Agathon, ale cărui tragedii nu ne-au parvenit, au început să compună divertismente corale, utilizabile
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
2.2. Regula verosimilului și a necesarului Acțiunea dramatică, pentru a constitui un tot, nu poate nici să înceapă, nici să se termine la întâmplare. Ea nu este coerentă decât corespunzând exigenței cerute de verosimil și necesar. Corneille, în Primul Discurs, subliniază dificultatea inerentă a acestor două concepte pe care Aristotel le asociază mereu, dar pe care nu le definește niciodată. "Aristotel spune acest lucru și toți cei ce l-au interpretat repetă aceleași cuvinte, care li se par atât de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de la un lucru care îi este povestit. Atunci scena este înzestrată cu o puternică încărcătură emoțională. Când recunoașterea decurge dintr-un raționament, forma sa derivă din cea a silogismului. Astfel în Hoeforele, Eschil îi oferă Electrei ocazia să țină următorul discurs: "A venit cineva care-mi seamănă. Or, nimeni nu-mi seamănă decât Oreste. Asta înseamnă că a venit el." În fine, ultima formă de recunoaștere este cea care derivă din înseși faptele, când "surpriza are loc cu ajutorul unor evenimente verosimile
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
condițiile reprezentației schimbându-se în totalitate. Unii teoreticieni ai clasicismului vor mai menține regula, din fidelitate față de Horațiu, deși ea nu mai are nicio rațiune de a exista, și nici ei înșiși nu-i mai înțeleg necesitatea. Astfel, Chapelain, în Discursul despre poezia reprezentativă (Discours de la poésie représentative), va scrie: "Câțiva au dorit ca într-o scenă actorii să nu apară mai mult de trei pentru a evita confuzia, ceea ce eu aprob peste tot, în afara ultimelor scene din ultimul act, în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
puțină acțiune, clasicismul inventează, cu unitatea de acțiune, arta de a înnoda o intrigă. Secolul este cartezian. Regula, care este impusă începând din 1640, răspunde unui ideal de ordine și de claritate analog celui care se manifestă, la Descartes, în Discursul asupra metodei (Le Discours de la méthode), apărut în 1637. În ceea ce privește regula unității de timp și pe cea a unității de loc, ele se nasc din dorința de verosimil ce caracterizează clasicismul. Verosimilul este obiectul unei dezbateri interminabile în epoca clasică
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și tragic. În 1537, Lazare de Baïf, tatăl poetului, traduce prima tragedie greacă, Electra lui Sofocle. Cât despre Ronsard, el va aduce pe scenă Plutus a lui Aristofan. Peletier du Mans, în Arta poetică din 1555, Jacques Grévin, în Scurt Discurs pentru înțelegerea acestui teatru (Bref Discours pour l'intelligence de ce théâtre), în 1561, Jean de la Taille, în Discurs despre arta tragediei (Discours sur l'art de la tragédie), în 1572, și Vauquelin de la Fresnaye, în Arta poetică franceză (Art poétique français
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Ronsard, el va aduce pe scenă Plutus a lui Aristofan. Peletier du Mans, în Arta poetică din 1555, Jacques Grévin, în Scurt Discurs pentru înțelegerea acestui teatru (Bref Discours pour l'intelligence de ce théâtre), în 1561, Jean de la Taille, în Discurs despre arta tragediei (Discours sur l'art de la tragédie), în 1572, și Vauquelin de la Fresnaye, în Arta poetică franceză (Art poétique français) din 16022, meditează asupra lecțiilor transmise de Horațiu și Aristotel, a cărui Poetică este tradusă în 1561 de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
definiție ce va fi reluată, după el, de toți umaniștii și asupra căreia vor reflecta teoreticienii clasicismului. În schimb, Jean de la Taille propune o gândire originală, în 1572, în Prefața la tragedia lui, Saul cel furios (Saül le furieux), intitulată Discurs despre arta tragediei (Discours sur l'art de la tragédie). Reluând punctul de vedere al lui Horațiu, formulat de predecesorul său, el îi adaugă o nuanță personală. Ca și Aristotel, a cărui Poetică 3 a fost publicată cu doi ani mai
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
despre mimesis, esențială, vom vedea, în elaborarea doctrinei clasice. Scrisoarea despre regula celor douăzeci și patru de ore (Lettre sur la règle des vingt-quatre heures) în care explicitează fundamentul unității de timp, îi consacră, în 1630, celebritatea. Ea este imediat urmată de Discurs asupra poeziei reprezentative (Discours de la poésie représentative) care este o poetică a genului dramatic. Richelieu, în 1638, îi cere, în numele Academiei franceze, pe care a creat-o cu trei ani mai înainte, să dea verdictul în disputa asupra Cidului, piesă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
piesei sale La Pucelle (Fecioara), în 1656. Jean de Mairet (1604-1686), a cărui carieră dramatică se întinde de la 1625 la 1640 aproximativ, este primul care a formulat în Franța regula celor trei unități, în 1631, în Prefață în formă de discurs poetic (Préface en forme de discours poétique) la tragicomedia sa Silvanire. Această mărturie a unui om de scenă care subliniază avantajele pentru public oferite de regulă, constrângerile create de ea pentru autorul dramatic, arată că în acea vreme autorii dramatici
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu Mélite, apare în postura unui trăgător de elită. El va fi mereu expus criticilor lor. Supunând regulile unei permanente examinări, el le recunoaște cel dintâi importanța, subliniindu-le în același timp limitele. Opera sa doctrinală este imensă. Cele Trei Discursuri pe care le scrie în 1660 pentru a prezenta ediția completă a operelor sale în trei volume pe care a condus-o chiar el și pe care o va revizui în 1682 -, ca și Examenele cu care precede pe atunci
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ediția completă a operelor sale în trei volume pe care a condus-o chiar el și pe care o va revizui în 1682 -, ca și Examenele cu care precede pe atunci fiecare din piesele sale, constituie un tot. Acestea sunt Discursul despre utilitatea și părțile poemului dramatic sau Primul Discurs, Discursul despre tragedie și mijloacele de a trata despre ea conform verosimilului sau necesarului sau Al Doilea Discurs, Discursul celor trei unități, de acțiune, de zi și de loc, sau Al
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care a condus-o chiar el și pe care o va revizui în 1682 -, ca și Examenele cu care precede pe atunci fiecare din piesele sale, constituie un tot. Acestea sunt Discursul despre utilitatea și părțile poemului dramatic sau Primul Discurs, Discursul despre tragedie și mijloacele de a trata despre ea conform verosimilului sau necesarului sau Al Doilea Discurs, Discursul celor trei unități, de acțiune, de zi și de loc, sau Al Treilea Discurs 8. Răspunzând detractorilor săi, care îi reproșează
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a condus-o chiar el și pe care o va revizui în 1682 -, ca și Examenele cu care precede pe atunci fiecare din piesele sale, constituie un tot. Acestea sunt Discursul despre utilitatea și părțile poemului dramatic sau Primul Discurs, Discursul despre tragedie și mijloacele de a trata despre ea conform verosimilului sau necesarului sau Al Doilea Discurs, Discursul celor trei unități, de acțiune, de zi și de loc, sau Al Treilea Discurs 8. Răspunzând detractorilor săi, care îi reproșează că
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care precede pe atunci fiecare din piesele sale, constituie un tot. Acestea sunt Discursul despre utilitatea și părțile poemului dramatic sau Primul Discurs, Discursul despre tragedie și mijloacele de a trata despre ea conform verosimilului sau necesarului sau Al Doilea Discurs, Discursul celor trei unități, de acțiune, de zi și de loc, sau Al Treilea Discurs 8. Răspunzând detractorilor săi, care îi reproșează că nu se conformează regulilor, el vorbește aici despre toate regulile scenei cu care s-a confruntat și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
precede pe atunci fiecare din piesele sale, constituie un tot. Acestea sunt Discursul despre utilitatea și părțile poemului dramatic sau Primul Discurs, Discursul despre tragedie și mijloacele de a trata despre ea conform verosimilului sau necesarului sau Al Doilea Discurs, Discursul celor trei unități, de acțiune, de zi și de loc, sau Al Treilea Discurs 8. Răspunzând detractorilor săi, care îi reproșează că nu se conformează regulilor, el vorbește aici despre toate regulile scenei cu care s-a confruntat și expune
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
utilitatea și părțile poemului dramatic sau Primul Discurs, Discursul despre tragedie și mijloacele de a trata despre ea conform verosimilului sau necesarului sau Al Doilea Discurs, Discursul celor trei unități, de acțiune, de zi și de loc, sau Al Treilea Discurs 8. Răspunzând detractorilor săi, care îi reproșează că nu se conformează regulilor, el vorbește aici despre toate regulile scenei cu care s-a confruntat și expune soluțiile noi pe care a preferat să le aducă. Face aici, asupra teatrului său
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
s-a confruntat și expune soluțiile noi pe care a preferat să le aducă. Face aici, asupra teatrului său, un efort critic considerabil. În Scrisoarea către Abatele de Pure din 25 august 1660, el se explică asupra scopurilor celor Trei Discursuri pe care tocmai le-a terminat. Este o însărcinare care, după propria-i mărturie, l-a costat mult efort. "Mă aflu la sfârșitul unei lucrări foarte grele privind un subiect foarte delicat. Am tratat în trei prefețe principalele chestiuni ale
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
înaintea lui. Cât despre Molière, el rezolvă, pe platou, problemele care îi apar de rezolvat, și, zeflemisind regulile, el ironizează deseori pe seama teoreticienilor. În Avertismentul la Pisălogii, în 1661, fără îndoială că de Corneille, care tocmai își publicase cele Trei Discursuri, își bate el joc astfel: "Scopul meu nu este de a examina acum dacă toate astea ar putea fi mai bune, și dacă toți cei ce s-au distrat cu această ocazie au râs conform regulilor: va veni și vremea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sau "părți integrante" ale piesei de teatru. Acestea sunt "subiectul", "comportamentele", "sentimentele", "dicția", "muzica" și "decorațiunea teatrului", termeni ce corespund la Aristotel respectiv cu "subiectul", "caracterul", "gândirea", "expresia", "cântul", și "spectacolul". Aceste părți sunt numite "integrante", după cum explică Corneille în Discursul despre utilitatea și părțile poemului dramatic, căci ele se întâlnesc în fiecare dintre "părțile de extensie", constituite, în piesa antică, din prolog, episod, exod și cor, în piesa clasică din expoziție, intrigă și deznodământ. 2.1. Primatul acțiunii Dintre cele
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
subordonate acțiunii, "sentimentele" și "dicția" (stilul), care țin de morală 10 și de retorică, nu sunt pentru el decât ornamente asupra cărora nu i se pare necesar să teoretizeze. Ele nu constituie obiect al poeticii. După ce a rezumat cele trei Discursuri ale sale, își termină Scrisoarea către abatele de Pure din 25 august 1660, astfel: "cred că după toate astea, nu mai există nicio chestiune importantă de scormonit și că ceea ce rămâne nu este decât broderie pe care o pot alipi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
astea, nu mai există nicio chestiune importantă de scormonit și că ceea ce rămâne nu este decât broderie pe care o pot alipi acolo retorica, morala și poetica." Acestea ar fi fost fără îndoială chestiunile tratate în cel de-al patrulea Discurs anunțat de Corneille, dar pe care nu a avut vreodată timp să-l scrie. 2.2. Artele subsidiare: morala și retorica Nu pentru că ar disprețui arta oratorică, la care se pricepe foarte bine terminându-și studiile de drept, chiar dacă nu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]