44,063 matches
-
revină asupra a ceea ce i-a impresionat la teatru, pentru a-și da seama dacă au ajuns prin asta la acea teamă înțeleaptă, și dacă ea a corectat în ei pasiunea ce a provocat nefericirea pe care au deplâns-o." (Discurs despre Tragedie) 7.8. Părinții Bisericii și teatrul Cum teatrul pune în mișcare emoții puternice, la actor ca și la spectator, mulți părinți ai Bisericii, în secolul al XVII-lea, îl privesc cu suspiciune. Reluând argumentele lui Tertulian și ale
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
considerare starea teatrului înainte de apariția Clasicismului. Arta nouă de a face comedii [în aceste vremuri] (Arte nuevo de hacer comedias en esto tiempo)1 de Lope de Vega (1562-1635) este un text novator care pregătește calea pentru dramă. În acest discurs, pronunțat în fața Academiei de la Madrid înainte de 1608, și publicat în 1609, Lope de Vega, care a produs deja patru sute douăzeci și patru de piese de teatru 2, își apără arta împotriva detractorilor care îi reproșează că se îndepărtează de Aristotel și îl
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
zile. Acestea sunt, după cum am văzut, argumentele pe care le reiau adversarii lui Chapelin ca răspuns la regula celor douăzeci și patru de ore hotărâtă de el cu doi ani mai târziu. Sunt obiecțiile lui Godeau, sau cele ale autorului anonim al Discursului către Cliton (1637). Pentru a apăra tragicomedia, Ogier atrage atenția că Anticii au fost obligați să aducă pe scena teatrului drama satirică, cu scopul de a-i destinde, printr-un intermediu comic, pe spectatorii întristați de spectacolul tragediei. Ca și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
folosit ne face să nu ne fie greu să scuzăm inventarea tragi-comediei, care a fost introdusă de italieni, având în vedere că este mai rezonabil să se amestece lucrurile grave cu cele mai puțin serioase, într-o singură înșiruire de discursuri și să le faci să fie întâlnite în același subiect al unei fabule sau istorisiri decât să adaugi în afara spectacolului satire la tragedii, care nu au nicio legătură împreună, și care stârnesc confuzie și tulburarea vederii și memoriei ascultătorilor. Căci
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a fi aduse pe scenă situații banale și cotidiene, mai impresionante, după părerea lui, decât evenimentele grandioase care se întâmplă în tragedie. Caracterul neobișnuit al eroilor de tragedie îl plictisește profund. Antoine Houdar de la Motte (1672-1731) deplânge, în Al Doilea Discurs (Second Discours, 1722), absența, în sânul tragediei, a "acestor acțiuni frapante care cer fast și spectaculos." De aceea și dorește el suprimarea unităților care, prin constrângerile pe care le impun, îl împiedică pe autorul dramatic să creeze situații emoționante, și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
adevărat insuportabil. Spectatorii găsesc că personajele vorbesc prea mult. Reacțiile atribuite lui Saint-Preux de Rousseau (1712-1778), care îi critică nominal pe Corneille și Racine, în Noua Eloiză (La Nouvelle Héloïse, 1761), sunt reprezentative pentru gustul epocii. "În general, există multe discursuri și puțină acțiune pe scena franceză; poate că într-adevăr francezul vorbește mai mult decât acționează, sau cel puțin pune mai mult preț pe ceea ce spune decât pe ceea ce face." (II, 17) Tragedia este percepută ca un gen artificial, dominat
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
forme noi ce pregătesc drama. Destouches (1680-1754), în Prefața la Gloriosul (Le Glorieux, în 1732), se fudulește de a fi creat "un comic nobil și sublim", foarte diferit de cel al lui Molière, lucru pentru care Fontenelle îl felicită în Discursul pe care i-l adresează ca omagiu, cu ocazia primirii sale la Academia Franceză. "Cel mai dificil gen de comic, îi spune el, este acela spre care geniul dumneavoastră v-a îndreptat, cel care nu este comic decât pentru rațiune
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
căci el nu este rău la origine. De aceea ei concep scena ca pe o tribună unde spectatorul va primi lecții ce-l vor readuce pe drumul virtuții amintindu-i-se neîncetat îndatoririle. "Îndatoririle oamenilor, scrie Diderot, în 1758, în Discursul despre Poezia dramatică, sunt un fond destul de bogat pentru poetul dramatic, ca și aspectele ridicole și viciile lor; iar piesele oneste și serioase vor reuși pretutindeni, dar cu mult mai sigur la un popor corupt decât altundeva. Prin mersul la
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
acestea; și le vei auzi răsunând sau fremătând în toate sufletele." (cap. 2 Despre Comedia serioasă) Nu visează Diderot la un fel de "dramă filosofică", pe care nu a scris-o niciodată, dar despre care argumentează în capitolul patru al Discursului despre Poezia dramatică? Ar fi tratat acolo despre moartea lui Socrate pentru a oferi tuturor ca model figura înțeleptului și a "prezenta direct morala și cu succes". Perspicace în obiectivele sale, el prevede derivele pe care le poate cauza o
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tuturor ca model figura înțeleptului și a "prezenta direct morala și cu succes". Perspicace în obiectivele sale, el prevede derivele pe care le poate cauza o asemenea concepție despre teatru, pe care totuși îl apără cel dintâi cu ardoare. În Discursul despre Poezia dramatică, el pune în gardă scriitorii față de pericolul ce-i pândește. Pentru a se conforma scopului didactic, ei riscă să compună "scene reci și lipsite de culoare (...), un fel de predici dialogate". Stârnind emoția, spectacolul dramei îl va
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și mai recent, cu suplicierea Cavalerului de la Barre, care a bulversat spiritele. Acestea sunt idealurile dramei. Scenele de teatru din Franța, înguste în majoritate, sunt vetuste și rudimentare, adesea puțin propice realizării unor obiective atât de înalte. Voltaire, atât în Discursul despre tragedie, cât și în Prefața la Sémiramis (1748), se indignează împotriva unei asemenea delăsări. "Ar trebui să ne fie rușine că nu avem în toată Franța o singură sală de spectacole în afara celei de la Tuileries puțin comodă", scrie el
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tulburare și spaimă; ar fi văzute aceste fenomene ale tragediei antice, atât de posibile și crezute atât de puțin, reînnoindu-se printre noi. Ele așteaptă, pentru a se arăta, un om de geniu care să știe să combine pantomima cu discursul, să amestece o scenă vorbită cu o scenă mută și să tragă folos din unirea celor două scene, și mai ales din apropierea, fie teribilă, fie comică din această unire care s-ar face mereu. După ce Eumenidele s-au agitat pe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cei pe care-i privește ca pe niște dușmani, că literele, artele și științele au șlefuit moravurile, el crede că ele au exercitat un efect dezastruos. El a susținut în mod strălucit acest punct de vedere încă din 1750 în Discursul asupra Științelor și artelor (Discours sur les Sciences et les Arts16), în care răspunde la următoarea întrebare, propusă de Academia din Dijon: "dacă restabilirea științelor și artelor a contribuit la epurarea moravurilor". Scrisoarea este suscitată de articolul Genève pe care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
J.-J. Rousseau, cetățean al Genevei către D-l d'Alembert, asupra articolului său Genève în al șaptelea volum al Enciclopediei și în special asupra proiectului de a ridica un teatru de comedie în acest oraș."18 Scrisă ca un discurs, scrisoarea nu este o adevărată epistolă. Rousseau, care îl apostrofează aici cu siguranță uneori pe d'Alembert -, dar și pe mulți cititori anonimi -, se complace să afirme: "scriu pentru popor", nu numai pentru poporul genevez, ci și pentru "cei mai
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Deși acesta nu intră în Dicționarul Academiei franceze decât în 1762, genul este creat de Diderot chiar din 1756, odată cu Fiul nelegitim și dotat cu o poetică prin Convorbirile despre Fiul nelegitim care apar mai apoi, și mai ales prin Discursul despre Poezia dramatică 21 publicat la mai puțin de doi ani după aceea. Pentru că amestecă tonurile după modelul din viață, Diderot îi conferă dramei un loc median între cele două "genuri extreme", tragedia și comedia. Așa este, după părerea lui
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu am fi fost obligați să discutăm despre un gen care le-ar fi distrus cu siguranță pe celelalte două." Diderot, care îl ia ca model pe Terențiu de nenumărate ori, atât în Convorbirile despre Fiul nelegitim, cât și în Discursul despre poezia dramatică, îi consacră o lucrare întreagă în 1762, Elogiu lui Terențiu (Eloge de Térence). El a studiat mult mai mult opera lui Terențiu, pe care îl consideră drept părintele genului serios, decât pe cele ale contemporanilor săi, Lillo
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
personaje ne este cu atât mai necesară, cu cât, privată de corurile ce reprezentau poporul în dramele antice, piesele noastre, închise în interiorul locuințelor, sunt lipsite, ca să spunem așa, de un fundal pe care să fie proiectate figurile", scrie el în Discursul despre Poezia dramatică, la capitolul XVI, intitulat "Despre scene". Teoreticienii dramei contestă și decupajul piesei de teatru în cinci acte de lungime identică. După cum remarcă Mercier, Horațiu a impus această împărțire arbitrară. "Aceste dispoziții artificiale, această împărțire geometrică, are ceva
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nicio îndrăzneală sau temeritate să faci o piesă în patru acte, în două sau în șase; nu există decât bun simț. Orice act inutil și fără nerv trebuie să fie suprimat: numai întinderea acțiunii trebuie să determine lungimea actelor." În Discursul despre poezia dramatică, în capitolele XIV și XV, intitulate " Despre diviziunea acțiunii și despre Acte" și "Despre Antracte", Diderot preconizează să dea câte un titlu fiecărui act, sfat pe care îl vor folosi romanticii. Acest mijloc de a asigura unitatea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
placul lor. Dacă și-ar fi intitulat actele, ar fi făcut un serviciu celor moderni, care nu s-ar fi abținut să nu-i imite; iar caracterul actului odată fixat, poetul ar fi fost obligat să-l ducă la îndeplinire." (Discurs despre poezia dramatică, capitolul XV, "Despre Antracte") Dacă teoreticienii dramei păstrează unitatea de acțiune, ei condamnă în schimb unitățile de loc și de timp, ca o constrângere inutilă care nu poate decât să întrerupă desfășurarea acțiunii sau să o păteze
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
legăturile dintre scene, pe care le impusese clasicismul, nu mai sunt indispensabile. Diderot, în grija lui de a crea iluzia vieții, le suprimă, când au un caracter artificial, citându-l și cu această ocazie pe Terențiu. "Terențiu, scrie el în Discursul despre poezia dramatică, la capitolul XVII, intitulat "Despre ton", nu-și pierde vremea cu legarea scenelor între ele. El lasă scena goală până la de trei ori una după alta; și aceasta nu-mi displace, mai ales în ultimele acte. Aceste
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să i se adreseze? Autorul a ieșit din subiectul său, actorul este târât în afara rolului. Amândoi coboară de pe scenă. Îi văd la parter; și atâta vreme cât durează tirada, acțiunea este suspendată pentru mine, iar scena rămâne goală." Și mai categoric în Discursul asupra Poeziei dramatice, el este pentru o închidere totală a scenei. "Dacă, în loc să se închidă între personaje și să-l lase pe spectator în plata Domnului, poetul iese din acțiune și coboară la parter, va deranja ceea ce a plănuit. Iar
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
comedianții noștri francezi, fac mai puțin caz de spectator. Există o sută de momente în care el este cu totul uitat. Găsești, în acțiunea lor, un nu știu ce original și firesc, care-mi place și care ar plăcea tuturor, fără insipidele discursuri și intriga absurdă care să le desfigureze. În interiorul nebuniei lor, văd oameni plini de veselie care încearcă să se amuze, și care se lasă în voia imaginației lor arzătoare, și prefer această beție decât înțepeneala, îngreunarea și îmbățoșenia. Obișnuiți din cauza
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu numele fiului său, iar cei doi prinți rămân reci și nemișcați. Marțian! La numele acesta niciunul nu vrea să răspundă. Corneille, Héraclius, actul IV, scena 4. Iată ceva ce hârtia nu poate auzi niciodată; iată unde gestul triumfă asupra discursului! (...) În sublima scenă care termină tragedia Rodogune, momentul cel mai teatral este, fără discuție, cel în care Antioh își duce cupa la buze, și în care Timagène intră în scenă strigând: Ah! seniore! (actul V, scena 4) Ce mulțime de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Nu asculta actorul decât când gesturile sale păreau să corespundă cu textul. "Orice ați crede despre expedientul meu, îi spune el destinatarului Scrisorii despre surzi și muți, vă rog să considerați că dacă, pentru a aprecia corect intonația, trebuie ascultat discursul fără a vedea actorul, este foarte normal să credem că pentru a judeca în mod corect gestul și mișcările, trebuie privit cu atenție actorul fără să-i ascultăm discursul." El citează exemplul lui Lesage (1668-1747) care, devenind surd la bătrânețe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să considerați că dacă, pentru a aprecia corect intonația, trebuie ascultat discursul fără a vedea actorul, este foarte normal să credem că pentru a judeca în mod corect gestul și mișcările, trebuie privit cu atenție actorul fără să-i ascultăm discursul." El citează exemplul lui Lesage (1668-1747) care, devenind surd la bătrânețe, asista totuși la spectacolul pieselor sale, afirmând că nu pierdea aproape niciun cuvânt din ele și că nu-și dăduse niciodată atât de bine seama de calitatea operelor sale
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]