45,675 matches
-
unul mai deștept să-i dea indicații. Păsărelele cântă, vântul suflă și pictorii pictează. Astea se întâmplă constant și așezat. Fără vorbă multă și fără oboseală. Oare mâinile lor, mințile lor, corpurile lor încordate n-au nevoie de o pauză? Parcă nu. E prea frumos ca să te oprești din lucru și nici nu mai contează pentru cine lucrezi. O faci de drag, de meserie, de amorul artei, și ca să nu risipești darul primit de la Dumnezeu. La corturi activitatea a stagnat
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
enervează, dezancorează și remontează. A căzut instalația. N-a rănit pe nimeni. S-au enervat și fluieră a pagubă. Ăia doi deranjați de gălăgie s-au sculat și s-au depărtat de locul cu pricina. E un moment de cumpănă. Parcă au pierdut din energia care o avuseseră până acum. Își revin cu greu. Cineva insistă că ceva trebuie schimbat. Oare ce? P.P.S. Cineva strigă „Bă! Adu cealaltă scară!”, de parcă mâinile și picioarele lui ar fi legate. Altul pleacă spre scara
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
în cărucioare. Arătau și ei ca ciorile pe zăpadă. Au fost invitați la o masă superbă cu tot tacâmul: cristale, argintărie... Când au apărut bătrânii s-a prăbușit asupra tinerilor toată istoria teatrului si cinematografiei. Puneau studenții între ei. Bătrânii parcă încercau să sugă tinerețea din preajma lor. Le-am arătat spectacolul, au râs, au adormit și-au vrut și ei să joace Trei surori (vârsta Irinei - optzeci de ani etc). Se întrerupeau spunând când au jucat și cu cine, făcând aprecieri
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
primul rând trebuie să trezească emoția și apoi semnele de întrebare, constatările și reflecțiile. 7 noiembrie 2003 - Club - dimineața Citind pentru prima oară piesa am avut senzația că mă aflu în fața unui segment de teatru absurd din opera lui Cehov. Parcă n-ar semăna cu nici una din celelalte lucrări ale autorului. Toate personajele se manifestă ca și cum ar trăi în lumi paralele. Nu reușesc sub nici o formă să comunice între ele. Merciutkina - ființă bizară. E ciudat că vine la bancă; se face
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
cum să exersez pentru a depăși disconfortul acesta. Abia răsuflu, mă apucă (probabil) căldurile mai ales că mă voi înfierbânta. Dar nu se cade și nici nu voi îndrăzni să mă dezbrac. Când spectacolul începe, după ce se declanșează mașinăria, actorul parcă aude clopote sunând din cer. 8 noiembrie 2003 - Sala Pruteanu Improvizație - irepetabil Improvizație - inventivitate Improvizație - elaborare Dezvoltarea spiritului de observație. Trebuie să caut starea în interiorul meu. Ce stare am? Nu prin mijloace exterioare. Fiecare are tema lui diferită. Nu ne
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
o replică și ceilalți, când o auzeau, acționau în funcție de ea, așa cum era construită scena. Atunci am mers mai departe. Alexander permițându-ne să dezvoltăm totul cu starea și cuvintele noastre. A fost un exercițiu care a presupus o concentrare maximă, parcă am fi rescris noi piesa, a durat mai mult de o oră și după ce am terminat, eram ca după o escaladare. 6 ianuarie 2004 - acasă (01.30 h) Improvizația - explorarea. Explorarea presupune și căutare și descoperire. N-am mai scris
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
să joc pentru plăcerea mea și a publicului care mă iubește. După spectacol, din nou, venind spre casă mă salutau necunoscuții spectatori care ieșeau bine dispuși de la teatru. Din nou am fost oprită și felicitată pentru ceea ce fac pe scenă. Parcă am fost răsplătită. Această bucurie nu o va avea vreodată diva Teatrului, D. D., care se bucură de toate onorurile oficiale și nici soțul ei A. C., domnul care nu face nimic, director adjunct fiind, decât să-l bârfească pe directorul
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
place spectatorului să te vadă. În ultima vreme, ultimele roluri pe care le-am construit pe scena Naționalului, m-au făcut, cumva să mă simt ca și când între mine și spațiul pe care-l populez s-a creat o legătură puternică, parcă am fi lipiți eu de scenă și scena de mine, un fel de forță este emanată de ea și primită fără reținere de ființa mea. În cuvinte mai simple, când mă aflu în acel spațiu simt că-i al meu
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
exista cu adevărat. Și acum... Stau într-un colț din grădina Palatului și aud aceleași zgomote pe care le-au auzit cei de-acum aproape un secol și primesc aceleași imagini privite de ei. Mă simt în Sufletul Reginei și, parcă-i simt Inima alături de a mea și asta-mi dă viață și încă iubire pentru un secol și ceva de-acum înainte. Mă simt cuprinsă de o exaltare căreia-i duceam de mult dorul! Veniți pe litoralul românesc în urma cu
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
teatru și a dăruirii pentru semeni. Artistă prin excelență, a fost mereu conștientă că menirea unui mare actor este aceea de a se confunda cu personajele pe care le joacă, chiar până la dispariția de sine. Actriță plină de talent, născută parcă pentru scenă, a încântat cu magistrala sa artă inimile multor generații de spectatori, punând în fiecare rol pe care l-a jucat câte o picătură din căldura și generozitatea sufletului ei, obișnuit mai mult să dăruiască decât să primească. Pentru
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
că a fost un timp în care n-a existat și va veni unul în care nu va mai fi. Tipicară a speranței, Ada s-a logodit însă cu Domnul, împlinindu-și astfel visul. Retrasă în culisele eternității, o auzim parcă recitându-ne, spre dumirirea noastră: Și chiar de uneori oi fi uitat versetul, onoarea mi-a salvat-o Marele sufleor prin glasul Său, cu trupul Său nemuritor. De ce mă plângeți? N-am învățat, nu știu să mor. Am adormit din
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
a unui sicriu translucid, ADA ne zâmbea luminos dintr-un portret care estompa cumva stânjeneala încâlcită prin sufletele noastre. L-am revăzut pe Liviu: cuibărit în cotloanele unei modeste înțelepciuni, umblând cu o derutată măsură prin spațiile dinlăuntrul său, căutând parcă ceva ce uitase pe-acolo... Și-am înțeles de ce mi-a fost imposibil să-l contactez în ultima vreme: temeinicia suferinței nu poate fi clătinată decât atunci când ea însăși o cere. Ultimul drum a fost de fapt un soi
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
scenă jucând, să nu îți mai văd ochii mari, mersul semeț, zâmbetul ca soarele, să nu te mai aud cântând?! Unde, unde s-a dus pasiunea ta, forța ta, respirația ta? Am urlat la Dumnezeu că e nedrept!!!!... totul era parcă frânt în mine, dar încet, încet mi-au crescut aripi și am învățat din nou să zbor... poate că de fapt tu m-ai învățat să zbor, draga mea prietenă! Ești în boarea răcoroasă a dimineților de vară, în galbenul
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
școala, în clasa I-a la Școala Elementară Copou. Războiul a trecut peste ai mei cu tot noianul lui de spaime, griji, mizerii și lipsuri. Pe front a fost doar fratele mai mare, un minunat tânăr puternic, dârz, neînfricat, făcut parcă să mute munții din loc. A petrecut anii de încleștare la marină, făcând parte din echipajul submarinului Delfinul, cu care a participat și la asediul Odesei. Noi ceilalți, lipiți în jurul tatălui și mamei, ne-am refugiat în Oltenia, la Balș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
pensionari: Al. Husar, M. Dinu, E. Bold, cu colegii și colegele, cu anii aceia minunați ai studenției. Nu mai eram aceiași, ne albiseră vremile și grijile, dar la "banchetul' organizat cu acest prilej am redevenit treptat cei de altădată, pășind parcă miraculos printr-un tunel al timpului. Fuseserăm niște mânji frumoși, mângâiați în anii aceia de visele noastre și de soarele blând al Ieșilor. Eram cu toții la fel, ne diferențiam doar prin notele de la examene și nicidecum prin "țoale, celulare, merțane
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
seminarul începuse, rugându-i să păstreze liniște și să fie atenți la discuții. Vorbele mele au fost "vânare de vânt", cei trei continuându-și conversația. Am întrerupt seminarul, precizând că-i voi da afară pe cei ce deranjează ora. Dorind parcă să mă testeze, și-au văzut de ale lor, iar eu de ale mele i-am poftit pe cei trei afară, atrăgându-le atenția că nu-i voi primi nici la viitoarele seminarii, dacă nu sunt atenți la discuții, iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
a încolțit, a dat flori și roade în timp, noi lăsând-o să crească în voie, slobodă, sălbatecă, sănătoasă și luminoasă. Ne-am întâlnit și ne-am despărțit de mai multe ori, fără să ne certăm, fără scene, fără adio, parcă știind că nu peste mult timp o să ne revedem, continuându-ne povestea exact de unde o lăsasem. Au trecut anii, bobocul se deschisese în floare strălucitoare, proaspătă, parfumată și, gândind la dilemele lui Enăchiță Văcărescu, cu celebra sa floare " Într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
soții ale unor grade superioare din trupele sovietice și diplomați ai ambasadei sovietice din est Berlin, venite la cumpărături în marile magazine din vest și încercând să iasă din buticuri "uitând" să achite bunurile din sacoșele burdușite. După ceva timp, parcă mă născusem la Berlin! Începusem să învăț orașul, luasem legătura cu "autoritățile" și cu ceilalți atașați culturali de la ambasade, limba mi se dezlegase neașteptat de bine, mulțumind doamnei profesoare Savin, aveam carnet de șofer și nu călcasem încă pe nimeni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
vadă în provincie mi-a răspuns: "Cetățile dacice și bisericile din lemn din Maramureș". Era un răspuns de om avizat, care nu mergea la voia întâmplării! Ne-am deplasat cu un Mercedes, pe o vreme splendidă de toamnă, când natura parcă înnebunise de atâtea culori și atâtea parfumuri. În cele trei zile ale călătoriei, în nopțile petrecute în tovărășia tarafurilor și a bătrânelor și vrăjitelor noastre vinuri, am discutat mult despre daci și romani, despre Mihai Viteazul, Vlad Țepeș și Ștefan
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
că privirea unor atare minuni nu ne făcea să ne crească tensiunea, admirându-le ca atare și doar atât! La Bogota am schimbat avionul, cu unul al companiei chiliene LAN-CHILE și am mai făcut o escală la Lima. Aici avionul parcă s-a luminat la îmbarcarea unui grup de chiliene participante la un concurs de frumusețe. Erau toate minunat de tinere și frumoase, vesele, sporovăind în cor ca niște vrăbiuțe, așa că primul contact cu "țara de reședință" a fost OK! Drumul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
eu pe la cozi să văd dacă s-a mai "băgat" ceva și mă îngrozisem într-o seară, ieșind de la minister, să văd la Hala Unirii coadă la "carcasă de pește", respectiv schelete întregi cu cap, coadă, coaste mai puțin carne parcă evadați de la Muzeul Antipa! Așa că, bine intenționat, l-am întrebat pe tovarășul ministru: "Și cu peștele prins ce facem?". Îl congelăm, facem conserve și asigurăm desfacerea "în zonă!"". Eram eu "socialist utopic", dar "organul" era mai utopic decât mine citisem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
cât mai multe. Și aflam! De tot hazul era în asemenea ocazii ambasadorul Chinei! În 3000 de ani de imperiu nu se poate spune că diplomația chineză nu era de înaltă clasă și înalt rafinament, dar ambasadorul chinez de la Santiago parcă venea din altă parte. Ca reprezentant al unei mari puteri, care întotdeauna are în problemele mondiale o poziție interesantă, când apărea ambasadorul chinez la vreo reuniune era imediat asaltat. Respectivul nu vorbea nici o limbă străină, sau așa arăta, deci nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
coșurile, s-au făcut tot felul de manevre, podul rămânea mereu cu 5 centimetri mai jos decât puntea. Dezolat, i-am anunțat pe ministru și pe Dr. Luftner. N-aș fi vrut sa fiu în pielea nici unuia, dar și eu parcă mi-aș fi schimbat-o pe a mea cu aceea a omologilor de pe motonavele rusești sau bulgărești. Bref, s-a dus naibii recepția de la Viena și campania de presă, și orchestra, și folclorul... Cu "Steaua Dunării" problemele au continuat tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
indiferent de latitudine și longitudine, unul din obiectivele mele de interes. Tot discutând printre tarabe despre "obiectul" marketingului nostru, ne trezim strigați de un localnic: "Domnii, vreți brândză?". Am rămas crucit, era o românească neaoșă, iar cel care ne vorbise parcă era coborât de pe Columna lui Traian! Întâlnirile la Korcea au fost interesante și emoționante primarul era din familie de aromâni iar aromânii cu care ne-am întâlnit vorbeau românește. S-au plâns că n-au drepturi, că n-au școală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
și veseli chiar și în sărăcie, cu care întotdeauna te simțeai aproape, te simțeai bine, te simțeai egal. De la revenirea mea în minister, îmi făcusem, consider, datoria cu vârf și îndesat, muncind cu profesionalism și întotdeauna cu bună dispoziție, căutând parcă să recâștig prin tot ceea ce fac "timpul pierdut". Problema era că și în cazul meu, ca și al altor subalterni serioși, care-și văd de treabă , buni meseriași, șefii se despart greu de alde noi. Am fost în toată aceasta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]