46,314 matches
-
Un este organizația executivă conducătoare pentru un număr de partide politice, cele mai multe dintre ele fiind partide comuniste. Prescurtat, pentru "birou politic", în alte limbi este folosită expresia, consacrată în anii comunismului, "Politbiuro" în rusă de la "Politiceskoe Biuro", sau în germană "Politbüro". În statele comuniste, partidul este considerat "avangardă a poporului" și de aceea are puterea de a
Birou politic () [Corola-website/Science/298243_a_299572]
-
executivă conducătoare pentru un număr de partide politice, cele mai multe dintre ele fiind partide comuniste. Prescurtat, pentru "birou politic", în alte limbi este folosită expresia, consacrată în anii comunismului, "Politbiuro" în rusă de la "Politiceskoe Biuro", sau în germană "Politbüro". În statele comuniste, partidul este considerat "avangardă a poporului" și de aceea are puterea de a controla statul, iar oficialii partidului din biroul politic care nu dețin funcții guvernamentale au totuși o putere extrem de mare. În Uniunea Sovietică de exemplu, Secretarul General al
Birou politic () [Corola-website/Science/298243_a_299572]
-
este considerat "avangardă a poporului" și de aceea are puterea de a controla statul, iar oficialii partidului din biroul politic care nu dețin funcții guvernamentale au totuși o putere extrem de mare. În Uniunea Sovietică de exemplu, Secretarul General al Partidului Comunist nu ocupa în mod obligatoriu o funcție oficială precum cea de "președinte de stat" sau de "prim-ministru", dar putea controla în mod autoritar sistemul guvernamental. Membrii de partid sau persoane strâns legate de partid dețineau posturi guvernamentale, deseori funcții
Birou politic () [Corola-website/Science/298243_a_299572]
-
altor membri de partid, alianțele printre personalitățile conducătoare și amploarea suportului membrilor de partid sau al diferiților poli ai puterii din partid, iar în cazul partidelor de guvernământ, din țară. Un alt factor pentru membrii Cominternului, în afară de cei din Partidul Comunist al Uniunii Sovietice, era acela al gradului în care membrii de frunte erau sau nu în grațiile Moscovei, ca și aceea a dorinței conducerii sovietice de a promova sau îndepărta anumiți lideri, în mod particular în perioada conducerii staliniste (și
Birou politic () [Corola-website/Science/298243_a_299572]
-
în perioada conducerii staliniste (și chiar și după moartea dictatorului sovietic). Schimbările se făceau funcție de cum se schimba linia politică sovietică, un fenomen care testa abilitatea liderilor comuniști locali de a se adapta noii tendințe sau de a convinge partidele comuniste să aibă o politică independentă. Vezi de asemenea:
Birou politic () [Corola-website/Science/298243_a_299572]
-
a numit menșevici, derivat din cuvântul "minoritate". Ruptura dintre cele două facțiuni a apărut la al doilea Congres al Partidului, în 1903. La scurtă vreme după preluarea puterii în urma revoluției ruse din 1917, bolșevicii și-au schimbat numele în "Partidul Comunist din toată Rusia (ii)" în 1918, și după această dată au fost numiți, în general, "Partidul Comunist" . La titulatura de "bolșevic", partidul - care în anii 1940 s-a numit Partidul Comunist al Uniunii Sovietice () - a renunțat abia în anul 1952
Bolșevic () [Corola-website/Science/298228_a_299557]
-
Congres al Partidului, în 1903. La scurtă vreme după preluarea puterii în urma revoluției ruse din 1917, bolșevicii și-au schimbat numele în "Partidul Comunist din toată Rusia (ii)" în 1918, și după această dată au fost numiți, în general, "Partidul Comunist" . La titulatura de "bolșevic", partidul - care în anii 1940 s-a numit Partidul Comunist al Uniunii Sovietice () - a renunțat abia în anul 1952. Cuvântul "bolșevic" este uneori sinonim cu acela de "comunist". El a fost deseori folosit de oamenii de
Bolșevic () [Corola-website/Science/298228_a_299557]
-
din 1917, bolșevicii și-au schimbat numele în "Partidul Comunist din toată Rusia (ii)" în 1918, și după această dată au fost numiți, în general, "Partidul Comunist" . La titulatura de "bolșevic", partidul - care în anii 1940 s-a numit Partidul Comunist al Uniunii Sovietice () - a renunțat abia în anul 1952. Cuvântul "bolșevic" este uneori sinonim cu acela de "comunist". El a fost deseori folosit de oamenii de dreapta din afara Uniunii Sovietice cu titlu peiorativ la adresa simpatizanților stângii, dintre care nu toți
Bolșevic () [Corola-website/Science/298228_a_299557]
-
această dată au fost numiți, în general, "Partidul Comunist" . La titulatura de "bolșevic", partidul - care în anii 1940 s-a numit Partidul Comunist al Uniunii Sovietice () - a renunțat abia în anul 1952. Cuvântul "bolșevic" este uneori sinonim cu acela de "comunist". El a fost deseori folosit de oamenii de dreapta din afara Uniunii Sovietice cu titlu peiorativ la adresa simpatizanților stângii, dintre care nu toți erau neapărat comuniști. Programul politic al bolșevicilor a fost deseori numit "bolșevism". La al doilea Congres al PSDMR
Bolșevic () [Corola-website/Science/298228_a_299557]
-
bolșevici ocupând diversele funcții a ceea ce a devenit noul guvern al țării. În martie 1918, s-a întrunit al șaptelea Congres al "Partidului Social Democratic al Muncii (Bolșevicii)" în timpul căruia Lenin a impus schimbarea numelui partidului în acela de "Partidul Comunist din toată Rusia (Bolșevicii)". Chiar și după schimbarea numelui, partidul a fost cunoscut în general ca "Partidul Comunist", (supranumele de "Bolșevic" dăinuind până în 1918).
Bolșevic () [Corola-website/Science/298228_a_299557]
-
al șaptelea Congres al "Partidului Social Democratic al Muncii (Bolșevicii)" în timpul căruia Lenin a impus schimbarea numelui partidului în acela de "Partidul Comunist din toată Rusia (Bolșevicii)". Chiar și după schimbarea numelui, partidul a fost cunoscut în general ca "Partidul Comunist", (supranumele de "Bolșevic" dăinuind până în 1918).
Bolșevic () [Corola-website/Science/298228_a_299557]
-
( - Marea Teroare) este numele dat campaniilor de represiune din Uniunea Sovietică de la sfârșitul celui de-al patrulea deceniu ai secolului trecut, care a inclus și epurarea partidului comunist. Termenul de "represiune" a fost în mod oficial folosit pentru a indica urmărirea oamenilor recunoscuți drept dușmani ai poporului și contrarevoluționari. Epurarea a fost motivată de dorința conducerii partidului de a elimina elementele disidente și a fost deseori considerată ca
Marea Epurare () [Corola-website/Science/298229_a_299558]
-
dorința conducerii partidului de a elimina elementele disidente și a fost deseori considerată ca tactică a lui Stalin pentru consolidarea propriei puteri. Campanii suplimentare de represiune au fost purtate împotriva grupurilor sociale care se opuneau statului sovietic și politicii partidului comunist. De asemenea, un număr de epurări au fost explicate în mod oficial ca o eliminare a posibilităților de sabotaj și spionaj, având în vedere un așteptat război cu Germania. Cea mai mare atenție publică a fost concentrată pe epurarea conducerii
Marea Epurare () [Corola-website/Science/298229_a_299558]
-
o coloană a cincea în caz de război. Viaceslav Molotov a spus mai târziu că epurarea și întemnițarea celor care erau suspectați de lipsă de loialitate a fost o măsură de protecție în fața unei potențiale invazii a Germaniei Naziste. Partidul comunist a vrut de asemenea să elimine "elementele social periculoase", precum chiaburii, foștii chiaburi, foștii membri ai partidelor de opoziție precum socialist-revoluționarii și foștii oficiali țariști. Represiunea împotriva inamicilor reali sau numai închipuiți ai bolșevicilor a fost neîntreruptă de la Revoluția din
Marea Epurare () [Corola-website/Science/298229_a_299558]
-
a fost însoțită de epurări în întreaga societate. Următoarele evenimente sunt folosite pentru demarcările perioadei epurărilor: "Articol principal: Procesele de la Moscova." Între 1936 și 1938 au avut loc trei Procese de la Moscova a unor foști lideri de frunte ai partidului comunist. Ei au fost acuzați că ar fi complotat cu puterile occidentale pentru asasinarea lui Stalin și a altor lideri sovietici, pentru dezmembrarea Uniunii Sovietice și pentru restaurarea capitalismului. Cei mai mulți observatori occidentali prezenți la procese au spus că acestea au fost
Marea Epurare () [Corola-website/Science/298229_a_299558]
-
au fost obținute corect și acuzarea și-a condus obiectiv acțiunea." În atmosfera politică a anilor '40, acuzațiile de conspirație pentru distrugerea Uniunii Sovietice nu erau incredibile, și puțini observatori din afară erau la curent cu evenimentele din interiorul partidului comunist care au dus la epurări și la procese. Este cunoscut azi cum erau obținute confesiunile: prin mari presiuni psihologice aplicate acuzaților. Conform mărturiilor fostului ofițer GPU Alexandr Orlov și a altora, printre metodele folosite pentru obținerea confesiunilor se numărau: bătăile
Marea Epurare () [Corola-website/Science/298229_a_299558]
-
din "vecinătatea capitalistă ostilă". Operațiunea poloneză a NKVD-ului a fost prima de acest fel, reprezentând un tipar pentru cum s-a acționat în cazul altor minorități etnice. Victime ale Marii Epurări au căzut și 19 înalți funcționari ai Partidului Comunist din România: Ecatarina Arbore, Imre Aladar, Ioan Dic-Dicescu, Teodor Diamandescu, Alexandru Dobrogeanu-Gherea, Elena Filipovici, David Fabian, Dumitru Grofu, Jaques Konitz, Elek Köblös, Leon Lichtblau, Marcel Leonin, Gelbert Moscovici, Alexandru Nicolau, Eugen Rosvan, Alter Zalic, Petre Zissu, Timotei Marin și Marcel
Marea Epurare () [Corola-website/Science/298229_a_299558]
-
să apară după moartea lui Stalin probe și rezultate ale cercetărilor, toate acestea dezvăluind întreaga enormitate a epurărilor. Prima dintre aceste surse au fost dezvăluirile lui Hrușciov care i-a afectat în mod special pe editorii americani ai ziarului Partidului Comunist din USA, "Daily Worker", care, urmând exemplul dat de New York Times, a publicat Discursul Secret în întregime. . În 1968, Robert Conquest a publicat "The Great Terror: Stalin's Purge of the Thirties" (Marea Teroare: Epurările lui Stalin din anii ’30
Marea Epurare () [Corola-website/Science/298229_a_299558]
-
Statele Unite și printre membrii unor grupuri mici dar înflăcărate de neostaliniști. . Marea Epurare a fost denunțată de Nikita Hrușciov, care a devenit conducătorul Uniunii Sovietice după moartea lui Stalin. În discursul său secret la al XX-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din februarie 1956, care a fost făcut public o lună mai târziu, Hrușciov denumea epurările "abuzuri de putere" ale lui Stalin, abuzuri care au adus pagube uriașe țării. In același discurs, el a recunoscut că multe dintre
Marea Epurare () [Corola-website/Science/298229_a_299558]
-
arhive, prezentate pentru prima oară: transcrieri ale interogatoriilor, scrisori ale condamnaților și fotografii. Pe această bază este arătat în detaliu cât de multe procese spectacol au fost fabricate. După estimările "Ministerului de interne" făcute la ordinul special al comisiei Partidului Comunist care se ocupa de pregătirea celui de al XX-lea Congres al Partidului, cel puțin 681.692 oameni au fost executați numai pe durata anilor 1937-38, și asta numai conform listelor de execuție semnate personal de Stalin, aflate în arhivele
Marea Epurare () [Corola-website/Science/298229_a_299558]
-
Rusă: Лев Борисович Каменев, nume de familie real: Rozenfeld, Розенфельд, n. 6 iulie 1883 () - d. 25 august 1936) a fost un revoluționar bolșevic și un politician sovietic proeminent, unul dintre primii membri ai puternicului Politburo al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. S-a născut într-o familie evreiască în Moscova, Rusia. In 1935 el a devenit victimă a Marii Epurări staliniste care a eliminat aproape toți „vechii bolșevici” din guvernul sovietic. El a fost acuzat de implicare în
Lev Borisovici Kamenev () [Corola-website/Science/298256_a_299585]
-
comun a fost eliberată. Eliberările de prizonierilor politici a început în 1954 și au devenit generale și au fost cuplate cu reabilitări în masă după denunțarea Stalinismului de către Nikita Hrușciov în Discursul secet de la al XX-lea Congres al Partidului Comunist al uniunii Sovietice din februarie 1956. În mod oficial, Gulag-ul a fost închis prin ordinul 20 al MVD (ministerul sovietic de interne) din 25 ianuarie 1960, pentru ca și MVD însuși să fie eliminat prin ordinul 44-16 al Prezidiului Sovietului
Gulag () [Corola-website/Science/298250_a_299579]
-
sau i se confisca pentru acea zi. Neîndeplinirea normelor zilnice de muncă sau refuzul de a ieși la muncă se pedepsea cu carceră, tortură sau împușcare conform art 58 par.14 „sabotaj” sau „contrarevoluție economică”. Ca în mai toate lagărele comuniste, erau încurajate denunțul, demascarea intelectualilor și burghezilor „politici” de către deținuții de drept comun „cozi de topor” rasplătite cu mâncare în plus sau comutarea pedepsei. În perioada de început a Gulag-urilor, locațiile pentru lagăre erau alese în primul rând pentru
Gulag () [Corola-website/Science/298250_a_299579]
-
nu fi de acord cu propriul guvern. În zilele noastre, ultimele trei țări din lume care mai au o rețea carcerală și de lagăre pentru deținuții politici bazată pe modelul Gulag-ului, sunt Coreea de Nord, China comunistă și Cuba. Fiecare țară comunistă a avut „Gulagul” ei, cele mai vestite fiind „"Laogai"”-ul din Republica Populară Chineză, din cauza numărului record de deținuți, proporțional cu populația țării, și „"Angkarul"” din Cambogia, din cauza faptului că totalitatea populației orășenești a fost internată și că 25% dintre
Gulag () [Corola-website/Science/298250_a_299579]
-
Cu tinerețea în suflet” (Dan Beizadea/Viorela Filip) și „Hai vorbește!” (Aurel Manolache/Sașa Georgescu). Într-una din serile Festivalului, Loredana este prezentă cu un recital. Loredana afișează un ruj de buze de o culoare stridentă „nedemnă pentru niște tinere comuniste”. „Îți citesc în ochi”, „Măcar o clipă”, „Tu și eu” și „Să-ți spun adio”, compuse tot de Adrian Enescu, sunt alte patru șlagăre ale Loredanei, lansate în 1987. Înregistrează împreună cu Dida Drăgan, Aura Urziceanu, Elena Cârstea, Gabriel Cotabiță, melodia
Loredana Groza () [Corola-website/Science/298245_a_299574]