44,063 matches
-
i se smulg testiculele. Sunt prezentați atât Împăcați, cât și În continuă luptă. Toate aceste elemente contradictorii se găsesc la un loc În Textele Piramidelor, Într-o lume mitologică unică, plină de subînțelesuri, care funcționează ca punct de sprijin pentru discursurile rituale. Nu are rost să căutăm contradicțiile, ci este mai bine să subliniem felul În care se prezintă, mereu diferit, sensul unui progres al istoriei ca dialectică a opozițiilor: valoarea perechilor Osiris-Seth și Horus-Seth constă În semnificarea tensiunii, a puterii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fi avut timp să lase urmași și a fost Îngropat la Asyût, la Dun-awy Hardai, În casa lui Anubis În Egiptul de Sus și (În Egiptul de Jos) la Busiri... În mormântul lui Anubis (trad. Vandier). Este evident că aceste discursuri au un sens, chiar dacă nouă ne scapă. Și este totodată clar că o experiență religioasă vie nu se poate baza pe ele. Cu siguranță altul este tonul unei religii care pune stăpânire pe conștiință fără aprobarea teologilor. Ptolemeii au Înțeles
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
că, alături de mici „Încălcări”, vor exista și unele omisiuni; om preciza totodată și limitele cronologice și metodologice ale studiului de față. Arcul cronologic luat În considerare se Întinde aproximativ de la apariția scrisului până În perioada elenistă, cu unele excepții justificate. În afara discursului nostru rămâne, Înainte de toate, religia Israelului, deși, tipologic și istoric, nu trebuie separată la origine de cultele altor state naționale care s-au format la Începutul Epocii Fierului. O tratare separată a tradiției religioase ebraice este cerută de conservarea cărții
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și relativ diferite, legate de multe situații, care ne oferă o panoramă limitată, dar articulată a regiunii palmeriene. În sfârșit, trebuie ținut cont de faptul că religia nabateenilor ar putea și ar trebui să-și găsească așezarea ideală În cadrul unui discurs despre religiile antice ale Arabiei preislamice. În schimb, este obligatoriu să includem manifestarea particulară a religiei feniciene, religia punică (Cartagina și coloniile Occidentului mediteranean), ce se reclamă esențialmente de la tradițiile patriei natale orientale, remarcându-se totuși prin dezvoltări inovatoare și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
feniciene, religia punică (Cartagina și coloniile Occidentului mediteranean), ce se reclamă esențialmente de la tradițiile patriei natale orientale, remarcându-se totuși prin dezvoltări inovatoare și sincretisme de substrat și adstrat. În ceea ce privește aspectul metodologic, trebuie menționat faptul că posibilitatea de a impune discursuri istorico-religioase de respirație mai mult sau mai puțin amplă este legată Întru totul de stadiul documentării. Cunoștințele actuale sunt fragmentare pentru că sunt limitate la câteva formulări religioase locale‚ destul de discontinue spațial și cronologic. Natura arhivelor, tipologia textelor, serioasele dificultăți filologice
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Altfel spus, dată fiind situația istorică și culturală a zonei În discuție, pare mai degrabă arbitrar să delimităm o „religie aramaică” exclusiv pe baza criteriilor lingvistice. Așadar, prin forța Împrejurărilor, trebuie să presupunem un orizont istorico-religios mai variat, iar orice discurs generalizator trebuie să fie supus unei precauții maxime. În aceste condiții, tratarea religiei aramaice trebuie să-și fixeze limite foarte precise. În ceea ce privește elementele În aparență comune și, În mare parte, definitorii, se individualizează clar și aproape peste tot prevalența cultului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și-l asuma În cetate. 2. EPOCA POLISULUITC "2. EPOCA POLISULUI" 1. Critica mitului și nașterea logosuluitc "1. Critica mitului și nașterea logosului" În legătură cu afirmarea cetăților și cu criza aristocrațiilor, civilizația greacă inaugurează un proces de revizuire și regândire a discursului mitic. În regiunea ioniană, la Milet, unii filozofi fizicieni, ca Tales, Anaximandru și Anaximene sunt inițiatorii acestei atitudini, reinterpretând tradiționala cosmogonie genealogică În cheie naturalistă. Cam În aceeași perioadă, către sfârșitul secolului al VI-lea Î.Hr., Xenofan din Colofon
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Marilor Panatenee, ca să contribuie la educarea poporului, aproape În concordanță cu nașterea logosului. Produs al gândirii științifice, acesta este un nou mod de a reprezenta, descrie și gândi lumea. Dar la Heraclit, chiar dacă el este deja „proză”, logos-ul rămâne „discursul”, deși din el rodesc toate lucrurile, și este un discurs care e „ascultat” (fr. 1, Diano), ocupând același câmp semantic ca și mythos-ul. Abia mai târziu va fi „rațiunea”. Între timp și istoriografia Începea să atace tradiția mitică. Hecateu din
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cu nașterea logosului. Produs al gândirii științifice, acesta este un nou mod de a reprezenta, descrie și gândi lumea. Dar la Heraclit, chiar dacă el este deja „proză”, logos-ul rămâne „discursul”, deși din el rodesc toate lucrurile, și este un discurs care e „ascultat” (fr. 1, Diano), ocupând același câmp semantic ca și mythos-ul. Abia mai târziu va fi „rațiunea”. Între timp și istoriografia Începea să atace tradiția mitică. Hecateu din Milet Își Începea opera, poate Genealogiile, afirmând că va povesti
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ruptură Între timpul mitului, adică al zeilor și eroilor, și timpul propriu-zis uman. În sfârșit, este probabil ca răspândirea scrierii, Începând cel puțin din secolul al VII-lea Î.Hr., să fi contribuit la opera de revizuire și regândire a discursului mitic, supunându-l unei verificări, permițând surprinderea contradicțiilor lui și favorizând, Într-o anumită măsură, procesul prin care conținuturile lui au devenit mai logice și s-au abstractizat. 2. Autonomia și unitatea religioasă a cetățilortc "2. Autonomia și unitatea religioasă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
critică a mitului. 4. Revizuirea mitului, filozofii și declinul cetățiitc "4. Revizuirea mitului, filozofii și declinul cetății" În timp ce atenienii de pe treptele amfiteatrului lui Dionysosxe "Dionysos" asistau periodic la concursurile de tragedii, În Atenaxe "Atena" lua formă sistematică speculația filozofică asupra discursului mitic. În această fază a istoriei sale, măsura distanței ce separa Atena de restul Greciei este dată În mod eficient de figura lui Socrate, al cărui cuvânt se răspândea liber În cetate, În timp ce, dimpotrivă, la Sparta erau Încă privilegiate tradițiile
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Început și sfârșit al tragediei după Aristotel, mitul era un mod de a reprezenta lumea ca realitate de neschimbat și neschimbată după acțiunile zeilor și ale eroilor. Omul, căruia această realitate Îi fusese Încredințată, rămânea În orice caz exclus din discursul mitic. Numai În unele tradiții locale există urmele unei antropogonii, iar, dacă se vorbește despre o origine, aceasta este a unor gene, nu a omenirii, sau este actul de Întemeiere a cetăților după ce acestea li s-au substituit familiilor aristocratice
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
la fel, Menervaxe "Menerva" din Etruria, zeiță a destinului și a oracolelor, nu este deloc identică cu Atenaxe "Atena" greacă; identificarea lui Unixe "Uni" poate și să oscileze Între mai obișnuita Heraxe "Hera" și Ishtarxe "Ishtar"-Afroditaxe "Afrodita" feniciană; și discursul ar putea continua. Interpretatio graeca din epoca arhaică alături de influențele succesive exercitate de unele doctrine filozofico-religioase asupra religiei etrusce (mai ales orfismul și pitagoreismul originar din Grecia Mare) au favorizat fixarea unui sistem minim de raporturi Între puteri, sfere de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
le ceară pacea militariștilor romani, ori ca să pună În practică ceea ce alcătuiește În vreun fel obiectul marii tradiții profetice iudaice (Dionysosxe "Dionysos" din Halicarnas, Antiquitates Romanae, 4, 62, 5). La Roma aceasta era datoria filozofilor, a poeților satirici și a discursurilor pe care tribunii plebei le adresau poporului. La Roma există misterii și o teologie mistică (cf. subcapitolul 4, 2b: Varro), dar nu există mistici, asceți, vizionari, eremiți, nici mulți taumaturgi, nici nu se consemnează mișcări ale unor entuziaști, inspirați de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
bogăția și noblețea lui, apoi abilitatea ca orator și ca jurist și, În sfârșit, faptul că fusese pontifex maximus (Gellius, 1, 13, 10; Valerius Maximus, 8, 7, 6). Q. Cecilius Metellus Își slăvește tatăl (mort În 221 Î.Hr.) În discursul funebru fiindcă izbutise să realizeze cele mai mari și mai bune zece lucruri pe care Înțelepții doar le căutaseră Întreaga viață: „voise să fie un războinic deosebit, cel mai bun orator, conducătorul cel mai puternic, să ducă la bun sfârșit
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Î.Hr.). Picturile și teracotele din templul lui Ceresxe "Ceres" de pe Aventin (cunoscut În 493 Î.Hr.) sunt opera lui Damophilos și Gorgasos, greci din Italia meridională (Pliniu, Naturalis historia, 35, 154). Aceste opere de artă pot fi considerate un discurs imagistic ținut despre religie și prin religie. Ele nu sunt semne mântuitoare lipsite de viață, inaccesibile celor care nu sunt specialiști, ci sunt citate vizuale ale unor lungi narațiuni dramatice. Această modalitate de asimilare a miturilor pregătește calea pentru acceptarea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ferunt ipsum philosophiae nomen exortum. b) Pentru istoria religiilor, această filozofie este importantă din trei puncte de vedere. Filozofia, În totalitatea ei, devine tot mai mult un mijloc de reflecție și organizare. În mod diferit de acțiunile simbolice, ea elaborează discursuri verbale de natură distinctă (prezentarea unei doctrine, Învățătură, discuție, polemică, lectură, explicație, alegoreză). Unele afirmații ale filozofiei se referă În mod direct la religie, la rituri determinate și la destinatarii lor. Deja filozoful „italic” antic Xenofan (cca 570-470 Î.Hr
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fi atinsă de personalul destinat cultului numai pentru a fi curățată și Înfrumusețată (spălată, unsă, Îmbrăcată). Dacă i se aduc stricăciuni trebuie restaurată În forma ei originară 1. Comunicarea cu imaginile de cult nu poate fi descrisă doar prin criteriile discursului verbal. În fața imaginilor și cu imaginile se acționează În diferite moduri și se vorbesc diferite limbaje: omul salută de departe, intră, se pleacă, privește Înainte, Îngenunchează, atinge, Îmbrățișează, sărută. În poala zeiței se pune o haină, lui Jupiter i se
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
patrimoniul mitic și cultual grec În calitate de cel mai cunoscut și, totodată, cel mai tipic al experienței religioase politeiste comune a diferitelor populații convergente În panorama contemporană. Astfel, Tatian Sirul, În preajma anilor 160/170 d.Hr., le adresează grecilor de la Roma „Discursul” său Îndreptat spre nimicirea, În numele noului mesaj creștin, a Întregii facies păgâne, În care el nu vedea altceva decât manifestarea perfidei puteri diabolice. Dincolo de atitudinea de critică și de refuz total al culturii contemporane, datorată faptului că aceasta e caracterizată
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o parte importantă În cazul În care credinciosul, la capătul unui iter inițiatic, se proclamă „myst al lui Attis” (Firmicus Maternus, De errore profanarum religiorrum, 18). În epoca elenistică, În lumea greacă sursele Îi atribuie un caracter de rezervă Însuși „discursului sacru” despre personaj, rezervă tipică pentru miturile legate de cultele misterice. În același timp, sunt documentate niște practici rituale rezervate unor comunități particulare, ca, de pildă, Attideia, celebrate de orgeoni din Pireu (Vermaseren, 1977-1989, II, pp. 75 sq. nota 262
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de iuvenis (Tacit), poruncindu-i propria „mutare” la Alexandria. Interpretarea visului și, În special, identificarea epifaniei cer intervenția exegeților, acei binecunoscuți specialiști În sacru, alături de cea a unui oneirokrìtes („interpret de vise”) și a unui theològos (cel care cunoaște/elaborează discursul despre zei), conform documentației, mai ales epigrafice, a epocii. La fel de semnificativă este calitatea acestor interpreți: preotul egiptean Manethon și exegetès Timotheus, din familia Eumolpizilor, adică din acel genos de la Eleusis care deținea sarcina supremă a cultului misteric și care era
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cunoscutul edict care ni s-a transmis În Pap. BGU 1211 (cca 215-205 Î.Hr.). Tuturor celor care celebrează cultul lui Dionysosxe "Dionysos" li se impune să prezinte propriile scrisori de acreditare: ei vor trebui să Îi Înmâneze autorității copia „discursului sacru” pe care se Întemeiază riturile și să demonstreze vechimea cultului de cel puțin trei generații. Mult mai neliniștitoare și mai dramatică a fost „chestiunea” bacanalelor reprimate prin celebrul senatus consultum din 186 Î.Hr. Riturile secrete Înființate din inițiativa
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
doua jumătate a secolului al IV-lea Î.Hr. (Longo, 1969, no 44). Și tot ca aretalogie poate fi definită și producția literară a lui Aelius Aristide În care este evocată experiența popasului În Pergam, mai precis acea parte a Discursurilor (XLVII-LII) care, prin Însăși definiția autorului, se numesc „sacre” (Hieròi logoi). În specifica lui dimensiune divinatorie, atât de esențială pentru omul antic (Guidorizzi, 1988), obiect al unei vaste literaturi al cărei exemplu cel mai cunoscut este Cheia viselor a lui
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
personale” ce caracterizează o atât de mare parte a experienței spirituale a elenismului târziu (Festugière, 1954), câteodată asumând forma totală față de o singură zeitate, În unele privințe fiind analoagă experienței unei „convertiri” (Nock, 1974), este redată, printre numeroasele locuri ale Discursurilor sacre, Într-un enunț unic al celui de-al II-lea logos: Într-adevăr ține de experiența mea să am senzația că l-aș atinge și să Îi simt sosirea și să rămân Într-o stare de mijloc Între somn
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
la Roma la scurt timp după moartea lui Plotin și contactele avute tocmai cu Porphyrios și cu Amelius. Întors În țară și stabilit la Apameea, important centru cultural și patrie a medioplatonicianului Numenius, și-a Întemeiat aici școala În care discursul plotinian este regândit și retrăit În forme autonome și personale. Într-adevăr, Iamblichos, care a meritat titlul de thèios („divin”) de la cei care au vrut să se recunoască În Învățătura lui, ca Împăratul Iulian și Proclus, fără să renunțe la
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]