44,063 matches
-
ca fiind oameni pioși, respectuoși cu oaspeții, iubitori de artă și Întemeietori ai filozofiei. Este evident că un cadru atât de Îndepărtat de realitatea istorică aparține unui mediu imaginar care nu poate fi folosit În reconstituirea religiei celților. Totuși, un discurs despre religia celtică veche ar fi imposibil fără izvoarele greco-latine, indiferent de orientarea lor culturală. Ceea ce am spus până acum În legătură cu religia galilor și a altor populații celtice vechi din Europa continentală este esențialmente valabil și pentru lumea celtă insulară
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Webster, G. (1986), The British Celts and their Gods under Rome, Londra. Usener, H. (1869), M. Annaei Lucani Commenta Bernensia, Lipsiae. tc "" RELIGIA GERMANILORTC "RELIGIA GERMANILOR" Enrico Campaniletc "Enrico Campanile" 1. NUMELE DE „ZEU”TC "1. NUMELE DE „ZEU”" Un discurs sintetic despre religia germanică antică trebuie să evidențieze structurile subiacente și să sublinieze lucrurile cele mai semnificative În plan general, trecând, la nevoie peste fiecare aspect particular legat de timp și spațiu, precum și peste multe chestiuni legate de problemele etnografice
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
al soarelui, al lunii și al focului, alături de un alt cult tipic popular foarte răspândit la vechii germani: cultul Mamelor. Este adevărat că soarele, luna și focul pot apărea și În formele Înalte ale religiei indo-europene, dar numai În cadrul unui discurs simbolic complex, care leagă obiecte de persoane, nu În sensul materialității lor de obiecte fizice, așa cum sublinia Cezar. Este mai bine, așadar, să Încercăm să dăm o explicație unitară, legând cultul Mamelor de acest tip de cult, care este atât
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cu patru trepte: „pregătirile și îndoielile”, „ispitele și păcătuirile”, „căirile și rodirile”, „canonurile și fericirile”. Experiența eului liric este una generică, în măsura în care acesta își asumă trăirile semenilor săi din epoci anterioare sau contemporani. Evlavia medievală intră, de pildă, într-un discurs ce transpune un portret de ctitor valah, într-o predică franciscană adresată păsărilor ori în imaginarea „părerilor de rău” ale asinului ce l-a purtat pe Hristos, a „cântării” Pământului sau a „glasului” Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289924_a_291253]
-
14,25 însă, cuvintele armatei egiptene sunt în ebraică, ca și cum egiptenii ar fi vorbit această limbă. E vorba desigur de o convenție, pentru că același fenomen se găsește peste tot în Biblie. Mai dificil de aflat este cine a auzit acest discurs. Egiptenii au murit cu toții și n-au mai putut să povestească nimic (Ex 14,28). Pe de altă parte, un nor îi separa pe egipteni de israeliți, sufla un vânt puternic de la Est (14,21) și era noapte (14,19-20
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
Coran/ Suflet rău de otoman?” (Balada Vladului). Tonul și tematica se diversifică în următoarele plachete, În punctul de criză (1981) și Sonete euclidiene (1983), sobrietatea fiind nuanțată de lirism și melancolie. Deși se consideră „robul rațiunii”, V. practică și un discurs în care sensibilitatea pesimistă (bacoviană) străpunge abstractul haos barbian ( Remușcare, Debusolare, Chemări de toamnă, Melancolie). Țintind să fie poet al „adevărului crud” și al „ultimei crize”, pentru care întregul univers e o idee, el se simte atins de morbul îndoielii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290462_a_291791]
-
îndrăgostit de „semn” și de „ore”, nu va putea niciodată defini limita iubirii, între realitate și vis. „Personaje” ca Pitagora, Euclid, Socrate, Homer, Borges, Kant, prezente în versuri, accentuează livrescul textelor. Departe de formulele poetice la modă, V. cultivă un discurs sobru și un limbaj rafinat, rămânând fidel maeștrilor interbelici. SCRIERI: Drumul și timpul, București, 1979; În punctul de criză, București, 1981; Sonete euclidiene, București, 1983. Repere bibliografice: Laurențiu Ulici, Efortul poetic, RL, 1979, 22; Mircea Mihăieș „În punctul de criză
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290462_a_291791]
-
modestia omului ce scrie pentru a-și împlini existența, versurile lui Z. au de la început o claritate aparte, în sensul concentrării maxime asupra unei idei. Poetul vizează în primul rând lumea lăuntrică, dovedindu-se un „intimist înrăit” care, într-un discurs lirico-muzical, expune „radiografii corecte ale unei biografii interioare”. Sustrăgându-se efemerului, el aspiră să se situeze în atemporalitate și vede „amforele stelare” ca niște depozite misterioase de amintiri. Poeziile din Iubește clipa de față (1994) aparțin tot liricii naive, caracteristică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290729_a_292058]
-
nostru, fragmentele intitulate Din vorbirile lui Iosif Vulcan (Progresul nostru cultural până în 1884), făcând parte dintr-un volum a cărui apariție e anunțată pentru anul 1914, precum și un medalion Otto Ludwig. De reținut sunt și Știința, religia și arta - un discurs al prelatului Miron Cristea, Teatrul și cinematograful de Gligore Ion și Regizorul viitorului - o traducere după Gordon Craig. Un repertoriu intitulat Piesele teatrale originale cari au apărut în decursul anilor 1848-1873 (în România) figurează în numărul ultim al R.t
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289265_a_290594]
-
din Regat. „Înaintarea în cultură” era scopul major al societății și pentru atingerea lui s-a recurs la variate mijloace: organizarea de manifestări artistice, elaborarea de lucrări cu caracter științific și pedagogic, efectuarea de traduceri din literaturi străine, scrierea de discursuri patriotice. Statutul îi obliga pe membri să participe regulat la ședințele ordinare și extraordinare, obligație extinsă și asupra participării la corul ce funcționa în cadrul societății. La una din ședințele festive (24 aprilie 1894) au fost recitate poezii de Vasile Alecsandri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289749_a_291078]
-
trei domenii de interes prezente în întreaga sa creație (teoria literară, comparatistica și hispanistica) se regăsesc în mod echilibrat în structura cărții : Repere (mai mult sau mai puțin) teoretice reunește contribuții privind teoria limbajului, a textului, a traducerii, dar și discursul identitar în condițiile exilului; Balcania și Mitteleuropa reconsideră câteva probleme ale literaturilor română și greacă și unele aspecte mai puțin investigate ale raporturilor culturale româno-elene, cu o deschidere spre Europa Centrală printr-un examen al prozei lui Danilo Kis; Repere
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287653_a_288982]
-
Calderón, Gracián, 1976. În Grecia publică Literatura hispánica (1990), Teoría de la traducción (1991). Preocuparea constantă pentru cele mai noi metodologii de abordare a textului literar, structuraliste și poststructuraliste, nu umbrește nicicând preocuparea de a capta și de a reda în discursul critic plăcerea rafinată, de cunoscător pentru care literatura rămâne, mai presus de toate, o artă inefabilă. În Grecia îngrijește o serie de traduceri din literatura hispanică (Justo Jorge Padrón și Octavio Paz, în special) și din literatura română (suprarealiștii, Mircea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287653_a_288982]
-
între realitățile din țară și cele din afara ei. Aplicată și erudită, cartea este ea însăși o călătorie antrenantă, spectaculoasă și pitorească. Scriitura artistă, evidentă încă din studiile anterioare, se răsfață aici în voie. Pastișa și parodia - uneori abia simțite în discursul eseistic și combinate cu stilul dezinvolt al specialistului - sunt expresive instrumente analitice, cu o tentă a gratuității estetice, ca într-un Levant al istoriei noastre literare. Cu volumul Cordonul de argint (1997), autorul își continuă investigația gen studiu micromonografic (de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286940_a_288269]
-
este și o punte între mediul cultural românesc și cel european (francez, rus, german). Privite dintr-un unghi strict retoric, dincolo de echilibrul rostirii, dincolo de impersonalitatea elegantă a demonstrațiilor, în toate textele există o evidentă implicare a autorului în propriul său discurs. De aici decurge o trăsătură inconfundabilă: tensiunea între simpatie și rigoare, căldură și exactitate, patos și luciditate, angajare confesivă și obiectivitate tehnicistă. Semnificativă e revenirea obsesivă a unor termeni-cheie ca „responsabilitate”, „răscumpărare”, „adevăr”, „demnitate”. Fiecare pagină este un exercițiu în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287506_a_288835]
-
se așezau / la picioarele tale predicând iubirea și pacea // [...] ce fiare întunecate beau astăzi / apa muzicii funerare o styxul / era pe atunci încă un slăvit / loc al mântuirii și ochii tăi străluceau fericiți”. O melancolie delicată cutreieră acum versurile, structurând discursul liric și în același timp constituindu-se într-o contrapondere la retorica vitalistă, însoțită de gesturi ample, a poemelor anterioare: „Studiul profund al melancoliei / cere o masă de brad și / un câine roșu trebuie / să latre pe o mare neagră
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287754_a_289083]
-
mistică fervoare, unduindu-se ca sub line adieri sau înăsprindu-se și congestionându-se în mânii viforoase, aceste cuvântări ar putea fi luate drept o emanație spontană a inspirației unui arhiereu cu improvizația fecundă. Aproape nimic rigid și trudnic în discursul viu, cu suavități curate și descărcări fulminante, al lui A.I. În tipare care îi îngrădesc, dar nu-i reprimă imaginația, el toarnă o materie abundentă, pulsatilă, trasă apoi prin țevăria fină a unui excurs teologic, cu o finalitate moralizatoare rareori
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
-
vagi sunt lucrurile cele mai importante. Dar pentru că la aceste lucruri nu am putut ajunge decât pornind de la hotarele lumii și ale libertății noastre, am intitulat totuși această carte Despre limită. Cu excepția Anexelor, care reprezintă formele pe rând abandonate ale discursului despre limită (istorică, hermeneutică și exegetică), paginile acestea alcătuiesc o carte fără bibliografie (nici un nume propriu și nici un citat nu există în ele), o carte inventată din gândurile, pasiunile și lecturile uitate ale autorului; și uneori chiar din mizeria vieților
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
fără bibliografie (nici un nume propriu și nici un citat nu există în ele), o carte inventată din gândurile, pasiunile și lecturile uitate ale autorului; și uneori chiar din mizeria vieților noastre și a istoriei petrecute în această parte a lumii. Acest discurs despre limită năzuiește de asemenea să fie o construcție și, în acest sens, el este o carte de filozofie aproape în înțelesul tradițional al cuvântului. De aceea capitolele despre frică, nehotărâre, destin, lene, ratare, prostie, putere sau iubire nu sunt
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
în celălalt, al unuia îndurat. Deosebirea între nazism și comunism este deosebirea între un scenariu masochist și un viol. Preluarea în proiect a libertății. Răspunderea și vina Spațiul răspunderii este coextensiv cu cel al libertății. De aceea la capătul oricărui discurs despre libertate apare în chip firesc problema răspunderii: liber fiind, ce am făcut eu cu libertatea mea? Eu, ca subiect al libertății mele, am de răspuns la această întrebare. Dar cine pune această întrebare și în fața cui, răspunzător fiind, trebuie
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
da dreptul să vorbim despre o adevărată aură metafizică a complexului peratologic și, în cele din urmă, despre o peratologie? Limita, mai întâi. Eminența ei ontologică este atât de mare, încât putem spune că inexistența limitei exclude nu numai orice discurs ontologic, ci însăși existența ființei ca atare. Limita este un principiu de organizare care explică deopotrivă identitatea lucrurilor și existența oricărui univers cosmotic în general. Am văzut că, în principal, peras semnifică limita neutră de tip fizic. Ca limită a
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
iridentei din Cadrilater. Și în Statuia care arde, același conflict între spirit și trup, între real și ireal. Întretăiat, ca și în romanul precedent, de prețios ilare cogitații sau de bruște scăpătări în sentimentalitate (suspinuri, leșinuri, frecvente izbucniri în plâns), discursul se reabilitează cât de cât în pasajele în care fâlfâie „nălucirea” și imaginile eterice par să lunece din vis într-un coșmar. La fel, în nuvelele din Tunda (1940), unde se salvează rare insulițe conturate în registrul sugestivității vagi, nelămurite
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289025_a_290354]
-
numai că era diferit de cel al lui Iorga, dar se deosebea și de antisemitismul general din România. Ura lui față de evrei era patologică ca și antisemitismul austro-german apărut în anii '30. Cuza l-a precedat cu mulți ani, ținînd discursuri antisemite pe vremea cînd Hitler era încă un tinerel, agitînd zvastica înainte de primul război mondial (ca simbol al antisemitismului internațional). Pentru Cuza nu existau alte probleme 38. În articolele sale asupra chestiunii evreiești (rareori s-a ocupat de altceva), el
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
greu de-a lungul anilor să mențină relații bune cu Iorga, dar a lăsat la o parte diferendele dintre ei, prețuind contribuția lui Iorga la progresul istoriei, exprimînd dubii doar în privința "activităților din domeniul literaturii și politicii"228 ale acestuia. Discursul de debut al lui Iorga, Două concepte asupra istoriei, constituie expresia concisă a punctelor lui de vedere asupra naturii istoriei și a rolului istoricului în politică. După părerea lui, "datoria unui istoric este să fie un animator neobosit al tradițiilor
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
poziția care acorda prioritate unității naționale a lui Iorga ca să preia conducerea partidului (pe care Iorga îl dizolvase odată cu intrarea României în război). Iorga a considerat acest lucru drept o "uzurpare"24. Refuza în continuare numeroasele ocazii de a ține discursuri și de a lua cuvîntul în cadrul întrunirilor, menținîndu-se obstinat în rezervă. Dar pe măsură ce situația din Austro-Ungaria evolua, lui Iorga îi venea tot mai greu să rămînă distant. În 1915, cel mai mare ziar budapestan, "Pesti-Hírlap", scria: "Dacă România trădează, românii
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
din București întîmpină cu flori" sosirea germanilor; sau că "evreii se bucură de fiecare înfrîngere românească" în fața armatei germane. Mai tîrziu (în stilul său evocator), el prevedea întîmpinarea cu flori în mîini de către evrei a trupelor germane și ținerea de discursuri de bun venit în "jargon" (adică în idiș)34. Iorga, ca și mulți alți gentili din zonă, le reproșa soldaților evrei că nu dau dovadă de curaj. Așa cum spunea el, "ei nu manifestaseră cine știe ce eroism de pe vremea Vechiului Testament". Se
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]