45,675 matches
-
amintesc apoi cum ședeam pe patul mamei, cu voluminoșii ciorapi În mâini, străduindu-ne să jucăm spectacolul la care ea dorise să asiste; dar Încurcasem În așa hal hârtiile de Împachetat și am mimat atât de prost surpriza și entuziasmul (parcă-l văd pe fratele meu dându-și ochii peste cap și exclamând, imitând-o pe guvernanta noastră franțuzoaică, „Ah, quei c’est beau!“, Încât, după ce ne observă o clipă, „publicul“ nostru izbucni În plâns. A trecut un deceniu de atunci
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
aștepta nerăbdător, În fața conacului RÎleev. Cu puțin timp În urmă Își trimisese soția, Însărcinată În ultima lună, la moșia ei de lângă Voronej, și abia aștepta să termine mai repede cu duelul - și, cu ajutorul lui Dumnezeu, să se ducă la ea. Parcă simt pe piele și În nări asprimea plăcută a primăverii nordice care i-a Întâmpinat pe Pușkin și cei doi secunzi ai lui când au coborât din caleașcă și au pătruns pe aleea de tei din spatele brazdelor Încă negre, virgine
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pe terasa castelului din Pau, sub care se mai Întindeau viile de culoarea chihlimbarului, iar În depărtare se Înălțau munții purpurii, Într-o perioadă când era hăițuit de astm, palpitații, tremurături, suferind de o jupuire proustiană a simțurilor, se debattant parcă, la impactul cu culorile de toamnă (descrise cu propriile lui cuvinte ca o „chapelle ardente de feuilles aux tons violents“), cu glasurile Îndepărtate din vale, cu un stol de porumbei ce brăzda cerul fraged, compusese acea romanță Înaripată (și singura
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
vârstă o sincronizam cu cea a străunchilor mei și a bătrânilor servitori ai familiei, se căsătorise cu o tânără estoniană cam În aceeași perioadă când m-am căsătorit eu. Când am aflat aceste evoluții ulterioare, am suferit un șoc ciudat; parcă viața mi-ar fi știrbit drepturile creatoare, furișându-se dincolo de limitele subiective stabilite foarte elegant și economic de amintirile din copilărie pe care le credeam semnate și parafate. „Dar cu Iaremici ce s-a Întâmplat?“ l-am Întrebat pe M.V.
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
copite, se Încordează din nou; apoi bustul Mademoisellei zvâcnește Înapoi, În timp ce sania grea se smulge din lumea ei de oțel, blănuri și carne, pentru a pătrunde Într-un mediu unde nu există frecare, alunecând pe un drum fantomatic pe care parcă abia Îl atinge. Preț de o clipă, grație iluminării bruște produse de un felinar singuratic În locul unde se sfârșește piața gării, o umbră supradimensionată, tot cu manșon, aleargă pe lângă sanie, se cațără peste un nămete de zăpadă și dispare, lăsând
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
un copac și foșnetul frunzelor lui Împrumuta acel ritm. Egor se Învârtea printre bujori. O codobatură făcea câțiva pași, apoi se oprea de parcă și-ar fi amintit brusc ceva, apoi pleca mai departe, bătând din coadă pentru a-și confirma parcă numele. Apărând nu se știe de unde, un fluture Polygonia se instala pe prag, scăldat În lumina soarelui, cu aripile roșcate unghiulare Întinse, Închizându-le brusc, numai ca să-și arate minuscula inițială scrisă parcă cu creta pe partea interioară neagră și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
bătând din coadă pentru a-și confirma parcă numele. Apărând nu se știe de unde, un fluture Polygonia se instala pe prag, scăldat În lumina soarelui, cu aripile roșcate unghiulare Întinse, Închizându-le brusc, numai ca să-și arate minuscula inițială scrisă parcă cu creta pe partea interioară neagră și la fel de brusc Își lua din nou zborul. Dar cea mai constantă sursă de Încântare din timpul acelor lecturi era modelul de arlechin al geamurilor colorate inserate Într-un cadru văruit de ambele părți
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de altă parte, Mademoiselle decretase că Lenski Îi răspundea la Întrebările ei directe cu scurte bombăneli (pe care Încerca să le germanizeze, În lipsa unei limbi mai potrivite) nu pentru că nu Înțelegea franceza, ci pentru că voia s-o insulte În fața tuturor. Parcă o aud și o văd pe Mademoiselle, cerându-i pe un ton dulce, dar cu o tremurătură de rău augur a buzei superioare, să-i dea coșul cu pâine; și la fel, parcă Îl aud și-l văd pe Lenski
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pentru că voia s-o insulte În fața tuturor. Parcă o aud și o văd pe Mademoiselle, cerându-i pe un ton dulce, dar cu o tremurătură de rău augur a buzei superioare, să-i dea coșul cu pâine; și la fel, parcă Îl aud și-l văd pe Lenski, continuând să-și soarbă supa neabătut și nefranțuzește; În cele din urmă, cu un biciuitor „Pardon, monsieur“, Mademoiselle se repezea pe deasupra farfuriei lui, să Înșface iute coșul cu pâine și se retrăgea cu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
se oprea gâfâind astmatic la fiecare zece trepte (căci micul lift hidraulic al casei noastre din St. Petersburg refuza În mod constant și destul de jignitor să funcționeze), Mademoiselle susținea că se ciocnise de ea intenționat, o Împinsese, o doborâse și parcă-l și vedeam călcând În picioare trupul ei lungit pe jos. Pleca de la masă din ce În ce mai frecvent și desertul pe care-l rata era trimis diplomatic după ea. Din camera ei aflată la celălalt capăt al casei, Îi scria o scrisoare
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Întâmplătoare care o făcuseră odinioară pe Mademoiselle să plângă. Dedesubt, o unduire amplă, aproape un val și ceva vag alb Îmi atraseră privirea. Apropiindu-mă de apa care clipocea, am văzut ce era - un lebădoi bătrân, o vietate mare, preistorică parcă, bizară, care făcea eforturi ridicole să se cocoațe Într-o barcă acostată la mal. Nu izbuti. Fluturarea de aripi, greoaie și neputincioasă, sunetul alunecos pe care-l producea izbindu-se de barca ancorată care se legăna și Împroșca apă, licărirea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
că diminețile Îmi aparțin și se țineau prudenți deoparte. Referitor la asta, Îmi amintesc vizita unui coleg de școală, un băiat la care țineam foarte mult și cu care mă distram de minune. A sosit Într-o seară de vară - parcă prin 1913 - dintr-un orășel situat la vreo treizeci și ceva de kilometri de noi. Tatăl lui murise recent Într-un accident, familia sărăcise și vajnicul băiețel, nepermițându-și costul unui bilet de tren, străbătuse atâta cale cu bicicleta pentru
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
potecile scăldate În soare. Urșii fuseseră lichidați În anii optzeci, dar din când În când mai vizita domeniul câte un elan. Un micuț frasin și un și mai micuț plop de munte se cocoțaseră pe un bolovan pitoresc, ținându-se parcă de mână ca doi copii neîndemânatici și sfioși. Alți intruși, mai greu de prins - oameni străini veniți să mănânce la iarbă verde sau săteni veseli - Îl scoteau din minți pe venerabilul nostru pădurar Ivan, scrijelind cuvinte obscene pe bănci și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de un verde divin, bomboane aromate și mici cocoloașe uriașe dintr-un aluat uscat, grunjos, ca de pișcot, care erau scoase dintr-un butoi roșu. Cu o claritate pe care n-a umbrit-o nici una din suprapunerile ulterioare, Îl văd parcă pe vânzător Înaintând prin nisipul adânc și afânat, cu polobocul greu pe spinarea Încovoiată. Când Îl strigai, Îl dădea jos de pe umăr răsucindu-i baierele, Îl proptea pe nisip În poziția Turnului din Pisa, Își ștergea fața cu mâneca și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cu imaginea pantofilor și a mănușilor ei și Îmi amintesc că mai era un detaliu din Îmbrăcămintea ei (poate o panglică de la bereta scoțiană sau modelul de pe ciorapii ei lungi), care Îmi evoca spirala curcubeului pe o bilă de sticlă. Parcă mai țin În mână acel mănunchi de raze luminoase, fără să știu exact unde să-l plasez, În timp ce ea aleargă tot mai repede În jurul meu cu cercul și În cele din urmă dispare printre firavele umbre aruncate pe poteca cu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
un cer albastru intens, aproape violet. Bătrânul nostru prieten ne invitase În locuința lui din clădirea școlii cu țurțuri atârnați de streșini, la ceea ce el numea o gustare; de fapt a fost o masă În toată regula, plănuită cu dragoste. Parcă văd și acum fața lui surâzătoare și Încântarea splendid simulată cu care tata a Întâmpinat un fel de mâncare (iepure la tavă cu smântână) pe care știam din Întâmplare că nu putea să-l sufere. Odaia era supraîncălzită. Din ghetele
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pe jos tabachera și, ajutându-l s-o caute, am descoperit două specimene abia ivite ale fluturelui de noapte Amur, foarte rare În regiunea noastră, niște vietăți gingașe, catifelate, de culoare gri-purpuriu, Împerechindu-se În liniște, cu piciorușele lor Îmbrăcate parcă În blană de chinchilla lipite de iarba de sub copac. În toamna aceluiași an, Ordo ne-a Însoțit la Biarritz și peste câteva săptămâni a dispărut brusc, lăsând un cadou primit de la noi - un aparat de ras Gillette pe perna de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
a parvenit la a doua mână, dar În acest caz am cu adevărat Îndoieli, mai ales pentru că, mult mai târziu, când avea chef să-și depene amintirile, mama se referea amuzată la flacăra pe care, fără să știe, o aprinsese. Parcă Îmi amintesc o ușă Întredeschisă dând spre salon și acolo, În mijlocul pardoselei, Ordo, Ordo al nostru, stă Îngenuncheat și Își frânge mâinile În fața tinerei, frumoasei și uluitei mele mame. Faptul că par a vedea cu coada ochiului minții unduirile romanticei
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
naștere și de onomastică, din timpul verii, o ciocolată de după-amiază În aer liber, așezată la capătul unei alei mărginite de mesteceni, tei și arțari, pe acel loc neted presărat cu nisip, din grădina propriu-zisă care separa parcul de casă. Parcă văd fața de masă și chipurile oamenilor așezați acolo, contaminându-se de animația jocului de lumini și umbre de sub fabulosul frunziș mișcător, fără Îndoială exagerată de aceeași predispoziție spre o comemorare pătimașă, de permanentă revenire, care mă face Întotdeauna să
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
se Întoarce acolo, mintea ar fi spăsită ca un fiu risipitor, gata să leșine de emoție. Printr-o prismă tremurătoare, deslușesc trăsăturile unor rubedenii și ale unor cunoscuți, buze mute care se mișcă senine, vorbind Într-un grai uitat. Văd parcă aburul ciocolatei și tăvile cu tarte de coacăze. Observ o libelulă care se rostogolește ca un mic elicopter, apoi aterizează Încet pe fața de masă și, de-a curmezișul mesei, un braț gol de adolescentă Întins indolent pe toată lungimea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
să atace partidul tatei și mă obișnuisem cu caricaturile mai mult sau mai puțin vulgare care apăreau din când În când - tata Împreună cu Miliukov oferind Sfânta Rusie pe tavă Evreimii Mondiale și altele de acest gen. Dar Într-o zi, parcă prin iarna anului 1911, cel mai puternic ziar de dreapta a folosit un gazetar dubios pentru a scrie un articol trivial conținând insinuări pe care tata nu le putea trece cu vederea. Întrucât binecunoscuta ticăloșie a autorului articolului Îl introducea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Polenka zâmbind În agonia ultimelor mele vise - toate se contopeau pentru a alcătui o persoană pe care n-o cunoșteam, dar pe care urma s-o cunosc În curând. Îmi amintesc un anumit apus de soare. Clopoțelul bicicletei mele era parcă de chihlimbar. Sus, deasupra muzicii negre a stâlpilor de telegraf, un evantai de nori alungiți, violet-Închis, tiviți cu roz de flamingo, stătea neclintit; totul era o miraculoasă sărbătoare a formei și culorii! Totuși apusul era pe moarte și totul În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
În aceeași siguranță când o conduceam acasă, până aproape de casă sau măcar până la podul din sat. Îmi amintesc grosolanele graffiti care au unit prenumele noastre cu ciudate diminutive, pe o anumită poartă albă și, puțin mai Încolo, acea mâzgălitură făcută parcă de idiotul satului, maxima „Prudența este prietenul Pasiunii“ notată cu un scris aspru, binecunoscut mie. Odată, la apusul soarelui, lângă râul portocaliu și negru, un tânăr dacinik (vilegiaturist) cu o biciușcă În mână s-a Înclinat când a trecut pe lângă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
o forță răscolitoare fiecare adiere cu miros de frunze umede, fiecare fir de ferigă ruginie a toamnei din ținuturile din jurul St. Petersburg-ului. „De ce eram atât de bucuroși când ploua?“ a Întrebat ea Într-una din ultimele ei scrisori, Întorcându-se parcă la izvorul pur al retoricii. „Boje moi“ (mon Dieu - mai degrabă decât Dumnezeule) unde a dispărut această Îndepărtată, luminoasă, strălucitoare, Îndrăgită: Vsio eto daliokoe, svetloe, miloe? (În rusă nu este nevoie de subiect aici, pentru că toate sunt adjective neutre care
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
se Îndura de mine și jocul se deplasa În capătul opus al terenului mizerabil. Începea o burniță slabă, sâcâitoare, care ezita la Început, apoi continua. Niște ciori jumulite se roteau În jurul unui ulm desfrunzit și croncănitul lor surd se prefăcea parcă Într-un tandru gungurit. Se aduna ceața. Jocul devenea o masă de capete mișcătoare pe lângă cealaltă poartă a terenului de la St. John sau Christ sau alt colegiu, unde jucam. Sunetele Înăbușite care se auzeau de departe, un strigăt, fluierul, bufnitura
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]