44,063 matches
-
p. 267 88 Op. cit., vol. I, p. 317. Ceea ce nu înseamnă deloc că Iorga era un ignorant într-ale filosofiei raționale. El a ținut o serie de conferințe despre Descartes, modele de claritate penetrantă. Revoluția filosofică înfăptuită de autorul lucrării Discurs de la méthode era prezentată cu o bogăție de referințe. Mult mai tîrziu, mulți profesori de filosofie de la București (ca Vasile Ghețu) își aminteau de aceste conferințe cu o admirație plină de emoție. Firește, nimic nu putea fi mai străin de
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
București, 1902 și Sate și preoți din Ardeal, București, 1902. În volumul din urmă, Iorga scotea în evidență felul în care țăranii, conduși de preoții lor, au luptat să-și păstreze naționalitatea română. Argumentul său era surprinzător de asemănător cu discursul nefericit al lui De Gaulle, "Vive Québec Libre!" ("Trăiască Québec-ul liber!"), ținut în Canada franceză. De Gaulle descria supraviețuirea francezilor canadieni, conduși de preoții din satele lor, care i-au ajutat să-și păstreze identitatea 136 Neamul românesc în Ardeal
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
61 Ideea că regimul de la București s-ar lăsa mai curînd mîncați de cîini decît să părăsească țara nu le-a plăcut tuturor: cei care intenționau să plece în Rusia, i-au cerut lui Iorga să elimine pasajul la reeditarea discursului, dar Iorga a refuzat. O viață de om..., vol. II, p. 254 62 Memorii, vol. I, p. 16 63 Discurs pronunțat în fața Camerei Deputaților a României (Iași, 1917) 64 "Neamul românesc", 16 decembrie 1916 65 O viață de om..., vol
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
a plăcut tuturor: cei care intenționau să plece în Rusia, i-au cerut lui Iorga să elimine pasajul la reeditarea discursului, dar Iorga a refuzat. O viață de om..., vol. II, p. 254 62 Memorii, vol. I, p. 16 63 Discurs pronunțat în fața Camerei Deputaților a României (Iași, 1917) 64 "Neamul românesc", 16 decembrie 1916 65 O viață de om..., vol. II, pp. 261-262 66 "Neamul românesc", 7 decembrie 1916 67 Dna Liliana Pippidi-Iorga către autor 68 O viață de om
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
de o opoziție considerabilă. La 5 mai 1946, viitorul cancelar vest-german Konrad Adenauer critica public măsurile de denazificare Într-o cuvântare la Wuppertal, cerând ca „tovarășii de drum naziști” să fie lăsați În pace. Două luni mai târziu, Într-un discurs adresat noii sale Uniuni Creștin-Democrate, el repeta: denazificarea durează prea mult și nu folosește la nimic. Adenauer era sincer Îngrijorat. În opinia lui, confruntarea germanilor cu crimele naziste - prin procese, tribunale sau proiecte de reeducare - risca mai degrabă să exacerbeze
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
creștin-democrate aveau votul feminin: În 1952, două treimi din catolice practicante din Franța au votat pentru MRP. Autorul era, fără Îndoială, influent; Însă partidele creștin-democrate au atras femeile pur și simplu prin platforma lor electorală. În contrast cu tenta insurecțională de care discursul socialist sau comunist nu putea scăpa, chiar și În versiunea sa temperată, creștin-democrații (Maurice Schumann și Georges Bidault În Franța, Alcide De Gasperi În Italia și Konrad Adenauer În Germania Federală) au pus Întotdeauna accentul pe reconciliere și stabilitate. Creștin-democrația
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
primii ani postbelici, laburistul Hugh Dalton, ministru de Finanțe britanic, nota În jurnalul său: „S-a sfârșit cu diminețile pline de speranță”. Omologul lui francez, André Philip, ministru socialist al Economiei Naționale, spunea același lucru, dar mai apăsat, Într-un discurs din aprilie 1947: „Ne amenință catastrofa economică și financiară totală”. Senzația de disperare și dezastru iminent era universală. „De două luni - relata din Paris Janet Flanner În martie 1947 - există În Paris, poate chiar În toată Europa, un climat de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
față de 1946. Dacă acesta era un „sughiț de creștere”, cum s-a spus ulterior, atunci Europa era pe punctul să se sufoce. De aceea, Ernest Bevin, ministrul de Externe britanic, a numit cuvântarea inaugurală a lui Marshall „unul dintre marile discursuri ale istoriei universale” - și nu se Înșela. Propunerile lui Marshall erau absolut noi. În primul rând, dincolo de câteva condiții generale, rămânea la latitudinea europenilor dacă să accepte ajutorul american și cum să-l folosească, deși consilierii americani aveau să joace
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de azi (2004), dar ca procent din produsul național brut american (Între 1948 și 1951, ajutorul economic a consumat aproximativ 0,5% din PNB-ul Statelor Unite), Planul Marshall ar costa la Începutul secolului XXI 201 miliarde de dolari. Imediat după discursul lui Marshall, miniștrii de Externe ai Marii Britanii, Franței și Uniunii Sovietice s-au Întâlnit la Paris, la sugestia lui Bevin, pentru luarea unei decizii. La 2 iulie, ministrul de Externe sovietic Viaceslav Molotov a părăsit negocierile, iar două zile mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
comun cu Anglia imperialistă decât cu Rusia comunistă”. Desigur, Wallace era celebru pentru Îngăduința față de comunism, dar oprobriul său față de implicarea Statelor Unite În Marea Britanie și Europa era Împărtășit de personalități din Întregul spectru politic. Când Winston Churchill a rostit faimosul discurs despre Cortina de Fier În Fulton (Missouri), În martie 1946, Wall Street Journal a comentat acid: „Reacția țării la cuvântarea domnului Churchill e dovada concludentă că SUA nu dorește o alianță, sau ceva ce seamănă a alianță, cu nici o altă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de partea sa. Dar asta nu Îl liniștea câtuși de puțin. Dimpotrivă, politica externă sovietică, În toate aspectele sale, se caracteriza printr-o atitudine defensivă și neîncrezătoare: ceea ce George Kennan numea În 1946 „paranoia Kremlinului În probleme globale”. De unde faimosul discurs de la Teatrul Balșoi din 9 februarie 1946, În care Stalin anunța că Uniunea Sovietică revine la prioritățile antebelice (industrializarea, pregătirea de război, conflictul inevitabil dintre capitalism și comunism) și proclama ceea ce era deja evident: de acum Înainte, URSS avea să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu reprezentau pe nimeni. Cea mai mare realizare era simpla sa existență, deși În noiembrie 1950 s-a emis o Convenție Europeană a Drepturilor Omului care avea să capete În deceniile următoare o importanță sporită. După cum admitea Churchill Într-un discurs ținut pe 19 septembrie 1946 la Zürich, „primul pas În recrearea unei familii europene trebuie să fie parteneriatul Între Franța și Germania”. Dar În primii ani de după război, francezii n-aveau nici un chef, după cum am văzut, să pună la cale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
strictețe și reformism edwardian, erau, poate, specifice Angliei. Dar tonul lor nu era străin nicăieri În Europa. În școli și biserici, la radioul de stat, În marile cotidiene pline de aplomb și ironie, dar și În presa de scandal, În discursul și vestimentația personalităților, europenii rămâneau prizonieri vechilor reguli și obiceiuri. Am văzut deja câți dintre politicienii epocii erau oameni din alte vremuri: Clement Attlee n-ar fi părut deloc deplasat Într-o delegație victoriană la periferiile industriale și nu este
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
potrivește și principalelor partide de opoziție - Partidul Muncii În Olanda și Partidul Muncitoresc (devenit mai târziu Socialist) Belgian. Ambele erau mai apropiate de modelul nord-european al unei mișcări muncitorești sindicale decât de partidele socialiste mediteraneene, cu moștenirea lor radicală și discursul adesea antiecleziastic, și nu se jenau să concureze pentru putere (și să Împartă roadele acesteia) cu catolicii. Echilibrul politic postbelic al țărilor de Jos s-a născut exact din această combinație specifică Între comunități culturale autonome și partide reformiste de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
continent și, fie că ne place sau nu, conștiința de sine a Africii este o realitate politică. Harold Macmillan, cuvântare la Cape Town (3 februarie 1960) Marea Britanie a pierdut un imperiu și nu și-a găsit Încă un rol. Dean Acheson, discurs la West Point (5 decembrie 1962) Vă vorbește Imre Nagy, președintele Consiliului de Miniștri al Republicii Populare Ungare. În primele ore ale acestei dimineți, trupele sovietice au lansat un atac asupra capitalei noastre, cu intenția evidentă de a răsturna guvernul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și foste coloniale din Occident. Cercetătorii americani, care proiectează experiența și preocupările Washingtonului asupra restului lumii vestice, pierd din vedere câteodată această trăsătură distinctivă a Europei postbelice. În Statele Unite, cel mai mult conta Războiul Rece: prioritățile interne și externe, precum și discursul public reflectau acest lucru. Dar la Haga, Londra sau Paris grija principală o reprezentau costisitoarele războaie de gherilă În colonii Îndepărtate și din ce În ce mai neguvernabile. De-a lungul anilor ’50, problema strategică au constituit-o mișcările naționale de independență, nu Moscova
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de a recunoaște și a face cunoscute faptele lui Stalin, limitând În același timp responsabilitatea lor la un singur individ. Misiunea sa, așa cum o vedea el, era să confirme legitimitatea proiectului comunist, aruncând toată vina și oprobriul pe cadavrul „tătucului”. Discursul, ținut la 25 februarie 1956, era perfect convențional ca lungime și vocabular. Era adresat elitei partidului și se limita la a descrie „pervertirile” doctrinei comuniste de care se făcuse vinovat Stalin. Dictatorul era acuzat că a „ignorat normele vieții de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din Budapesta pentru o demonstrație. Regimul era derutat și nu știa cum să reacționeze: la Început Gerõ a interzis mitingul, apoi l-a aprobat. După desfășurarea lui, În cursul serii, Gerõ a condamnat adunarea și pe organizatorii săi Într-un discurs difuzat la radio. O oră mai târziu, demonstranții Înfuriați au dărâmat statuia lui Stalin din centrul orașului; trupele sovietice au intrat În oraș pentru a ataca mulțimea, iar Comitetul Central al partidului s-a Întrunit pentru dezbateri ce au durat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
caracterul revoluționar al protestelor, a promis să dizolve detestata poliție secretă și a anunțat retragerea iminentă a trupelor sovietice din Budapesta. Deși avea dubii, conducerea sovietică a decis să aprobe noua strategie a liderului ungar. În raportul său din ziua discursului lui Nagy, Suslov a prezentat noile concesii ca fiind prețul ce trebuia plătit pentru a aduce mișcarea de masă sub controlul partidului. Dar calculele Moscovei erau depășite de ritmul evenimentelor din Ungaria. Două zile mai târziu, pe 30 octombrie, după ce
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Între partidele din coaliție, la fel ca În 1945”. Cu alte cuvinte, Nagy forma un guvern multipartit. Departe de a se confrunta cu opoziția, Nagy Își baza acum tot mai mult autoritatea pe Însăși mișcarea populară. În propoziția finală a discursului său, exaltând Ungaria „liberă, democratică și independentă”, el a mers până la a omite, pentru prima oară, compromisul adjectiv „socialistă”. În același timp, Nagy a cerut public Moscovei să „Înceapă retragerea trupelor sovietice” din Budapesta și de pe teritoriul maghiar. Pariul lui
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
păstra În viitorul apropiat un control de nezdruncinat asupra „zonei” sale. Singura strategie a Occidentului În Europa de Est era „neintervenția”. Dar rebelii unguri nu aveau de unde să știe. Mulți dintre ei sperau sincer În ajutorul occidental, Încurajați de tonul ferm al discursului public american și de transmisiunile postului de radio „Europa Liberă”, ai cărui redactori i-au Încurajat pe unguri să pună mâna pe arme, promițând ajutor extern iminent. Este de Înțeles faptul că, atunci când sprijinul nu s-a materializat, rebelii Înfrânți
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
zeci de ani. și sovieticii au plătit un preț: În multe privințe, 1956 a reprezentat eșecul și prăbușirea mitului revoluționar cultivat cu succes de Lenin și urmașii săi. După cum avea să recunoască Boris Elțîn, mulți ani mai târziu, Într-un discurs ținut În parlamentul maghiar la 11 noiembrie 1992, „tragedia din 1956... va rămâne o pată de neșters pe obrazul regimului sovietic”. Dar asta nu Însemna nimic În comparație cu prețul impus de sovietici victimelor lor. Treizeci și trei de ani mai târziu, la 16
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sterline de plătit -, să scăpăm de toate obligațiile externe și să nu menținem forțe peste hotare, am fi fost la fel de bogați precum germanii. Harold Macmillan Bunăstarea și forța economiei britanice pe care șministrul de Finanțe britanicț Butler le lăuda În discursurile din 1953 și 1954 au constituit ultimul val de prosperitate ce scălda țărmurile britanice, adus de trezirea economiei germane care se ridica pe val, trăgând după ea flotila europeană. Dacă privim În urmă, 1954 pare ultima vară de iluzii grandioase
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Până și unii dintre membrii ei (și În special copiii lor) o găseau insuportabilă. De Gaulle, Înaintat În vârstă, pentru prima oară din 1958 s-a dovedit incapabil să Înțeleagă sensul evenimentelor. Prima lui reacție a fost să țină un discurs televizat (care n-a avut nici un efect) și apoi să dispară 16. Anul următor, când a propus reforme pentru descentralizarea administrației și a organelor de decizie În Franța, Încercând să Întoarcă În favoarea lui, printr-un referendum, ceea ce i se părea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
temperate (În același an, manuscrisul romanului Doctor Jivago de Boris Pasternak a fost refuzat de publicația literară Novîi Mir). Dar Kremlinul s-a speriat de aparenta relaxare culturală: În trei ani de la al XX-lea Congres al Partidului, Hrușciov ținea discursuri agresive În apărarea realismului socialist din artă, amenințându-i pe opozanți cu consecințe grave În cazul În care ar fi continuat să-l denigreze, chiar și retrospectiv. Concomitent, În 1959, autoritățile i-au pus la punct pe preoții ortodocși și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]