KorAP: Find »[drukola/base=parcă & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...1748 1749 1750 ...1827 >

45,675 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

Eu... eu mă rog pentru el. Ce pot să fac alta? Și pentru domnia ta mă rog. Omul nu știe când îi bat clopotele, Doamne-ferește. Ar trebui să te mai pocăiești, să te gândești și la " Viața Veșnică", păgânule! "Viața Veșnică"? Parcă poți ști ce mare scofală o fi și-n Raiul mult lăudat? Nu s-a înturnat nimeni să povestească, ce și cum... Eu nu dau ciocârlia din mână pe papagalul de pe gard, cu toate penele lui colorate. "Ce-i în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
pelerină scurtă după moda italiană îi pune în valoare elegantul trup: înalt, zvelt, musculos; la gât, într-un colan de aur, se leagănă un medalion cu același obsedant vultur bicefal; la șold, se zbuciumă în ritmul pașilor lui agitați, amenințător parcă -, un mic pumnal de argint. Soră dragă! Unchiule! Nu mai pot răbda! răbufnește el mânios. Lâncezesc în Cetatea Sucevei! Nu mai pot răbda! V-am rugat să stăruiți! Stăruiți! Să-mi dea odată oștenii făgăduiți! Cu ce-oi elibera Mangopul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
se adresează ceremonios și îi întinde cazmaua. Ai fi atât de bun să-mi ții locul? Numai până mă întorc! Alexandru nu se grăbește. Ștefan rămâne cu mâna întinsă, zâmbind prelung: Bineînțeles: "de bunăvoie"... Alexandru ia cazmaua fără entuziasm, jignit parcă, totuși o ia și pleacă cu picioarele altuia... Ștefan, cu același zâmbet, se plesnește peste frunte: Era să uit! Principe! Am hotărât în Sfatul de taină! Trei steaguri de oștire, viteji tot unu' și unu' -, îndeajuns ca să dezrobești Mangopul! Alexandru

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
au întors la Stambul rămășițele "falnicei armii". "Tigrii pustiei" nu mai erau decât niște găini jumulite, rebegite, deși, după poruncă, băteau talpa țanțoși, sumețindu-se cu oarece prefăcută veselie, de ochii lumii, să creadă prostimea că, totuși, a fost o biruință. Parcă prostimea-i proastă, să nu priceapă. Mi-a povestit de-a fir a păr cum a primit sultanul vestea înfrângerii. Să-l fi trăsnit, n-ar fi fost mai uluit. Nu-și credea auzului. "Cum?! Cum?! Nu!! Nu se poate

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
blândețe. Iartă-mă, dacă poți să mă ierți. Câte am eu pe cap... Și nu mai plânge. Păcat de ochii tăi frumoși. Să lăsăm timpul... Poate, cu timpul... Poate... dacă... Cu bine, Maria... Se înclină, îi sărută mâna întinsă care parcă voia să se agațe de ceva nevăzut și iese. Maria rămâne împietrită în mijlocul încăperii. Pe obraji i se rostogolesc boabe de lacrimi. Ștefane, șoptesc surd buzele sale, Ștefane...  5 Voichița de Sânziene Stefan, în odaia Domnului, se sprijină de căminul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Nu mă uita". Cântă, după cum cere datina: "Să răsară florile, Să le-adune fetele, Să le pună pe mărgele, La sânul inimii mele, Eu îl rog pe neicuța, S-o culeagă ușurea, Arz-o focu', dragostea!..." Voichițo, îngână el fermecat, parcă ești Zâna Florilor... De Sânziene, Măria ta... spune Voichița și risipește flori. Îl mângâie pe Chiribuță cu o margaretă, oferindu-i-o. Chiribuță, vrăjit, a uitat să mai închidă gura. E numai ochi. Chiribuță, "Slujba Domnului" s-a sfârșit, îl

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
strigă el. Unde-i năvlegul cela de paharnic? Când îl cauți, nu-l găsești! Pe aista să-l trimiți după moarte! Să ne aducă vin! Avem pentru ce închina! Negrilăăă!!... PARTEA A TREIA BLESTEMUL MUȘATIN august decembrie 1475 "Măria ta, parcă ai fost ales de Dumnezeu pentru cârmuirea și apărarea Transilvaniei. Cu mare dor și multă dragoste, te rugăm Măria ta să faci bunătatea de a ne apăra de acei turci cumpliți ce vin să ne prade pe noi și cele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
abia. Și paloș n-ai să li-l retezi?! Am lanțuri! ridică Mihail capul, cutezător. Aaa! se luminează Ștefan. I-ai cetluit... Zi așa, spătare, o moaie el și-l bate pe umăr să-l îmbuneze, dar imediat se încruntă. Parcă totuși poruncisem "să fie stârpiți!"... Stârpiți vor fi! strigă Mihail cu mâna pe inimă ca un jurământ. E cu omor?! Cu omor! Tâlharii să fie atârnați la porțile Cetății! poruncește crunt. Neguțătorilor să le fie înturnată paguba din vistieria domnească

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de la el. Logofete, se întoarce spre Tăutu, spuneai ceva de o scrisoare... Cetește, să aflăm de sănătatea fârtaților noștri brașoveni. "Către Măria sa..." începe Tăutu. Sari peste predoslovie! Ce pohtește judele Brașovului de la noi? Tăutu, cu solemnitate căutată, citește: "Măria ta! Parcă ai fost ales de Dumnezeu pentru cârmuirea și apărarea Transilvaniei! Cu mare dor și multă dragoste, te rugăm, Măria ta, să faci bunătatea de a ne apăra de acei turci cumpliți ce vin să ne prade, pe noi și cele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ascuns. Ce pacoste la casa omului... Îl vând ieftin! Pe gratis îl dau! Dau ceva pe deasupra! Boierii râd cu poftă. S-o fi născut cu căință pe cap, spune Luca. Mă Sarsailă! Cu cine-i fi semănând așa clonțos, că parcă te-aș cunoaște... Ascultă, zâmbește Ștefan pe sub mustață, maică-ta a fost cândva, odinioară, de mult, a fost prin Târgul Sucevei? Boierii își dau coate și-și ascund un zâmbet. Mihail, descumpănit, dă din colț în colț, clipește des: Maica

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
încuiat. Ștefan, ca să câștige timp, își freacă fruntea făcând chipurile un efort de aducere-aminte: Coțofenii din Deal, zici? Știu eu?... N-am ținut răboj. De era vorba de... de "cel din Vale", știam o socoteală. Da' "cel din Deal"?... Da' parcă poți să știi?... Aiasta, numai Bunul Dumnezeu ce le știe pe toate poate să-ți răspundă. Mihail înghite în sec. Boierii se prăpădesc de râs. Înghite-o, Coțofene! îl atinge Bodea. Crieri în tine nici cât într-o găină, îl

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
îl zădărăște Luca. "Pe măgar îl recunoști după urechi; pe nătărău după vorbă", îl înțeapă Șendrea. Boierii râd, dar cel mai tare râde Mihail. S-o lăsăm baltă, propune Ștefan cu veșnicul său zâmbet mucalit. S-o lăsăm, încuviințează Mihail, parcă dezamăgit că Măria sa n-a încurcat cărarea, cândva, undeva... Bre Nichiperceo, n-ai de gând să-ți iei muiere? Nu de alta, da' ti-i mai potoli. Doar muierea să-ți mai vină de hac; să te lepezi de Satana

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
am, sărută el spada. Și nuntă fac curând-curând. Una de pomină, însângerată... Du-te naibii! Mi-ai stricat tot cheful! Prăpăditule! îl boscorodește Ștefan și-i întoarce spatele. Vorbeam de brașoveni... Trebuie să-i înțelegem și pe ei. Sunt speriați. Parcă noi suntem mai breji? Facem noi pe grozavii, dar inima-n noi... cât purecele. Noroc că nu suntem singuri... Scrie-le Ioane: "Fiți pe pace! Ne vom uni cu regele vostru Mathias și cu Cazimir al Poloniei. Așteptăm ajutoare și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
pâine și sare, se scuză Ștefan. Ce-a fost, a fost! Săgeata aceea buclucașă ce a avut nerușinarea să i se înfigă taman în prea nobila-i făptură regească i-a cam feștelit teribila-i îngâmfare, spune Tăutu cu ironie. Parcă-l văd pe măritul rege pe năsălie, întins pe burtă, hurducat pe cărări neumblate de munte, măcar să-și salveze prețioasa-i piele, se veselește Mihail. Parcă-l aud înjurând, sictirind de mama focului, pe ungurește, pe latinește precis. Atunci și-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-i făptură regească i-a cam feștelit teribila-i îngâmfare, spune Tăutu cu ironie. Parcă-l văd pe măritul rege pe năsălie, întins pe burtă, hurducat pe cărări neumblate de munte, măcar să-și salveze prețioasa-i piele, se veselește Mihail. Parcă-l aud înjurând, sictirind de mama focului, pe ungurește, pe latinește precis. Atunci și-a amintit că știe și o boabă pe românească; când e vorba de înjurătură, nu ne întrece nici dracu'... De n-ar fi fost trădarea vornicului

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
gura domniei tale! Îți poruncesc "Să ai!" Dacă "n-am", îl înfruntă Juga, deloc speriat de amenințările lui Vodă. Suntem datori și la Sighișoara pentru cele cinci bombarde... Și pentru iarba de pușcă, genovezilor... Și pentru brăzdarele cele de fier... Parcă Măria ta nu știe... Da! Fără "pâinea noastră cea de toate zilele", suntem înfrânți înainte de a scoate spada... Să ai! Dacă n-am, o ține vistiernicul. Fantastic! L-ați auzit?! Unde s-a mai pomenit ca Domnul să poruncească și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
el. "Înfrânți?!?!" îi smulge Ștefan cuvântul și continuă pradă unei emoții puternice, tremurând: "Nu! Nu poți fi înfrânt dacă lupți, dacă nu te lași până la moarte! Poți fi ucis! Înfrânt însă, niciodată! Niciodată!" Chiar așa a spus. Cuvânt cu cuvânt. Parcă ai fi fost de față, Ștefane, se minunează Țamblac. Într-un fel... am fost, spune Ștefan, încetișor, mai mult pentru sine. Osmanlâii se buluceau cu răcnete sălbatice: Allah!!! Allah!!!... Constantin s-a aruncat în luptă! "Singur", murmură Ștefan. Singur! "Singur

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Și totul se perindă pe dinaintea ochilor minții sale retrăindu-le. Vorbește încet, adunându-și gândurile: Douăzeci și cinci de ani s-au scurs din noaptea aceea de 16 octombrie... Și ce om, ce domn mare ar fi fost... Mă urmărește icoana lui... Parcă îl văd... A fost cumplit... Deși mă doare amintirea, o să-ți povestesc. Trebuie să știi și tu, spune Ștefan cu ochii închiși și ascultându-și gândurile ce se învălmășesc nebune. Văd... și acum îl văd, murmură înfiorat Capul lui taica

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
tu, spune Ștefan cu ochii închiși și ascultându-și gândurile ce se învălmășesc nebune. Văd... și acum îl văd, murmură înfiorat Capul lui taica rostogolindu-se printre blide și pocale... Și... și ochii lui albaștri, albaștrii lui ochi, căscați, mirați parcă de ce i se întâmplă... Țipătul ascuțit al miresei și acum îmi străpunge creierii... Și-i era frate! tună el cu glas aspru, acuzator. Și-l ocrotise, că era mai mic... Dar "Petrică" Aron Petru Răspopitul nu-i putea smulge "Scaunul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și s-au bulucit care mai de care să se cocoațe pe "Scaunul Moldovei". Cum, însă, pe Scaunul mult râvnit nu e loc decât pentru un singur șezut, au prins fârtații a se îmbrânci, a se doborî unul pre altul...parcă eu n-am făcut la fel? ...și s-a iscat o vrajbă c-au prins frate cu frate a se surpa, a se sugușa, a se ucide cu pumnalul, cu otrava, cu juvățul. Și au adunat atâta ură, că și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
săbii... Ștefan se oprește la fereastră. Respiră adânc, tulburat. I se perindau prin minte frânturi de amintire a fost un coșmar și, Doamne, câte au mai fost... Lumina unui soare obosit, la asfințit, soare de toamnă târzie, inundă paraclisul destrămând, parcă, umbrele trecutului întunecat. Un cârd de rațe sălbatice zboară spre zări mai însorite, gâgâind răgușit a jale că-și părăsesc cuibul unde au bătut din aripi dintâi... Undeva, departe, un clopot bate rar, greu și dangătul strecoară o undă de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cu ochii plecați. Alexandru îi aruncă pe sub gene o căutătură grea. Fulgerător, caută ochii lui taică-su, apoi privește din nou la Voichița. Se răsucește pe călcâie și pleacă. Alexandre!... Alexandre!! Ce l-o fi apucat? ridică Ștefan din umeri. Parcă l-a înțepat o viespe... V-ați certat? Voichița, lipită de zid, cu ochii plecați, tace. Ștefan o apucă de bărbie și-i înalță capul. Ea stă cu ochii închiși. Ce s-a întâmplat, Voichiță? Tremuri... Zău, nu mănânc veverițe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
spre el cu mânuțele întinse: "Tata căluțu!". Era bucuria lui să-l călărească, să râdă și să-l îndemne cu pintenii în coaste: "Hiii căluțu!"... Maria îngenunchease la marginea patului, despletită, strângând la sân, cu disperare, piciorușele lui Bogdan, speriată parcă să nu i-l răpească cineva. Ochișorii lui albaștri erau căscați, nu-i lăsase mama să-i închidă "Doar n-a murit!"... Nici lacrimi, nici suspine, nici bocete; era ceva tragic în acea încremenire, în acea tăcere atât de adâncă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
sfârșit... Tăutu intră în paraclis, călcând pe vârfuri, nevăzut, neauzit, ca o fantomă... Tace. Ce... ce s-a mai întâmplat? îl întreabă Ștefan cu o voce albă, obosită, spartă. Bârsan... S-a întors Bârsan, șoptește el. Bârsan? întreabă Ștefan și parcă face un efort să-și amintească cine-i acest Bârsan. Și? Nu știu dacă... bolboroșește Tăutu Să intre, rostește Ștefan cu indiferență în timp ce Tăutu dă să iasă:... Și... și vezi de colindătorii ceia... Copiii să plece la casele lor; umblă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
E aur! Aur curat! Fantastic! Ce încântare! La "balurile de la Curte", în hlamida regală, "il pazzo valacho" va sfârteca inimile domnițelor, ale jupânițelor... spune el, dar brusc, cu brutalitate și scârbă, aruncă pânza cât colo și-și șterge palmele, murdărite parcă. Cârpa aiasta, tăiată bucăți-bucăți, să fie dată celor mai viteji oșteni ai mei, drept obiele pentru opinci! poruncește cu un zâmbet batjocoritor. Cam puțin pentru cât am dat noi, continuă el cu amar și obidă. O, Apus-Apus, trezește-te! Ați

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]