6,950 matches
-
că i-ai zgîriat mașina. Sau că i-ai provocat daune iremediabile În zona genitală. Pufnesc În rîs, fără voia mea. Ușa e deschisă violent și tipul cu pene În păr pe care Îl văzusem În culise aruncă o privire Înăuntru. — Lissy ! Aici erai ! Hai, că au adus mîncarea. Și arată super. — OK, spune ea. Mersi, Colin. Vin imediat. Tipul pleacă și Lissy se Întoarce spre mine. — Vrei să mănînci ceva ? — Nu mi-e foame. Dar tu du-te, adaug repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
La ce? Pfuuh, las’ că văd eu. Am Întins blănurile peste sulițe, Încropind un fel de acoperiș, după care am netezit nisipul de pe fundul gropii. După o vreme, am intrat de-a bușilea În casa aia pe care o ridicasem. Înăuntru nu mai bătea vântul la fel de tare și nici nu ploua. Se auzeau doar picăturile grele de ploaie - tum, tum, tum - cum izbeau În blănurile argăsite. M-am apucat să caut vreascuri și le-am Îngrămădit la capătul gropii. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
o vastă sală pariziană. Peste foarte scurt timp Își vor face apariția În fața hotelului fanii săi francezi și o mare de capete Înălțate spre ferestrele lui vor scanda la unison: Mikell Jacksòn. Un cordon de polițiști Îi stăvilește pe fani. Înăuntru, dacă privești În jos de la etajul șase de‑a lungul scării de marmură, Îi vezi pe bodyguarzii lui Michael. Unul dintre ei dezleagă cuvinte Încrucișate În Paris Herald. - Fantastic, nu, să avem tot circul ăsta pop? mi‑a spus Ravelstein
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
picioare. Chiar Înainte de a fi fost mutat de la reanimare, m‑am dat jos din pat, sub impresia că mă aflu În New Hampshire și că una dintre nepoțelele mele schia În jurul casei. Eram supărat pe părinții ei pentru că o aduseseră Înăuntru să‑și vadă bunicul. Era o dimineață de iarnă, sau așa mi se părea mie. De fapt, trebuie să fi fost miezul nopții, dar soarele făcea zăpada să sticlească. Am sărit peste rezemătoarea patului, fără să‑mi dau seama că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Platfus! Pune mâna! Pune mâna acolo. Vezi ce moale e? Parcă e o varză. Acum înțelegi? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE (Desfăcându-și cureaua de la pantaloni.): Și eu am hernie! BĂRBATUL CU BASTON: Unde ai hernie? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Uite-aici... Aici înăuntru... E rupt totul... Îmi atârnă pe dinăuntru... E ca un pumn de carne care-mi atârnă pe dinăuntru... De ani de zile mă târăsc cu ea... BĂRBATUL CU BASTON: A, păi stai să-ți arăt eu altceva... (Își scoate haina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
fântână, agățat cu mâinile de marginea fântânii.) BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Păi, ce faci? BĂRBATUL CU BASTON (Tresărind.): Ce fac? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Și eu? BĂRBATUL CU BASTON: Iartă-mă. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Într-o bună zi ai să mă lași înăuntru. BĂRBATUL CU:BASTON: Nu te las eu. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Eu nu știu ce se-ntâmplă de o vreme în capul tău. Dacă nu mai poți, spune. BĂRBATUL CU BASTON: Pot. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE (Întinzându-i cu o mână o lopata scurtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
BĂRBATUL CU BASTON: Bidonul, ți-am trimis bidonul. VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Nu văd nimic. (Pauză.) Ei spun că au săpat până la o sută de metri și el tot n-a venit. BĂRBATUL CU BASTON: Depinde ce i-au pus înăuntru. L-ai prins? VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Ce? BĂRBATUL CU BASTON: Bidonul. VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Nu văd absolut nimic. BĂRBATUL CU BASTON: Cască ochii. Ce vrei să-ți fac. VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Auzi... Ăștia spun că aia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
ați luat cu vorba... M-ați lovit în inimă... ARTUR: Pezevenghi bătrân! Dai vina pe mine? CĂLĂUL (Mic de tot.): Da... ARTUR: Ai lăsat buturuga să putrezească? CĂLĂUL: E pentru ultima dată... Mai bine m-ați ajuta s-o car înăuntru. ARTUR: Eu? (Indignat.) Eu să te ajut s-o cari? După ce că s-a îmbibat cu apă? (Oficios.) Cum îți permiți, domnule, să lași în ploaie buturuga mea? Cum să-mi pun eu capul pe buturuga udă? Tu ți-ai pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
pe afară. Îl sugrum cu o fâșie de piele scoasă de pe propria lui burtă! ARTUR: O să țină? GUFI: Știu eu? Niște nemâncați... Au bube în cerul gurii. Ia deschideți gurile! Niște nesătui! (Cei trei cască gurile.) Uitați-vă, uitați-vă înăuntru... Stau bubele acolo, pline de venin... Stau să crape... ARTUR (Privind.): Da, da... Ăștia înghit cu tot cu bube... Au firimituri negre de pâine pe cerul gurii... GUFI: E vina mea. Eu le-am dat de mâncare. ARTUR: Nu trebuia. GUFI: Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
lăsat... GRUBI: Țțțț... BRUNO: Dacă vrei să se strângă... scoate... scoate capacul. GRUBI (Extrem de concentrat.): Unde-i? Unde-i? BRUNO: Ia! GRUBI: Uah! BRUNO: Am scăpat-o! N-o vezi? GRUBI: Eu am scăpat-o de ieri și acum dospește înăuntru. BRUNO (Mirat.): Ce zici? GRUBI (Învins.): Da... N-avem noroc. BRUNO (Oarecum învins.): Așa n-are cum. Trebuie să scoatem scara. GRUBI (Speriat.): O să fie urât de tot. Și nici n-o s-o mai putem pune-napoi. BRUNO: O aruncăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Ia te uită! BĂRBATUL CU TOMBERONUL ( Lasă tomberonul și se apropie de groapă.): S-a ales ceva? Ați reușit ceva? BRUNO: Nu merge. GRUBI: N-are cum. BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Urât. O să se supere Pendefunda. BRUNO: M-am lăsat și înăuntru. Nu se poate face și gata. BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Știam eu că n-o să iasă nimic. Mai bine ați lua-o din loc. GRUBI: Și eu zic așa. BRUNO: Nu mai știu ce să zic. BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Asta-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
în tot parcul, numai ele au mai rămas, parcă a sunat trâmbița zilei de apoi și pământul s-a mântuit de lume. Țipenie! Nici casierițe, nici mape, nici Costache Popa, nici bebeluș! Ninge mărunt, cu dușmănie. După amiaza scade, apăsătoare. Înăuntru, afară, afară, înăuntru, se intră și se iese prin luciul apei. Băltoace mari sau mici, nu contează, liniștite să fie, ca oglinda. Atunci se arată în ele, ieșind din ape sau intrând, cum vrei s-o iei, scările, podul. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
numai ele au mai rămas, parcă a sunat trâmbița zilei de apoi și pământul s-a mântuit de lume. Țipenie! Nici casierițe, nici mape, nici Costache Popa, nici bebeluș! Ninge mărunt, cu dușmănie. După amiaza scade, apăsătoare. Înăuntru, afară, afară, înăuntru, se intră și se iese prin luciul apei. Băltoace mari sau mici, nu contează, liniștite să fie, ca oglinda. Atunci se arată în ele, ieșind din ape sau intrând, cum vrei s-o iei, scările, podul. Și așa se trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
la o poartă zicând deschideți, deschideți! Și în seara asta, cum merge el așa lunecând cu gumarii pe potecă, aplecat în sine pentru a vedea cât mai puțin din Uriașa, Iliuță simte că poarta chiar i se deschide și intrând înăuntru, dă de căldură. În căldura asta, teama se topește, iar pe copil îl prinde un fel de plăcută dulceață, de parcă i-ar curge prin piept un pârâu de zahăr ars. Odată, a tras și el pe furiș un gât din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
chem și pe Chelaru, luăm o damigeană d-aia de-a lui de la Reghin, împărații crapului ne facem. Din pricina ceții, coloana merge mai încet decât merg de obicei coloanele oficiale și tăcerea, iluminată de alb-albastrul girofarului care pulsează egal, pătrunde înăuntru ca un gaz lichefiant. Încet-încet dizolvă conținuturile tuturor automobilelor gri fer și bleu marine, ale tuturor costumelor gri fer și bleu marine, de marcă scumpă și croială impecabilă, ale tuturor celor cincizeci și două de euri oficiale, acum amorțite puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
pentru că se dezbrăcase de nume, frumusețea ei i să dăruia visătoarei complet și adânc, producându-i delicii verticale. Alteori visa cum curge sângele prin rețeaua de vase. Alteori altceva. De fiecare dată visul o purta în căptușeala acestei lumi, nici înăuntru nici afară, unde toate figurile știute răzbeau altfel și erau dulci și pline de miez. Profesoara Martinescu regretase în tinerețe faptul că nu putea împărți fructele acestea cu nimeni, dar îmbătrânind nu se mai frământa atât. Inexprimabilul chiar asta e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
redevenit vegetal, și tânărul să-mi arate tot pe muțește un liturghier ca vai de el, o cazanie făcută ferfeniță, precum și sfânta evanghelie ferecată în argint, cu pecețile încremenite. Iar eu voi desface pecețile și voi deschide cartea ferecată și înăuntru voi citi: „La început a fost cuvântul și cuvântul era la Dumnezeu.” Telefonul țârâie undeva pe holul lung și întunecos ca un conduct auditiv. Curios lucru, urechea! Ce nu s-a scris despre a lui Mozart, cu desene cu tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
are și fetița în brațe... N-ar putea să ne dea copilul? Barem să ne întindă cumva copilul, își dă cu părerea și cealaltă duduie. ─ Păi, cum? N-are pe unde. Doar n-o să fărâmăm cutia de la lift, cu fata înăuntru! Și-atunci ce facem? Să mai așteptăm oleacă... ─ Domnișoară, sunteți bine? Copilul e bine? se interesează ocrotitoarea Irina. ─ E bine, doarme, se aude din gaura liftului. Atunci, zise coechipiera Angela, eu zic să mergem. N-o să stăm aici până nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
în vreme ce în urma lui răsună un uragan de claxoane și înjurături. Curios, doar nu se grăbește nicăieri, și cu toate astea face mereu așa, sprintează după autobuze și tramvaie, se pogoară pe scările metroului cu velocități periculoase ca să apuce să țâșnească înăuntru înaintea anunțului Atenție, se închid ușile... Lumea nu-l înțelege, când a înțeles lumea vreodată ceva? Mai ales ceva cu totul și cu totul dezinteresat, cum e decatlonul ăsta al lui, probațiunea lui cu regiile autonome? Gâfâind, cade pe bancheta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
aerul a încetat de mult să vibreze. ─ Și eu am citit ceva care seamănă cu povestea asta. Ceva din Chaucer, care se cheamă Casa faimei. E un templu suspendat în văzduh, frunzișul murmură necontenit printre pilaștri și pe frontoane, iar înăuntru se păstrează pentru vecie fiecare șoaptă, fiecare cuvânt, fiecare discurs, fiecare geamăt care-a scăpat vreodată de pe buzele unei ființe omenești. Și-atunci ar trebui să ne recunoaștem unii pe alții, nu? După vorbă? Poate, zice Sandu. Cred că și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
apartamentul. Îl va găsi. Înainte să apuce să bată sau să sune la ușa din PFL vopsită într-o nuanță de maro gălbui destul de neplăcută, aceasta se deschide și în fanta verticală de lumină apare o siluetă care îl poftește înăuntru. Pascal pășește peste prag cu tabloul la subsuoară. E destul de mare și degetele au mototolit hârtia cu care e învelit. Femeia care i-a deschis și l-a poftit înăuntru să tot aibă vreo patruzeci de ani. Cercetătoare la Muzeul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
fanta verticală de lumină apare o siluetă care îl poftește înăuntru. Pascal pășește peste prag cu tabloul la subsuoară. E destul de mare și degetele au mototolit hârtia cu care e învelit. Femeia care i-a deschis și l-a poftit înăuntru să tot aibă vreo patruzeci de ani. Cercetătoare la Muzeul Țăranului Român, poartă părul strâns, haine brodate, machiaj discret. Păcat, se gândește Pascal, ale cărui gusturi înclină, vai, adesea, spre vulgar. Mă rog, ce contează?! Vă mulțumesc că m-ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
acestea se vor sui, vor merge, vor ajunge, presele vor presa, ciocanele pneumatice vor izbi, degeaba crâcnesc. Autobuzul sosește. Roțile scrâșnesc pe gheața neagră. E de mirare că zimții tăioși ai zăpezii înghețate nu sfâșie cauciucurile devenite rigide, aproape casante. Înăuntru, scăldați într-o lumină nefiresc de vie, șed și stau călătorii adunați de prin celelalte stații - pe scaune, boierii, cu respectabile căciuli și priviri pierdute în zare, de parcă nici n-ar face parte din acest autobuz și din această dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
ca la mașina de cusut. Și trebuie să recunosc că în clipele acelea când înaintam ba alergând, ba ascunzându-mă, am ajuns să-mi placă infanteria, indiferent a cui. Omul, cred eu, este un animal infanterist. În spatele prăvăliei se zărea înăuntru o lumină. M-am uitat printr-o fereastră și am văzut o scenă de o mare liniște și seninătate. Colonelul Frank Wirtanen, Zâna-Mea-Bună, stătea din nou pe o masă, din nou în așteptarea mea. Acum era bătrân, bătrân, lucios și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
decât o viață s-o dau țării. — Vedem noi dacă nu mai putem să-ți dezgropăm și alte regrete, a zis agentul F.B.I. În clipa aceea membrii Gărzii de Fier a Fiilor Albi ai Constituției Americane s-au bulucit toți înăuntru venind din încăperea cu cazanul. Unii dintre ei erau de-a dreptul isterici. Paranoia pe care părinții lor le-o întipăriseră în minte de ani de zile dădea brusc rezultate. Aici era curată persecuție! Un tânăr a apucat un steag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]