5,677 matches
-
de zmeură din pădurea de argint pe care zâna i le pusese într-o bocceluță. Se lăsă apusul și cei doi voinici încă se luptau, dar deodată, văzând că se lasă întunericul, Andrico a prins noi puteri și l-a înfipt în pământ pe acest prinț al apelor turbate și l-a lăsat acolo, înfipt în pământ până la jumătate, poate mai stă acolo și astăzi, asta nu mai știu. A plecat prințul Andrico să îl caute pe Marco, pentru că liniștise vânturile
Prințul Andrico by Adelina Ciocan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91480_a_92896]
-
bocceluță. Se lăsă apusul și cei doi voinici încă se luptau, dar deodată, văzând că se lasă întunericul, Andrico a prins noi puteri și l-a înfipt în pământ pe acest prinț al apelor turbate și l-a lăsat acolo, înfipt în pământ până la jumătate, poate mai stă acolo și astăzi, asta nu mai știu. A plecat prințul Andrico să îl caute pe Marco, pentru că liniștise vânturile, liniștise apele, doar pe balaur mai trebuia să îl înfrunte. Zâna i s-a
Prințul Andrico by Adelina Ciocan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91480_a_92896]
-
fi fost răpus la pământ de urgia nestăvilită a dușmanului. Întunecatul balaur Marco Balaurul se apropia pe neașteptate de Andrico și îl atinse aprig cu o flacără albastră pe umăr. Îndraznețul voinic nu se sperie ci scoase sabia și o înfipse adânc în piept. Întunecatul a sângerat, dar și-a revenit repede și l-a ridicat pe Andrico până la cer, după care i-a dat drumul între statuile din piatră care parcă îl priveau cu ochi goi de granit. Durerea a
Prințul Andrico by Adelina Ciocan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91480_a_92896]
-
eu nu înțeleg. Ce legătură este înte prima ta căsătorie, cea din 1905, și bomba atomică? Dacă lăsăm deoparte eventuala supărare pe care ar putea să o simtă fermecătoarea ta soție la gândul că n-a avut cum să-și înfigă gheruțele în frumoasa piele a fostei ei rivale... - Domnule - răspunse Terry - ia seama cum și ce vorbești despre fosta mea soție, odihnească-se în pace! - Odihna n-o s-o cunoască niciodată! Am eu grijă de asta, spuse Joan Maynard. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
-l taxa de nebun daca el ar susține de esemplu că Polonia e pe moarte sau că va muri. Se poate oare să moară corpul națiunei 138 {EminescuOpXV 139} când sufletul ei trăiește? Dar luați a mână statistica literaturei românești, înfigeți-vă ochii în ea spre a vedea mai bine progresul ce-l facem - progres, metaforă ironică pentru degres, căci, cine privește obiectele din fondamentul lor absolut, acela va putea vedea lesne că pasul făcut îndărăt - negativ - e mai mare, cu
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
vărsa pe pământ în mană și vin. (p. 257) 29 Vântul trece pe lângă palat sif aruncă umbra sa gândul * său pe ziduri de marmură, tu ești gândul său astfel *** Galiția vestește rău și-ntinsă câmpia unei robii-ndobitocite (p. 257) 30 înfige-n umeri brațele cruce, nu rugă lui Dumnezeu, ci - pecete urei Să se stingă astă ură în pieptul meu? Nu! Căci am închis-o cu brațele mele - ură imensă ca voința lui Napoleon. (p. 257) 31 2259, 14 v Daca
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
6. Așa că mă înțelegi. Fixam doar zăvorul. Minutele păreau interminabile, am repetat semnalul, trei tiruri scurte și apoi trei bătăi în tabla vibratoare. Visez, plutesc, iubitul meu, "zăvorulălamare", se răsucește ușor, sclipindu-și capul argintiu în soarele dimineții. Apoi se înfige cu forță în inelul opritor, declanșând cea mai frumoasă muzică din lume: ciocan de fier pe metal, acompaniat de hîrșîrt scârțâitor de pietriș pe ciment, iar prim-solista apare ea, somnoroasă sau diafană, parcă valsând, cu palmele făcute pumni, ștergîndu-și
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
noastre prin Turcia, dar care lăsa un pic să o ciupească de cur, știind că asta era plata pentru pâinea proaspătă din dimineața următoare. Regu, care se dăruia cu totul, până la sacrificiu, ca să-mi fie bine,dar care se și înfigea cu mașinuța ei în tancul meu dacă mă suspecta că aș înșela-o cu o damă pe care o duceam acasă, cu un scop sau altul. Am făcut-o să plângă mult, adică rar, dar când o nimeream, plângea mult
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
viață, sau te ții departe de șosea, te muți la țară sau pe insula pe care nu sânt mașini. Facil, nu? Dacă ești curajos, și nebun pe deasupra, te joci cu șerpi veninoși, sau te lansezi de pe casă cu trei pene înfipte în cur ca Icar, în speranța c-o s-o mierlești demn, aproape de soare, că nu ai cum să te faci terci pe beton, că de, trebuie să te calce mașina, așa cum ți-a fost nu numai scris, ci și prezis
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
și pe cea de jos. N-am vrut să-ți spun nici că ochii erau verzi, spălăciți de atâta vânt și soare, iar părul, cândva grâu, era acum aproape alb, și cădea drept pe lângă un gât frumos, lung și demn înfipt în niște umeri despre care vreau să-ți vorbesc muft. Dar nu acum. Acum sânt încă timorat de prezența lui J.P., căci ne-au găsit în toamna zilei, exact când ne întorceam de pe plantații. Eu o țineam de mână și
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
cu mine. Doamne, ce ochi! Ai cui sînt? Pleoapele ridicate în sus au pierit înghițite de frunte. Albul ochilor este mare, mare, holbat ca la cei ce se-neacă. își izbește pumnii în fîmple... Deodată s-a întors, și-a înfipt mâinile în păr, ochii se cască într-o spaimă grozavă. O ia la fugă pe scări. Era acum ca posedat... Aud un șoptit cumplit. Cumplit șoptit: - Smulge-mi capul!"17 Alteori discursul i se curmă subit: "povestea multe și cu
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
se manifestă cu adevărat în măreția ei mereu schimbătoare. Bietele noastre valori - cu cât mai sistematizate, cu atât mai iluzorii - sânt zdrobite atunci așa cum pescarul fărâmițează între degete căsuța de nisip a larvei pe care, fragedă și roză, o va înfige-n cârlig. Nu e nevoie însă de o apocalipsă ca să ne dăm seama de asta ("căci înțelepciunea lumii e nebunie în ochii Domnului"). E suficientă o turnură neașteptată a istoriei sau o schimbare de paradigmă în gândire. Ele ne surprind
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
timp, adormi. Somnul era trebuincios: în zori aveau să pornească și să meargă sub arșița soarelui cumplit din această țară blestemată, unde razele cad drepte ca firul cu plumb al zidarilor. Nu apucă să doarmă însă mult, căci i se înfipse în urechi, ca o săgeată otrăvită, țipătul trâmbiței de aramă. Soldatul sări numaidecât în picioare. Se frecă la ochi și ieși din cort uitîndu-se uimit afară: era beznă. Sau visase? Dar toți soldații alergau pe câmp adunîndu-se în șiruri. Alergă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și părăsite. Știa de la alții că în pustietatea acestei țări sunt și oameni, și ierburi, și fântâni, mai rare decât în alte țări, dar că sunt. Neputând dormi decât puțin, se gândea mult. Și, gîndindu-se astfel la toate, i se înfipse în minte ca un spin întrebarea: unde îl ducea Auta? Dar, iată, i se păru că aude deodată pe cineva cântând. De fapt nu o voce de om, ci parcă niște flaute, dar cu alt sunet. I se năzărea oare
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și se închina Zeului Apelor. Departe, în marginea câmpului, erau câțiva oameni care-și frigeau o capră, pregătindu-se de ospăț. La vreo cincizeci de pași de tatăl tatălui meu, stâlpul de foc a căzut din cer și s-a înfipt în câmp. Tatăl tatălui meu s-a prăbușit la pământ, izbit de tăria unui vânt care s-a iscat din senin. Apoi s-a ridicat. Era seară. În oraș lumea află de la cei câțiva oameni care și-au lăsat capra
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de ce, dar în aceeași clipă scaunul preotului fu oprit în poartă și preotul se întoarse în scaun spre soldat, privindu-l cu ochi de foc. Soldatul se cutremură. În ochii lui se ivi groaza. Mâna tremurătoare ridică lancea și o înfipse în ceafa unuia din robi. Robul gemu și, când lancea îi fu smulsă din rană, se prăbuși horcăind și muri în câteva clipe, apucând cu mâna văzduhul. Celălalt rob își aruncă uneltele și vru să fugă. Preotul privea. Atunci soldatul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ceafa unuia din robi. Robul gemu și, când lancea îi fu smulsă din rană, se prăbuși horcăind și muri în câteva clipe, apucând cu mâna văzduhul. Celălalt rob își aruncă uneltele și vru să fugă. Preotul privea. Atunci soldatul își înfipse îngrozit lancea udă de sânge în robul rămas viu. Apoi și-o trase îndărăt, cu mișcări încete, privind-o cu jale și groază. Preotul plecă fără a rosti vreun cuvânt, decât făcîndu-le robilor săi semn cu nuiaua. Iar soldatul se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
scaunul lui se legăna ușor la umbra zidului regal. Deodată Iahuben auzi ceva icnind. Întoarse repede capul spre curtea palatului și scoase un strigăt: în clipa aceea soldatul se prăbușea la pământ cu un cuțit în pieptul însîngerat. Și-l înfipsese singur. Iahuben își acoperi ochii cu palma și nu mai vru să se gândească la nimic. Dar simți că-i atinge cineva umărul. Ridică ochii și văzu lângă el pe alt sutaș, tovarăș de pază, însă mai vârstnic. Îl bătea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
străină care-i ajungea sclavului numai până la umăr avea nu cap de cleștar, cum povestise țăranul, ci un cap omenesc închis într-un glob de sticlă, sau din altceva ca sticla, de culoare palid viorie. În creștetul acelui glob era înfiptă o săgeată subțire, argintie. Auta se uită la fața ființei străine, care nu-l mai înfricoșa. O vedea bine: doi ochi cu sprâncene subțiri și aproape albe, două urechi, nas subțire și mic, buze subțiri, părând poate din pricina globului vinete
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
albă pe care parcă ar fi fost scris ceva. Auta era gata să se liniștească, însă în aceeași clipă străinul cu înfățișare de fecioară îi luă mâna, o atinse cu altă placă legată de alt maț, apoi pe locul acela înfipse un ac în capătul celălalt, unde era un mic glob străveziu, care numaidecât se umplu cu sânge. "Vor să vadă ce gust am!" se gândi Auta, acum aproape împăcat cu gândul morții. Totuși, alt sânge nu i se scoase și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
străini erau zei, dar cu toate că vedea atâtea lucruri nemaivăzute, gândul că nu pot fi zei și mărturisirea unuia dintre ei că ar fi oameni (ce fel de oameni?) părea să aibă în mintea sa mai multă putere. Când i se înfipse în creștetul globului o săgeată, Auta începu să audă toate sunetele din marea încăpere a turnului, iar străinul care-l adusese de afară se așeză pe alt jilț albastru de lângă el (jilțurile se desfăceau din podea după apăsarea câte unui
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
bătut?... Spune-ne încotro e muntele. Auta îl privi încurcat. - De aici nu știu cum să-ți arăt. Dacă ar fi noapte, aș ști după stele. Și ziua pot găsi drumul, după umbra soarelui, însă pentru asta trebuie să coborâm și să înfig un băț în pământ. - Nu-i nevoie! zise râzând cârmaciul. Dacă tu cunoști insula asta bine, îndrumează-ne de-aici. Noaptea după care stea te călăuzești? - Steaua Păstorului arată totdeauna spre miazănoapte. Ea nu se mișcă pe cer. - Deci dacă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
e miazănoapte... - Dar locul deasupra căruia zburăm? zise Auta. Poate că suntem mai la miazănoapte sau mai la miazăzi... Fără umbra soarelui nu știu nimic. Bătrânul străin luă dintr-o mică firidă unde erau câteva lucruri necunoscute pământeanului o săgeată înfiptă într-un cerc plin de metal argintiu. Săgeata era neagră. O așeză pe podea, lângă Auta, și-i spuse: - Noi folosim asta pentru cu totul altceva, dar e bună și să arate umbra soarelui, dacă vrei. Acum tânărul nostru prieten
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cârmaciul. - Nu. Poate că s-au ascuns în vreo peșteră, ori au murit! răspunse Auta trist. - Să încercăm altfel, fu de părere al treilea străin, și-i spuse bătrânului un cuvânt necunoscut de Auta. Bătrânul îi dădu pământeanului altă pâlnie, înfiptă într-o cutie rotundă și lungă care se isprăvea cu un fel de scoică rotundă și largă. Îl învăță ce să facă cu această unealtă, și un geam fu deschis alături. Auta strigă numele lui Mai-Baka în pâlnie și își
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
dată, o manta din doc și o șapcă albă - tipic pentru acea categorie de oameni. Soția lui purta, când ieșea prin sat, o fustiță cadrilată din pânză de casă, o cămașă de in brodată cu cruciulițe albe și negre. Își înfigea un pieptene din metal în păr și era încălțată în ghete strâmte, din piele de capră. Poate și situația acelei familii scăpătate, care-i dovedise că nimic nu era veșnic, nici bogăția, nici tinerețea, nici frumusețea, îl hotărâse să învețe
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]