6,323 matches
-
absurd, terifiant, de nesuportat, ca și disperarea din care provine". Prin revers, Caragiale extrage absurdul din realitatea extralingvistică. Prin reiterare și detașata obiectivitate ce-i ascunde "amărăciunea și dezgustul", el atribuie banalității exagerată importanță, spre a-i contura, în final, absurda insignifianță. Un absurd care constata André Lalande, în Vocabulaire technique et critique de la philosophie "designe tout ce qui est contraire au sens commun ou même à nos habitudes d'esprit". Caragiale a creat "individul" dominat de un "pustiu tragic lăuntric
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a prozei și a dramaturgiei, particularitățile intrigii, distorsiunea limbajului, conflictul dintre individ și sistem, râsul "crispat, înghețat", asemănător cu râsul din farsa tragică, modernă pledează pentru situarea dramaturgiei lui Caragiale "la o distanță aproximativ egală" între piesele clasice și dramaturgia absurdului. Aceeași mutație s-a produs la nivelul tipologiei. Specificitatea personajului clasic consta în consecvența devenirii temporale. Caragiale și Eugen Ionescu aduc pe scenă personaje caracterizate prin discontinuitate, dezarticulare, amețeală, nebunie, pierderea identității. Similitudinile sunt extinse la procesul de comunicare, în
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
devenirii temporale. Caragiale și Eugen Ionescu aduc pe scenă personaje caracterizate prin discontinuitate, dezarticulare, amețeală, nebunie, pierderea identității. Similitudinile sunt extinse la procesul de comunicare, în ansamblu. Caragiale a sesizat "uzura expresiilor verbale, convenționalitatea limbajului, capcanele automatismelor" verbalizate. Nonsensurile, gluma absurdă, agramatismul construcțiilor sintactice sunt indicatori cu valoare caracterizantă. Fracturarea sintaxei, digresiunile haotice, noncomunicarea nu caracterizează numai vidul sufletesc al personajelor, inaptitudinea lor de a judeca și raționa. Micșorează distanța temporală și augmentează semnificațiile valorice existente în creațiile amândurora. Loredana Ilie
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
postmodernismului românesc, Costache Olăreanu, Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu au ei înșiși un precursor în Caragiale. Prin omologii interferente și reproductive, toți trei au asimilat tipologia și intuițiile textualiste ale maestrului: "mozaicarea discursului, fărâmițarea ficțiunii, indeterminarea, ambiguizarea". Privirea globală asupra absurdului comic caragialian îi permite Loredanei Ilie să imprime o imagine valorizatoare dramei Năpasta, descalificată valoric de Paul Zarifopol, în eseul Publicul și arta lui Caragiale. Defectele amendate de critic sunt întoarse în trăsături particulare ale farsei tragice moderne. Sugestivă, demonstrația
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cu absurdul comic caragialian, este și interpretarea "paginilor bizare", semnate de Urmuz. Comentariul Loredanei Ilie se deosebește de analiza aplicată acelorași pagini de Nicolae Balotă, în eseul monografic Urmuz, 1970. Cu un zâmbet, autoarea demonstrează cum, "din formele benigne" ale absurdului caragialian au răsărit, "asemenea unor "flori ale răului"" plăsmuirile urmuziene. Proza și dramaturgia lui Caragiale au avut rolul unor "dependențe catalizatoare" cum le numea Paul Cornea -, au acționat ca un ferment și au conturat "transmutația creatoare" în "paginile bizare", dând
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
exercitată de opera lui Caragiale, direct sau prin reminiscențe afective. Creația amândurora se intersectează în spațiul omologiilor tematice: familia, triunghiul conjugal și tipologice: "amici", "moftangii", "savanți", individul "mecanomorf" ș.a. În schimb, nivelul stilistic integrând deopotrivă, în forme inuzitate, "parodia, comicul absurdului, caricatura, grotescul, ironia, alegoria, paradoxul, comicul derivat din onomastică, aluzia, concizia, neutralitatea și detașarea" rămâne profund individualizat. Reluând deosebirile dintre cele două universuri ficționale, Loredana Ilie se desparte, motivat, de opiniile lui Nicolae Balotă și George Pruteanu. Universul antropologic imaginat
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
expresive caracterizări metaforice. În Conul Leonida față cu reacțiunea, cuvântul anunță "apropiata lui metamorfozare în element decorativ, cu efect de somnifer". Personajele urmuziene "mimează viața prin mișcările repetitive ale ciclului mecanic prestabilit", "Verigi în lanțul genealogic al literaturii române a absurdului, Caragiale, Urmuz și Eugen Ionescu se definesc unii pe ceilalți ca într-o ecuație reversibilă, presupusă de "jocul cu mărgelele de sticlă" al intertextualității" etc. În structura de profunzime, studiul Un veac de caragialism argumentează perenitatea creației lui Caragiale și
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de dificultate sau a evidenței presupusă de răspunsuri este pusă în lumină de fascicolul interogațiilor pe care, la rândul lor, acestea le suscită. Astfel, pare de la sine înțeles că obiectul studiului trebuie să fie reprezentările literare ale comicului și ale absurdului. Însă, ce este comicul și ce este absurdul vor fi automat întrebările care vor trebui lămurite inițial și pentru care, de neocolit va fi avântarea în zona hățișurilor conceptuale și tipologice pentru acea orientare și ghidare care conferă siguranță în
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
investigație în "proza și dramaturgia română postcaragialiană" necesită clarificări ale termenului care o delimitează. Definirea acestuia, adevărată piatră de încercare, va trebui să lumineze atât acel teritoriu temporal și valoric din câmpul literaturii noastre, cât și cristalizările comicului și ale absurdului identificate aici. Astfel încât, următoarea verigă din lanțul interogațiilor vizează, în mod firesc, esența noțiunii de caragialism, noțiune axială, întrucât relaționează cei doi poli ai analizei (comicul și absurdul, pe de o parte și literatura românească, pe de alta), în încercarea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în încercarea de configurare a moștenirii literare caragialiene. Clarificarea obiectivului impune apoi și răspunsul la cea de-a treia întrebare, răspuns care se constituie în formularea metodei propuse: depistarea mărcilor caragialiene indisolubil legate de reprezentările specifice comicului și uneori ale absurdului, pe tărâmul epic și dramatic delimitat temporal și valoric de momentul Caragiale, presupune, în mod concret, un exercițiu tematologic și intertextual sinaptic, de reconstituire a fluorescenței literare caragialiene. Așadar, scopul acestei lucrări nu este simpla prezentare diacronică a ipostazelor literare
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dramatic delimitat temporal și valoric de momentul Caragiale, presupune, în mod concret, un exercițiu tematologic și intertextual sinaptic, de reconstituire a fluorescenței literare caragialiene. Așadar, scopul acestei lucrări nu este simpla prezentare diacronică a ipostazelor literare ale comicului și ale absurdului în literatura română, ci descoperirea în cadrul acestora a reverberațiilor caragialismului, pentru a demonstra că, față de ceilalți "mari clasici", departe de a rămâne un simplu colos în "muzeul" literaturii noastre, Caragiale a a avut o influență covârșitoare, întrucât a creat o
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
prin mostre specifice praxisului caragialian, probând în acest fel, atât validitatea acestuia drept etalon pentru ilustrările ulterioare, cât și asimilarea modelului său în cea mai mare parte a acestora. În mod similar sunt trasate în următoarele capitole coordonatele specifice esteticii absurdului, pornind de la sumare considerații teoretice și continuând cu sondarea operei lui Caragiale pentru astfel de repere, care îi certifică statutul de precursor în raport cu Urmuz, cu Eugen Ionescu și cu alți scriitori români ispitiți de formulele literare ale absurdului. Capitolul final
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
specifice esteticii absurdului, pornind de la sumare considerații teoretice și continuând cu sondarea operei lui Caragiale pentru astfel de repere, care îi certifică statutul de precursor în raport cu Urmuz, cu Eugen Ionescu și cu alți scriitori români ispitiți de formulele literare ale absurdului. Capitolul final aduce în prim plan raporturi de descendență mai puțin sau chiar deloc adâncite în studii anterioare, și anume cel dintre Caragiale și Urmuz, respectiv Caragiale și reprezentanții "Școlii de la Târgoviște". Ambele analize evidențiază calitatea marelui dramaturg de precursor
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Urmuz, respectiv Caragiale și reprezentanții "Școlii de la Târgoviște". Ambele analize evidențiază calitatea marelui dramaturg de precursor al precursorilor, întrucât opera caragialiană, bazată pe "jocuri cu mai multe strategii"4, se dovedește generoasă în elemente anticipatoare, pe de o parte ale absurdului estetic prefigurat în "paginile bizare" urmuziene, pe de altă parte, ale "postmodernismului românesc"5 anunțat de scriitorii târgovișteni 6. De altfel, nu doar aceste două tipuri de raporturi nu au beneficiat de analize care să umbrească utilitatea demersului de față
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
De altfel, nu doar aceste două tipuri de raporturi nu au beneficiat de analize care să umbrească utilitatea demersului de față. Din câte cunoaștem, nici un alt studiu nu s-a ocupat de diseminarea caragialismului și împlicit a comicului și a absurdului în literatura română. În privința celui dintâi, câteva observații sunt adunate în capitolul D. D. Pătrășcanu umor 1910, din volumul lui Silvian Iosifescu, De-a lungul unui secol, în care se pleacă de la premisa că "puțini sunt umoriștii secolului nostru care
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în dramaturgia, cât și în proza noastră din secolul trecut, poate constitui punctul de plecare al unei astfel de lucrări sintetice. De asemenea, nu sunt lipsite de interes și importanță nici intertextualitățile care pot fi reperate în cadrul literaturii românești asociate absurdului, pe de o parte în interiorul triadei Caragiale-Urmuz-Eugen Ionescu, pe de altă parte, între scriitori precum Tudor Arghezi, Teodor Mazilu, Marin Sorescu și respectiva triadă. Iată de ce demersul nostru, de marcare a traseului literar postcaragialian, prin cartografierea comicului și a absurdului
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
absurdului, pe de o parte în interiorul triadei Caragiale-Urmuz-Eugen Ionescu, pe de altă parte, între scriitori precum Tudor Arghezi, Teodor Mazilu, Marin Sorescu și respectiva triadă. Iată de ce demersul nostru, de marcare a traseului literar postcaragialian, prin cartografierea comicului și a absurdului din proza și dramaturgia românească, își dovedește legitimitatea. 1.2. Semnul lui Caragiale Înainte de orice, crucială este definirea noțiunii de caragialism nucleul termenului de "postcaragialian" propus pentru decuparea temporală și structurală a perioadei literare avute în vedere. Apelând la imensa
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
apropiată de grotesc. Societatea modernă suferă de ,,moartea tragediei"28, de păcatul deriziunii, de dezagregare sub impulsul unor forțe necontrolabile care reduc omul la statutul de instrument, de număr într-o serie, de obiect insignifiant, situat la periferia unei lumi absurde. În eseul Probleme de teatru, Fr.Dürrenmatt observa această depreciere a umanului și această pervertire a tragicului în comic:,,Tragedia implică eroarea, aprecierea justă, necesitatea, responsabilitatea. Dar într-o lume haotică, nu mai există vinovați și responsabili. Nimeni nu poate
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în funcție de abaterile de la legile discursului, respectiv de la normele conversaționale inventariate de Paul Grice și de la regulile de conivență a căror importanță în comunicare a fost semnalată, între alții, de Ervig Goffman. Astfel, încălcarea principiului general de cooperare poate genera comicul absurdului, nerespectarea maximei de relație ("fiți pertinenți!") creează comicul în general, violarea maximei modalității ("fiți clari!") poate fi responsabilă de producerea echivocului comic, a jocurilor de cuvinte, a qui-pro-quo-ului etc., în timp ce ignorarea maximei cantității ("cuvinte saturate", adică "spuneți suficient!") sau a
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și mușcă în același timp", că derutează și captivează prin ambivalența mesajului deopotrivă senin și grav, vesel și trist, indiferent și combativ, chiar și în cele mai neutre dintre texte. Deși nu foarte frecvent, atunci când gravitatea neregulilor perpetuate în mod absurd și urbanitatea ironiei sau a zeflemelei i se pare că sunt ireconciliabile, Caragiale recurge la satirizare în tonalități diferite, de la cea aparent involuntară din comedii, decurgând din simpla selectare semnificativă a situațiilor care se incriminează parcă de la sine, până la diatriba
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
capăt al cetății până la celalt, de o mulțime monstruoasă de linii de tramways; pe dasupra capetelor bunilor cetățeni, se-ncrucișează-n aer, în lung și-n lat, după sistema engleză, șinele unui număr nenumărabil de căi ferate, și o sumă absurdă de fabrici, în întrul cărora mii de drugi de fier, milioane de roate cu dinți se sucesc și se-nvârtesc, funcționează necontenit cu o regularitate de desperat. Sublimă civilizație! Pretutindeni fier și oțel! 27 Așadar, ce satiriza Caragiale în această
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
trecute chiar prin mimetismul reiterării obiceiurilor mondene: acumulări de Luchieni, fixarea unei zile de primire, afișarea unui comportament libertin în cuplu, achiziționarea cățeilor de buzunar, căutarea stării de spleen etc. În același mod se poate constata reconversia satirică a formulei "absurdului" presupuse de parabola utopiei din piesa Paradisul de Horia Lovinescu. Cu excepția acestora însă, chiar dacă reprezentările literare ale modului satiric sunt numeroase mai cu seamă în anii postbelici, mimetismul la limita epigonismului în cazul unora sau conținutul ideologic în cazul celor mai multe
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
din conversația emigranților:"am stat la masă cu niște tipi grozavi. Străini, mi se pare, Onulieni, dacă am reținut eu bine"66. Astfel de scurte derapaje înspre comic nu izbutesc să edulcoreze tragicul problematicii de fond, axată pe umilitorul până la absurd statut al exilaților, care, din profesori universitari, medici etc. în țara lor transformată într-o "lume concentraționară fără sârmă ghimpată"67, au devenit apatrizi "fără profesie"68 și tratați ca "prizonieri ai lumii libere"69. O imagine pivot a romanului
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
identifica interferențe nu doar între parodie și satiră, ci între aproape toate modurile comicului. Pastișa, de exemplu, denaturând în parodie, bazată pe procedeul retoric al ironiei, poate fi subordonată satirei, la rândul ei o formă a burlescului sau a comicului absurdului. 3.5. Parodia la Caragiale Ilustrative pentru modul parodic în literatura română sunt poeziile, "poveștile", portretele-caricatură din publicistica lui Caragiale, dar și farsa O soacră, considerată de Florin Manolescu o exemplară parodie a literaturii de consum și a celei sentimentale
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
2. Cântăreața cheală "o parodie de piesă, o comedie a comediei"99 Sintagma "o comedie a comediei", prin care Eugen Ionescu își caracteriza retrospectiv prima sa "antipiesă", relaționează parodia extremă care vizează referenți multipli, cu un tip de comic al absurdului derivat din perceperea distorsionată a "tragediei limbajului"100, ilustrată printr-o ingenioasă mise en abyme a noncomunicării. Se știe, din mărturisirile adunate în celebrele Note și contranote, că Eugen Ionescu a început să scrie teatru pentru că îl detesta profund. Aversiune
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]