12,537 matches
-
condamnat în acei ani. După ce s-a stabilit în preajma lui Teodor, Iulian a ajuns să cunoască a doua carte din tratatul despre Nuntă al lui Augustin căruia îi răspunde prin opt cărți dedicate Lui Florus, pline de atacuri violente la adresa adversarului; și polemica a continuat pentru că episcopul din Hippona a replicat scriind Contra celui de-al doilea răspuns al lui Iulian (Contra secundam Iuliani responsionem), numită și Opera neterminată contra lui Iulian (Contra Iulianum opus imperfectum), întreruptă în timpul examinării celei de-
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
implică, în consecință, condiționarea prin predestinare a libertății umane, Augustin atinge sfârșitul unei evoluții care începuse încă din prima parte a vieții sale (unele semne sunt reperabile chiar în Confesiuni) și care tocmai de aceea îi va fi reproșată de către adversarii săi; aceștia se vor referi la operele scrise de el în anii anteriori și vor sublinia că soluția propusă de Augustin era aceea a unui maniheist, a unui dualist deghizat în haine de creștin. Oricum, în ciuda unor rectificări și a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
pe nume Mocianus, care comparase această schismă cu eroarea donatistă și o combătuse bazându-se pe afirmațiile lui Augustin, Facundus a scris o carte Contra scolasticului Mocianus (Contra Mocianum scholasticum), în care susține că nu Biserica africană devenise schismatică, ci adversarii doctrinei celor Trei Capitole și, în consecință, și ai Crezului de la Calcedon. Facundus a polemizat și cu papa Vigilius și a răspândit opera sa în Africa în 571, ascunzându-se însă într-un loc secret tocmai pentru că, refuzând deciziile conciliului
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Cassiodor și Epifanie (cf. p. ???), sau documentele conciliului de la Calcedon ori provenite de la alte episcopate din Orient. Bibliografie. Ediția: PL 68, 969-1052. 6. Victor din Tununa Tununa era un mic oraș din Africa proconsulară. Aici era episcop Victor, un alt adversar al condamnării celor Trei Capitole. Din acest motiv, în jurul anului 555, el a fost trimis în exil de către autoritatea imperială și a trebuit să își schimbe frecvent reședința. A călătorit în Egipt și apoi la Constantinopol prin anii 564-565; în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de credința sa, așa cum Sinesius, după ce s-a convertit, a devenit episcop în orașul său și a scris Imnuri cu conținut deopotrivă creștin și neoplatonic. Neoplatonismul, filosofia de care s-au folosit în primă instanță apărătorii vechii culturi grecești și adversarii creștinismului cum sunt Iulian Apostatul, Proclus și Damascius, asigura încă foarte bine unui creștin, în secolul al șaselea, instrumentele necesare pentru o cercetare teologică. Trebuie oare să mai amintim, chiar din spațiul latin, exemplele precedente ale neoplatonicilor Marius Victorinus și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
prin scrisori trimise separat diferiților membri ai acesteia. În schimb, Chiril a găsit înțelegere la episcopul Romei, Celestinus, căruia îi trimisese deja extrase tendențioase din predicile lui Nestorios (și de a cărui reacție se folosise pentru a-și ataca direct adversarul), și la care făcuse apoi să ajungă a doua epistolă către Nestorios cu o traducere latină. Patriarhul din Constantinopol i-a scris și el lui Celestinus care, însă, deja indignat de calda primire făcută de Nestorios unor pelagieni, l-a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
urma să fie excomunicat. La 19 noiembrie 430, împăratul s-a decis să convoace un conciliu la Efes în ziua de Rusalii (7 iunie) din 431 cu scopul de a restabili pacea. Chiril, pentru a grăbi lucrurile, i-a comunicat adversarului său deciziile luate la Roma printr-o a treia scrisoare, contrasemnată de un sinod de episcopi din Egipt și înmânată pe 30 noiembrie; în apendice, scrisoarea conținea douăsprezece anatematisme, adică tot atâtea condamnări ale unor propoziții doctrinale pentru care i
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
8, 22; Evr. 12, 2; Filip. 2, 9; Col. 1, 15) par să indice inferioritatea Fiului și caracterul său de creatură. Numai capitolele 33 și 34 se ocupă de natura divină a Duhului Sfânt. În general, Chiril prezintă întâi obiecția adversarului, apoi o desființează prin metode logice: silogismul, reducerea la absurd și așa mai departe. Într-adevăr, Fotie (Biblioteca, cod. 136) considera că Tezaurul ar fi opera cea mai clară a lui Chiril, mai ales pentru cei ce înțeleg metoda silogistică
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
că un om întreg s-a unit într-un mod inexplicabil cu Unicnăscutul Logos al lui Dumnezeu. Doctrina lui Nestorios sau, mai precis, interpretarea pe care i-o dă Chiril, este astfel atacată de-a lungul întregii scrieri, fără ca numele adversarului să fie menționat. Există patru manuscrise ce conțin, sub numele lui Chiril, un tratat Despre întruparea Unului-născut, care nu e altceva decât o versiune ușor diferită a scrierii dedicate lui Teodosius și intitulate Despre dreapta credință, redactată însă sub forma
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
au păstrat și în traducere latină și siriană) nu este menționat Efes, așa că trebuie să fi fost redactate în prima parte a lui 431. În fiecare din ele, Chiril procedează sistematic: reproduce de fiecare dată un anatematism, urmat de obiecțiile adversarilor și apoi de propriul răspuns. În scrierea contra orientalilor, apărarea se sprijină în mai multe cazuri pe citate extrase din „sfinții părinți”, Chiril voind să demonstreze că respectă tradiția ortodoxiei catolice. De altfel, în scrierea lui Andrei, nu atât greșelile
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
lui Apolinarie. În schimb, în timp ce era arestat la Efes, a compus, în august sau septembrie 431, la cererea episcopilor ce participau la sinod, o scurtă Explicație a celor douăsprezece capitole. Chiril justifică aici recurgerea la anatemă contra lui Nestorios, un adversar al adevărului, care, la fel ca fariseii, l-a considerat pe Cristos om și nu Dumnezeu; apără apoi fiecare anatematism făcând referiri la pasaje din Sfânta Scriptură. Ne-au rămas foarte multe fragmente în greacă și siriană dintr-o operă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
instinctivă de a domina limbajul teologic sau exercitat o influență decisivă ce n-a fost totuși lipsită, așa cum am spus, de ambiguități. Capacitatea sa de a găsi în acest fel formule fericite - cu siguranță mai echilibrate decât ale lui Nestorios, adversarul său - ale unor probleme teologice extrem de delicate, și de a indica în mod ferm punctele slabe ale tezelor contrarii a determinat în bună măsură succesul său. La aceasta au contribuit și notabilele sale însușiri de politician, unitatea incomparabil mai solidă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
epistola dgomatică” de la începutul lui 430 (cf. aici, p. ???); există și o altă scrisoare trimisă de Nestorios și de episcopii din tabăra sa de la Efes în iulie 431 împăratului Teodosius al II-lea pentru a protesta împotriva inițiativei sinodale a adversarilor. O epistolă către Teodoret din Cyr a fost extrasă din Actele conciliului și publicată de E. Schwartz. Alte două scrisori, păstrate numai în latină, adresate unor înalți funcționari de la curte, sunt compuse când dramaticele evenimente de la Efes din iulie-august 431
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ratificarea hotărârilor conciliului de către papă, inclusiv a formulei dogmatice; ratificarea a avut loc la 21 martie 453 și excludea în mod expres tot ceea ce contrazicea canoanele de la Niceea (adică, potrivit Romei, în special canonul 28), dar s-a făcut după ce adversarii formulei de la Calcedon se prevalaseră deja de inexistența aprobării papale. Reacția a fost extraordinar de violentă în Egipt unde, la moartea lui Marcian în 457, succesorul lui Dioscor, Proterios, care mai fusese înainte apărat cu armata, a fost făcut bucăți
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
o intensă reflecție teologică în cele două tabere adverse. În timp ce Sever era încă în plină activitate, adepții săi prezentau la colocviul de la Constantinopol pretinsele scrieri ale lui Dionisie Areopagitul, caracterizate printr-un monofizism moderat; deși respinse pe bună dreptate de adversari ca apocrife, acestea aveau să cunoască un enorm succes, mai cu seamă în Occident, firește nu prin tezele cristologice, ci pentru doctrina mistică (aici, pp. ???-???). Teologia calcedoniană, care era preocupată mai ales de definirea ipostazei, era reprezentată cu succes de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Acacius a participat la conciliul de la Constantinopol. În 398, s-a dus la Constantinopol după numirea ca patriarh a lui Ioan Hrisostomul al cărui admirator fusese, dar a considerat că a fost rău primit de acesta și i-a devenit adversar, cooperând la răsturnarea acestuia împreună cu Antioh din Ptolemaida, Severian din Gabala și Teofil din Alexandria înainte și după sinodul de la Quercia din 403. Acest lucru a dus la înrăutățirea raporturilor sale cu papalitatea - deteriorate deja încă din vremea lui Damasus
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
la greci. Autorul ar putea fi Macarie, episcop de Magnezia, care, după cum spune Fotie (Biblioteca, cod 59), l-a acuzat la sinodul de la Quercia din 403 pe episcopul Heraclid de Efes, hirotonisit de Ioan Hrisostomul; totuși, acel Macarie era un adversar al lui Origen, lucru care nu se prea potrivește cu opera găsită la Atena. Aceasta e citată pentru prima oară de patriarhul Constantinopolului, Nichifor (805-815), care, pentru a contracara modul cum o foloseau iconoclaștii, reproduce un pasaj din cartea I.
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
dată, păgânul lansează atacuri, adesea sarcastice, contra unei serii de pasaje din Scripturi, în general din Noul Testament și în special din evanghelii și din Apostolul Pavel, iar autorul îi răspunde îndelung, fără ca interlocutorul său să-l mai contrazică ulterior. Intervențiile adversarului sunt însă omogene ca formă și conținut: el e bine informat în privința creștinismului pe care îl prezintă într-o lumină extrem de negativă, considerându-l pe Isus un vizionar exaltat, iar pe discipolii săi, ca și pe Pavel, niște inventatori de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
omul este corul apostolilor: se separă de tată care este Legea, de fiică, simbolul cărnii, și de mamă care este circumcizia. De fapt, avem de-a face cu un conflict de hermeneutici (R. Waelkens): pentru Macarie, metoda de interpretare a adversarului său, legată de litera textului, nu poate justifica „economia”, proiectul de mântuire realizat de Dumnezeu prin intermediul istoriei, care trebuie citit recunoscând în Vechiul Testament o prefigurare a celui Nou, iar în cel Nou o împlinire a celui Vechi. De aici și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
aceasta. În acest caz, însă, ar trebui să admitem că Macarie n-a știut cine este adevăratul autor al acestei critici a creștinismului utilizate de el pentru că într-un pasaj (III, 42) îl citează pe Porfiriu pentru a-și combate adversarul. Sub numele lui Macarie ne-au parvenit, în două manuscrise ottoboniene din Biblioteca Vaticana unele fragmente exegetice despre Facere. Însă G. Schalkhausser a demonstrat că trebuie considerat autentic doar un alt fragment care apare în Vat. Gr. 2022. Acesta e
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
-l condamna pe Teodor din Mopsuestia; a murit înainte de 446. Când la al doilea conciliu de la Niceea din 787 a fost declarat fals citatul pe baza căruia sinodul iconoclast ținut în 754 la Constantinopol voise să facă din Teodot un adversar al cultului imaginilor, scrierile lui au fost enumerate de diaconul Epifanie. Este menționată o operă în șase volume în care e atacat Nestorios, dedicată unui anume Lausus (poate șambelanul lui Teodosius al II-lea de la care și-a luat numele
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
lui Helladius din Tars și, respectiv, lui Alexandru de Hierapolis și Teodoret din Cyr, se înscriu în schimbul de scrisori care are loc după Efes între episcopii care căutau o cale de împăcare. Euteriu reacționează la protestele lui Chiril, nemulțumit că adversarii săi îl comparau cu Apolinarie, confirmă faptul că Chiril răspândește teze apolinariste și se opune cu îndârjire oricărei înțelegeri cu el, propunând să fie mobilizați contra acestuia și episcopii din Occident. Acest proiect este pus în practică de Euteriu și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Gangra, apoi, ca urmare a neîncetatelor sale uneltiri, la Chersones (464), însă a reușit să se întoarcă după un lung exil, rechemat de uzurpatorul Basiliscus în 475, și a rămas în funcție până al moartea sa la 31 iulie 477. Adversar înverșunat al doctrinei celor două naturi, a compus probabil în exil o Confutațiune a doctrinei stabilite la conciliul de la Calcedon (sau Contra celor care susțin doctrina celor două naturi), păstrată în traducere armeană; au rămas din acest text și câteva
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
operei combătute, dar e plin de digresiuni și de repetiții. Prima carte respinge afirmația conform căreia opoziția față de Calcedon ascunde intenția de a legitima greșeala lui Eutihie care condunda cele două naturi în Cristos. În următoarele două, Sever combate interpretarea adversarului său care îl citește pe Chiril ca și cum ar fi calcedonian. Acesta consideră compatibile formulele „o singură natură a Dumnezeului Logos întrupată” și „două naturi unite în mod inseparabil” și susține că Chiril n-a combătut teza lui Todoret potrivit căreia
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
așadar despre „o natură a Dumnezeului Logos întrupată” și nu despre nouă naturi, pentru că acest lucru ar echivala cu admiterea a două ipostaze, adică a doi Cristoși. Ultima parte a operei (III, 31-40) discută textele patristice invocate ca argumente de către adversar, adăugând apoi un florilegiu propriu pentru a demonstra că Părinții Bisericii nu au admis niciodată că există două naturi distincte în Cristos după uniunea ipostatică. În perioada 515-520 se desfășoară schimbul de scrisori dintre Sever și gramaticul Sergius, un literat
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]