KorAP: Find »[drukola/base=alee & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...174 175 176 ...528 >

13,186 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473

dar mama a spus imediat că le mulțumește pentru amabilitate și că au venit, așa că am mulțumit și eu, iar cei doi au dat din cap, continuându-și drumul spre capelă, acolo se adunase un puhoi de lume, pe marginea aleii principale, largi, erau înșirate mașini negre, lucioase, demodate și cu numere mici, de activiști de partid, cred că am văzut și câteva Pobede, și Ceaika, și Moskvici, și bineînțeles Renault și Citroën, sprijinit de o mașină neagră și cu țigara

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
să-l rugăm să ne ajute să aflăm ce-i cu tata, l-am văzut numai din spate, dar l-am recunoscut imediat, din fericire mama nu l-a observat, nu cred că s-ar fi bucurat să-l întâlnească. Aleea principală era destul de lungă, am văzut de departe că în capătul ei, pe acoperișul noii capele din beton, flutură steaguri mari și negre, pe drum, deodată, mama s-a împiedicat, mi-a spus că nu-i nimic, i se desfăcuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
spre capelă și zicându-mi să ne grăbim, să nu pierdem începutul ceremoniei, eu mi-am întors capul, să mă uit în spate, pentru că-mi era frică să nu vină bătrâna după noi, însă ea a rămas locului, pe trotuarul aleii principale, aranjându-și pălăria, ei, și atunci am întrebat-o pe mama că ce-a fost asta, iar ea mi-a spus că nimic, a fost numai tanti Ivon, o babă nebună, pe vremuri cea mai bună prietenă a bunicii, care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
m-am oprit în capul scărilor și m-am uitat de jur-împrejur, dar pe tata nu l-am văzut nicăieri, nici pe el, nici pe gardieni, tot cimitirul era gol, doar mașinile staționau de-o parte și de alta a aleii principale, și atunci, preț de o secundă, mi-a trecut prin gând că poate nu era decât închipuire și că nici nu-l aduseseră pe tata, dar atunci, din spatele capelei, s-a ivit o dubă cenușie și a pornit-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
atunci, preț de o secundă, mi-a trecut prin gând că poate nu era decât închipuire și că nici nu-l aduseseră pe tata, dar atunci, din spatele capelei, s-a ivit o dubă cenușie și a pornit-o lent pe aleea principală, și atunci am spus în gura mare să stea pe loc și să aștepte, și-am început să fug în urma ei, și știam c-o să accelereze, și atunci, de după gratiile ușii dinapoi, am zărit chipul tatei, alb ca varul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266

venea o dată pe săptămînă, la fel ca Ronan Le Bihan sau fata care o ajuta pe Anne la cafenea. Dar cel mai asiduu, cel mai Înzestrat totodată, era incontestabil tînărul Kermeur, Nicolas. Yves se Încruntă văzînd mașina Méhari intrînd pe alee și parcînd lîngă terenul de tenis. Ce căuta Marie la el acasă? Se arătase cumva prea stăruitor În povestea cu autopsia? Nu, manevrase foarte bine și ar fi putut să jure că ea apreciase sincer noblețea lui sufletească. După cum ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
țîșni la drum. Rulară cîteva minute Într-o tăcere grea s-o tai cu cuțitul. Insuportabilă. El a fost primul căruia Îi cedară nervii. - Presupun că te vei mărita cu eroul zilei, zise el accentuînd voit ultimele cuvinte. Coti pe aleea care ducea la castel. Marie Îi aruncă o privire piezișă, dar el Își ținea cu Îndărătnicie ochii ațintiți la drumul din fața lui. Ea dădu din umeri. - M-am angajat s-o fac, răspunse ea, laconic. Lucas Îi salută mașinal pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377

pe la ora șapte, luă din bibliotecă Partea și Întregul, autobiografia științifică a lui Werner Heisenberg, și o porni pe jos spre Champ-de-Mars. Zorii erau limpezi și răcoroși. Avea această carte de la vârsta de șaptesprezece ani. Așezat sub un platan de pe aleea Victor-Cousin, reciti pasajul din primul capitol În care Heisenberg, descriind contextul anilor În care se formase, relatează circumstanțele primei lui Întâlniri cu teoria atomică: „S-a Întâmplat, cred, În primăvara lui 1920. Sfârșitul primului război mondial semănase tulburare și confuzie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
roșie persistă la marginea câmpului său vizual; și asta a fost totul. Un funcționar strânse cenușa Într-o cutie mică, un paralelipiped din brad alb, și i-o Înmână fratelui cel mare al Annabellei. Porniră spre Crécy conducând Încet. Pe aleea Primăriei, soarele strălucea prin frunzișul castanilor. Cu douăzeci și cinci de ani În urmă, după ore, Michel și Annabelle se plimbaseră pe această alee. Vreo cincisprezece persoane se adunaseră În grădina familiei. Fratele cel mic venise din Statele Unite pentru Înmormântare; era slab

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
din brad alb, și i-o Înmână fratelui cel mare al Annabellei. Porniră spre Crécy conducând Încet. Pe aleea Primăriei, soarele strălucea prin frunzișul castanilor. Cu douăzeci și cinci de ani În urmă, după ore, Michel și Annabelle se plimbaseră pe această alee. Vreo cincisprezece persoane se adunaseră În grădina familiei. Fratele cel mic venise din Statele Unite pentru Înmormântare; era slab, nervos, vizibil stresat, Îmbrăcat cu o eleganță puțin cam excesivă. Annabelle ceruse ca cenușa să-i fie Împrăștiată În grădina casei părintești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687

Împing porțile din fier forjat, care se deschid, și pornesc pe pietrișul scârțâindu-mi sub pași către ușa masivă din stejar de la intrare. E o casă destul de impozantă, din piatră de culoarea mierii, cu frontoane ascuțite și două Porsche pe alee. Ridic o mână și trag de mâner. Nu se aude nimic. Rămân acolo câteva clipe, dar întreaga casă pare pustie. Tocmai vreau să renunț și îmi croiesc drum cu greu pe alee, când, brusc, ușa se deschide larg. În fața mea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
mierii, cu frontoane ascuțite și două Porsche pe alee. Ridic o mână și trag de mâner. Nu se aude nimic. Rămân acolo câteva clipe, dar întreaga casă pare pustie. Tocmai vreau să renunț și îmi croiesc drum cu greu pe alee, când, brusc, ușa se deschide larg. În fața mea se află o femeie cu păr blond lăcuit până la umeri și cercei lungi, care i se bălăngăne. E foarte fardată, are pantaloni lungi de mătase într-o nuanță ciudată de piersică, o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
iau geanta, îmi mai arunc o ultimă privire de control în oglindă și apăs pe clanță. OK. Poate că aduc un pic cu un bursuc. Aerul văratic a început deja să se încălzească și îl inspir recunoscătoare, în timp ce pășim pe aleea de pietriș. Simt un miros plăcut floral, pe care am sentimentul că-l recunosc... — Caprifoi și iasomie ! exclam subit. Am ulei de baie Malone acasă. Uite caprifoiul, acolo pe zid. Nat îmi arată spre o plantă încâlcită de pe piatra veche

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
pare ție că miroase a iasomie ? — Ăă... îmi întind vag brațele. Poate că nu. Mai bine nu zic nimic de uleiul meu de baie Jo Malone în momentul ăsta. Și și mai bine, niciodată. În clipa în care ieșim de pe alee îmi dau seama că e prima oară când ies de pe proprietatea familiei Geiger de când am venit aici - dacă nu pun la socoteală mersul la cumpărături împreună cu Trish, când am fost mult prea ocupată să-i caut CD-ul cu Celine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
lumina puternică a dimineții, și ridic ziarele de pe preș. Răsfoiesc rapid Cotswold Property Magazine ca să văd cât costă o casă aici, când sună telefonul. La ușă e un tip în uniformă, cu un clipboard în mână, și în spatele lui, pe alee, e parcată o dubiță. — Aveți o livrare de la Professional Chef’s Equipment Direct, spune. Unde să pun cutiile ? — A, da, spun ușor stresată. În bucătărie, vă rog. Mersi. Echipament de gătit profesional. Bănuiesc că e pentru mine, marea Bucătăreasă-șefă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
Patru cu totul. Și niște biscuiți. Gustări. Ce vrei tu. — Sigur. Pare surescitat și îmbujorat. Mă întreb despre ce întâlnire o fi vorba. În drum spre bucătărie mă uit pe fereastră și văd un Mercedes Serie 5 necunoscut parcat pe alee, lângă un BMW decapotabil. Hmm. Probabil că nu e vicarul din sat. Fac cafea, o pun pe tavă, adaug o farfurie cu biscuiți și niște brioșe pe care le-am cumpărat pentru ceai. După care pornesc spre salon și bat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
Nathaniel e sigură și fermă în jurul mâinii mele. Îi simt bătăturile aspre din palmă ; degetul mare mângâindu-mi-l pe al meu. Continuăm să nu rostim nici un cuvânt. Nici măcar nu știu dacă pot să vorbesc. Ne oprim la intrarea spre aleea familiei Geiger. Mă privește în tăcere, cu o expresie aproape severă. Îmi simt respirația precipitată ; respir doar din doi în doi. Nu-mi pasă absolut deloc dacă se vede de la o poștă că-l doresc. Oricum nu m-am priceput

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
vedem mâine ? — La zece sunt la mama ta. — Ne vedem dimineață, atunci. Îmi întinde mâna și ne atingem ușor degetele, după care se întoarce și pleacă. Mă uit după el cum dispare în întuneric, apoi mă întorc și pornesc pe aleea către casă ; continui să simt fiori în tot corpul. E foarte bine că i-am tras clapa lui Trish. Dar cum rămâne cu frustrarea mea maximă ? ȘAISPREZECE A doua zi, Trish mă trezește cu bătăi puternice în ușă. — Samantha ! Trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
soarele o sferă orbitoare. — La ce oră vă întoarceți ? întreb când se urcă în mașină. — Târziu diseară, spune Trish. Eddie, unde e cadoul ? A, Nathaniel, ai venit. Mă uit ușor stresată peste capota mașinii. Iată-l că se apropie pe alee, în jeanși și espadrile și un tricou vechi gri, cu rucsacul pe umăr. Și iată-mă și pe mine, în capot și cu părul ca toate alea. Și încă nu știu exact cum au rămas lucrurile între noi. Însă anumite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
la fel de importantă ! — Vine ! se aude brusc vocea stridentă a lui Trish dinspre bucătărie, urmată la scurt timp chiar de Trish. Suntem gata cu toții ? Deschide în lături ușa de la intrare și aud zgomotul unei uși de mașină care se deschide pe alee. Inima începe să-mi bubuie în piept. Acu-i acu. Îmi mai trag câteva șuvițe rebele peste față și-mi strâng pumnii pe lângă mine. Dacă o recunosc pe tipă o să-mi țin pur și simplu privirea în pământ, am să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
pot intra în clădire. Nu am nici un pic de credibilitate. Și nici de putere. Și nu am la dispoziție decât trei zile. În clipa în care Arnold dispare în Bahamas, totul s-a sfârșit. — Am ajuns ! Nathaniel cotește pe o alee cu pietriș. Parchează lângă un zid scund de cărămidă, după care oprește motorul. Cum ți se pare ? Cu efort, reușesc să revin cu mintea în prezent. — Îhm... Mă uit în jur cu o privire absentă. Da. Drăguț. Oare la ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
în loc de bun venit, și un bilet care zicea „Samantha, te rog să lustruiești tot argintul mâine.” Trish iese din bucătărie și încep să bat albușul de ou pentru mousse. Și în acel moment observ un individ care se apropie pe alee. E îmbrăcat în jeanși și un tricou polo și are un aparat foto atârnat de gât. Dispare din vizorul meu și mă încrunt nedumerită. Poate e un comisionar. Măsor zahărul rafinat, ciulind urechea la sonerie și încep să-l amestec

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
privirea cu un zâmbet lipit de față. Nimeni. Ce-ar fi să vă fac o cafea și să v-o aduc în grădină ? Stai calmă. Negare. Și totul o să fie bine. OK. Faza cu negarea n-o să țină, fiindcă pe alee au apărut încă trei ziariști. Au trecut douăzeci de minute. Am lăsat baltă moussele de ciocolată și mă uit pe fereastra din hol cu spaimă crescândă. Nu știu de unde, au apărut doi tipi și o fată. Cu toții au aparate foto

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
Am nevoie de un nou plan. Am nevoie... Diversiune. Da. Măcar mai câștig niște timp. Mă îndrept spre ușa de la intrare, culegând din mers una dintre pălăriile de pai ale lui Trish. După care ies cu grijă și pornesc pe aleea de pietriș din fața intrării, unde cei patru ziariști mă înconjoară imediat. — Sunteți Samantha Sweeting ? spune unul dintre ei, băgându-mi un reportofon în față. — Regretați că ați refuzat parteneriatul ? întreabă un altul. — Numele meu este Martine, spun, cu capul în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
intervine altcineva, vârându-mi un aparat în față. Ce marcă de soluție de curățat toaleta folosiți ? — Încetați ! le spun, roșie la față. Lăsați-mă în pace ! Împing porțile de fier până se închid, după care mă întorc și fug pe alee, intru în casă și apoi în bucătărie. Ce să fac ? Îmi zăresc reflexia în ușa frigiderului. Sunt îmbujorată și am o expresie de om hăituit. Și am pe cap pălăria de pai a lui Trish. Mi-o dau jos de pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]