KorAP: Find »[drukola/base=aliat & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...174 175 176 ...178 >

4,446 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

lui Hitler. Până și judecătorii naziști și medicii lagărelor de concentrare, condamnați sub jurisdicție americană, și-au văzut sentințele reduse sau preschimbate de către Înaltul Comisar american John J. McCloy. Rezultatele sondajelor de opinie din primii ani postbelici confirmă insuccesul eforturilor aliate. În octombrie 1946, când procesul de la Nürnberg a luat sfârșit, numai 6% din populație admitea că i se păruse „nedrept”; patru ani mai târziu, un german din trei era de această părere. Ceea ce nu e surprinzător: Între 1945 și 1949

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
un obstacol: un tineret nechibzuit care trebuia dezarmat și reintegrat În viața civilă, lăsând problemele de interes public În seama clasei politice, curățate cum se cuvenea de colaboraționiști și trădători. Alternativa era anarhia sau ocupația pe termen nelimitat de către armatele aliate. Grupurile de rezistență din timpul războiului, devenite În 1944-1945 varii mișcări politice, erau și ele la fel de suspicioase. În ochii lor, politicienii, funcționarii și oamenii de curte care supraviețuiseră ocupației erau de două ori discreditați: prin erorile lor antebelice și prin

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
lucru). Autoritățile recent Întoarse erau dispuse la compromis În problemele concrete, mai ales În privința reformelor sociale și economice, cum vom vedea. Dar insistau asupra a ceea ce Charles de Gaulle și alții au numit „o tranziție ordonată”. Cum forțele de ocupație aliate doreau același lucru În Est, ca și În Vest, iluziile Rezistenței au fost repede spulberate. În Europa de Est (cu excepția Iugoslaviei), sovieticii au decis conturul guvernelor postbelice și le-au dictat ce măsuri să adopte. În Europa de Vest au fost instalate autorități provizorii

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
dezastru economic; dimpotrivă, poate fi un stimul puternic, generând creșteri rapide În anumite sectoare. Mulțumită războiului, Statele Unite au dobândit o Întâietate comercială și tehnologică de nezdruncinat, precum Marea Britanie pe vremea războaielor napoleoniene. și, Într-adevăr, după cum au realizat curând experții aliați, distrugerea economică provocată de războiul antihitlerist nu era nici pe departe totală, așa cum se așteptau, nici măcar În Germania. Dincolo de costurile umane, campania de bombardare a provocat mai puține pagube economice decât speraseră partizanii săi. În mai 1945, doar 20% dintre

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În Berlin, un carton de țigări americane se vindea cu 60 până la 165 de dolari, o ocazie pentru soldații din forțele de ocupație americane să facă bani serioși convertind și reconvertind alocația de țigări: În primele patru luni de ocupație aliată, numai soldații din Berlin au trimis acasă cu 11 milioane de dolari mai mult decât suma salariilor primite. În Braunschweig, cu 600 de țigări puteai cumpăra o bicicletă - o strictă necesitate În Germania, ca și În Italia, surprinsă memorabil În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
intraseră În Partidul Comunist Francez. În Italia, cifra atingea 2.250.000, fiind mai mare decât În Polonia sau Iugoslavia. Chiar În Danemarca și Norvegia, un alegător din opt a fost inițial sedus de alternativa comunistă. În vestul Germaniei, autoritățile aliate se temeau că nostalgia pentru zilele bune ale nazismului și reacția stârnită de programele de denazificare, penuria de alimente și epidemia de infracțiuni minore i-ar putea favoriza pe sovietici sau neonaziști. Din fericire pentru statele occidentale, În primăvara anului

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
occidentale, În primăvara anului 1947 partidele lor comuniste Încă propovăduiau calea modernă, democratică, adoptată În 1944. În Franța, Maurice Thorez Încă Îi mai Împingea pe mineri să „producă”. Ambasadorul britanic În Italia vorbea despre influența moderatoare a lui Togliatti asupra aliaților săi socialiști, mai „Înfierbântați”. Stalin avea și el motive Întemeiate să nu-și Încurajeze suporterii din centrul și vestul Europei la exploatarea mâniei populare. Însă spectrul războiului civil și al revoluției rămânea prezent. Constatând În Belgia serioase tensiuni politice și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de sacrificiile sale. Pacturile și acordurile dinainte de război ofereau fiecărei părți dovada neseriozității celeilalte; singurul lucru care le unea era inamicul comun. Această suspiciune reciprocă explică acordurile din timpul războiului și Înțelegerile la care au ajuns cele trei mari guverne aliate. La Casablanca, În ianuarie 1943, s-a convenit că războiul european nu va lua sfârșit Înainte de capitularea necondiționată a Germaniei. La Teheran, unsprezece luni mai târziu, Cei Trei (Stalin, Roosevelt și Churchill) au stabilit În principiu viitoarea dezintegrare a Germaniei

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
inclusă Într-o Federație a Europei de Vest. Din păcate, toate astea trebuie să se Întâmple În umbra sfintei alianțe dintre Rusia, Anglia și America”. Mai mult sau mai puțin, asta s-a Întâmplat patru ani mai târziu. Dintre puterile aliate, Marea Britanie a intuit cel mai bine (și a urmărit activ) acordul final. Dar ea nu era În măsură să impună acest rezultat; de fapt, nu putea să impună mai nimic de una singură. Spre sfârșitul războiului era clar că Londra

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de orgoliu. În Comisia Aliată de Control din Germania, ei au blocat sistematic implementarea deciziilor luate de Cei Trei la Conferința de la Potsdam, pe motiv că Franța nu participase. Autoritățile provizorii franceze au refuzat inițial să coopereze cu guvernele militare aliate și cu UNRRA În sprijinul refugiaților, pe motiv că deportații și refugiații francezi trebuiau să fie ajutați În cadrul unei operațiuni independente, exclusiv franceză. Mai presus de orice, guvernele Franței postbelice au resimțit puternic excluderea usturătoare din deciziile la nivel Înalt

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
din vremea lui Petru cel Mare. Sub Ecaterina cea Mare, imperiul s-a extins spre sud și sud-vest. Iar țarul Alexandru I a consacrat modelul de implicare În Europa a Rusiei imperiale. La Congresul de la Viena din 1815, unde puterile aliate victorioase și reciproc suspicioase s-au Întâlnit pentru a restabili echilibrul continental În urma Înfrângerii unui tiran (exact ca În 1945), intențiile țarului Alexandru I au fost foarte clare. Preocupările țărilor mici erau eclipsate de cele ale marilor puteri. Cum Marea Britanie

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Prima reuniune a avut loc la Londra, la două luni după Potsdam, iar ultima tot la Londra, În decembrie 1947. Scopul lor declarat era să formuleze un aranjament definitiv pentru Germania postbelică și să pregătească tratatele de pace Între Puterile Aliate și Germania și Austria. În cursul acestor Întâlniri - mai ales la Moscova, În martie-aprilie 1947 - a devenit evidentă prăpastia ce separa atitudinea Occidentului de cea sovietică. Prudența politică ghida strategia anglo-americană. Dacă germanii din zona vestică rămâneau demoralizați și sărăciți

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
din Franța și Italia să adopte o poziție intransigentă În afacerile interne și devenise mult mai drastic În țările din noul bloc sovietic, controlate de comuniști. Miniștrii au discutat, ca și În trecut, perspectiva unui guvern exclusiv german sub control aliat și alți termeni pentru un eventual Tratat de pace. Dar, În absența unui acord privind planurile pe termen lung și administrarea comună a Germaniei, Întâlnirea s-a terminat fără programarea unor reuniuni viitoare. În schimb, Franța, SUA și Marea Britanie au

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
socialism și a reiterat afirmațiile sovietice că puterile occidentale se foloseau de prezența lor În Berlin - despre care URSS susținea că aparține zonei sovietice - pentru a se amesteca În treburile est-germane. Zece zile mai târziu, la o Întâlnire a Comisiei Aliate de Control În Berlin, la 20 martie, Sokolovski a denunțat din nou „acțiunile unilaterale” ale Aliaților occidentali, „luate În vestul Germaniei, contrar intereselor altor țări pașnice și populației germane doritoare de pace, care vrea unitate și democratizare”. Apoi a ieșit

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
numai În sudul Balcanilor. La Trieste și În peninsula Istria, ambițiile teritoriale iugoslave Îi Împiedicau pe Aliați să Încheie Tratatul de pace cu Italia: când acesta a fost În sfârșit semnat, În septembrie 1947, viitorul zonei Trieste era incert, trupele aliate păstrându-și pozițiile pentru a bloca o anexare iugoslavă. În Carintia Învecinată, districtul cel mai sudic al Austriei, Tito pretindea o soluție teritorială În favoarea Iugoslaviei, În timp ce Stalin prefera să nu rezolve avantajosul statu-quo, ce permitea Uniunii Sovietice să mențină trupe

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
transport. Blocada Berlinului s-a Încheiat la 12 mai 1949. Pe parcursul celor 11 luni, Aliații occidentali au trimis 2,3 milioane de tone de alimente cu 277.500 de zboruri ce au costat viața a 73 de piloți din Forțele Aliate. Stalin a vrut să forțeze Vestul să părăsească orașul (profitând de faptul că protocoalele de la Potsdam nu garantau În scris Aliaților accesul terestru În Berlin) ori să renunțe la planul unui stat vest-german distinct. Scopul real al lui Stalin era

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
a izvorât -, NATO ilustra schimbarea cea mai semnificativă produsă În Europa (și În SUA) ca urmare a războiului - dorința de a Împărtăși informații, de a coopera În domeniul apărării, securității, comerțului, politicii valutare etc. Pentru prima oară În istorie, Forțele Aliate stăpâneau Împreună și pe timp de pace. Dar acordurile din 1949 nu reprezentau forma definitivă a NATO. În primăvara anului 1950, Washingtonul se străduia Încă să le explice francezilor și altor națiuni din Europa că singura șansă reală pentru apărarea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Întemeiat pe resursele aparent nelimitate ale economiei Statelor Unite, obligându-i pe americani și aliații lor la o acumulare de forțe umane și materiale nemaivăzută pe timp de pace. Generalul Eisenhower s-a Întors În Europa În calitate de comandant suprem al Forțelor Aliate, iar În Franța și Belgia au apărut state-majore și birouri administrative ale NATO. Pactul Nord-Atlantic era acum, fără Îndoială, o alianță. Sarcina sa principală era ceea ce strategii militari numesc „apărarea ofensivă” a Europei, și anume confruntarea cu Armata Roșie În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
fel Încât să contribuie la creșterea nivelului general de trai”. Dar cum? Germania de Vest, chiar și după ce a devenit un stat În 1949, nu avea legături directe cu restul continentului decât prin mecanismele Planului Marshall și prin ocupația Forțelor Aliate - ambele temporare. Majoritatea occidentalilor Încă vedeau În RFG o amenințare, nu un partener. Economic, olandezii au depins dintotdeauna de Germania (48% din câștigurile lor „invizibile” proveneau din comerțul german prin porturile și căile maritime olandeze), deci renașterea sa economică era

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
fusese vreodată În cursul complicatei sale istorii, era meritul Moscovei. Dar relațiile interstatale, mai ales În blocul sovietic, nu se bazau pe recunoștință sau pe lipsa acesteia. Polonia era utilă Moscovei mai ales ca zonă-tampon În calea agresiunii germane sau aliate. Era de dorit ca Polonia să devină socialistă, dar și mai important era ca ea să rămână stabilă și puternică. În schimbul calmului domestic polonez, Stalin era dispus să tolereze o clasă de fermieri independenți (chiar dacă era ineficientă și ideologic jenantă

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
din trecutul foarte apropiat. Europa Centrală germanofonă - motor al culturii europene În prima treime a secolului XX - Încetase să mai existe. Viena, deja În umbră după căderea Habsburgilor În 1918, a fost Împărțită, ca și Berlinul, Între cele patru puteri aliate. Abia reușea să asigure haine și alimente locuitorilor săi; de contribuții la viața intelectuală a continentului nici nu putea fi vorba. Filosofii, economiștii și savanții austrieci, ca și omologii lor din teritoriile fostei monarhii austro-ungare, fie reușiseră să fugă (În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de cel mult jumătate de milion de oameni, iar Germania adera la NATO ca stat suveran 4. Când aceste tratate ratificate intrau În vigoare, ocupația Germaniei avea să ia practic sfârșit, iar Aliații vestici să semneze pacea cu inamicii. Trupele aliate urmau să rămână În Republica Federală pentru a Împiedica o recidivă germană, dar numai În cadrul unei prezențe europene și conform unui acord reciproc. Francezii nu aprobau unanim aceste planuri, dar cum refuzaseră tocmai alternativa pe care tot ei o propuseseră

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
exacerbase diviziunea istorică din Italia: În vreme ce Nordul, Începând din septembrie 1943, trăise doi ani de stăpânire germană și rezistență politică, urmate de ocupația militară de către Aliați a orașelor radicalizate, sudul Italiei a fost scos prompt din război de sosirea trupelor aliate occidentale. În Mezzogiorno, structurile sociale și administrative moștenite de la fasciști au scăpat neatinse din sângeroasa lovitură de stat prin care Mussolini a fost Înlocuit cu unul dintre generalii săi. Vechiul contrast economic și politic dintre sudul și nordul Italiei era

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
pod, 1954), despre o femeie doctor care opunea rezistență naziștilor, sau Canaris (1955) a popularizat ideea că nemții buni Își petrecuseră războiul opunându-se lui Hitler; În al doilea rând, ca victimă a dușmanilor - orașele lăsate În ruină de bombardamentele aliate alimentau ideea că acasă, ca și pe front, germanii suferiseră enorm din cauza inamicilor; În fine, ca victimă a „distorsiunilor” răuvoitoare ale propagandei postbelice care, potrivit opiniei generale, minimaliza pierderile Germaniei și În același timp Îi exagera În mod deliberat „crimele

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
o greșeală identificând Wehrmachtul cu naziștii: „Soldatul german a luptat cu vitejie și onoare pentru patrie”. Într-o manieră similară, generalul Ridgeway, succesorul lui Eisenhower În funcția de comandant aliat suprem În Europa, le-a cerut În 1953 Înalților comisari aliați să-i achite pe toți ofițerii germani care fuseseră condamnați pentru crime de război pe Frontul de Est. Comportamenul lui Adenauer nu a atras stima interlocutorilor săi: Dean Acheson, de exemplu, detesta insistența Bonnului de a pune condiții Înainte de a

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]