5,033 matches
-
de prudența ta, Galilei. ― Mândru, nu. Dar nici rușinat. Din ruguri nu se poate naște nimic bun. Salvîndu-mi viața, mi-am salvat posibilitatea de a lucra mai departe, de a scrie niște cărți noi. Era mai bine să mă las ars? Împreună cu viața, mi-am apărat șansa de a-mi duce opera până la capăt. Eu cred că n-am greșit. ― Nu te roade niciodată o îndoială? ― În privința asta, nu. Adu-ți aminte ce se povestește despre felul cum își începea lecțiile
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
după îmbrăcămintea unor oameni care, ceva mai departe de locul unde mă aflam eu, invocau mila zeilor, că erau romani. Înainte de a ajunge la ei, am găsit un ochi de apă rămas prin miracol și m-am aplecat cu buzele arse să-mi potolesc setea. Și atunci m-am îngrozit. Nu arătam ca un om. Eram un dulău și frică un dulău roșcat și mi-am adus aminte că romanii sacrificau câte un câine roșcat pentru a alunga demonii secetei. Dintr-
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
fi făcut nemuritor. De ce trebuia tocmai atunci să dea înapoi? Avea gloria la îndemînă și a risipit-o în schimbul unor ani, câți mai are de trăit. Obișnuit cu mirosurile ierbii în floare, s-a speriat, firește, de mirosul de carne arsă. Dar, datorită acestui fapt, lumea a pierdut un sfânt... ―... și a câștigat un om, vrei să spui. ― Argumentul care mi-a lipsit era, deci, cenușa. Atunci, nimeni nu mai avea ce să-mi reproșeze. ― Oare ai fi putut să-i
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
pielea mea. Asta m-a descurajat foarte tare. Mi-a dat o lovitură chiar mai urâtă decât cea primită la Inchiziție, deoarece nu mă așteptasem la ea. În fața inchizitorilor, era firesc să mă simt singur. Flacăra lumânărilor sfârâia ca pielea arsă și toți, cu mantiile lor de purpură, cu jilțurile lor înalte, trufașe, pluteau, parcă, în singurătatea acelei încăperi ca într-un acvariu. Mă străduiam să nu se observe pe fața mea nici teama, nici rușinea, iar în clipa când am
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
a gunoierului le-a spus: - Pe bărbat să-l lași în banii lui când u e a petrecere. Eu știu de la al meu. Mă calcă în picioare dacă mă amestec când e la un pahar. Cerul coclise. Mirosea a gunoi ars. Grigore aprinsese un foc înăbușit. Limbile lui izbucneau din când în când și aruncau scântei. Auziră pasul bărbatului. - Păi eu mă duc, zise Aglaia. Stere fluiera. Intră închizînd ușa. Femeile simțiră mirosul de țuică. Bărbatul se ținea drept. Se așeză
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
da ajutor. Ținea o pătură veche, plină de găuri și aștepta. Când zeama albă dădu în clocot, zulitorul așternu pe rând țolul pe spinarea iepelor. Nevasta luase animalele de gât. Gazda turnă varul fierbinte în găurile păturii. Pielea cailor sfârâi, arsă. Părul lor frumos și des se curăța ca luat cu briciul. În locurile goale, rămăseseră câteva buboaie albe, din care mustea sângele. Iepele se smuceau nechezând, dar mâna puternică a femeii le stăpânea. Când scăpară, se întinseră rănite la soare
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nu era degeaba. Împrejur, numai negustori, fuduli și ghiftuiți, cu obrazul plin, duhnind și înjurîndu-se. Tot Cațaveiul, Ggîrlea, Buzeștii, din Dealul Spirii, de la Mandravela, Zece Mese, din Rahova și Foișorul de Foc. Slugile hangiului cărau băutura în ulcele de pământ ars, smălțuite pe afară, cu toarte vechi de alamă. Împrejur, se adunaseră vreo câțiva câini trăiți bine, flocoși și obraznici, tîrîndu-se pe sub mese, chelălăind și apucând oasele aruncate. Jos, la picioarele stâlpilor verzi, decolorați, stăteau cu picioarele întinse la soare nepricopsiții
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și el cu trenurile. Aveau mai mulți copii decât lucruri, în camioanele care-i aduceau ar mai fi încăput. Se umpluse maidanul de plozi. Stere îi privea de pe scările de ciment ale prăvăliei. Negri, tăcuți, cu fețele supte și ochii arși de nesomn. Strigau la neveste, măsurau cu pașii pământul cumpărat, scuipau în silă. In câteva zile își ridicaseră și ei odăile cu geamuri oarbe, legaseră un câine de par și se numeau stăpâni. Cîrciumaruî îi vedea numai seara, când se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lui, care rumegau încă iarba grasă și umedă a gropii. Se împrietenise cu moș Leu, de păzea avutul primăriei la rampă. Ăsta era albit de bătrânețe, îndesat și iute la treabă. Fuma tot timpul 104 dintr-o pipă de lemn ars. Sfătos ca toți unchiașii, nu-i mai tăcea gura. Știa cîte-n lună și-n stele. Nu era singur. Ținea după el armăsari de prăsilă, dați de serviciul edilitar să ajute la căratul gunoaielor. Om al dracului, după cum se vedea. S-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lăsa, Sandule!" și el tăia. Bătaie mare. Veniseră poterele grămadă. Presării erau în razie. Tocmai atunci îl găsise s-o fure. Oacă ținea taxiul și eu i-am păzit fuga. Dracu știe cum am scăpat... Vocea-i tremura. Scuipă chiștocul ars. Mi-a plăcut și mie... Da cui nu-i place? Așa coardă, mai rar. A trăit el ce-a trăit cu ea, a pus Stăpînu ochii pe dânsa. Ce-a făcut, ce-a dres, i-a suflat-o! A vrut
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-l doborâră. - Las', că spui tu! scrâșnea lunganul furios. - Nu spun! Nu spun! răcnea Paraschiv. - O să vedem... Îi răsuciră mâinile la spate și-l legară cu frânghia. Cu mâna lui, șeful u așeză cărbunii la subsoară. Pielea i se topea, arsă, sub foc și țipetele pungașului se pierdură într-un horcăit. - Spui? Ucenicul gemea. Îl dureau măruntaiele. Inima sta să-i iasă afară. - Caii! Caii! strigau cei trei. Îl udară din nou cu apă și-i împinseră țurloaiele în ligheanul cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
știință, apoi îi plimbă flăcările pe mâini, pe piept și pe la încheieturi. Parcă-i trăgeau pielea de pe el. Paraschiv deschise un ochi și-l văzu pe Treanță în brațele sergentului. Țipa de se cutremurau zidurile. În odaie mirosea a piele arsă. Îl betegeau. Gheorghe nu mai putu.. Deschise gura să mărturisească, dar întîlni privirea ca o baionetă a pungașului. Își înfipse dinții în brațul sergentului și nu mai știu nimic... Afară se lumina de ziuă. Prin fereastra murdară se vedea cerul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
îi era negru de fum și își simțea cerul gurii uscat. - Parcă nu se vede! Ce-oi mai întreba! A luat foc pricopsită asta a noastră de mahala! Că la omu sărac nici boii nu trag! Împrejur mirosea a lemn ars și zarva nu încetase. Femeile se băteau cu pumnii în cap și strigau cât puteau: - Aooolică, maica mea, aooolică... unde mai punem noi capul, maicăăă, aooolică... Închiseră poarta. - Nu vrei să te speli? o întrebă studentul. - Ba da. Aduse o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Procopie fluieră. - Ce vorbești? -Zău. Chiriașul își scoase ochelarii și îi șterse cu batista. - Acu să știi că mă duc de-adevăratelea... §i ieși afară. Cerul era cenușiu de tot. Numai spre răsărit atârna o fișie albă între cioturile salcâmilor arși, ca o americă spălată. O zgură murdară, luată de vânt, se așternuse în curtea lor. Locurile arse fumegau încă și peste toată mahalaua plutea un miros încins de cârpă. Înserarea tristă cuprinsese Cuțarida. Pompierii tot nu plecaseră. Loveau cu târnăcoapele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
că mă duc de-adevăratelea... §i ieși afară. Cerul era cenușiu de tot. Numai spre răsărit atârna o fișie albă între cioturile salcâmilor arși, ca o americă spălată. O zgură murdară, luată de vânt, se așternuse în curtea lor. Locurile arse fumegau încă și peste toată mahalaua plutea un miros încins de cârpă. Înserarea tristă cuprinsese Cuțarida. Pompierii tot nu plecaseră. Loveau cu târnăcoapele în bârnele fumegânde. Zidarii, cu muierile, stringeau trentele scăpate, pe jumătate pârjolite. Fetei îi veni să plângă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mamei. Tabitha, care încă radia, le spuse vestea cea bună. Nu știu cum, dar sub privirile lui Violet, vestea își pierdu din strălucirea pe care o avusese înainte. Deci, practic o să faci o săritură mare! zise Paul, din păcate. Thierry sări ca ars. Va fi o intrare extraordinară, zise el supărat. Era clar că Tabitha era protejata lui. — O s-o facem să zboare până jos. Dar răul fusese făcut. Paul bălmăji o scuză, care înrăutăți situația. Spre lauda ei, Violet nu făcu nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
cale. Cât despre funingine, nu puteam face nimic; pentru asta trebuia să aștept până ajungeam acasă. Observând că mi-am mai ars puloverul pe piept în alt loc, mi-am scos mănușile și am început să adun bucățelele de material ars. Obiceiul, bată-l vina. Sunt sergent adjunct Fogarty, zise el pe un ton cam agitat, și aceasta este agent Hamlin. Da, am făcut deja cunoștință. Bun, care e treaba? Chiar n-am timp de pierdut. Am identificat corpul care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Era ciudat că simțeam amândoi nevoie de a ieși pentru a vedea ce se întâmplă; probabil că cel mai înțelept ar fi fost să rămânem ascunși în foișor până trecea furtuna. Hugo mă luă de mână. Am sărit aproape ca arsă când m-a atins. Ajunsesem în starea în care aproape că ți-e frică să atingi corpul celuilalt, de teamă să nu provoci o altă explozie; propriul corp îți este foarte sensibil și aproape că-l simți plin de vânătăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
de un torent, nu mai izbuteam s-o așez undeva în minte. Tremuram de frig, veșmintele mi-erau ude, sandalele le pierdusem în goană, iar din păr mi se scurgea un firișor de apă înghețată care-mi scălda neîncetat ochii arși de plâns. Am tremurat din nou, am tușit zdravăn, când un glas de femeie mă chemă: „Fetițo, fetițo, vino aici!“ Plimbându-mi ochii în toate direcțiile, am văzut, foarte sus deasupra mea, în cadrul unei ferestre boltite, o basma în dungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Librarii sustraseră privirilor lucrările care puneau la îndoială dogmele și tradițiile, culegerile de poeme în care erau slăvite vinul și plăcerile, la fel și tratatele de astrologie și de geomanție. Într-o bună zi, niște cărți chiar fură confiscate și arse mai apoi în curtea Marii Moschei. Treceam pe acolo din întâmplare, când micul rug da să se stingă, iar diverșii gură-cască se împrăștiau o dată cu fumul. O foaie care zbura mă informă astfel că în grămadă se afla opera unui medic-poet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să-l dea uitării! Numai că timpul se pusese în mișcare: anul creștin 1492 a început în ultima zi a lunii safar 897, iar înainte de ivirea zorilor, s-au auzit bătăi puternice în poartă. Mama a sărit din somn ca arsă și l-a chemat pe tata, care dormea în noaptea aceea lângă Warda. S-a dus să deschidă. Erau niște ofițeri ai sultanului care îi cerură să vină după ei călare; adunaseră deja mai multe zeci de persoane, printre care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
tot; pe deasupra, era întâmpinat cu pompă începutul anului persan, Nayruz: în ajun se celebrau numeroase căsătorii, căci era o ocazie prielnică pentru fecunditate, se spunea, iar de-a lungul zilei se vindeau la toate colțurile de stradă jucării din lut ars sau din faianță lăcuită, care înfățișau cai sau girafe, în pofida interdicției religioase. Mai erau, firește, și principalele sărbători musulmane: Adha, Aid-ul cel mai mare, pentru care mulți locuitori ai Granadei se ruinau doar ca să procure o oaie pentru sacrificat sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mers, în glas, în privire, de asemenea, cuceritoare și totodată resemnată în suferință. Părul ei avea acea culoare de negru profund pe care doar Andaluzia știe s-o dea la iveală, printr-o alchimie de umbră răcoroasă și de pământ ars. Până ce avea să devină soția mea, era deja sora mea, suflarea ei fiindu-mi familiară. Mai înainte chiar de a se așeza, a început să-și spună povestea, toată povestea. La întrebările pe care renunțasem să i le pun, ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pe atunci neterminată, pe care o făcusem sul și o strecurasem sub cingătoare. Hans ne aștepta cu brațele deschise la intrarea în cartierul Regola, pe unde ne preumblaserăm odinioară și care nu mai era acum decât un șir de ruine arse. Purta o tunică scurtă și sandale decolorate; pe cap avea o cască pe care s-a grăbit să și-o scoată înainte de a mă strânge în brațe. Războiul îl albise înainte de vreme, iar chipul îi era mai colțuros ca niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
toate săpăturile. Amenaja un sediu cât mai aproape de sit, astfel încât ultimele descoperiri să poată fi aduse înapoi, catalogate și depozitate imediat. I-ar fi plăcut să-și facă zilnic treaba, dacă ar fi putut: lasă afară fie și câteva cioburi arse și vor dispărea imediat. Tâlharii, blestemul arheologilor din lumea întreagă. Ahmed își găsi biroul: modest, de metal, de parcă ar fi aparținut șefului unui șantier de construcții. Se gândi că nu era chiar atât de forțată comparația. Amândoi lucrau în domeniul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]