5,062 matches
-
anume dimensiune care Îl apropie de sacru. Relația contemplativă spectator-obiect, atmosfera solemnă, vizitatorul-pelerin În așteptarea miracolului apariției, obiectele muzeale Înălțate pe piedestale, sub sticlă, Îndepărtate cu grijă de contaminarea profanului - precum icoanele Întro biserică - au Îmbrăcat spațiul muzeal Într-o aură prețioasă, Încărcată de valențe sacre; omul Începe să se apropie de artă cu speranța de a se hrăni spiritual. Aceasta merge În paralel cu valorizarea artei, a obiectului de artă și a artistului, cu recunoașterea prestigiului lor. Ideea scoaterii din
Polarităţile arhitecturi by Anca Mihaela Cioarec () [Corola-publishinghouse/Science/91808_a_92991]
-
În cazul În speță, ca „o suprapunere programatică ce Încurajează coexistența dinamică a mai multor activități și generează prin interferența acestora, evenimente fără precedent―. statutul artistic: „Muzeul modern Își face cunoscută evanghelia nu exclusivului, genialului sau a ceea ce are o aură, care Își găsesc În continuare recunoaștere În lume, ci tocmai imperceptibilului, trivialului și cotidianului, care dispar În realitatea extramuzeală.― (Groys 2007: 93) Muzeul Încearcă astăzi să-și redefinească funcțiunile, să se adapteze la noile cerințe, să-și reorganizeze spațiul, să
Polarităţile arhitecturi by Anca Mihaela Cioarec () [Corola-publishinghouse/Science/91808_a_92991]
-
nu înseamnă a o explica, ci a o simți, căci "poemul poartă în noi fructele sale"33, atunci ea ni se dă ca a priori afectiv. Ni se arată în ființa sa însuflețită, atât prin desăvârșirea formei cât și prin aura de sensuri ce iradiază în lume. Interioritatea ei este noua lume care se revarsă în exterior, apare din întunericul unui ascuns pe care îl face vizibil ca apariție imprevizibilă. În densitatea însăși a ființei sale există un raport de la sine
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
durerea se sublimează, devine adorare, iese din nimic și se deschide totului. Se lămurește în lumina celui ce o dăruiește, adică în lamura adevărului, în quidditatea Celui ce este. În sfârșit, "am atins cu-o pustiire de/ aripi și rugă/ aura bruma de aur/ a umbrei celui ce calcă/ pe rouă și crini". Ceea ce este atins acum nu poate fi Imaginea invizibilă a înălțimii, inegalabilul de neexperiat, al dumnezeirii ca inepuizabil 66. Dar aici a atinge nu înseamnă a poseda, a
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
străbătut decât în zborul rugăciunii; nu se intră în nevedere și nu se iese la lumină decât trecând prin Non-Imaginea nimicului, în retragerea ascensională. Aici - acolo - totul se pierde din vedere, scapă în trecere; inaparentul se vădește în urmă, în aură și-n brumă de aur. Imaginea acestei fețe întoarse e nimbul unei absențe, umbra prezenței nevăzute. Dacă ceea ce este trece în nevedere, aceasta pentru că nu se poate atinge decât în chipul sustras, în adâncul care îl ascunde în lumină. Cuvântul
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
așa-zis comun e mai mult de găsit sau inventat decât de luat drept bază deja existentă. Nu conjura tocmai echitatea adresării un revers al ei - pe cât de discret, pe atât de inechitabil și hâd - ce o acompania ca o aură nesfântă și grotească, nespulberată defel de firava ființă a aparenței? Tocmai pentru că se dorea atât de convingător și firesc vorbitul frumos trezea suspiciuni adânci celor neînvățați cu el. Îl mai auziseră nomazii și prin sălile de judecată, și prin secțiile
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
al lui. Odată scăpați de pericol, abia mai putuse însă să răsufle de copila cu imaginație bogată, care văzuse în el un erou salvator și nu pregetase să-l copleșească de felurite atenții. O reputație de umanist crescuse ca o aură în jurul figurii sale juvenile, ulterior îmbogățite și de alte prestigii, ceea ce explica prezența lui printre personajele de vază ale obștei la importanta întâlnire cu arhitecții olandezi. Versiunea sinelui înjghebată precar, pe apucate, în toiul urgenței rămâne funciar neapărată de multiplele
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
becul felinarului ce străjuia șoseaua. Pocnetul resemnat al plexiglas-ului punctuă exclamativ concluzia ce se impunea: distrug cu impunitate, deci sunt liber de-adevăratelea! Pfui, bine mai e să-ți iasă pasența! Îl bântuiau încă imaginile neputinței umane înconjurate de aura splendorii artistice, așa cum îl întâmpinaseră ele în expoziția de fotografie a lui Salgado. Cât pe ce să se lase supt în abisul compasiunii dinaintea portretelor suferinței extreme, gata-gata să cadă în genunchi în fața a ceva ce, în definitiv, se găsea
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
oferit, sursa lui păstrează, sfioasă, distanța. Sub tempestuoasa întruchipare nocturnă îi apăruse lui Ian pentru prima dată în cale monstrul, mai înainte de a se lăsa iarăși împins de cealaltă parte a digurilor și barajelor de meșteri constructori. Firește, ei dobândiseră aură de eroi în acea lume, situată în bună parte sub nivelul mării și expusă incursiunilor ei devastatoare. Ca mai toți cei de-ai locului, înțelesese, ulterior, că pitoreasca perspectivă adâncă a peisajului olandez, cu plopii lui drepți și cerul înnorat
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
de științe sociale). 2. Paradoxal, prin faptul că impun totuși niște standarde minime, așa cum sunt ele, dar care există - lucru care nu se poate spune despre universitățile private - și pentru că atrag studenți de calitate mai bună prin intermediul burselor și al aurei de oarecare prestigiu, universitățile de stat Încurajează competiția pe piața competențelor dobândite (În măsura În care această competiție nu exclude de la Început respectarea standardelor de calitate ale cercetării și formării). Cei care susțin sistemul universitar privat din România se fac că nu Înțeleg
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
am uitat cu alți ochi la tânărul profesor albanez, avea fler de analist. Ultima Întâlnire a grupului nostru a fost În Grecia, specialiștii Consiliului Europei (a fost pentru prima și ultima oara În viața mea când veneam undeva cu această aură) fiind invitați să participe la un colocviu regional despre efectele introducerii tIC În școală. Eram cam 30 de participanți. Desigur, colocviul era agrementat cu excursii, plimbări cu vaporașe elegante, mese. Dar Într-o seară, la un banchet, pe o insulă
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
matică. Bazată pe introspecție, cartea dezvăluie reacțiile afective ale vârstei, surprinde momentul În care adolescența devine conștientă de individualitatea sa fizică, când Își descoperă feminitatea În creștere zonele de penumbră ale conștiinței. E un poem al gingășiei Învăluite Într-o aură poetică. Cartea sfârșește ca un adevărat poem În proză Închinat tinereții și dragostei, reușitele ei fiind mai ales În explorarea zonelor de penumbră ale conștiinței” (Al. Andriescu, În Cronica, 20 mai 1967). Îl cităm din nou pe Mihai Drăgan: „Înclinația
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
a apropiat de mine un tânăr cercetător Într-un laborator din Paris, chestionându-mă discret: oare ce vârsta are Serge Moscovici, când a plecat din România, se poate face un calcul? Moscovici, mi-am dat seama, avea pentru mulți o aură, era deja o legendă. Banchet Într-o seară la o fermă, În staulul vacilor, pe un vârf de munte; după ce ne-au servit cina, proprietarul și familia sa au format o orchestră și ne-au făcut să descoperim muzica tradițională
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
rezervată, cei trei își petrec multă vreme împreună, plimbându-se și stând de vorbă. Formează un trio perfect, un soi de mică familie. Fără îndoială, mama se lasă în voia acestui flirt deoarece se simte protejată de prezența copilului, de aura lui de nevinovăție. Se gândește că datorită acestuia poate rămâne stăpână pe situație, oferindu-și în același timp această mică plăcere pe care și-o închipuie inofensivă. Neîncrederea și vigilența se atenuează. Baronul observă această schimbare de atitudine, de care
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
vei veni, ai să găsești aceiași colegi care te așteaptă cu brațele pline de flori și lumina În suflet. Nu te vom uita niciodată și te vom aștepta mereu... Mereu alături de tine, o colegă care te-a prețuit foarte mult” Aură Ciubotaru, 3.03.1987 ,,...Dragul meu Malin, mi-e dor de tine! Mi-e dor de zâmbetul și ochii tăi. Mi-e dor de glasul tău. Și fiecare fărâma a amintirilor dintr-un sfârșit Întunecat de an, Iti aparțin ție
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
nu se oprească aici. Generozitatea Iașului și pasiunea lui, armonizate, pot aduce noi și substanțiale satisfacții intelectuale. De câte ori străbat ulițele Iașilor, mă trezesc adesea visând la vremurile când acei oameni minunați - junimiștii - călcau pe caldarâmul bătrânei cetăți purtând cu ei aura omului făcător de cultură. La fiecare colț de uliță, mă aștept să-i întâlnesc. De multă vreme, însă, visez să vă invit - imagunar, se înțelege - prin Iașii de odinioară, cu gândul ascuns că zâna cea bună îl va scoate în
Junimiștii la ei acasă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1686_a_2905]
-
în vreme ce tovarășul lui se puse iar pe bodogănit. Neținând seama de amenințarea fiarei, locotenentul schiță un salut general și porni în trap mărunt, mulțumit că nu mai simte ura pe care ochii depărtați o țeseau în jurul lui ca pe o aură de nenorocire. Și ar fi fost și mai mulțumit dacă ar fi putut să invoce adevăratul motiv, întâlnirea cu Nastia sub pătură!.. Abia ațipise că auzi o bătaie în ușă. Iar! "Veniți repede, domnule locotenent, rușii au intrat în Polonia
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
Locotenentul ardea de nerăbdare să facă stânga-mprejur. Nu avu timp. Grigore îi aducea deja țuica și felia de pâine prăjită cu icre negre (era comanda obișnuită, când locotenentul nu se ostenea să formuleze alta). Panaiota traversă sala, într-o aură luminoasă ca o pulbere de aur, luă o sticlă de lichior cu care își aroma prăjiturile și, după ce zâmbi complice spre locotenent, dispăru dincolo de ușa laboratorului ei, unde athanorul maeștrilor bucătari bolborosea scoțând trâmbe de aburi. După trecerea ei ca
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
clipă. Munca laolaltă, în înțelegere și cu voie bună, le scutea de sfârșiturile pustii ale zilelor de sărbătoare. Dorina M. a fost singura ființă din lume căreia Nel i-a încredințat secretul ei. Iar Secretul ei a căpătat astfel o aură de speranță și a fost mai ușor de dus. Blitzkrieg-ul nu putea să țină prea mult, presupunea Dorina M., sau, atunci, i-ar fi zis altfel. Împleteau conștiincioase ciorapi de lână pentru soldații români, care nu trebuiau să îndure teribilele
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
romanticului locotenent Filip, apoi înserările melancolice din restaurantul gării, unde ofițerul tapează pe clapele pianului de pripas un delicat repertoriu mozartian. Într-un registru identic este restituită imaginea orașului nordic de la gurile Nevei, învăluit în cețuri, ceea ce-i conferă o aură poetică, misterioasă, sugestiv preventivă. Exuberanța juvenilă, inițială, se va dovedi de rău augur pentru cuplul de îndrăgostiți. Adversitățile de conjunctură destramă începutul de fericire, în perfect ton cu zădărnicia suverană peste rânduielile imediate, precare, care-i scot din anonimat pe
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
mare”, „liniște” cu varianta „liniștire” și „pace” apar într-un tipar repetitiv, în fiecare frază a acestui tablou descriptiv, fără a provoca totuși monotonia expresiei sau a sărăci paleta de culori a imaginii. Scopul repetiției este doar amplificator, creator de aură, în jurul centrului de spiritualitate al Kievului și al centrului lumii ortodoxe cunoscute până atunci de Paisie. Mai mult, plasarea acestei pauze descriptive între două episoade petrecute la schitul Kitaev, o scenă incomparabil mai mică de petrecere a vieții monahale, produce
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
măcar unii, dacă nu toți din lista cunoscută cu cei care au deja girul criticii: Paul Balahur, George Bădărău, Aurel Brumă, Ion Chiriac, Vasile Constantinescu, Adi Cusin, Vasilian Doboș, Vasile Filip, Dan Giosu, Ion Hurjui, Nicolae Ionel, Ion Maftei (Flavus), Aura Mușat, Const. Mănuță, Const. Popa, George Popa, Vasile Proca, Corneliu Sturzu, Lucian Teodosiu, Angela Traian, Nicolae Țațomir, Dumitru Vacariu, Adrian Voica... În nopțile cu lună plină, stranii și fabuloase, poezia devine vis și viață de magie, cel puțin mie așa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
mereu din ea însăși, CARTEA reface drumul către un pierdut spațiu originar, acel drum pietruit din cuvinte, pe marginea lui străjuind supremul Logos ca formă de comunicare între generații. Și Saloanele de carte se derulau frumos. Iașul își dorește neatinsă aura de "oraș cultural", onorantă efigie asumată chiar și în vremuri mai puțin prielnice. A lansat mereu valori în plan național și european, a știut să-și prețuiască figurile ilustre. Ne place să credem că și în anii Salonului s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
mai e nevoie să se facă mult caz, viața culturală te ține îndrăgostit tot timpul. Bună impresie într-o exprimare simplă, îmi zic. Ceea ce dă un plus de farmec și substanță e, înainte de toate, poezia. Parcă ea plutește ca o aură iubitoare de imagini cu Ileana Cosânzeana și Făt-Frumos. Câte ceva din eminescianismul remanent spune altcineva răzbate și-n poezia ieșeană contemporană. Cu mici excepții, aș completa, care excepții se nasc din mediocritate, șoc și perfidie, din neprețuirea și bagatelizarea poeziei românești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
și chiar decât urma de abur fantomatic. Mizez totuși pe durată pentru ca justificarea lipsei de apreciere a timpului să se evapore ca negura fugărită de lumină, iar sufletul să se roage nestingherit pentru frumusețea momentului înălțător. Îmi vine în sprijin aura romantică a copacilor care e ca și veșmântul împodobit de timpul generos ce a uitat, pentru o clipă, să-și prelingă scurgerea din clepsidră. 62 Următoarele rânduri trebuie să ne dea mult de gândit: "Între nașterea gândirii omenești și mitologie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]