6,712 matches
-
erau de străine de viața unei femei obișnuite. Ascultând-o pe o tipă numită Plum vorbind la telefon cu antrenorul ei de fitness, Ruby era din ce În ce mai sigură că vrea să-și mute afacerea departe de Kensington și Chelsea, direct pe bulevard. Existau deja companii de modă de renume mondial care au recunoscut că adaosul comercial pentru cașmir și bumbac organic era mult prea exagerat și vroiau riște reducerea profiturilor vâzându-le mai ieftin. Ea ar fi putut face la fel. Ruby era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
putut să facă așa ceva. I se părea imposibil să ignore că hainele foarte scumpe, care ar fi putut fi pătate sau stricate, trebuiau puse la păstrare, nu purtate. Era o chestie de clasă. Apartamentul lui Sam se afla pe un bulevard larg și cu copaci pe margine de pe lângă Kensington High Street. Îl Închiriase de la unul dintre prietenii săi americani, care Îl cumpărase Înainte să afle că firma la care lucra Îl mai trimitea un an În America. Răspunse la ușă Îmbrăcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
acasă pe cineva. O caut pe ea. Nu știu dacă o caut pentru că îmi lipsește sau pentru că mă tem că s-a postat aici dedesubt și că ne pândește. Privesc în direcția în care locuiește ea: acoperișurile, antenele, cupolele, dincolo de bulevardul acela populat cu figuri nocturne, care apar în lumina farurilor unui automobil, până la barul care ne-a văzut de prea multe ori și cine știe dacă la ora asta mai este încă deschis. Prea multe lucruri îngrămădite ne despart, ziduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
câțiva pași din drum. — Mai spune-mi ceva, femeie dragă, te rog... — Porunciți... Dar pe dumneata cum te cheamă? — Pe mine? Margarita. — Foarte bine, foarte bine... mulțumesc! — N-aveți de ce. Și Augusto își reluă drumul, ajungând în scurt timp pe bulevardul Alameda. Burnița contenise. Își închise umbrela și, împăturind-o, și-o vârî în husă. Se apropie de o bancă și, punând mâna, își dădu seama că era umedă. Scoase un ziar, îl întinse pe bancă și se așeză. Apoi blocnotesul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cum pe-al meu, pe acest Pérez nesemnificativ, o să-l suprime, reducându-l la un P., primul nostru născut se va numi Augusto P. Dominga? Dar... unde mă duci, fantezie nebunească? Și-și notă în blocnotes: Eugenia Domingo del Arco, Bulevardul Alameda, 58. Deasupra acestei însemnări erau doi endecasilabi: Din leagăn ni se trage-amărăciunea; și tot din el ne vine bucuria... „Ia te uită - își spuse Augusto -, micuța Eugenia, profesoara asta de pian, mi-a tăiat un început excelent de poezie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Cufundat în ceața vieții sale, îți așteaptă răspunsul Augusto Pérez.“ Și iscăli, zicându-și: „Îmi place obiceiul acesta de-a iscăli tocmai pentru că e inutil.“ Închise scrisoarea și din nou ieși pe stradă. „Slavă Domnului - își zicea în drum spre bulevardul Alameda -, slavă Domnului că știu unde mă duc și că am unde să mă duc! Dulcea mea Eugenia e o binecuvântare a lui Dumnezeu. A dat un scop, un reper final vagabondajelor mele pe străzi. Am acum o casă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
că nici așa, nici așa; să zicem șatenă. — E înaltă sau scundă? — Nici asta nu-mi prea amintesc. Se vede treaba însă că e potrivită. Dar ce ochi, băiete, ce ochi are Eugenia mea! — Eugenia? — Da; Eugenia Domingo del Arco, bulevardul Alemeda, 58. — Profesoara de pian? — Chiar ea. Dar... — Da, o cunosc. Și-acum... Șah încă o dată! — Dar... — Am zis șah! — Bine... Și Augusto își apără regele cu un cal. Și sfârși prin a pierde partida. Când se despărțiră, Víctor, punându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
el - adăugă Liduvina cu fermitate -. Și dacă nu, de ce se mai mărită? — Eugenia mea... - începu Augusto. — Ah! Deci o cheamă Eugenia și e profesoară de pian? - întrebă bucătăreasa. — Da, și ce? — Cea care locuiește cu unchiul și mătușa ei pe bulevardul Alameda, deasupra magazinului domnului Tiburcio? — Ea e. Ce, o cunoști? — Da... din vedere. — Nu; știi mai mult, Liduvina, știi mai mult. Hai, spune; vezi doar că e vorba de viitorul și fericirea stăpânului tău... — E o fată bună, da, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ce ne rămâne de făcut, Orfeule?“ Prânzul din ziua aceea fu melancolic, plimbarea melancolică, melancolică partida de șah și melancolic somnul de peste noapte. VI „Trebuie să iau o hotărâre - își spunea Augusto, plimbându-se prin fața casei cu numărul 58 de pe bulevardul Alameda -; lucrurile nu mai pot continua așa.“ În clipa aceea se deschise unul din balcoanele de la etajul al doilea, unde locuia Eugenia, și se ivi o doamnă uscățivă și căruntă cu o colivie în mână. Se pregătea să scoată canarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Inteligența lui S. Paparrigópulos era clară, în primul rând clară, de o transparență miraculoasă, fără nebulozități sau confuzii de niciun fel. Gândea într-o castiliană precisă, fără nicio insinuare de cumplite neguri septentrionale sau de urme ale unor decadentisme de bulevard parizian, într-o castiliană curată, și așa se face că gândea, temeinic și profund, pentru că o făcea cu sufletul poporului care-l hrănea și căruia îi datora propriul spirit. Cețurile hiperboreene i se păreau potrivite printre băutorii de bere tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
în prezentul fugitiv, în acest înspăimântător prezent istoric, istoria reprezintând posibilitatea atrocităților. Primesc puțină lume; îmi petrec cea mai mare parte a dimineților singur, în cușca asta din apropierea pieței Statelor Unite. După prânz mă duc la Rotonda de la Montparnasse, colț cu bulevardul Raspail, unde avem o mică reuniune de spanioli, în majoritate tineri studenți, și comentăm rarele vești ce ne sosesc din Spania, din Spania noastră și a celorlalți, și reîncepem zilnic să repetăm aceleași lucruri, înălțând, cum se zice pe-aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
largă, goală ca a unei bufnițe. Nu era foarte liniștitoare. Ceilalți doctori îmi spuseseră că el era ultima mea șansă, acest ungur în costumul lui cambrat cu două rânduri de nasturi, care amintea de după-amiezile lungi pierdute în cafenelele de pe bulevard și de orele languroase petrecute cu tipi blonzi și anoști care aveau același nume ca și el. Costumul nu putea fi ales întâmplător. Hainele sunt camuflajul cel mai ușor. Mă îmbrăcam ca un american sau cel puțin ca un GI1
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
sex și transpirație și a săpun de rufe, cu mintea relaxată și copiii visând înveliți bine în camera de alături înseamnă abandon? Poate ți-ai ales profesia greșită, doctore. Sau poate ai petrecut prea mult timp în cafenelele alea de pe bulevard. Nu mă deranjează. Ce citea soția dumneavoastră în acea seară? Întrebarea era absurdă, dar mi se spusese că el era singura mea speranță. Am încercat să mi-o amintesc pe soția mea ridicându-se din pat, luând cartea de pe noptieră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
ca iarba. Avea oare vreo șansă să oprească această Împrăștiere? Să se concentreze În sfârșit asupra esențialului? Și dacă da, cum să Înceapă? Și care era, pentru numele lui Dumnezeu, esențialul? Când ajunse la magazinul universal Maayan Shtub, În colțul bulevardului Jaffa, porni spre piața Davidka. Și pentru că simți brusc că Îl dor picioarele, se urcă În ultimul autobuz spre Kiriat Yovel. Nu uită să-i ureze șoferului o sâmbătă plăcută. La patru fără un sfert, aproape de intrarea sâmbetei, coborî la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
de-aici. —Nimic, răspunse Fima imediat pe un ton milităresc, cu o fermitate neobișnuită, să nu mai pierdem timpul. Hai să mergem. Vorbim pe drum. 30 Cel puțin pe cât posibil La ora cinci și un sfert Uri parcă mașina pe bulevardul Ben Maimon. Soarele apusese deja În spatele pinilor și al chiparoșilor. Dar o lumină cenușie ciudată, Întretăiată de licăriri vagi mai persista pe cer: o lumină care nu era nici cea a zilei, nici cea a nopții. Deasupra bulevardului și clădirilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
mașina pe bulevardul Ben Maimon. Soarele apusese deja În spatele pinilor și al chiparoșilor. Dar o lumină cenușie ciudată, Întretăiată de licăriri vagi mai persista pe cer: o lumină care nu era nici cea a zilei, nici cea a nopții. Deasupra bulevardului și clădirilor se lăsase un fel de melancolie tipică ajunului de sâmbătă, delicată, mișcătoare. De parcă Ierusalimul Încetase să mai fie un oraș și redevenise un vis urât. Ploaia se oprise. Aerul era umed, Îmbibat de apă, iar Fima simți În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
o vorbă pe terasă, ca să fie singur, chiar În locul În care stătuseră părinții săi În acea vineri seară, acum o mie de ani, când i se păruseră doi naufragiați pe o insulă pustie. Lumina amurgului se stinsese de mult. Pe bulevard domnea o liniște absolută. Felinarele aruncau sclipiri galbene, ce cădeau peste norii mici și nestatornici de ceață. Casele de piatră se ridicau tăcute, cu toate obloanele Închise. Nici un sunet nu răzbătea din ele. De parcă prezentul se transformase brusc Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
aceea prin care tata și Hans își clătinau pulpele, vorbind despre o mai bună stabilitate pe teren a unui Mercedes, în comparație cu „americancele“. În spatele meu, doamna Saner vorbea cu mama despre Paris și București, orașele în care își petrecuseră tinerețea, trasau bulevarde în ziua de vară timpurie din munții Jura, și începură deodată să turuie pe franțuzește - fără să-și dea seama - despre Place Vendôme, Operă și Piața Romană; soarele se înălța pe cer, curelele ne tăiau umerii și fratele meu făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
pentru mine îi trăda nervozitatea. Mă privi deodată ursuz și degetele îi tremurau, așa cum ridicase o mână, cu arătătorul întins, ca pentru a-mi arăta ceva, inexistent de altfel. ...„Era o vreme, începu el, când primele frunze desprinse din castanii bulevardelor marilor orașe europene îmi aduceau, o dată cu o insuportabilă nostalgie, și dorul tot mai pronunțat după pragul casei părintești. Astăzi tristețea mi-e cu mult mai profundă când în locul acestui bolovan de stâncă, trenul mă duce către o tovarășă tăiată din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
bucura din nou de ele, plecă la Paris pe la mijlocul lui martie, pentru o vizită prelungită. Trase la hotelul său preferat, Westminster, din Rue de la Paix, În apropiere de Place Vendôme. Guta continua să Îl supere, dar reuși să străbată, șchiopătând, bulevardele, pentru a-l Întâlni pe Morton În restaurante și cafenele pe care le „descoperise“. Tot atunci se Întâmpla să fie la Paris și Henry Harland și luară Împreună o cină plină de bună dispoziție, la care tânărul Își expuse avântat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
crucile și giruetele aurite cocoțate pe clădirile de un cenușiu șters, În siajul spumegat al vaselor de plăcere care străbăteau Sena, În ferestrele de sticlă groasă ale marilor magazine și În hamurile zăngănitoare ale cailor de trăsură care tropăiau pe bulevardele largi. Castanii de pe străzi erau Înveșmântați În frunziș și Înfloriți superb, straturile de flori din parcuri incendiate de culori. La Salon des Indépendants era deschisă o expoziție controversată, iar la Comédie Française juca un Mizantrop excelent. Timp de câteva zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
io ieram tot În primii zori dân prima zi. Da nainte să treacă o vreme aceptabilă, mandea sfârșisem d-acu toate resursele care le Închipuisem. Am povestit. Am recitat Preambulu la Constituție. Am cântat numele la străzile dântre Balcarce și bulevardul La Plata, și dântre Rivadavia și Caseros. După aia am virat-o la nord și le-am intonat p-alea dântre Santa Fe și Triunvirato. Dân fericire, am amețit lângă Costa Rica, care mi-a lăsat ceva vreme, și-așa am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Numele Oportet & Haereses dat tipografiei și editurii la care este corector don Wenceslao Zalduendo se face ecoul celebrelor vinuri de Porto și Jerez. Dar, ca din Întâmplare, oportet et haereses sunt și primele cuvinte ale unei epistole a Sfântul Pavel. Bulevard. Lăncieri. Aluzie la celebrul volum de evocări, intitulat Anatole France en pantoufles. * Poreclă drăgăstoasa dată lui H. Bustos Domecq În intimitate (nota lui H.B.D.). . ** Atare cuvânt e o greșeală. Împrospătează-ți memoria, don Montenegro. Eu nu ți-am cerut nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Nu putea spune exact ce anume, dar chiar dacă cineva Își imagina extraterestrul ca pe un copil răsfățat, comportamentul lui Jerry nu avea nici o logică. Pur și simplu nu se potrivea. Inclusiv ultimul mesaj: HEI, TIPULE. DĂ-MI PACE. Argou de bulevard? Sau doar Îl pastișa pe Harry? În tot cazul, nu era modul lui normal de comunicare. De obicei.. Jerry era agramat și ușor demodat, vorbind despre entități și conștiință. Dar, din când În când, devenea brusc foarte familiar. Norman se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
pe care le iubesc mai presus de orice, și totuși mă zdruncină atîtea gînduri, mă rod pînă la oasele tot mai subțiri pe care mi le văd uneori noaptea luminînd slab În Întunericul de sub rafturile cu cărți În vreme ce cîinii de pe bulevard latră, muzica greco-țigănească urlă cu roți dințate și ferestrele sînt mute, oamenii par să nu fie niciodată fericiți, oamenii par să moară Întruna (extrase dintr-o scrisoare trimisă patronului meu, În care ceream o mărire de salariu. Nu mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]