4,874 matches
-
-l fix, ți se răcește mîncarea, deși mă îndoiesc că pentru asta a coborît soția ta... În locul meu ce-ai face? Sper să nu ajung în locul tău. Ies din bloc, lăsîndu-1 pe Ion locului, nehotărît, frămîntat de gînduri, sub privirea calmă a soției sale, în capul căreia se pune doar întrebarea: "Îl pierd, ori nu-l pierd?" Nici o tresărire în femeia asta: frumoasă, inexpresivă și rece ca o poză. Stă în picioare, lîngă cel care a rămas așezat pe trepte, Ion
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
lapte covăsit la Plasteras, lângă farmacie, am parcurs cele două străzi paralele și am urcat să-ți scriu că mi-e tare dor de tine, preaiubita mea. Acum am să cobor ca să mă mai bucur de soarele frumos, blând și calm. Poate am să te întâlnesc pe plajă, făcându-ți baia de după-amiază, măgăruș îndărătnic și încăpățânat, scumpa mea. Seara Am primit vizita Chiranei, nenorocită din pricina lipsei de bani, apoi m-am plimbat prin oraș și pe faleză. Cinat la restaurantul
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
1947], luni Mamy, ieri același tipíc de viață, dimineața plajă, la prânz la Delureanu, pe urmă cafea oribilă la Muedin, apoi întoarcere acasă, în camera asta dreptunghiulară care mă odihnește prin faptul că este banală și impersonală, prin culoarea asta calmă, aproape ca a untului. Apoi la Menaru între 5 și 7, tot la Amidée - Moșu era bolnav în camera lui Menaru; alte tătăroaice au venit să se minuneze de frumusețea hainelor lui Șucuran și de plecarea ta. Menaru a ghicit
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
le inviți, cu binevoitoarea ta amabilitate, vor fi mai norocoase. De altfel, oricât de mare ar fi odaia ta, nu vă văd, în ea, pe toate! Săptămâna trecută, a trebuit să îndur o viață grea și aspră; astăzi sunt mai calmă, fără motiv, poate fiindcă azi știu din scrisoarea ta, incompletă, o parte din ceea ce nu știam. Fragmentul de jurnal de călătorie mi-a răscolit toată ființa. Mi-am închipuit tot, am văzut tot și mă gândesc că eu stăteam tolănită
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
o jumătate de oră mă mai desparte de supliciul ședinței; azi e Sf[ân]tul Dimitrie; Lina și Chirana s’au dus la slujba de la Mitropolie și vor veni la 6; în casă e o liniște ideală, doar pendula bate calm și discret, ca un greere într’un lemn; azi e slujbă mare acolo, pentru că e patronul bisericei. Am fost eri în grabă și am văzut filmul „Henri V“; pe cât se pare, se intenționează să-l scoată de pe program în urma unor
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
bărbați, ca și cum ar fi din familie.“ Atunci s-au postat în ușa dintre dormitor și sufragerie; și, cum ultimele zece scrisori de la tine erau în dulapul dinspre baie, mi le-am strecurat repede între cordon și chilot; pe urmă, foarte calmă, m-am îmbrăcat și m-am pieptănat repede și m-am întors în birou: radioul, măsuța, biroul, nimic n-a scăpat, totul a fost inventariat. Pe urmă a sunat iarăși și au sosit două cozi de topor, foști anticari; s-
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
1951] [...] Doamne, dulcea mea dragă, dacă ai ști ce rol însemnat au avut pentru mine înserările care au citit peste umărul meu cărțile poștale și scrisorile pe care ți le-am scris mereu între orele 4 și 7! Înserările astea calme - vizitele intempestive survin mai ales dimineața și noaptea - singurătatea plăcută, liniștitoare, a acestor ceasuri... În fiecare zi, o altă lumină îmi scaldă ferestrele în azur; nu e literatură, e ceva ce face parte din viața mea actuală, ca și figura
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
câțiva milimetri. Comandăm? Tot timpul prânzului, Elinor și Robyn vorbesc doar despre nunțile din New York la care au fost, iar eu îmi mănânc mâncarea în tăcere, rezistând la toate încercările lor de a mă atrage în conversație. În exterior sunt calmă, dar în interior fierb. Cum îndrăznește Elinor să încerce să-și adjudece propria mea nuntă? Cum îndrăznește să angajeze o organizatoare de nunți, fără măcar să mă consulte? Cum îndrăznește să vorbească despre curtea mamei ca despre o „grădină englezească oarecare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Foarte tare? — Danny, pe bune, chiar trebuie neapărat să dau telefonul ăla. Mă întorc imediat. Scot telefonul din priză și îl duc în dormitor, apoi închid ușa și încerc să-mi adun iar gândurile. — Așa. Pot să fac asta. Fii calmă și stăpână pe tine. Formez numărul alor mei și aștept, cu ușoară spaimă, în clipa în care începe să sune. — Alo? se aude o voce metalică. — Alo? răspund nedumerită. Cu toată depărtarea dintre noi, îmi e limpede că asta nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
aiurea. Cum să-i anunț, dacă ei erau la Lake District? Nu se face să-i deranjez când au și ei parte de o mini vacanță binemeritată. Dar mâine se întorc. Așa că nu-mi rămâne decât s-o sun foarte calmă pe mami și să-i spun că apreciez tot ce au făcut, și că asta nu înseamnă că sunt nerecunoscătoare, dar că am hotărât să... Nu. Că Luke și cu mine am hotărât... Nu. Că Elinor a a fost extrem de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
știe, poate ăsta e începutul unei noi relații cu părinții mei. Una în care va guverna respectul reciproc. Și o viziune plină de înțelegere asupra vieții. — Alo, ce faci, scumpa mea? — Bună, mami. Trag aer adânc în piept. Așa. Fii calmă și matură. Mami... — Tocmai voiam să te sun și eu, Becky! Ghici cu cine ne-am întâlnit la Lake District! — Cu cine? — Cu mătușa Zannie! Nu-ți mai amintești când îți puneai toate colierele ei la gât? Și pantofii ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
varză sunt și cât de tâmpită. Voiam să-mi vărs toate necazurile în capul lui Suze, așa cum fac întotdeauna, și să o las pe ea să găsească o soluție. Dar acum... pur și simplu nu se poate. Arată atât de calmă și de fericită. Ar fi ca și cum aș deversa deșeuri toxice într-o mare de un albastru paradisiac. — Bex! Bună! Când mă vede se ridică și eu am un nou șoc în fața... imensității ei. — Suze! Fug spre ea și o îmbrățișez
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
în Oxshott și nimeni n-a zis nimic de New York și m-am gândit că înseamnă că, până la urmă, Bex s-a hotărât să facă nunta la ea acasă... — Suze, te rog mult. Nu-ți face griji, zic repede. Stai calmă... și respiră adânc... — Cum să nu-mi fac griji, îmi spui și mie? țipă Suze. Cum să nu mă-ngrijorez? Bex, mi-ai promis c-o să rezolvi chestia asta de-acum câteva luni! Mi-ai promis! — Știu! Și o s-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
raionul respectiv, am primit și un port fard gratis, cu mănușă de exfoliat și... — Spitalul St. Christopher’s, zice brusc șoferul, oprind în fașa unei clădiri uriașe de cărămidă roșie. Amândouă încremenim și ne privim cu spaimă. — OK, spun. Fii calmă, Suze. Nu te panica. Doar... așteaptă-mă aici. Deschid ușa de la taxi, sprintez printr-o intrare pe care scrie Maternitate și mă trezesc într-o sală de recepție, cu scaune tapisate. Câteva femei în halate ridică privirea din revistele pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
nu suni acum, n-o să suni niciodată! Te cunosc, Bex! — Suze, nu te prosti! Tocmai naști! Hai să ne punem prioritățile în ordine, da? — Nasc după ce suni! spune Suze încăpățânată. Au! Se crispează brusc. Iar a început. — OK, spune moașa calmă. Respiră... și încearcă să te relaxezi... — Dar nu mă pot relaxa dacă ea nu dă telefonul pe care trebuie să-l dea! Altfel, iar o s-o amâne până la sfântu’ așteaptă! O cunosc! — Ba nu! — Ba da, Bex! Deja ai amânat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
o dată capul foarte ușor. — Becky, tocmai a intrat Robyn, spune Kirsten. Dacă vrei să vorbești cu ea... În nici un caz. Nu mai am nici cea mai mică încredere în telefoanele astea idioate. — Spune-i, te rog, zic, încercând să fiu calmă, că vreau să trec pe la ea. Spune-i să mă aștepte. Vin cât pot de repede. — E urgent? — Da. Foarte. Sediul firmei lui Robyn se află într-o clădire somptuoasă, chiar la capătul 96th Street. În clipa în care bat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
tot ce e-n stare să-ți spună un ditamai avocatul, de un milion de dolari pe oră? Să-i spun logodnicului meu și să nu-mi pierd speranța? Ce idiot... la cât costă... o căruță de bani... OK, fii calmă. Sunt mai deșteaptă decât el. Găsesc eu ceva. Sunt sigură. Absolut sigură. Ia stai așa. Intru cu aerul cel mai firesc din lume în bucătărie, unde Luke se uită undeva în gol, cu privirea pierdută. — Salut, zic, în timp ce-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
e că nu pot rezolva asta singură, mă gândesc, prăbușindu-mă în scaun. Poate că am nevoie de ajutor. De mașini de pompieri și de echipe de intervenție. Sau, poate, doar de Luke. Cincisprezece Când ajung acasă, sunt surprinzător de calmă. Aproape ușurată, aș putea să spun. Am încercat tot ce a fost cu putință - și acum am ajuns la capătul puterilor. Nu mai am ce face, trebuie să îi mărturisesc totul lui Luke. O să fie șocat, evident. Și foarte supărat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
de un sanctuar. De un loc în care să-mi găsesc pacea sufletească. — Mă duc la Tiffany, zic cu plânsul în gât, și închid ușa în urma mea. La cinci secunde după ce am trecut pragul de la Tiffany, sunt deja mult mai calmă. Inima începe să-mi bată iar normal. Gândurile încetează să gonească nebunește. Simpla vedere a vitrinelor cu bijuterii scânteietoare mă calmează pe loc. Avea dreptate Audrey Hepburn: cât ești la Tifanny, nu ți se poate întâmpla nimic rău. Străbat tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
persoana aceea să fiu eu. Ziua mea de naștere este pe 5 martie, iar culoarea mea preferată este albastru. Cu stimă, Bernard Lieberman, Prim Vice-Președinte Nouăsprezece OK. Nu intra în panică. O să meargă. Dacă nu-mi pierd capul și rămân calmă, o să meargă. — N-o să meargă în veci, spune Suze în urechea mea. Termină! zic ofuscată. — N-o meargă nici într-o mie de ani. Să nu zici că nu ți-am spus. — Suze, tu trebuia să fii cea care mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
fost- am crud și eu ca voi/ și Însetat de duioșie,/ și de putere Însetat, de aur, de dorințe sau de chinuri,/ da, fost-am rău și eu ca voi, și temător ca voi, și fost-am/ orgolios În ceasuri calme, beat de izbânzi, Înfricoșat/ și torturat de insuccese./ Da, fost-am om la fel ca voi” <endnote id="(492, pp. 276-279)"/>. B. Fundoianu pare să parafrazeze monologul lui Shylock, ba chiar, În unele locuri, să-l „citeze” : „Dacă mă Înțepi
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
cu toate greutățile întâmpinate. De altfel, un argument în acest sens, îl oferă unele informații din notele informative și dările de seamă înaintate de responsabilii prefecturii și poliției, în care se precizează că „evreii sunt îngrijorați, dar atitudinea lor este calmă. De exemplu, într-un raport al Poliției Dorohoi către Inspectoratul regional de poliție Cernăuți, nr.1031 din 29 noiembrie 1941, referitor la starea de spirit a minoritarilor, se face precizarea că atitudinea evreilor este calmă și că nu opun rezistență
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
îngrijorați, dar atitudinea lor este calmă. De exemplu, într-un raport al Poliției Dorohoi către Inspectoratul regional de poliție Cernăuți, nr.1031 din 29 noiembrie 1941, referitor la starea de spirit a minoritarilor, se face precizarea că atitudinea evreilor este calmă și că nu opun rezistență și execută lucrările. Cu toate aceste, în ceea ce privește executarea muncii obligatorii, nu au lipsit situații în care evreii întârziau la program sau plecau mai devreme. Pentru aceste abateri evreii suportau pedepse corporale, așa cum ne dăm seama
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
la care am apelat proveneau din generația antebelică, oameni cu pregătire solidă, trecuți prin evenimente dramatice. Diferența de experiență se reflectă în lucrurile pe care mi le-au spus și în modul cum mi le-au spus: viziune largă, judecăți calme, aprecieri cumpătate. Puse alături, scrisorile primite de la ei alcătuiesc un „fragmentarium” substanțial și instructiv, din care pot fi desprinse elemente de conduită etică, profesiuni de credință, observații psihologice și sociale, mărturii biografice semnificative, informații științifice și literare. Convins de prețul
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
ca în trecut, sîntem singuri în apartamentul „nostru”, nu mai avem grijă lemnelor și cărbunilor etc. Sentimente pe care nu știu dacă le încercați și d-voastră, dar noi le-am trăit. Vă urez același cămin cald și aceeași atmosferă calmă de care avem și noi parte. Cu cele mai bune sentimente, Ion Maxim </citation> (9) <citation author=”Ion Maxim” loc="Timișoara" data =”14 februarie, 1974”> Timișoara, 21 mai 1976 Dragă domnule Călin, Deși bolnav și cu perspective nu prea îmbucurătoare
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]