6,220 matches
-
le grand tourbillon”, le tourbillon sombre”, „le gouffre eternei”, poetul român convoacă fulgerele și tunetele, pune În mișcare cerul, apa și pămîntul pentru a da senzația de freamăt obscur, de ieșire de sub controlul mecanicii universului: „Cerul se-ntunecă, munții se clatină...” Să se observe că imaginile sînt cu precădere auditive. Bolintineanu epuizează verbele care pot sugera sunetul confuz al materiei dezmembrate: fîșÎie, geme, sfîriie, fîlfîie, muge, murmură etc. În discursul liric intră, În număr mare, elementele fantastice. Macabrul romantic află, aici
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Împăcare și o acumulare pînă la o nouă criză. Așadar: „Să petrec tot cu oftări” (Peirea) e o petrecere de lungă durată și ca se bizuie pe virtutea răbdării. Vaietul, plînsul reprezintă un moment de derută interioară. Temeliile ființei se clatină și atunci ochii varsă pîraie de lacrimi, gura scoate țipete lungi și Înalte. CÎnd și aceste supape nu mai funcționează, Îndrăgostitul Ieșitul. Leșinul este o moarte provizorie, o ieșire, pe termen scurt, din spațiul suferinței. O anticipare a adevăratei, ireversibilei
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cu prietenul său Ponzio, se lansa în discuții îndârjite despre probleme literare și teologice, politice și sociale. Adesea alți călugări se strângeau în jurul lor, ascultându-l timizi, punându-i întrebări la care răspundea întotdeauna clar și precis. Bătrânii în schimb clătinau din cap psalmodiind și îndepărtându-se mai ales când el declama poezii: Un călugăr care scrie poezii e un sacrilegiu excalamau ei, repetându-și afirmația, vrând parcă să accentueze ideea că diavolul punea la cale ceva necurat printre acele ziduri
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
aminti și deschise geanta. — Mi-am uitat cartea la spital... O luasem azi-noapte, în gardă. A fost o noapte grea, n-am avut timp să citesc... — Vreun accident ? — O sinucidere... — Faceți și necropsii ? E nevoie de anestezie pentru asta ? Ea clătină din cap. — Omul e în comă profundă, pare, încă, nehotărât. Noi nu-l putem influența să se hotărască în vreun fel. Merseră câteva clipe în tăcere. — Ce carte era ? întrebă Filip. Iarăși unul dintre patafizicienii tăi ? — Un urmaș, râse Cosmina
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
năzărit ? Alaltăieri, la club, păreai întreagă la minte... Porumbeii lărgiră cercul, așteptând. Rotatul zbură pe o creangă, ca să privească de acolo. Lumea arăta ca într-o scenă filmată în care, la un semn, figuranții trec dintr-o parte în alta, clătinând din cap și gesticulând, ca și cum ar avea ceva important să-și spună. Cosmina schimbă vorba : — Am citit undeva că destinul ți se arată prin coincidențe și că singurele lucruri care contează sunt cele surprinzătoare. — Și ție ce ți s-a
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
într-o oglindă și să vezi un bărbat... Nu lângă tine sau în spatele tău, ci în locul tău... Ce-ai zice de asta ? — E mai grav decât credeam, spuse Papi, privindu-și degetul pe care rămăsese o undă de fard. Cosmina clătină din cap, apoi se întoarse și o luă pe prietena ei pe după umeri. — Cum poți să spui că pe tine nu te iubește nimeni ? Uite, mă ai pe mine... Și reuși, căci Papi nu păru dispusă să continue chestionarul, ba
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Nu e meseria mea. Eu sunt fotograf. Eu sunt pozarul zâmbetului pe care carnea îl ascunde. Pentru rest, îl ai pe doctorul fără de arginți. El ce spune ? — Nimic. Dă cu banul... Și banul ce spune ? — Când așa, când așa... Efrem clătină din cap. — Atunci așa o fi... Îi făcu fetei semn să se apropie : Te uiți la peretele ăsta ? Vinișoarelor din perete le spunem crăpă turi. Peste o săptămână vin să văruiască. Gata cu vinișoarele. Altă dată, așteptăm cu anii. Așa
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să le ia asupra lor. Privi mașina neagră cum se îndepărtează și avu impresia clară că sunt trei. Fata îl privea doar pe el, nu auzise Vocea. Pantelimon aruncă moneda în sus și o prinse între palme. Le deschise încet, clătină din cap și o aruncă iarăși. De data asta își răsuci palmele înainte de a privi. — Ce tot faci acolo ? întrebă Cosmina — Pun destinul la treabă. La ce îl întreb eu pentru el e foarte simplu să răspundă cu da sau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Dacă le înclin spre dreapta o să fie pajură în loc de cap sau cap în loc de pajură. Destinul ne dă primul răspuns. Dar răspunsul final e al meu. Eu sunt destinul destinului. Poate ar trebui să-ți iei câteva zile libere... spuse Cosmina, clătinând din cap. Iar moneda asta ar trebui s-o lași din când în când în sertar... Asta e puterea mea asupra destinului, spuse Pantelimon, băgând, într-adevăr, moneda în buzunar, doar pentru a lua o țigară în vârful buzelor. Uitându
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-i uit privirea. Tu ai fost ultimul cu care a vorbit despre lucrurile astea, trebuie să știi. Spuneai că ușa era încuiată... Polițiștii au socotit că nu intrase nimeni, bătrânul a căzut pe scară, la vârsta asta se întâmplă. Cosmina clătină din cap. — Groaza din priviri nu era din cauza a ceva ori a cuiva necunoscut. Numai ceva ce cunoști deja te poate înspăimânta în felul ăsta. — Vorbind... spusese Ionuț Penescu de dimineață. — Cam asta e, explică Pantelimon. Omul tău a început
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Cu atât mai mult nu trebuia să faci asta, spuse Cosmina. N-are niciun rost să te grăbești, ei te așteaptă oricum. Să nu mai faci asta, promiți ? — Nu eu... șopti el. Iisus. — El nu vrea să faci asta. Ionuț clătină din cap, subliniindu-și spusele. — Nu-i adevărat, Ionuț, El te iubește, nu vrea să-ți faci niciun rău. Cum poți spune că vrea asta ? De unde știi ? — El și eu, totuna... Avea nevoie de timp să se gândească la asta
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
șirul celorlalte imagini, pe dagherotip. Și atunci Cosmina, înfundându-și mâna în punga cu firimituri, scoase câteva pentru a le arunca până la rădăcina copacului, ca să ademenească porumbelul rotat. Dar în locul acela, rezemat de trunchi, aștepta Iacob al lui Zevedei. — Nu, clătină din cap Cosmina. Nu poți fi tu. Tataia n-ar fi permis una ca asta ! — Am fost la înmormântare, spuse el. Am stat deoparte, n-am vrut să te tulbur. Te-aș fi văzut. A fost puțină lume. Nu știam
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mi le scoateți ? — Când o să se lipească totul cum trebuie. Dar nu despre durerea asta vorbeam... — Am o stare nouă... Sunt curios. Îmi place să trăiesc, din curiozitate. — Să zicem că și eu sunt curioasă. Atunci mă înțelegi, da ? Ionuț clătină din cap, mișcarea asta îl duru și-și duse mâna la ceafă. Spune-mi, ce este atât de ciudat cu balconul tău ? Ionuț începu să se legene. Părea absent, Cosmina îl lăsă până ce se opri singur. Sunt prea mulți oameni
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
apropie de fereastră. Rămase privind. Iacob al lui Zevedei aștepta lângă poarta spitalului. — Ce vezi ? întrebă Ionuț. — Nimic, lume care intră și iese. Fata se apropie și îi întinse mâna. El se căzni să se ridice, rămase așa câteva clipe, clătinându-se. — Amețesc puțin, dar îmi trece... Totul e să stau cu ochii deschiși, altfel mă ia cu amețeală. Acum, arată-mi... Privea cu nesaț. Cosmina socoti că înălțimea e cam aceeași cu a balconului lui. Îl lăsă să-și reînnoade
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu un ciorap, cu rochia de casă abia acoperindu-i genunchii și umerii, era foarte frumoasă și Coltuc îi zâmbi. Ia zi, frate-miu, a ce miroase ? — A mâncare de cartofi, spuse flăcăul, ca să se prindă în jocul ei. Melania clătină din cap, sugerând dezamăgirea. — O fi mazăre ? Sau varză ? se prefăcu el că se încurcă din nou. Ea clătină din cap cu și mai multă putere. Atunci el își îngustă ochii și ridică nările, adulmecând : — Te pomenești că e... Și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
zâmbi. Ia zi, frate-miu, a ce miroase ? — A mâncare de cartofi, spuse flăcăul, ca să se prindă în jocul ei. Melania clătină din cap, sugerând dezamăgirea. — O fi mazăre ? Sau varză ? se prefăcu el că se încurcă din nou. Ea clătină din cap cu și mai multă putere. Atunci el își îngustă ochii și ridică nările, adulmecând : — Te pomenești că e... Și apoi împreună : Praz cu măsline ! Melania bătu din palme și râseră amândoi. El nu știa ce înseamnă să iubești
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mute, îl văzu pe Coltuc. Golea se apropie de el. Prin nădragii descheiați, mădularul i se bălăngănea, moale și umed, ca limba unui ogar pe vreme de arșiță. — Ce te uiți, mă ? șuieră Golea, apucându-l de păr. Coltuc se clătină, dar tocmai mâna care-i snopuia părul îl propti să nu cadă. — Lasă-l în pace ! strigă Melania, fără să se poată ridica. Să nu te atingi de el ! Golea îi privi cu o urmă de interes coapsele dezgolite, apoi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și eu om ca toți oamenii, când oi muri. Ca la început... Cum vine asta, ca la început ? Nu așa te-ai născut ? — Ba da, dar eu vorbesc de început de tot, adică mai dinainte să mă nasc... Costică Ologu clătină din cap, privind neajutorat spre Fane Chioru. Acela tocmai terminase de mâncat și-și lingea degetele. — Fiecare cu nașterea și cu moartea lui, spuse orbul, tărăgănat. Nimeni nu poate să se nască în locul tău. Și mai ales nimeni nu poate
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
la principii... Ieșiră, unul după altul, Ologu la urmă, lăsând ușa să se închidă încet și privind, îngăduitor, înapoi : — Eh, Panselia... fată bună și fără noroc... Uite unde era norocu’ ! auzi Ologu în urmă, dogit, dar nu se mai întoarse, clătină din cap și o luă după ceilalți, țopăind ca un cintezoi, deși îngreunat odată cu berea. Începea să se însereze, lanurile de floarea-soarelui se aplecau tot mai mult, fețele se închideau și unele își întorceau fața spre lună. Era ora cea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Hai, interveni Ologu, înțepând cu vârful cârjei cizma vlăjganului. Ai luat ce era de luat. Acuma lasă-ne în pace... Namila își mută, brusc, interesul. Se plecă asupra Ologului și, brusc, lovi cu cizma într-una dintre cârje. Costică se clătină zdravăn, dar își regăsi echilibrul. Știi ce se întâmplă noaptea, la câțiva pași de-aici, primprejurul Pieței Chirigiu ? N-ai auzit niciodată câinii lătrând ? Știi de ce latră, nu-i așa ? Costică nu știa unde vrea să ajungă cu întrebarea asta
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
față de fata ghemuită pe podea, „cei mai buni prieteni ai milițianului sunt bătaia și așteptarea. Pe care vrei să-l cunoști mai întâi ?“. Așa că Rada, privindu-l cum se întoarce la registrul lui în care se uita fără să citească, clătină din cap și îndrugă un „mulțumesc“ pe care polițistul nu se mai sinchisi să-l audă. Celălalt, cel de demult, care se ivise pentru o clipă, se îndreptă din șale și se trase înapoi, intrând între umerii vestonului descheiat. Rada
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
numerice, mai accentuate sau mai șterse, după cum creionul chimic era mai bine muiat între buze. Răspunsul veni totuși de la milițianul cel vechi și de la polițistul cel nou, amândoi deodată. — Lăsați, doamnă... Nici nu știți de ce sunt ăștia în stare... Bețivul clătină din cap, era tot ce putea face. — Ți-e sete ? îl întrebă Rada. Bețivul bătrân rămase nemișcat. Apoi întineri și încuviință. I-e sete, traduse Rada. Să-i dăm de băut... N-avem noi aicea ce vrea el să bea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
își caută cuvintele. Și asta fu tot ce găsi să spună : — Sărut mâna... Rada îl salută scurt, de parcă ar fi așteptat mai mult. Nu mă cunoașteți ? întrebă el, dibuind, ca și cum ar fi încercat cu talpa o pojghiță de gheață. Rada clătină din cap, încă neștiind cum să i se adreseze. — Nu v-a spus domnu’ căpitan... ? — E căpitan ? întrebă ea, intrând în vorbă pe nebăgate de seamă. — Știu gradele... confirmă bărbatul ca pentru sine. Am făcut armata la Caracal, la motorizate
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de ani, dar îmbătrânise. — Nu avem aceleași amintiri, repetă Rada, făcând giratoriul și intrând pe bulevardul Carol. Bărbatul privea pe fereastră, recunoștea locurile și ar fi vrut să-i spună asta, dar își dădu seama de greșeală și se abținu. Clătina din cap, de parcă el întreba și tot el răspundea. — Eu, dacă mă întrebați - și probabil că astea erau întrebările imaginare la care răspundea -, într-un fel mi-aduceam aminte atuncea și altfel după ce v-am văzut la televizor. Înainte, oricare
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
întoarcă acasă și nu aveau loc de noi. Ridică piatra. — Vezi, prin asta nu se vede nimic, adăugă. E cu totul opacă. — Și eu sunt din Moldova, spuse el. — Știu. De unde știți ? — Păi, mi-ai mai spus... — Poate că da... clătină el din cap. Când au început să se închidă minele, m-am gândit să mă întorc acasă. Nu mai țineam bine minte unde era casa, undeva, lângă un canton, la doi pași de barieră. Numai că gara nu mai era
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]