10,108 matches
-
nisip dinaintea mareei celei mai furioase lăcomii, a revanșei și a istoriei inevitabile. Secretarii și trezorierii au urzit fuga În Argentina, Începutul unei noi afaceri, mai modeste. Ceea ce conta era să plece cît mai departe. Departe de spectrele care bîntuiau coridoarele vilei Aldaya, care le bîntuiseră dintotdeauna. Au plecat Într-o dimineață a anului 1926, În cel mai negru dintre anonimate, călătorind sub nume fals la bordul unui vapor care avea să-i ducă, peste Atlantic, pînă În portul La Plata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pe dată. Citisem fizionomia acelei case În mii de Întruchipări și de unghiuri, În paginile lui Julián. În Casa roșie, micul palat apărea asemenea unei vile, mai mare pe dinăuntru decît pe dinafară, care Își schimba Încet forma, creștea În coridoare, galerii și mansarde imposibile, scări nesfîrșite ce nu duceau nicăieri și scotea la lumină Încăperi obscure ce apăreau și dispăreau de noaptea pînă dimineața, Înghițindu-i pe imprudenții ce pătrundeau În ele, pentru ca nimeni să nu-i mai vadă vreodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
văzuse pentru prima oară pe Penélope. Știam Încotro ne Îndreptam și m-a năpădit un frig ce nu avea nimic de-a face cu atmosfera umedă și mușcătoare a acelui loc. Am urcat pînă la etajul al treilea, unde un coridor Îngust Își deschidea drum spre aripa de sud a casei. Acolo tavanul era mult mai jos, iar ușile mai mici. Era etajul la care se găseau Încăperile servitorilor. Ultima, am știut fără să fie nevoie să spună Julián ceva, fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
al burniței. Atunci am simțit cum mîna lui Julián Îmi scapă. M-am oprit și m-am Întors, ca să-l văd nemișcat, cu privirea țintuită În beznă. — Ce s-a Întîmplat, Julián? Nu mi-a răspuns. Contempla vrăjit gura unui coridor Îngust care ducea spre bucătării. M-am Îndreptat Într-acolo și am scrutat Întunericul sfîșiat de flacăra albastră a lămpii de benzină. Ușa aflată la capătul culoarului era astupată. Un zid din cărămizi roșii, așezate neglijent În mortarul care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
zid din cărămizi roșii, așezate neglijent În mortarul care se scursese printre Îmbinări. N-am Înțeles prea bine ce Însemna asta, Însă am simțit cum frigul Îmi tăia răsuflarea. Julián se apropia Încet de zidul acela. Toate celelalte uși de pe coridor - și din toată casa - erau deschise, lipsite de Încuietori și de clanțe. Cu excepția aceleia. O stavilă de cărămizi roșii ascunsă În fundul unui coridor lugubru și ocult. Julián și-a pus mîinile pe plăcile de argilă stacojie. — Julián, te rog, hai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
simțit cum frigul Îmi tăia răsuflarea. Julián se apropia Încet de zidul acela. Toate celelalte uși de pe coridor - și din toată casa - erau deschise, lipsite de Încuietori și de clanțe. Cu excepția aceleia. O stavilă de cărămizi roșii ascunsă În fundul unui coridor lugubru și ocult. Julián și-a pus mîinile pe plăcile de argilă stacojie. — Julián, te rog, hai să plecăm... Impactul pumnului său asupra peretelui de cărămizi a smuls un ecou gol și cavernos de partea cealaltă. Mi s-a părut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
L-am recunoscut după ochi. Focul Îi devorase pielea, mîinile și părul. Flăcările Îi biciuiseră și Îi sfîșiaseră hainele și tot trupul Îi era o rană vie ce supura prin bandaje. Îl depuseseră Într-o Încăpere separată, la capătul unui coridor cu vedere la plajă, amorțit de morfină, așteptînd să moară. Am vrut să-i țin mîna, Însă una dintre infirmiere m-a avertizat că nu prea mai era carne sub bandaj. Focul Îi secerase pleoapele și privirea lui Înfrunta vidul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
sora lui. — O să te omoare mai Întîi el pe tine, ticălosule. Fumero m-a scuipat În față și mi-a dat drumul din strînsoare. Am crezut atunci că o să mă omoare În bătaie, Însă i-am auzit pașii Îndepărtîndu-se pe coridor. Tremurînd, m-am ridicat și mi-am șters sîngele de pe față. Puteam simți pe piele mirosul mîinii acelui om, Însă de data am asta am recunoscut duhoarea fricii. M-au reținut În acea Încăpere, pe Întuneric și fără apă, vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
izbutea să le deghizeze În mînie. — A plecat? Unde? — Mă așteptam să știi tu. — Eu? Ignorînd pumnii strînși și chipul amenințător al lui Tomás, m-am strecurat În apartament. — Bea? am țipat. Bea, sînt eu, Daniel... M-am oprit În mijlocul coridorului. Apartamentul transmitea ecoul glasului meu cu acel dispreț al spațiilor goale. Nici domnul Aguilar, nici soția, nici servitorii nu au apărut ca răspuns la strigătele mele. — Nu-i nimeni. Ți-am mai spus, a zis Tomás din spatele meu. Acum du
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Ce i-ai făcut, nemernicule? Am Încercat să scap din strînsoare, dar Tomás m-a doborît cu un pumn În față. Am căzut Într-o beznă nesfîrșită, cu capul Învăluit În vîlvătăi de durere. M-am prăbușit pe dalele de pe coridor. Am Încercat să mă tîrăsc, dar Tomás m-a Înșfăcat de gulerul pardesiului și m-a tîrÎt numaidecît pe palier. M-a azvîrlit pe scări ca pe un gunoi. Dacă i se Întîmplă ceva Beei, Îți jur că o să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
În josul scării. Poteca de lumînări urca pe trepte pînă la primul etaj. M-am aventurat pe scări În sus, urmîndu-mi umbra deformată de pe ziduri. CÎnd am ajuns pe palierul de la primul etaj, am constatat că mai erau două lumînări, pe coridor. Cea de-a treia pîlpîia În fața fostei camere a Penélopei. M-am apropiat și am bătut ușurel În ușă. — Julián? a venit vocea tremurătoare. Am apucat clanța și m-am pregătit să intru, fără să știu cine mă aștepta de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
În bibliotecă. Mi-a spus că așteaptă pe cineva și să nu mă mișc de-aici. Pe cine așteaptă? Nu știu. A zis că e cineva care va veni odată cu tine, că tu o să-l aduci... CÎnd am ieșit pe coridor, se auzeau pași pe casa scărilor. Am recunoscut umbra prelinsă pe ziduri asemenea unei pînze de păianjen, gabardina neagră, pălăria trasă ca o glugă și revolverul din mînă, strălucind ca o coasă. Fumero. Întotdeauna Îmi amintise de cineva sau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
după ușă. — Să nu ieși de-aici, orice s-ar Întîmpla, i-am șoptit. — Să nu mă părăsești acum, Daniel. Te rog. — Trebuie să-l previn pe Carax. Bea m-a implorat din priviri, Însă eu m-am retras pe coridor Înainte să apuc a-i da ascultare. M-am strecurat pînă În dreptul scării principale. Nu exista nici o urmă din umbra lui Fumero, nici din pașii lui. Se oprise undeva În beznă, nemișcat. Răbdător. M-am retras din nou pe coridor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
coridor Înainte să apuc a-i da ascultare. M-am strecurat pînă În dreptul scării principale. Nu exista nici o urmă din umbra lui Fumero, nici din pașii lui. Se oprise undeva În beznă, nemișcat. Răbdător. M-am retras din nou pe coridor și am ocolit galeria de Încăperi pînă la fațada principală a vilei. Printr-o fereastră mare, acoperită de gheață, se răsfrîngeau patru fascicule de lumină albastră, tulburi ca o apă stătătoare. M-am apropiat de fereastră și am putut vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Încă nu-l detectasem pe Fumero. M-am Întrebat dacă nu cumva coborîse În pivniță sau În criptă. Pulberea de zăpadă care pătrundea de afară Îi ștergea urmele. M-am strecurat pe casa scării și am aruncat o privire pe coridorul ce ducea spre ieșire. VÎntul Înghețat mă lovi În față. Brațul Îngerului scufundat se zărea În Întuneric. M-am uitat În partea cealaltă. Intrarea spre bibliotecă era la vreo zece metri de baza scării. Anticamera ce conducea Într-acolo era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
se Înălțau cîteva scrînciobe și cam atît. Tata, adîncit Într-un scaun lîngă patul meu, și-a ridicat ochii și m-a privit În tăcere. I-am zîmbit și a izbucnit În plîns. Fermín, care dormea ca un prunc pe coridor, și Bea, care Îi ținea capul În poală, i-au auzit hohotele și au intrat În cameră. Îmi aduc aminte că Fermín era slab și alb ca un os de pește. Mi s-a spus că sîngele care Îmi curgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
În broască, Noimann era conștient că imaginile acestea se vor desfășura În fața lui după o logică bine-cunoscută. Totul devenise previzibil pentru el și totuși, În ciuda acestui fapt, sentimentul de teamă de care era stăpânit creștea pe măsură ce pașii săi Înaintau pe coridor. Masa, scaunele, șifonierul, frigiderul, aragazul, mașina de spălat și patul fuseseră Învelite cu grijă În fâșii de pânză străvezie, Îndărătul căreia se aflau coconii. Insectele Îl pândeau, frecându-și ușor lăbuțele păroase; ochii lor roșii stăteau ațintiți asupra lui Noimann
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
În loc de cruci, purtau pe spate cîte un mic ceas deșteptător... Medicul mai trase un gît de „Alexandrion” și minusculele ornice ascunse sub epiderma sa sunară deșteptarea. Noimann se destinse. În sfîrșit, măcar pentru cîteva clipe, scăpase de obsesii... Orbecăind pe coridor, stomatologul Își mai aduse aminte că, Înainte de păianjeni, fusese bântuit de cuvinte de rebusuri și integrame, pe care avea, În general, oroare să le dezlege, iar când Îi vedea pe alții stând cu creionul În mână, concentrați asupra pătrățelelor, Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Noimann diseca firul logic În patru, cum se spune. Pornea de la o idee și căuta să ajungă la un punct dincolo de care nu mai era posibil să faci nici o speculație. Numai că aceste puncte se Înmulțeau. Ideile semănau cu niște coridoare, ce coteau la stânga și la dreapta, formând un păienjeniș de linii și de puncte ce se apropiau și se Îndepărtau mereu unele de altele, tinzând să se Întâlnească undeva la infinit. Erau cuprinse acolo și infinitul mare, și infinitul mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de exemplare. Noimann se ridică În picioare. Costumele făcură același gest. Medicul se Îndreptă spre ușă, ceilalți se ținură după el, Îndreptându-se, În același timp parcă, fiecare spre ușa lui. Trenul gonea prin noapte, străbătut de un labirint de coridoare, deschise pentru fiecare călător. Noimann făcu câțiva pași și ieși pe coridor. Ceilalți călători Îl urmară, făcând același gest. În urma lui Noimann se țineau mii de călători, fiecare având parte de coridorul lui. Medicul ducea mereu mâna la buzunarul de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
se Îndreptă spre ușă, ceilalți se ținură după el, Îndreptându-se, În același timp parcă, fiecare spre ușa lui. Trenul gonea prin noapte, străbătut de un labirint de coridoare, deschise pentru fiecare călător. Noimann făcu câțiva pași și ieși pe coridor. Ceilalți călători Îl urmară, făcând același gest. În urma lui Noimann se țineau mii de călători, fiecare având parte de coridorul lui. Medicul ducea mereu mâna la buzunarul de la piept, scoțând sticulța sa binefăcătoare, din care sorbea cu sete, Înșurubând cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
gonea prin noapte, străbătut de un labirint de coridoare, deschise pentru fiecare călător. Noimann făcu câțiva pași și ieși pe coridor. Ceilalți călători Îl urmară, făcând același gest. În urma lui Noimann se țineau mii de călători, fiecare având parte de coridorul lui. Medicul ducea mereu mâna la buzunarul de la piept, scoțând sticulța sa binefăcătoare, din care sorbea cu sete, Înșurubând cu grijă căpăcelul la loc. Când se golea, o umplea din nou, golindu-și buzunarele și geanta de voiaj. Alergând, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
lui. Medicul ducea mereu mâna la buzunarul de la piept, scoțând sticulța sa binefăcătoare, din care sorbea cu sete, Înșurubând cu grijă căpăcelul la loc. Când se golea, o umplea din nou, golindu-și buzunarele și geanta de voiaj. Alergând, pe coridor, Noimann o striga mereu pe Mathilda. Îi răspundea din urmă un cor de voci. Medicul trecea dintr-un vagon În altul, o căuta pe Mathilda peste tot. Trenul zbura prin noapte. Chipurile agitate ale călătorilor se reflectau În geamuri. Compartimentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Trenul zbura prin noapte. Chipurile agitate ale călătorilor se reflectau În geamuri. Compartimentele se lungiseră. Părea acum că trec două sau chiar trei trenuri unul lângă altul, adăpostind Înăuntrul lor aceleași scaune și aceiași călători, multiplicați la infinit. Alergând pe coridor, Noimann dădu peste conductorul de tren și se scotoci precipitat după bilet. Își aduse aminte Însă că, prinzând trenul În grabă, uitase să-și mai cumpere bilet. Conductorul Îi făcu semn să nu se agite. Noimann se grăbi să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
-le, pentru orice eventualitate”, Îl preveni el. „În caz că vine supracontrolul ce fac?” se neliniști Noimann. Conductorul Îl bătu prietenește pe umăr. Nu trebuia să-și facă grijă, frunzele țineau loc de bilet... „Afară e toamnă”, zise acesta, clătinându-se pe coridor. „Păstrați-le cu grijă, cine știe, poate veți simți nevoia să vă aduceți aminte că ați trecut și prin acest anotimp...” Între timp, În spatele lui Noimann Înghesuiala crescuse. Călătorii se Împingeau, voind să treacă mai departe. „Nici noi nu avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]