5,030 matches
-
martie 2006 și a fost tradusă în 44 de limbi. Cartea îmbină stilul polițist cu thriller-ul și teoria conspirației și este a doua parte dintr-o trilogie ce a început cu românul din 2000 al aceluiași autor, „Îngeri și demoni”. În noiembrie 2004, Random House a publicat o ediție specială a cărții, în care aceasta este completată de 160 de ilustrații. Cartea se deschide cu uciderea misterioasă a unui custode de la Luvru, chiar în interiorul muzeului. Jacques Saunieree fusese ultimul mare
Codul lui Da Vinci () [Corola-website/Science/302445_a_303774]
-
urmăriți de către Gollum, care a fost eliberat de către Sauron, fiind disperat să își redobândească inelul pe care îl numește "Neprețuitul". Când compania ajunge în mijlocul galeriilor din Moria, este atacată de către orci. Gandalf trebuie să se lupte cu un Balrog, un demon din timpuri străvechi și cade împreună cu acesta într-o prăpastie adâncă, creând astfel iluzia morții sale. Scăpând din Moria, Frăția, condusă acum de către Aragorn, se refugiază în regatul elfilor, Lothlórien, casa Doamnei Galadriel și a Lordului Celeborn. Frăția călătorește apoi
Stăpânul inelelor () [Corola-website/Science/302434_a_303763]
-
va schimba atât modul de a gândi și a simți, cât și viața personajelor principale. Fostele amante ale tatălui lui Kikuji, mort de patru ani, Chikako și doamna Ota, intră din nou în scena prezentului doar pentru a răscoli sentimentele. Demonul trecutului are dubla înfățișare a celor două amante ale tatălui, contrastate permanent până la simbol. Portretul doamnei Ota câștigă în precizie și transparență, iar ambiguitatea rolului ei, de agent, și în același timp, victimă a vrăjii emanate de feminitatea sa totală
Stol de păsări albe () [Corola-website/Science/302472_a_303801]
-
este un calc după gr. πεντηκοστή, "(ziua) a cincizecea", denumire care arată că sărbătoarea are loc la 50 de zile după Paști. Cel mai probabil, cuvântul derivă din cuvântul slav "rusalka", rusalcele fiind spirite ale apei de genul nimfelor, zânelor, demonilor de apă, care erau sărbătoriți, pentru a fi îmbunați, în prima săptămână a lunii iunie. Această tradiție păgână, pre-creștină s-a transmis și romanilor, care au denumit rusalka "dragaică" (drăcoaică, demon). În această săptamână era interzis spălatul, scăldatul, și în
Rusalii () [Corola-website/Science/302862_a_304191]
-
rusalcele fiind spirite ale apei de genul nimfelor, zânelor, demonilor de apă, care erau sărbătoriți, pentru a fi îmbunați, în prima săptămână a lunii iunie. Această tradiție păgână, pre-creștină s-a transmis și romanilor, care au denumit rusalka "dragaică" (drăcoaică, demon). În această săptamână era interzis spălatul, scăldatul, și în general, îi era interzis unei persoane să se apropie de ape. Peste această sărbătoare s-a suprapus sărbătoarea pogorârii Sfântului Duh. Denumirea și sărbătoarea rusaliilor a fost împrumutată și de către romani
Rusalii () [Corola-website/Science/302862_a_304191]
-
pielea goală, cu părul despletit, până la călcâie, cu sânii lungi până la pământ, cu ochii mici și strălucitori ca stelele, cu mâinile de fier, cu unghiile lungi și ascuțite ca andrelele sau încârligate ca secerile și cu limba de foc. Acest demon, din a cărui gură foarte mare, urâtă și strâmbă iese întotdeauna foc, se arată pe la sfârșitul lunii, în apropiere de luna plină, copiilor mai mici de patru ani, pe care așa de tare îi înspăimântă că se îmbolnăvesc pe loc.
Samca () [Corola-website/Science/299523_a_300852]
-
a cărui gură foarte mare, urâtă și strâmbă iese întotdeauna foc, se arată pe la sfârșitul lunii, în apropiere de luna plină, copiilor mai mici de patru ani, pe care așa de tare îi înspăimântă că se îmbolnăvesc pe loc. Acest demon se mai arată și femeilor care zac pe patul nașterii, pe care le frământă și le sperie, încât acestea mor pe loc sau rămân schilodite și neputincioase toată viața. Formele pe care le ia sunt felurite: în chip de porc
Samca () [Corola-website/Science/299523_a_300852]
-
morții. Aflat foarte des în limba persană "daeva" înseamnă "celest" sau "strălucitor"'. Aceste divinități erau venerate în religia mazdeismului înaintea zoroastismului, și erau ființe sacre. După reforma religioasă a lui Zarathustra termenul "daeva" a început, dimpotrivă, să fie asociat cu "demon" . Chiar și pe vremea aceea persanii care trăiau la sud de Marea Caspică au continuat să creadă în "daeva" și au rezistat presiunii de-a accepta Zoroastrianismul, iar legendele despre "daeva" au reușit să supraviețuiască până în ziua de azi. De
Mitologia persană () [Corola-website/Science/299524_a_300853]
-
an de existență a Bisericii, Anton LaVey a atras atenția presei oficiind o căsătorie satanista a Judith-ei Case cu jurnalistul John Raymond. Biserică lui Satan a fost menționată în: LaVey a apărut în filmul lui Kenneth Anger "Invocation of my Demon Brother".
Satanism () [Corola-website/Science/299020_a_300349]
-
secolul al XIX lea au compus texte în care miraculosul își joaca rolul său. Ar trebui amintiți în aces context Honore de Balzac, care utilizează fantasticul din categoria miraculosului în "La peau de chagrin", Guy de Maupassant ce își exorcizează demonii cu ajutorul fantasticului în "Le Horla", Jules Verne, care explică supranaturalul cu ajutorul științei în "Le château des Carpates" (Castelul din Carpați), Oscar Wilde îl integrează în linia poveștilor filozofice în "The Portrait of Dorian Gray" (Portretul lui Dorian Gray), Mary Shelley
Fantastic () [Corola-website/Science/299033_a_300362]
-
le-a dat aureole/ "Așa că cel care i-ar privi să moară de frică,/ "Așa că cel prins de corpurile lor să nu se poată întoarce./ Ea a creat vipera, dragonul și lahamu (sfinx),/ "Leul cel mare, câinele turbat, omul-scorpion,/ "Puternici demoni cu chip de leu, dragoni zburători, centaurul,/ "Ce poartă arme necruțătoare, neînfricați în lupte./ "Strașnice erau poruncile ei, de necălcat erau ele./ În total unsprezece de acest soi a adus în linie./ "Dintre zei, primii ei născuți, ce formau ceață
Enuma Eliș () [Corola-website/Science/304548_a_305877]
-
(a) (ebraică: שָׂטָן, "a" ebraica tiberiană "Śățăn"; greaca Koine: Σατανάς, "Satanás"; aramaică: צטנא, "Śațanâ"; arabă: شيطان, "Sheikhțaan") este o denumire abrahamică ce se referă de obicei la un înger-procuror, demon sau zeu minor în diferite religii. Satan joacă diferite roluri în Tanakh, apocrife și Noul Testament. În Tanakh, Satan este un înger de care se folosește Dumnezeu pentru a încerca omul în diferite situații, de obicei legate de nivelul său de
Satan () [Corola-website/Science/303590_a_304919]
-
tot atât de puțin dușmanul lui Dumnezeu pe cât un procuror oarecare este dușman al statului de drept. În Talmud și în unele lucrări cabalistice, Satana este uneori denumit Samael. În domeniile angelologiei și demonologiei, aceasta denumire se referă uneori la îngeri și demoni diferiți, și nu există consens asupra răutății tuturor acestor entități. Manuscrisele de la Nag Hammadi asociază imaginea lui Satan cu cea a lui Dumnezeu, șarpele reprezentând eroul venit sa salveze primii oameni de tirania divinității care îi ținea captivi. Ideea nu
Satan () [Corola-website/Science/303590_a_304919]
-
mai este cunoscut drept cel care a vorbit prin intermediul șarpelui și a tentat-o pe Eva să nu asculte porunca lui Dumnezeu. Este identificat și ca acuzatorul lui Iov, ispititorul din evanghelii și balaurul din Apocalipsă. Poartă numele de "conducătorul demonilor" (Matei 12:24); "conducătorul lumii" și chiar "dumnezeul acestei lumi" (Corinteni|4|4) Apocalipsa lui Ioan descrie cum Satana este aruncat din cer spre pământ cu "multă mânie" și războindu-se cu adepții lui Iisus, până ce este distrus complet în
Satan () [Corola-website/Science/303590_a_304919]
-
început." Noul Testament îl revelează pe Satana ca dușman al Lui Dumnezeu și al omului. Și tot în acest verset este scris "Fiul Lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului." În textele apocrife și în Noul Testament, Satana este un demon rebel, dușmanul lui Dumnezeu și al omenirii, și întruchiparea răului. Satan mai este cunoscut și ca diavolul, "Prințul întunericului", Lucifer, și Mefistofel. Este o ființă spirituală superior omului.Biblia nu dezvăluie numele lui, doar titluri: diavol, împotrivitor, tatăl minciunii, rebel
Satan () [Corola-website/Science/303590_a_304919]
-
o biruință asupra haosului și o instaurare a ordinii, dar și o jertfă, prin uciderea zeiței-dragon Tiamat. Intrând în conflict cu această ființă monstruoasă, Marduk a trebuit să o doboare în luptă pe ea și pe cele unsprezece specimene de demoni, odraslele ei. Acești demoni aveau diferite înfățișări: centauri, oameni cu gheare de vultur, oameni-scorpion, sau ființe cu capete de leu și coame de taur. Marduk i-a învins pe toți, cu ajutorul celorlalți zei, iar pe Tiamat a atacat-o singur
Geneză (mitologie) () [Corola-website/Science/303819_a_305148]
-
și o instaurare a ordinii, dar și o jertfă, prin uciderea zeiței-dragon Tiamat. Intrând în conflict cu această ființă monstruoasă, Marduk a trebuit să o doboare în luptă pe ea și pe cele unsprezece specimene de demoni, odraslele ei. Acești demoni aveau diferite înfățișări: centauri, oameni cu gheare de vultur, oameni-scorpion, sau ființe cu capete de leu și coame de taur. Marduk i-a învins pe toți, cu ajutorul celorlalți zei, iar pe Tiamat a atacat-o singur. A ucis-o și
Geneză (mitologie) () [Corola-website/Science/303819_a_305148]
-
ideală, benefică, la fel ca „menok”, până când Ahriman își face apariția în interiorul ei, instaurând răul. Acest amestec bine-rău poartă numele „gumecisn” în mitologia persană. „Gumecisnul” va dispărea abia după purificarea finală și distrugerea lui Ahriman și a oștilor sale de demoni. Momentul în care Ahriman pângărește creația pură, primordială a lui Ohrmazd este descris foarte amănunțit în diferite texte religioase. Zeul răului sfâșie marginile cerului, pătrunde în lumea materială; „getik”, murdărește apele, otrăvește vegetația, omoară Taurul primordial, îl corupe pe omul
Geneză (mitologie) () [Corola-website/Science/303819_a_305148]
-
zicând că fără el Ocurman nu ar fi reușit să dobândească pământ. Lutul i se scurge atunci printre degete, iar Tsagan este nevoit să se scufunde din nou în ocean, de data aceasta în numele lui Ocurman. După creația lumii apare demonul Sulmus și cere o bucată de pământ cât să cuprindă cu vârful toiagului. Fiindu-i acceptată cererea, Sulmus lovește cu toiagul în pământ și creează șerpii. În mitologia tibetană, lumea a fost creată de zeii celești, Phyva, imaginați ca fiind
Geneză (mitologie) () [Corola-website/Science/303819_a_305148]
-
a fost creată de zeii celești, Phyva, imaginați ca fiind munți ai cerului. Unii dintre acești zei au coborât pe pământ aducând cu ei animale, plante și pe cei dintâi oameni. Această epocă paradisiacă durează 10.000 de ani. Un demon închis în al nouălea etaj subteran, a reușit să scape și a răspândit răul în lume. Zeii s-au retras în cer, iar lumea a continuat să decadă timp de sute de mii de ani. Întâlnim aici mitul perfecțiunii începuturilor
Geneză (mitologie) () [Corola-website/Science/303819_a_305148]
-
este menționat: „Allah este Creatorul tuturor lucrurilor, și El este Singurul, Supremul” (13:16). Creator al întregii lumi, Allah a făurit cele nouă ceruri, pământul și straturile lui („tabaquat”) , astrele, luna, soarele, primii oameni, Adam și Eva, dar și pe demonul Iblis, cel care i-a ispitit. Multe animale, păsări și pești au fost modelate din lutul rămas după crearea lui Adam. Printre primele creații mai importante se numără și tronul lui Allah, („kursi”), „cartea bine păstrată”, („lauh al-mahfuz”) și bolta
Geneză (mitologie) () [Corola-website/Science/303819_a_305148]
-
Adam. Printre primele creații mai importante se numără și tronul lui Allah, („kursi”), „cartea bine păstrată”, („lauh al-mahfuz”) și bolta cerului („arș”), focul etern („nar”), Paradisul cu cele douăsprezece porți ale sale și spiritului marelui profet Mahomed. Iadul și Cerul, demonii și îngerii au fost creați separat, Allah modelând mai întâi lumina și spiritele îngerilor. Budismul în general ignoră întrebarea referitoare la originea lumii, considerând-o chiar inutilă. La fel ca și la celelalte întrebări care țin de esența metafizică, profetul
Geneză (mitologie) () [Corola-website/Science/303819_a_305148]
-
deține o parte din sufletul divin. În a doua etapă a creației, Părintele Măreției evocă Spiritul Viu, care coborând în întuneric îl prinde de mână pe Omul primordial și îl înalță către Paradisul Luminilor. Totodată, Spiritul Viu îi doboară pe demoni și făurește din pieile lor bolțile cerurilor, din oasele lor munții, iar din carnea lor pământul. Apoi creează soarele și luna. În a treia etapă a creației, Părintele Măreției decide să recupereze toate particulele luminoase răspândite de Omul Primordial în
Geneză (mitologie) () [Corola-website/Science/303819_a_305148]
-
ale unei luni, aceste particule urcă până în lună, care ajunge lună plină; în următoarele cincisprezece, lumina se mută în soare și în cele din urmă în Paradisul Luminilor. Cu toate acestea mai rămân particule captive, deoarece au fost înghițite de demoni. Atunci Trimisul se arată demonilor masculi sub înfățișarea unei tinere fecioare, iar demonilor femele sub chipul unui tânăr bărbat. Înflăcărați de dorință, arhondiții masculi își răspândesc sămânța și o dată cu ea și lumina pe care o înghițiseră, iar femelele nasc înainte de
Geneză (mitologie) () [Corola-website/Science/303819_a_305148]
-
urcă până în lună, care ajunge lună plină; în următoarele cincisprezece, lumina se mută în soare și în cele din urmă în Paradisul Luminilor. Cu toate acestea mai rămân particule captive, deoarece au fost înghițite de demoni. Atunci Trimisul se arată demonilor masculi sub înfățișarea unei tinere fecioare, iar demonilor femele sub chipul unui tânăr bărbat. Înflăcărați de dorință, arhondiții masculi își răspândesc sămânța și o dată cu ea și lumina pe care o înghițiseră, iar femelele nasc înainte de vreme, avortonii lor fiind aruncați
Geneză (mitologie) () [Corola-website/Science/303819_a_305148]