6,113 matches
-
de culoarea piersicii care parcă venea peste ea nu o ajuta deloc. Întinzându-se după țigări, a dărâmat un bol de pot-pourri. Cu aromă de piersică, evident. Nu îl putea suna din nou. Ar crede că este disperată. Bineînțeles, era disperată, dar nu voia ca el să știe asta. În schimb, a sunat-o pe Clodagh, pe jumătate căutând informații, pe jumătate sperând ca ea să nu aibă de unde să i le ofere. —Ai fost să îl vezi pe Marcus? Și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
frumos... — Nu te deranja. Ea detesta când el făcea asta. Era drăguț în majoritatea timpului, dar de fiecare dată când era nesigur sau nu se simțea susținut, devenea rece și agresiv, iar ea nu suporta confruntarea. —O să încerc, spuse ea disperată. Chiar voi încerca. Nu te deranja. Uite, spuse ea cu vocea tremurândă, după ce se sfârșește luna august, va fi mult mai bine cu munca pentru mine. Am putea chiar să mergem o săptămână în Grecia cu o ofertă întârziată, ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
altcineva nici măcar nu a clipit. —Managerul lui Ronan Keating, strigă Lisa către un birou neinteresat, este într-o afurisită de ședință. Pentru a milioana oară. Mai sunt aproape trei săptămâni până la ziua Z și tot nu avem scrisoarea de la celebritate. Disperată, zăcea peste telefon, când a observat că Jack o privește. El a ridicat sprâncenele, cu o privire care întreba „ești-bine?“. Făcea asta des. De când plânsese la el în birou, Jack îi purta o grijă tăcută, puternică. Era un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
drăguțe“, produsele Kiehl erau „drăguțe“ și produsele Issey Miyake erau „drăguțe“. Lisa puse hârtia înapoi pe birou și, după ce îi făcu cu ochiul, îi spuse: —Mai bine ține-te de meseria pe care o faci acum. Probabil că fuseseră foarte disperați, dacă ajunsese Jack să scrie articole. —Ashling încă nu a venit? Nu se putea abține să nu se simtă bine. Adică, ea divorța și tot venise la serviciu. Abia acum, că se întorsese, își dădea seama câtă tevatură se făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
ardea deja pe Ashling: în mod normal, apărea treptat, dar de data aceasta a apărut cu o pulsație bruscă de dorință. El ținea mâna pe fața ei și s-au sărutat până s-au rănit unul pe celălalt. Înfometați și disperați, nu se puteau sătura unul de celălalt. —Scuze, șopți Jack. —E-n regulă, murmură ea. Treptat, sărutările s-au mai domolit, devenind visătoare și ușoare, și buzele lui îi sugeau ușor gura fragedă. Muzica se oprise, iar ei parcă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
discuții. Apoi pe ușa din stânga ieși o femeie albă și am întrezărit o cale de scăpare. Am alergat și am prins-o de gât. Ea începu să țipe. I-am înăbușit strigătele, astupându-i gura cu palma stângă. Femeia dădu disperată din mâini, apoi deveni rigidă. Mi-am scos revolverul și i l-am lipit de tâmplă. Jandarmii avansau prudenți, cu armele lipite de picior. Am împins-o pe femeie în cabina telefonică și i-am șoptit în ureche: — Țipi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
ea. — Gata, șefa! spuse el și Îi făcu cu ochiul lui Logan. Tre’ s-o tai. Mă cheamă datoria, știți cum e. Făcu un pas În direcția ușii, dar Watson Îi tăie calea. — Domnule? Întrebă ea, strângând În mână bastonul, disperată să găsească o scuză pentru a-l folosi pe capul lui Miller. Logan privi de la jurnalistul infatuat la Watson. — Lasă-l să plece, spuse el Într-un final. Vorbim mai târziu, domnule Miller. Acesta rânji mulțumit. — Poți să te bazezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
de violatori“ și a tăiat-o. — Ce să spun, mă doare sufletul. — Apropo, ai niște mesaje: un domn Lumley. A sunat cam de șase ori În ultimele două ore. Voia să știe dacă i-am găsit fiul. Bietul tip pare disperat. Logan oftă. Toate echipele de căutare se duseseră acasă: nu mai puteau face nimic până dimineață. — L-ai găsit pe inspectorul Insch? Întrebă el. Gary clătină din cap, strâmbând din nas. — Nici o șansă. Se uită la ceas. — Spectacolul mai durează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
de la tatăl vitreg al lui Peter Lumley . Logan făcea tot ce-i stătea În putere să nu se gândească la ei. Era duminică: nici măcar nu trebuia să fie acolo. Și nu putea să mai facă față altui telefon dintr-acelea disperate. Așa că, În loc de asta, se așeză la biroul său, privind fotografia lui Geordie Stephenson. Încercând să citească ceva În ochii aceia morți. Povestea lui Miller cu femei de vânzare Îl pusese pe gânduri. Cineva din Aberdeen voia să cumpere o femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
ca focul, plină de riduri și marcată de vene sparte. Ochiul său lăptos, cel mort, de culoarea zăpezii, zâmbetul lui strâmb și maroniu din pricina nicotinei.Chestia cu șunca e că tre' s-o tai frumos și subțire. Nu... Logan Încercă disperat să se rostogolească din nou. — Vai, păi n-ai de gând să plângi acum, domnule Porc, nu? O să faci ca un țânc? La naiba, n-o să dau vina pe tine. O să doară ca dracu'! — Nu... te rog! Nu trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
se putea preface că n-avea să se Întâmple așa ceva. Patru ore mai târziu, o asistentă cu o privire serioasă se ivi și-l conduse pe Logan prin labirintul de coridoare la terapie intensivă. Doctorul care se ocupase de Doug Disperatul stătea lângă patul Hoitarului, citind o fișă. — Cum se simte? Doctorul Își ridică privirea de pe clipboard. — Tot tu? Logan privi fața strivită, bandajată. — E așa grav cum pare? — Păi... urmă un oftat. A suferit niște leziuni cerebrale. Nu vom putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
iar respirația-i aburi instantaneu parbrizul, scoase mobilul și-l reporni. Putea foarte bine să facă față distracției, acum că tot era mult prea târziu să-l mai sune cineva. Avea cinci mesaje. Patru dintre ele erau de la Colin Miller, disperat să afle ce se-ntâmplase cu Hoitarul. Dar unul era de la agenta de poliție Jackie Watson, care-l Întreba dacă, În caz că nu are ceva mai bun de făcut, ar vrea, și dacă nu voia era OK, poate să se ducă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
spitalului pe pardoseală. O tejghea de recepție din lemn, curbată și largă, acoperea unul dintre colțuri. Logan Întrebă politicos unde Îl putea găsi pe domnul Douglas MacDuff și, două minute mai târziu, pășeau pe un coridor lung, cu linoleum. Doug Disperatul era Într-un salon privat, păzit de un agent de poliție tânăr, care citea o carte. Sărind vinovat, Îndesă volumul lui Ian Rankin sub scaun. — E-n regulă, agent, spuse Logan. Nu spun nimănui. Adu-ne trei cafele și te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
-i pară prea rău pentru individ, dar Își ținu gura Închisă. În camera pentru interogatorii, Logan dădu jos fotografia lui Geordie Stephenson. Atât pe cea de la poliția din Lothian și Borders, cât și pe cea de la morgă. Acum că Doug Disperatul era pe moarte, nimeni nu avea să mai fie găsit vinovat de uciderea lui Geordie. Dar bărbatul n-avea soție, n-avea copii, n-avea frați sau surori. Nimeni nu pretindea cadavrul. Nimeni n-avea să-i ducă dorul susținătorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
rupse. — Și dacă ți-aș spune că am găsit lichid seminal În gura fetei? Cameron păli. — Pe cât vrei să punem pariu că se potrivește cu mostra de ADN pe care am luat-o de la tine? Cum dai vina pe Doug Disperatul pentru asta? Cameron părea la fel de uluit ca inspectorul Insch. Stătea de cealaltă parte a mesei, cu gura mișcându-i-se ca a unui pește muribund. Tăcere. — Sergent, spuse Insch În cele din urmă, putem discuta ceva afară, te rog? Suspendară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
încălzită de foc, trăgând cu urechea la discuțiile oamenilor; astfel putu să audă - și viața lui fu scuturată de un cutremur - că acea Julia care murise „ca o cerșetoare“ în îndepărtatul Rhegium și din cauza căreia mama lui fusese atât de disperată „ar fi meritat onoruri imperiale“. Aceasta o spuse glasul mânios al lui Caius Silius, tribunus militaris aflat în acele zile la comanda legiunii sale, care, așezat lângă maestrul de arme, verifica mânerul splendidei sale săbii de paradă, acea ensis cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
iluștri urmau să moară înainte ca triumphus-ul să se încheie sau aveau să fie aruncați în carceră, fără speranță. Printre prizonieri și prăzi, Tiberius poruncise să se afle și soția învinsului Arminius, Thusnelda, care căzuse în mâinile romanilor fără ca el, disperat, s-o poată salva. Ea mergea neobosită, cu ochii ei limpezi și mândri pierduți în gânduri îndepărtate. Gajus nu putu s-o vadă și nici măcar să și-o închipuie, prins cum era în cortegiul ce mergea în fața lui, dar îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ceru căpitanului flotei, magister navis, să-i arate locul precis al faimoasei bătălii. Căpitanul arătă cu degetul spre partea cea mai îndepărtată a golfului. — Marcus Antonius își ascunsese corăbiile acolo, spuse, și adăugă cu părere de rău: Concepuse o strategie disperată și riscantă - să-i adune pe cei rămași, să-i îmbarce pe corăbiile sale puține și să ducă războiul, pe mare, până în Italia. Nu spuse că hotărârea aceea fusese luată după multe nopți nedormite și beții crâncene, precum și după obsedantele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fuseseră trimiși în Hiberia și în Armenia cu misiuni glorioase și muriseră acolo în chip misterios. Gândurile lui Germanicus nu mergeau până într-acolo, dar ea se ridică deodată, veni lângă el, îl îmbrățișă și-i șopti cu o luciditate disperată: — E o cursă... Maștera a pus întotdeauna la cale lucrurile astea departe de Roma... Tribunul Creticus, aghiotantul fidel al lui Germanicus, o privi alarmat. Discuțiile încetară. După câteva luni, mulți romani - și, în viitor, mulți istorici importanți - aveau să gândească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
aurite și vâslași nubieni cu care, alături de tânăra Cleopatra, Julius Caesar mersese în lungul fluviului și cu care, după mulți ani, alături de Cleopatra, care avea treiezci și nouă de ani, se îmbarcase, în locul celui dintâi, Marcus Antonius, pentru glorioasele și disperatele banchete din ultimele săptămâni ale vieții sale. Preotul își dădu seama că accentul grecesc al străinului devenise mai dur; își amintea glasurile tribunilor lui Augustus în timp ce săreau pe uscat în portul Alexandria; apoi îl privi pe Gajus, care-și ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mergând de-a lungul unor fluvii imense, și ajunsese în cele din urmă la Augusta Treverorum, pentru spectaculoasele și sângeroasele jocuri din amphiteatrum. Micul Gajus vârâse mâna printre gratii, dar nu reușise să-l atingă. Din colțul lui, tigrul gemuse disperat privind puiul de om; el îi șoptise că era frumos, iar tigrul începuse să-și ridice încet trupul puternic, lenevit, pe labele ale căror gheare se lungiseră prea mult în timpul captivității. Copilul îl așteptase să se apropie ca să-l mângâie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
său, care în clipa aceea avea ochii închiși și părea că doarme. — Îl pierd, murmură. Vorbea cu el însuși, devenea conștient de ceea ce se întâmpla în viața lui, distrugând totul. — L-am pierdut. În acele ultime ore, fiecare medic sugeră disperat câte un nou leac. Și pe când Germanicus, în pofida celor mai ciudate antidoturi, agoniza atât de dureros, cei care-i erau credincioși fură cuprinși de mânie. Încercară zadarnic s-o prindă pe vrăjitoarea siriană, care dispăruse, cercetară fiecare ungher al palatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
era, ca s-o strângă în brațe și să-i potolească pornirile. Ipocrită, Livia o împiedică până și pe Antonia, bătrâna mamă a lui Germanicus, să ia parte la funeralii. Antonia se supuse, iar cineva observă: „Vor ca absența mamei disperate și a ucigașilor să pară că sunt pricinuite de aceeași durere“. Mulți îi ceruseră entuziasmați lui Tiberius ceremonii strălucitoare, de stat, pentru cenușa lui Germanicus. A refuzat. „A spus «nu». Nu va fi nici o ceremonie în Forum sau vreo comemorare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
când soarta are să ia puterea dușmanilor, să trăiești cu o oră mai mult decât ei. În locuința din Horti Vaticani însă, lunile și anii se scurgeau încet, iar puterea lui Tiberius era omniprezentă și inatacabilă. Agrippina se frământa, pradă amintirilor disperate și izbucnirilor de revoltă neputincioasă. Preceptorul Zaleucos le spuse fiilor ei: Mama voastră este cuprinsă de spaimă ori de câte ori ieșiți pe poartă. Sunteți prea neastâmpărați. Dar Gajus nu ieșea foarte des. În fiecare dimineață făcea lungi plimbări prin grădinile enorme, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
spuse fiilor ei: Mama voastră este cuprinsă de spaimă ori de câte ori ieșiți pe poartă. Sunteți prea neastâmpărați. Dar Gajus nu ieșea foarte des. În fiecare dimineață făcea lungi plimbări prin grădinile enorme, ce ajungeau până la râu. Mângâia florile și se gândea disperat la tatăl său. Își închipuia că-l simte, ca o adiere ce venea de foarte departe. I se părea că adierea aceea mergea alături de el, aștepta să-l atingă; apoi totul se risipea. Într-o dimineață, pe când se plimba, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]