KorAP: Find »[drukola/base=dom & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...174 175 176 ...254 >

6,346 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785

Poftim, dom' Pașcu! Ce onoare să vină și dom' primar! Poftiți, am un separeu, al lui dom' Pașcu... Lui acolo îi place... Fața de masă este curată, paharele la fel. Mulți ani, Pașcule! Era să mi-o faci, ai! Ei, dom' primar, sînt necăjit. Nu se bea bere, ci vin din cea mai bună cramă. Cei doi protagoniști se cherchelesc bine și-și povestesc viețile. După imensa tensiune trăită, atmosfera se detensionează complet cu alcool. Pașcu este în culmea fericirii. Afumat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
bea bere, ci vin din cea mai bună cramă. Cei doi protagoniști se cherchelesc bine și-și povestesc viețile. După imensa tensiune trăită, atmosfera se detensionează complet cu alcool. Pașcu este în culmea fericirii. Afumat bine, începe a povesti: Tata, dom' primar, a fost medic. Un om de zahăr. Și-a pierdut un ochi din cauza unei banale infecții și nici cu celălalt nu mai vedea bine. Din cauza asta a căpătat o fobie, inexplicabilă pentru un om ca el, la infecții. Eu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
temea să nu mă infectez. Să n-ajung ca el, aproape orb. Vorbim despre toate cele, cîte în lună și în stele și bem sănătos. Dar încet, încet devin mai ursuz. La plecare, urc în mașină, condus familiar de Pașcu. Dom' primar, nu mi-ați spus cum facem... Îi întind o cutie de chibrituri și îi zîmbesc sadic. Păi... dă-ți foc, Pașcule! Mașina pleacă și Pașcu simte cum îi cresc urechi de măgar. O faptă... bună Eu, unul, cred că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
Chiriașul, om subțire, acceptă să se mute din casa omului. Îmi face o mare plăcere să anunț profesorul că treaba s-a rezolvat. Peste două zile vine la mine un urît cu o droaie de copii. Am găsit o locuință, dom' primar, acum stau cu copiii pe sub poduri. Ca la comandă copiii, toți cu muci la nas, încep a boci și nevasta urîtului îi trăsnește cu pumnul drept în cap, cu dușmănie. Urletele cresc în intensitate pe măsură ce eu pun întrebări. Ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
dușmănie. Urletele cresc în intensitate pe măsură ce eu pun întrebări. Ce locuință? O amărîtă de căsuță. Ce adresă are? Îmi spune adresa și eu văd negru în fața ochilor. Era casa profesorului Dragotescu! Mă calmez. Dar este casa profesorului... Dar este goală, dom' primar. Dar nu auzi că are proprietar? Dar este goală. Noi ne-am mutat, că stăm pe stradă, șase copii mici... N-aveți voie, violați o proprietate. Eu o violez și pe mă-sa, unde să stau? De aici urmează

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
la drumul mare! Printre cei prezenți acolo aud cîteva voci compătimitoare: Săracu' om! L-au furat. Toți sînt niște hoți. Pun pîinea în sacoșă și plec amărît. Ieșind pe ușă în zbieretele lui Căpușă, aud o voce de înger: Săracu', dom' primar. Cu cîți nebuni o fi avut de a face! I-a ascultat telefonul Telefoanele noastre uneori sînt ascultate și dacă aflăm sărim în sus și strigăm cît ne țin bojogii: "Drepturile omului, fără mandat, securiștii, iar folosesc metodele vechii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
odată cu trecerea timpului. Ei, ce facem acum? Cei prezenți au înghețat. Sînt speriați de-a binelea. Deci telefonul a fost ascultat. Contez pe efect și insist: Hai să-ți redau conversația, din memorie... "Mîine se rezolvă. Am emoții..." Vă rog, dom' primar... Ce propui? Îmi dau demisia... Dă-ți-o! Îi întind hîrtia. Scrie cu mîna tremurîndă. Nu simt milă, ci silă. Pun rezoluția " Se aprobă" și-mi reiau activitatea. Continui să fiu misterios. Spre luare-aminte. Drepturile omului, legea, mandat, autorizare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
mulțimea aceea revoltată. Nu, o sabie este prea puțin. Poate un aruncător de flăcări, o bombă cu fragmentație, niște gloanțe dum-dum. Salvarea vine să facă puțină curățenie. Poliția este calmă, foarte calmă. Mai apuc să aud: Haideți în mașina noastră, dom' Sorin. Dar..., geme mulțimea. Dar ce? se rățoiește și polițistul. Ce prost sînt! Eu îl credeam vinovat pe Sorin. Habar n-aveam că cineva, o mînă criminală, a tras bariera cu un metru mai spre stînga. Adică exact cît trebuia

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
suflet în tot ce făcea și se enerva rău pe cei care își băteau joc de mama natură. În tot timpul enervării sale trăgea cu ochiul la mimica primarului, omul care de fapt conducea clubul. Nu trebuie să mai tolerăm, dom' primar, ca niște nesimțiți să arunce gunoiul lîngă container. Aveți dreptate, este o lipsă crasă de civilizație, aprob cele spuse. Totuși, ce putem face? Adică la modul concret. Eu vă pot spune ce am făcut eu. Vă ascultăm. I-am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
Eu am văzut că nici măcar unul dintr-o sută nu se spală pe mîini după ce face pipi. Proiectul trebuie să fie conform normelor europene. Eu am o altă propunere, intervine domnul Datcu, om de afaceri. Să auzim. Să-mi concesionați, dom' primar, o bucățică de teren în stație și să fac un WC public gratuit. Ar fi o soluție. Dar faci doar WC-ul, se repede Pascu. Dar trebuie întreținut. Căldură, apă, curățenie, cine le suportă? Omul are dreptate. Toate acestea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
de teren în stație și să fac un WC public gratuit. Ar fi o soluție. Dar faci doar WC-ul, se repede Pascu. Dar trebuie întreținut. Căldură, apă, curățenie, cine le suportă? Omul are dreptate. Toate acestea costă. Ce ziceți, dom' primar? Este un scop nobil pe care îl urmărim. Știu eu? Consiliul local aprobă asocierea în vederea realizării WC-ului, mai ales că la acest chioșc se va oferi un număr de pîini pentru șomeri. Gratuit. Pascu însă se oftică. Ideea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
la ora adevărului, apăreau multe surprize, și bune, și rele. Dar unele fete aveau un dar înnăscut de a sugera liniile corpului, de a te duce în ispită chiar dacă ai fi fost popă. Deși erau îmbrăcate ca niște uteciste sadea, dom'le, se bănuia că pe sub hainele acelea era ceva ce foșcotea și ce n-a văzut Parisul. Dintre toate mîndrele astea ispititoare, ca în povești, una era "luna între stele". Era Julieta, studentă la juridică. Rar mi-a fost dat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
îi mai împușcă, are loc cîte o rotație de granguri. Doar acolo îi mai spînzură puțin, dar grangurii nou veniți au același noroc, adică trăiesc bine. Hai să-i votăm Duminică! Chiar, să îi votăm, 'mnezeii mamii lor! Pagubă mare, dom'le! Primăvara asta mă îndeamnă la lungi plimbări și la meditații. O oră pe zi savurez trezirea la viață a tuturor frumuseților naturii, un adevărat miracol divin. În loc de baston, am luat cu mine o imensă umbrelă roșie, deoarece cerul era

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
actuală și viitoare să aibă la dispoziție o comoară care a aparținut doar lui. O comoară clădită pe cadavrele din închisorile regimului comunist din perioada sălbatică. M-a abordat timid, cu bîlbîieli și stîngăcie. -O problemă... de cultură... de suflet, dom' primar. Sigur, vă stau la dispoziție. Sînt profesorul Cernescu, prinde curaj bătrînelul. Tremurînd, nesigur, mă pune la curent cu problema lui. Să vedeți, să priviți puțin... merită. O să vin cu cineva de specialitate, de la muzeu. Nu, doar dumneavoastră. Sînteți doar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
fi fost mai veselă odinioară? Vreo domniță, vreo carte, un evantai cumva? Rochia o fi fost albă, înecată în broderii? Cel care este cu domnița și stă în picioare, cu mustăcioară și baston, o fi fost vreun filfizon? Ce plecăciune, dom'le, la nouăzeci de grade! Sărută afectat mînuța care i se întinde. O boltă din viță de vie, cu struguri din abundență, te însoțește spre nuc, spre banca înnegrită de timpuri, acolo unde văd scene generate de fantezii și visuri

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
spus, el este cel care decide, care conduce, care face ce-i vor mușchii. Bineînțeles că nu despre ceea ce face la serviciu este vorba, ci despre mica celulă, familia sa, fundamentul existenței umane. Mulți sau multe se vor întreba, de ce dom'le, de ce el și, la o adică, de ce nu ea? Întrebare fără rost pentru că răspunsul este mereu același. El poartă căciula, deci este îndrituit să se considere capul. Pentru că doar capul este adecvat purtării de căciulă. Mai este un motiv

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
tîrg moldav și Raluca era soție de primar. Erau foarte plăcuți la vorbă și chiar fizic nu arătau rău. Blajini, buni la suflet și primitori cum numai în Moldova sînt unii. Domnule primar, ce bucurie ne faci... Raluca, a venit dom' primar la noi, țipă Gioni la nevastă. Se deschid ușile și inimile, sînt tratat ca un oaspete drag și mult așteptat. În bucătărie fierb oale, sfîrîie tigăi și la cuptor se coace ceva bun. Un păhărel oferit din suflet și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
Este familia Doagă, un prieten din liceu. Nu te incomodează, nu? Vai de mine, abia aștept să fim mai mulți... Intră familia Doagă, adică el, capul familiei și ea, cea condusă de cap. Bună... ziua, spune abia perceptibil el. Vai, dom' primar, v-am văzut la televizor cu Călinescu, că bine i-ați zis-o, eu i-am spus ăstuia (arată soțul) că o să-l faceți praf, dar el a adormit ca un sac, mîncase varză cu carne și i-a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
se poate opri, este lacom și apoi îi este rău. Sforăia de zăngăneau geamurile, nu le are el cu televizorul că adoarme imediat, dar uneori doarme și din picioare... ha, ha, ha și-l țin să nu pice... Mia, puișor, dom' primar e venit de pe drum și... L-ați văzut, acuși adoarme. Odată am fost la Revelion la Sinaia, s-a îmbătat ca purcelul și am fost singură toată noaptea... Dar n-am stat nici un dans (îmi face cu ochiul), era

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
și vin la pomană. Ar trebui să le dea foc. Ne trebuie un Antonescu să-i ducă la Bug, în Siberia, sau naiba știe unde. Toată lumea tace și Mia vorbește, face din ochi și arată spre ăsta (soțul său). Eu, dom' primar, sînt fanul dumneavoastră (face din ochi) și de la început i-am spus ăstuia că ieșiți, că eram toată țara cu ochii pe Iași. Știți..., încearcă o diversiune primarul. De unde să știe, că nu i-a spus nimeni. Chiar și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
să se ordoneze încă din mașină, încă de cînd eram pe drum. Așa este, el cînd scrie nu se încurcă... Am început mai încet și apoi ritmul se accelera incredibil. S-a blocat accelerația, să mor dacă nu! Lasă-l, dom'le, în pace. Mai bine dă sticla aia încoace! Dar nu mai este... Să mai aducă, ce naiba, strigă Ponor. Și, mai departe? strigă asistența foarte interesată. Ei bine, curgeau foile una după alta... Despre ce? Filozofie adîncă, acțiune, descrieri superbe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
sticlă goală. Eram și flămînd. Am plecat să mănînc și am băut o sticlă de vin. Eram mulțumit, împlinit. Dacă ai fătat capodopera... cred și eu! Cînd ies pe terasă, după vreo oră, ce văd? Ce vezi? strigă toți. Țapul, dom'le, și două capre mi-au mîncat opera! Ce vorbești? Extraordinar! Te-ai apucat s-o rescrii?! Ce să rescriu, domnilor?! Nu v-am spus că aveam capul gol, sec, uscat?! Cum să rescrie omul? De la capăt? Trebuie să fii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
au legat și te țin în plin soare și nici apă în castron nu ai... Ochii îmi spun că a înțeles totul și felul cum mă privește îmi certifică faptul că mi-am mai făcut un prieten. Vorbești cu cîinii, dom' primar? În spatele meu stătea un zdrahon nespălat, neras și cu dinții, puțini cîți i-au mai rămas, negri ca smoala. Duhnea îngrozitor. Avea brațele goale și cu multiple tatuaje. O inimă străpunsă de o săgeată sub care scria "Ana" mi-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
cine știe? Omul însă mă surprinde total. Ajutați-mă cu un ban. Sînt bolnav, pentru medicamente. Ce te doare? Capul, burta, ficatul... Văleu, hai să-ți cumpăr medicamente, adă repede rețeta. N-am rețetă. Am eu bani de doctor? Atunci? Dom' primar, un ajutor. N-am serviciu, n-am șomaj, mor de foame. Dar vrei să muncești? Da. Atunci poți să mă ajuți în grădină? Sigur. Poftim adresa. Cînd vii? Mîine la ora 7. Dar un avans, pentru azi... Îi ofer

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
năștea încă o fată, Toader Limbric mergea la o mică bodeguță din sat și se îmbăta. Singur. Apoi veneam și noi, toți prietenii săi, mari pleșcari, să-l ascultăm. Dispar Limbricii... oh, asta-i voia lui Dumnezeu. Mai ai timp, dom' Toader. Șapte măi, cîte să mai fac? Eu, fără îndoială, sînt ultimul Limbric. Plîngea și bea, apoi bea și iar plîngea. Noi, bețivii pleșcari, îi țineam hangul și unii chiar plîngeau și ei după ce beau pînă le dădea pe nas

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]