4,636 matches
-
asupra acelor membri selecți ai aristocrației și ai comunității de afaceri care au participat la ceremonie și s-au adunat apoi la o elegantă petrecere care încă era în toi (conform cel puțin unei cronici de ziar) la patru în după-amiaza următoare. De fapt, petrecerea a durat mai mult decât căsătoria. Mark și lady Frances au plecat de la petrecere la începutul serii și au zburat cu avionul la Nisa: de acolo, un taxi i-a dus la vila lui Mark de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
adevărat că doctorul Bishop a uitat să-i dea Fionei antibioticele ieri-noapte? — Cine ți-a spus asta? — De aceea erați atât de furioasă azi-dimineață? — Ar fi o idee bună să bem ceva, spuse ea. Pentru că era Vacanța Băncilor și mijlocul după-amiezii, toate cârciumile erau închise. Ne aflam într-un fundătură mohorâtă din South West London. Până la urmă, ce-am găsit mai de Doamne ajută a fost o micuță cafenea jalnică și lipsită de personalitate, cu atât mai vulgară cu cât fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
din Kuweit. Atacul aliaților asupra lui Saddam Hussein putea fi lansat în orice moment și ori de câte ori dechidea radioul sau televizorul, Michael se aștepta să audă că începuse războiul. Când se urcă în tren în gara King’s Cross la sfârșitul după-amiezii, zări câteva fețe familiare printre pasageri: Henry Winshaw și fratele lui Thomas își ocupau locurile într-un vagon de clasa întâi, împreună cu tânărul lor văr Roderick Winshaw, dealerul de artă și domnul Sloane. Michael, inutil să mai spunem, călătorea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
peisajul cenușiu, învăluit în ceață, lui Michael îi era tot mai greu să se concentreze asupra acestei dileme. Puse cartea jos și privi în gol pe fereastră. Vremea nu prea se schimbase în ultimele două săptămâni. Exact într-o asemenea după-amiază, cu zece zile în urmă, trupul Fionei fusese incinerat în decorul jalnic și trist al unui crematoriu suburban. La ceremonie participaseră puțini oameni: doar Michael, o mătușă uitată și un unchi din sud-vestul Angliei, împreună cu o mână de colegi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
piloteze un avion, nu mă interesează ce face, spuse Michael. Să mă ducă în siguranță acasă după-amiază. La mai puțin de o oră, Michael își făcuse bagajele și era gata de plecare. Phoebe, care plănuise să ia un tren de după-amiază spre Leeds în compania domnului Sloane, îl însoți până la marginea pistei. Nu reușiseră să-l găsească pe Tadeusz nicăieri în casă, dar ora de decolare fusese stabilită să fie unu și Michael constată ușurat că silueta măruntă a pilotului era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
naibii la Pamplona, doar-doar l-a lua vreun buhai în coarne! E, acu poate să se uite și el la Realitatea, că zău de nu s-a săturat de Virginica Toader. Deși tot cea mai bună e. Chiar în această după-amiază, are loc o întâlnire de lucru între ministrul de externe Paul Cantuniari și delegația Marilor State aflată în vizită la București, condusă de secretarul de stat Henry Kerch. În direct de la sediul Ministerului de Externe, reporterul nostru Valerian Cric. ─ Bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
altele, de o jumătate de palmă, se tolănesc pe plaja de zahăr pudră ca masculii de morsă după o luptă câștigată. Căci treabă la bucătărie face, și chiar cu plăcere, dar nu prea des, atât cât să mai treacă o după-amiază de iarnă în care s-a săturat și de citit și de ascultat înregistrări cu colindători din toate colțurile țării și de scris lucrări de specialitate și de toate câte se fac în cutia craniană. Uneori își spune că la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
comentate de scriitor și rezumate de subsemnatul pe cât m-am priceput mai bine, nu au rămas un secret al personajului. De la începutul poveștii lor, Domnul R. a gândit mereu cu voce tare în prezența iubitei sale, mai ales în acele după-amieze lungi în care Teodora uită pentru o vreme să mai plece acasă („copii sunt destul de mari, mai este și bunica cu ei...”), iar el, bucuros de prelungirea șederii, se destăinuie în continuare. Ea îl ascultă, intervine din când în când
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
crudă, dar toate-s așa. Ele conduc, asta-i clar, și ca să poți conduce trebuie să fii crud uneori. Da’ parcă m-am săturat să le tot văd terorizându-i. — Mai ia puțină antilopă, Îi spuse politicos. Mai târziu În după-amiaza aia Wilson și Macomber au plecat cu mașina condusă de șoferul băștinaș și Însoțiți de băieții care purtau armele. Doamna Macomber a rămas În tabără. Era prea cald, le-a zis, și oricum avea să vină cu ei a doua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
primele rânduri care Înțelegeau ce se-ntâmplă de fapt. Își amintea de vremea când era În formă, și asta nu fusese decât cu trei ani În urmă. Simțea parcă tunica brodată cu aur cum Îi cădea grea pe umeri, În după-amiaza aceea caldă de mai, când vocea Îi era Încă la fel de calmă ca și-n cafenea, și cum țintise cu vârful rotunjit al spadei locul ăla plin de praf de pe greabănul taurului unde mușchii se făceau o cocoașă acoperită de peri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
și Belmonte. Zurito trecu pe lângă ei, o statuie ecvestră masivă. Își răsuci calul spre toril, pasajul din cealaltă parte a arenei, pe unde avea să iasă taurul. Era ciudat să fie În lumina reflectoarelor. El lupta sub soarele ferbinte al după-amiezei, pe bani buni. Nu-i plăcea treaba asta, cu reflectoarele. Voia să-nceapă odată. Manuel se duse spre el. — Înțeapă-l, Manos. Adu-l la mărimea mea. — O să-l Înțep, puștiule, spuse Zurito lovind cu sulița-n nisip. Îl fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
blana vulpilor cu cozile bătute de vânt. Căprioarele atârnau și ele Înghețate, grele și golite de măruntaie, și păsărele mici fluturau În vântul care le Întorcea penele pe dos. Era o toamnă rece și vântul venea din munți. În fiecare după-amiază ne duceam la spital și erau mai multe variante de a ajunge acolo, prin lumina amurgului. Două variante erau de-a lungul canalelor, Însă astea erau drumuri mai lungi. Dar oricum ai fi luat-o, tot trebuia să treci peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
vechi și foarte frumos - intrai printr-o poartă, traversai o curte și apoi ieșeai pe altă poartă. De obicei din curtea aceea Începeau procesiunile la Înmormântări. Dincolo de spitalul vechi erau pavilioanele noi, din cărămidă, și acolo ne Întâlneam În fiecare după-amiază; eram toți foarte politicoși și curioși În legătură cu problema În cauză, cât stăteam la aparatele care aveau să facă diferența. Doctorul veni lângă aparatul meu și mă Întrebă: — Ce-ți plăcea cel mai mult să faci Înainte să-nceapă războiul? Practicai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
cu ale noastre, doar că noi aveam una singură. Trăise un timp foarte Îndelungat În preajma morții, așa că avea o atitudine oarecum detașată. Toți eram detașați Într-un fel, și tot ce ne ținea Împreună erau vizitele de la spital, din fiecare după-amiază. Și totuși, când mergeam spre Cova, străbătând Împreună partea mai dură a orașului, mergând În Întuneric, printre luminile și cântecele care veneau din cârciumi, sau când o luam prin mijlocul străzii ca să-i evităm pe oamenii care ocupau special trotuarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
venit În țara asta? — Da, dar n-am găsit. — Și la noapte n-o să mai fim În Italia. Dacă putem să trecem de Ventimiglia. — Să vedem. Nu-mi place să conduc noaptea pe coasta asta. Eram În primele ore ale după-amiezii și soarele era ascuns de nori. Dedesubtul nostru, marea albastră era brăzdată de spuma albă a valurilor care alergau spre Savona. Undeva În spate, În larg, apele albastre se uneau cu cele maronii. Departe În față un vas se Îndrepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Încrucișându-și brațele la fiecare a treia săritură. — Ei, zise, ce tot cotcodăciți p-acolo? — Cre’ că n-are rost să te mai antrenezi. O să fii terminat. N-ar fi groaznic? zice Jack, sărind În continuare, mai tare. În acea după-amiază a apărut și John Collins la fermă. Jack era-n camera lui. John venise cu o mașină din oraș. Adusese și doi prieteni cu el. Mașina opri și coborâră cu toții. — Unde-i Jack? mă-ntrebă John. — În camera lui, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
scoatem un cuvânt. Jack dădu să-mi mai toarne un pahar. Nu, spusei, mie-mi ajunge. — Bine, spuse Jack. Își umplu paharul și-și turnă puțină apă. Începuse să se mai lumineze la față. — Ce figuri și tipii ăștia de după-amiază. Da’ știu că n-au chef să riște nimic, ăia doi. Apoi, după un timp, continuă: — Ei, și să știi că au deptate. La ce dracu’ sunt bune riscurile? Nu mai vrei un pahar, Jerry? Hai, mai bea cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
pe vremea aia, când praful era purtat de vânt de pe dealuri care acum nu mai sunt și când Kansas City semăna foarte mult cu Constantinopolul. S-ar putea să nu-ți vină să crezi. Nimeni nu crede - da-i adevărat. În după-amiaza de care-ți zic ningea și În fereastra unui salon auto, luminată În Întunericul care Începea deja să se lase, era o mașină de curse vopsită toată-n argintiu și pe capotă scria Dans Argent. Nu știam sigur ce-nseamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
a treia Înștiințare și i-am citit-o și pe aia. Zicea că dacă nu plătește până sâmbăta viitoare o să deschidă mormântul și o să-i arunce rămășițele maică-sii la groapa comună. Mi-a zis că o să se ocupe În după-amiaza aia, când ieșea În oraș. — De ce nu mă lași pe mine? l-am Întrebat. — Nu te băga. E treaba mea și o s-o fac. — Bine, dacă așa crezi. Fă-ți tu treaba. A scos banii din casetă, deși pe atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
că s-a Întâmplat așa cu mama. Da’ tu nu poți să-nțelegi. — Slavă Domnului că nu pot. Ori Îmi dai datoria, ori mi-o iau singur din casetă. — O să țin caseta la mine. — N-o să ții nimic. Chiar În după-amiaza aia s-a Întors cu un derbedeu, un tip din satu’ lui care n-avea un ban, și mi-a zis: — Uite, el e un paisano care are nevoie de bani să se-ntoarcă acasă pentru că maică-sa e foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
O să-ți revii. Nu-i nimic. Ne-am certat degeaba. — Auuu! Aiiiii! Auuuu! Începu să țipe deodată locotenetul. M-ai orbit! M-ai orbit! — Ține-l bine, spuse doctorul. Îl doare rău. Ține-l bine. Vinul din Wyoming Era o după-amiază fierbinte În Wyoming. În depărtare se vedeau munții cu crestele acoperite de zăpadă, dar nu făceau pic de umbră și grânele de pe câmpurile din vale erau galbene; mașinile care treceau ridicau praful de pe drum și toate casele mici de lemn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Îi spusei. — Veniți diseară, da? Fontan o s-aducă vinul. — Da, venim. După aia trebuie să plecăm. — Plecați? — Da, plecăm dimineață. — Păcat că trebuie să plecați. Veniți diseară. Fontan aduce vinu’. Facem o fête Înainte să plecați. — Venim. Doar că În după-amiaza aia a trebuit să trimitem niște telegrame, să dăm mașina la reparat (i se tăiase cauciucul Într-o piatră și trebuia vulcanizat) și m-am dus pe jos În oraș ca să mă ocup de lucrurile care mai trebuiau făcute Înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
bine, să știe că cei apropiați nu l-au uitat. M-am dus la secție și am vorbit cu băiatul ăla, O’Brien și i-am zis că trebuie să trimită niște mexicani la bietul Cayetano. O să trimită câțiva În după-amiaza asta. Și pe urmă bietul om o să se simtă și el mai bine. E Îngrozitor că nu s-a interesat nimeni de el. Pe la cinci după-amiaza trei mexicani intrară În cameră. — Se poate? Întrebă cel mai mare dintre ei, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
repede, atunci. — Asemenea. În noaptea aceea mexicanii cântară la acordeon și alte instrumente pentru Întregul pavilion și toată lumea era veselă și răsuflările acordeonului și clopoțeii și toba umplură coridorul. În acel pavilion era un călăreț de rodeo care, Într-o după-amiază fierbinte și prăfoasă, sub privirile mulțimii, ieșise din țarc călare pe Midnight, și acum avea spatele rupt, iar când avea să se Însănătoșească destul cât să iasă din spital urma să-nvețe să lucreze-n piele și să tapițeze scaune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
am adus aminte că mai avea un exemplar al aceleiași fotografii Într-un plic cu altele, pe care-l ținea În raftul de jos al șifonierului, și am avut noroc: am găsit-o. Uitați-o! - și mi-o Înmînă. În după-amiaza zilei următoare, intram pe poarta cimitirului căutînd printre oamenii care Însoțeau sicriul purtat pe umerii a patru bărbați, pe doamna... O văzui. Mergea În urma sicriului cu Încă două femei alături. Trecui În spatele ei, străin printre cei prezenți. După ce ajunserăm la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]