4,693 matches
-
Sonnets as Fancied in an Immaginary Romanian Translation by V. Voiculescu, ed. bilingvă, îngr. trad., cu ilustrațiile traducătoarei, București, 1982. Repere bibliografice: Perpessicius, Opere, XI, 202-203; Nicolae Manolescu, „Poeme”, CNT, 1969, 51; Veronica Porumbacu, „Poeme”, VR, 1970, 4; Mircea Iorgulescu, „Evocări de călătorie”, RL, 1971, 6; Mircea Iorgulescu, „Castelul de apă”, LCF, 1973, 9; Felea, Secțiuni, 371-376; Nicolae Balotă, „Aud cântând America”, RL, 1974, 10; Raicu, Critica, 215-217; Emil Manu, Polivalența Margaretei Sterian, SPM, 1977, 357; Dan Hăulică, Margareta Sterian, CNT
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289925_a_291254]
-
asemenea se observă că, atunci când dialogul încetează și încep comentariile scriitorului, acesta folosește și aici felul de a vorbi al personajelor sale, prin intermediul stilului indirect liber. Tudor Vianu precizează că I.L. Caragiale nu este un scriitor colorat. Principala modalitate de evocare a scriitorului o reprezintă descrierea oamenilor prin felul vorbirii și angrenarea lor într-o situație dramatică. Un alt mijloc de satirizare a lui Caragiale este ironia. Procedeele ironiei caragialiene sunt: falsa modestie, devalorizarea termenilor prin însoțirea lor cu alții, comparații
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
Viața românească”, „Ramuri”, „Steaua”, „Luceafărul”, „Vatra”, „Manuscriptum” ș.a. Prima carte, Trepte, îi apare în 1944. Poezia lui P. se resimte de experiența simbolistă. Lumea copilăriei, trecutul, amintirea - teme recurente în operația de excavare arheologică a eului liric - prind corp prin evocarea, similipillatiană, a toamnelor, viei, gutuiului, a bunicilor, ca și a universului formativ livresc (Hans Christian Andersen, Frații Grimm, Walter Scott, romanticii francezi). Evocarea, mizând mai mult pe muzicalitate decât pe imaginea vizuală, e mai pregnantă în rememorarea anotimpurilor, percepute în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288676_a_290005]
-
Lumea copilăriei, trecutul, amintirea - teme recurente în operația de excavare arheologică a eului liric - prind corp prin evocarea, similipillatiană, a toamnelor, viei, gutuiului, a bunicilor, ca și a universului formativ livresc (Hans Christian Andersen, Frații Grimm, Walter Scott, romanticii francezi). Evocarea, mizând mai mult pe muzicalitate decât pe imaginea vizuală, e mai pregnantă în rememorarea anotimpurilor, percepute în tradiția vergiliană a lui Vasile Alecsandri, însă într-o expresie la nivelul poeticii parnasian-simboliste. În Crucea împușcaților. 1907 (1982) versul de factură populară
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288676_a_290005]
-
Aceste reflecții trimit la cîteva mari dezbateri filosofice. Pentru a găsi originile teoriei posibilelor-imposibilelor trebuie să urmărim o controversă fără sfîrșit care ia naștere în Grecia, acum mai bine de 1600 de ani. Respectînd firul cronologic, ne vom limita la evocarea contribuțiilor și dezbaterilor importante pentru demersul nostru. Ne sprijinim pe o concepție filosofică deschisă: nu tinde, oare, filosofia să fie poezie? Poezia nu este ea adesea filosofie? Prieten și discipol al lui Thales (primul filosof?), Anaximandru (610-545 î.Hr.) poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
lirica ei se definește de la început printr-un inedit amestec de cinism și candoare, rostirea fiind „cântecul unei femei nefericite, care simte cu acuitate lumea în care trăiește” (Bogdan-Alexandru Stănescu). Sordidul existenței cotidiene e mobilizat pentru a produce, prin ricoșeu, evocarea unui vis de frumusețe. Deloc brută și deloc naiv-neutră, poezia este elaborată în subtext prin selecție și omisiune, prin dozarea intensității expresive. Dacă s-ar căuta filiații sau afinități, s-ar putea depista, mai ales la început, accente bacoviene sau
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290604_a_291933]
-
Greierele, Clopotul, Mormîntul). Utilizarea stângace a mijloacelor de transpunere a sentimentului, absența fiorului și a transfigurării mențin meditația în exterioritate și cadrul în decorativ. Frecventele aluzii mitologice atestă preromantismul poetului. Înrâurit direct de Joseph Thomson pare a fi M. în evocarea anotimpurilor. Dar aici el reușește, când nu diluează lirismul prin descrieri dilatate, să redea prospețimea și puritatea agrestă. Meditații precum Adevărul, Prieteșugul îl vestesc pe Grigore Alexandrescu. Începutul omului și starea orășănească glosează, în felul lui J.-J. Rousseau, asupra
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288275_a_289604]
-
a întâmplat înainte și după ce a crezut, a înțeles, și-a amintit ș.a.m.d.; dacă adesea nu o facem este pentru că avem ideea unui mecanism mintal anume, a unei activități a minții pe care le desemnează aceste expresii.30a Evocarea sau imaginarea rolurilor foarte diferite pe care le au expresiile limbajului în variate contexte ne ajută să ne împotrivim tentației puternice de a accepta că noi înțelegem o expresie doar în relația cu ceea ce se petrece în noi atunci când o
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
de galeră (1996), au, cum spune autorul, „semnificație individuală și documentară”. Ele dau seamă de fragilitatea omului confruntat cu un destin potrivnic; supus recluziunii, insul se simte strivit de puterea vremelnică și invocă în ajutor divinitatea (Halucinantă). Unele poezii sunt evocări ale vieții de lagăr (O nouă zi, Sunt numărul 890, Hai, temnicer), altele - reflecții asupra trecerii implacabile a timpului (Labuntur anni, Contabilitate, Nautae, Oriunde mă caut) sau erotice (Necunoscuta, Chemare, Sù, Departe). Adesea alegoria și parabola sunt transparente, iar aluziile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290150_a_291479]
-
Necunoscuta, Chemare, Sù, Departe). Adesea alegoria și parabola sunt transparente, iar aluziile de natură livrescă. Valențele autentice ale scrisului literar al lui Ț. vor ieși însă la iveală când dă tiparului mai multe cărți cu caracter memorialistic. În Amintiri și evocări (1994) creionează atmosfera cercului „Gavriliada”, frecventat de studențimea boemă din jurul poetului Valentin Strava (Gavril Pop), dar introduce și portrete ale unor magiștri precum Yves Auger, George Giuglea, D. D. Roșca sau Victor Papilian, continuând cu perioada refugiului după Dictatul de la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290150_a_291479]
-
sunt „însemnările periodice”, unele fiind notații cotidiene, relatări despre fapte culturale, simpozioane, conferințe, sesiuni sau comemorări, altele gânduri despre viață (despre plictis, relativism, certitudini, dumnezeire, fatum, absurd, moarte etc.), „melancolii solitare”, cum le numește în volumul Călătorii interioare (1998). Câteva evocări, precum Un personaj rabelaisian în redacția „Ardealului”, despre fostul director Anton Ionel Mureșanu, sau Colegul și prietenul Aladár, vădesc vocație de prozator. Paginile datând din anii ’70-’80 readuc în memorie tribulații, situații absurde, dar și aspirația de a contrabalansa
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290150_a_291479]
-
trează conștiința unei întregi generații, asigurând supraviețuirea multor intelectuali români. De o calitate literară superioară sunt portretele și amintirile cuprinse în jurnalul intitulat Secvențe din purgatoriu (1999), unde stilul alert și verva portretistică se îmbină cu luciditatea și înțelepciunea retrospectivei, evocările fiind lipsite de spirit vindicativ sau de patimă. Peste decenii întâmplările consemnate în secțiunea Oameni și destine se colorează altfel, iar chipurile unor oameni de litere intrați de acum în istorie, ca Șerban Cioculescu, Mihai Beniuc sau George Ivașcu, par
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290150_a_291479]
-
societatea românească, București, 1947; Studii de istorie și limbă literară, București, 1970; Corelația limbă-literatură, București, 1971; Momente din evoluția limbii române literare (în colaborare cu Gheorghe Bulgăr), București, 1973; Opțiuni și retrospective, București, 1989; Anii nimănui, București, 1992; Amintiri și evocări, București, 1994; Pentru o nouă istorie a literaturii și culturii române vechi, București, 1994; Rememorări de istorie, literatură și cultură națională, București, 1994; Cântece de galeră, Timișoara, 1996; Interpretări și restituiri, București, 1996; Așteptând... Pagini de jurnal, Cluj-Napoca - Oradea, 1997
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290150_a_291479]
-
culturii, RL, 1989, 18; Nae Antonescu, „Opțiuni și retrospective”, TR, 1989, 22; Dan Simonescu, „Opțiuni și retrospective”, SCD, 1989, 3-4; Ion Nijloveanu, Din poezia temnițelor roșii, R, 1991, 9; Gheorghe Bulgăr, Lirică discretă, VR, 1993, 2-3; Z. Ornea, „Amintiri și evocări”, RL, 1994, 12; Corneliu Crăciun, Prestanța rememorării, F, 1995, 3; Iacob Mârza, Încercări de a sparge zidul tăcerii, ST, 1995, 7-8; G. Mihăilă, Literatura română în limba latină, CC, 1996, 1-2; Teodor Vârgolici, „Interpretări și restituiri”, ALA, 1996, 325; Valentin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290150_a_291479]
-
procedeu de îmbogățire a vocabularului prin care cuvântul nou se formează prin simpla trecere de la o parte de vorbire la alta. CIORCHINELE. Este o metodă de brainstorming neliniară. Încurajează elevii la o gândire liberă, deschisă. Este folosit în fazele de evocare și reflecție în cadrul ERR, reprezentând o activitate de scriere. Este bine ca tema propusă să fie familiară elevilor, mai ales atunci când ciorchinele se utilizează individual. Poate fi folosit și pe perechi sau pe grupe. Am folosit cu succes această metodă
SIMPOZIONUL NAŢIONAL „BRÂNCUŞI – SPIRIT ŞI CREAŢIE” by Geta Olaru () [Corola-publishinghouse/Science/570_a_1163]
-
și nu se explică În primul rând sau mai ales prin acțiuni, ci prin integrarea Într-o logică, istoric contingentă, a credințelor și semnificațiilor. Participând la viața socială, indivizii urmăresc nu doar (și nu În primul rând) interese materiale, ci evocarea unor simboluri care constituie logica instituțiilor. Instituții diferite (sau câmpuri diferite, În accepțiunea lui Bourdieu care delimitează Între câmpul schimburilor economice și cel al schimburilor familiale tradiționale) evocă logici diferite (piața, familia, religia etc.), dar funcționarea societății presupune integrarea acestora
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
în multitudinea de variante ale unor legende și mituri, prezentându-le pe cele mai cunoscute, într-o concepție unitară, cu trimiteri eficiente de la un articol la altul. Bună cunoscătoare a lumii antice, scrie și câteva volume de povestiri mitologice și evocări istorice. Pygmalion (1969), Povestiri de pe Mediterana (1976), Urechile lui Midas (1979) și Clelia (1983) reunesc într-o viziune epică personală secvențe esențiale ale mitologiei sau momente istorice nimbate de legendă, cu intenția de a le face cunoscute și a le
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285561_a_286890]
-
voiaj liric, ST, 1976, 4; Virgil Mazilescu, Anca Balaci, „Povestiri de pe Mediterana”, RL, 1977, 30; Vladimir Simon, Anca Balaci, „Urechile lui Midas”, RL, 1980, 30; Emil Manu, Anca Balaci, „Vacanță în Olimp”, RL, 1981, 36; Emil Manu, Anca Balaci, „Clelia”, evocări din istoria legendară a Romei, RL, 1984, 35; Andreea Vlădescu Lupu, Romanul iubirilor crepusculare, RL, 1987, 25. Il.C.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285561_a_286890]
-
amînă. După așteptări, Barrès recunoscu în fine sufletul rătăcitor al Greciei deasupra insulei Delos, ștergîndu-se ca un oval de soare. Keats, neștiutor de greacă, avea preștiința Greciei. În acest Delos al poeziei ridicate, nouă sau veche, modernismul sună ca o evocare profană". Ion Barbu nu intenționează în paginile sale să propună o estetică proprie explicită, ci una implicită, ce rezultă mai totdeauna, prin raportare și reacțiune la varii situații ce acoperă viața științei și literei. "Viața literară", din 10 martie 1928
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
pentru aceea ești lipsit de fericitul rai..."". În Păcatul și frica, al lui Jean Delumeau (Editura Polirom 1998, traducere de Mihai Ungurean și Liviu Papuc) sînt prezentate sintetic sursele biblice ale descrierii iadului: "La bază găsim Matei 25, 31-46, adică evocarea judecății de apoi, cu oile la dreapta și caprele la stînga, acestea din urmă fiind sortite "pedepsei veșnice". Se adaugă Mat. 3, 12, " Își va strînge grîul în grînar, dar pleava o va arde într-un foc care nu se
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
nomenclaturiștii din centru. 19 februarie 2010 Unul dintre lucrurile care lipsesc lumii noastre pentru a se însănătoși după cei cincizeci de ani de comunism bolșevic este reconstrucția literară, susținută artistic, a acelei societăți. După excesele jurnalistice, după stângăciile resentimentare sau evocările umorale, după minciunile puzderiei de autori "liberi" care și-au inventat, post factum, jurnale în care se ipostaziau ca eroi, a venit, în fine, și timpul ca lumea nomenclaturii comuniste românești să învie, sub pana iscusită a unui romancier debutant
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
chiar e rudă cu tovarășul și ne încearcă să vadă cum reacționăm?"), Mircea Radu Iacoban era un cunoscător din interior al nomenclaturii comuniste pe care, azi o reconstruiește meticulos și sardonic. Romanul Pompe funebre vine în contrasens nu numai cu evocările schematice sau grosolane ale acelei lumi făcute de foștii profitori ai partidului, impostori literari cu aere (Titus Popovici, Dinu Săraru, Paul Everac sau Dumitru Popescu), ci și cu autorii tineri lipsiți de informațiile și de cunoașterea directă, ironic-scrutătoare a unui
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
dintre colegii săi de generație oferă, dincolo de melancolie, de tristețea subiacentă invocării unui destin potrivnic, detalii interesante despre viața literară, despre meandrele găsirii unui destin propriu sau despre atmosfera formării lor artistice în mediul opresiv și constrângător al acelor vremuri, evocări demne de interesul istoricului de azi. În ceea ce mă privește, am privit cu mefiență discursul autojustificator, retrospectiv, al partizanilor "rezistenței prin cultură". Nu poate fi vorba de nicio rezistență efectivă, bineînțeles, dar nu ezit să spun că supraviețuirea prin cultură
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
ne poate reda fragmente esențiale, imagini vii, momente expresive dintr-un trecut recent, o reconstrucție ce se cuvine a fi făcută în spiritul adevărului, cu onestitate și responsabilitate. De aceea, nu ezit să salut efortul profesorului Ion Anuța. Volumul de evocări asupra destinului literar al fiului său trecut în veșnicie, la doar 29 de ani, are, indubitabil, nu numai rostul cultivării unei memorii sentimentale, dar oferă și un fragment de interpretare a unei lumi aflate azi în descompunere, o lume căreia
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
ar mai avea vreun rost încă o voce. Nu voi cădea în păcatului discursurilor encomiastice fade și ipocrite - cu atât mai mult cu cât căutătura severă a mitropolitului se mai simte încă, irizată, în spațiul public -, ci voi încerca o evocare personală, mai potrivită cred cu un moment de despărțire. Nu l-am cunoscut pe Valeriu Anania, deși a fost, în deceniul al nouălea, destul de des la Iași, la Casa Pogor. Am aflat despre el atunci, întâmplător, de la un prieten preot
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]