8,881 matches
-
lăsat-o pe seama sufragetelor... Neurastenia, desigur, face ca numai închipuindu-și un lucru să-l și simtă real în fiecare fibră a trupului său, slăbit și irascibil. Altminteri cum să-și explice asemenea ieșire în care deodată iar a țâșnit furia lui mocnită, în ciuda hotărârii temperate de mai înainte ? — Nu m-aș mira deloc, draga mea, să te văd într-o zi și sufragetă... Pentru că societățile tale îți ocupă prea mult timp de la o vreme... Dar nu au trecut, iată, nici
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mult timp de la o vreme... Dar nu au trecut, iată, nici cinci minute și a început să se îndoiască de adevărul vorbelor sale ! Cât despre oportunitatea de a face reproșuri în public unei tinere consoarte, ce să mai vorbim ! Iar furia care, în ultima jumătate de oră, îl împingea să alerge după ea, s-o lovească, oriunde ar încerca ea să se ascundă, furia aceasta a dispărut dintr-odată, fără urmă. Obișnuită cu excesele lui, Sophie se îndreaptă tăcută spre jeț
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Cât despre oportunitatea de a face reproșuri în public unei tinere consoarte, ce să mai vorbim ! Iar furia care, în ultima jumătate de oră, îl împingea să alerge după ea, s-o lovească, oriunde ar încerca ea să se ascundă, furia aceasta a dispărut dintr-odată, fără urmă. Obișnuită cu excesele lui, Sophie se îndreaptă tăcută spre jeț, cu supunerea unui animal domestic. în colțul buzelor tremurătoare, se stinge cu discreție, ca un cerc domol de apă, mâhnirea unei făpturi neștiutoare
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
rațională la o asemenea delicată interogare ? Ar fi răspuns, desigur, în două cuvinte, voilà de quoi il s’agit, și totul ar fi fost (cât mai poate fi !) bine. În loc de aceasta însă, ochii ei au început a arunca scântei de furie. Și, pe un ton înțepat, a pretins că se aștepta la un asemenea atac. Qu’est-ce que cela veut dire ? am îngăimat, uluit, neplăcut impresionat că folosește cuvântul favorit al netrebnicului Ialomițeanu. Și i-am repetat, mai rar și mai
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
le mai reproșase de atâtea ori, reproșul nu se uzase. Ca și când ar fi scos armele dintr-o panoplie și le-ar fi folosit mereu, punându-le apoi cu grijă la loc pentru data viitoare, și data viitoare, și data viitoare... Furia desfigurând-o, arăta cu zece ani mai bătrână, fața îi era pământie și deschizând gura prea tare i se vedea dintele lateral ce-l pierduse după naștere și neglijase până acum să puie unul fals. Chiar lipsa ei de cochetărie
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
târziu, că aș fi putut evita, dar nu să-i cer acuma... Isteria stupidă la care ajunsese, dar mai ales fața ei buhăită, răutatea buzelor subțiri și a nasului cu vârf ascuțit, schimonoseala grotescă a plânsului care îmi stârnea milă, furie, remușcare, dezgust, toate deodată, insuportabile, m-au făcut să îmi pierd cumpătul. Parcă o umbră roșie mi-ar fi alunecat pe față. Mi-am simțit creierii aprinzându-se și, fou de rage, probabil făcând o figură teribilă, mi-am încleștat
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
tot mai repede în sufrageria care, cândva, a fost salon. Un colț al gurii îi zvâcnește de enervare și capul și-l simte pulsând. Ar vrea să poată striga, să poată trânti ușile, să poată plânge în hohote, împinsă de furia ce tot crește în ea, odată cu această căldură nemotivată. Neașteptată. Cald, îngrozitor de cald ! Numai picioarele, reci ca gheața. Niki a plecat, i se aud pașii, atât de cunoscuți, pe pavajul din curte, și ei îi vine să deschidă geamul, să
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
lipit, și pozele În rame ciudate de carton, și... hmmm, da, scaunul... scaunul ăsta cu spătar foarte Înalt, scaun cu care era să-ți spargi capul odată, Încercînd să-i faci ceva, poate să-l răstorni, Într-un moment de furie pe care nimeni nu și-a explicat-o... poate pentru că era scaunul după care te-ai ascuns atunci cînd, imediat după divorț, s-a supărat pe tine că nu l-ai așteptat să vină să te ia de la școală și
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ce-ai fost În stare să-i faci? Da, scaunul cu spătar Înalt care a fost ca un scut În ziua aia, și de atunci n-ai vrut să te mai uiți vreodată la el, decît, poate, ca să-ți Încaseze furia inexplicabilă... Și ca să nu-l mai sîcÎi și să poată să-și termine treaba te trimite jos, la executanți, să-ți pierzi vremea cu ei. Cobori pe scara spiralată de fier și dai peste Romică, Îl găsești suflînd cu pistolul
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
șosete cu eticheta prinsă de ea și o felie de cozonac. O vreme, nu-mi pot dezlipi privirea de pe acest tablou ciudat, În care apar obiecte care, alăturate, n-au nici un sens și al căror loc e În altă parte. Furia Îmi Îneacă mințile. Tot episodul nu a durat mai mult de un minut și acum am rămas picat Înapoi În cur pe marginea patului. — Nu-mi vine să cred că nu i-am băgat o bucată. Dimineață nu și-ar
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
cunosc Întregul substrat, cineva se Împotrivește cu curaj autorităților, În stradă - pare un motiv suficient. E adusă o mașină de pompieri, cu care oficialii speră că pot calma spiritele. Foarte curînd, mașina de pompieri devine neoperațională, demonstranții au răsturnat-o, furia și numărul lor cresc. Momentul acumulează o tensiune care se pare că nu poate fi dezamorsată ușor, iar mesajul acestor oameni nu mai e inofensiv. Ieșirea din pasivitate se produce spre orele serii, cînd autoritățile decid că e momentul să
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
de operativi din forțele de Securitate, plus detașamente de miliție, protestul nu se stinge. În oraș, veștile iau dimensiuni de mit la cald, iar zvonurile (unele dintre ele răspîndite chiar de oamenii Securității) nu au efectul demoralizator scontat, ci nasc furie și sporesc solidaritatea În rîndul demonstranților. În oraș, se știe că morga a fost Închisă (cadavrele celor uciși nu pot fi văzute sau ridicate de rude); se știe de asemenea că registrele spitalelor pe unde au trecut răniți sau morți
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
În jur de 10.000 de bucureșteni, Împodobiți de oamenii propagandei cu pancarte și avînd pregătit un set de lozinci, se clatină imperceptibil nu atît din pricina vremii de iarnă, În mod surprinzător plăcută, cît pradă acelorași vechi sentimente : dezgust și furie. Doar că sentimentele nu mai sînt la fel de bine ascunse ca În alte rînduri. Veștile de la Timișoara funcționează În regim de gaz pe foc și se poate spune că mulțimea din Piața Palatului freamătă de Încordare. Ceaușescu e Întrerupt În scurt
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
care a Întreținut faima sinistră a aparatului opresiv În toți acești ani de dictatură. Dar oamenii luptă pentru libertatea lor, iar toți cei care sînt acum În stradă știu ce s-a Întîmplat la Timișoara, știu că acum e momentul. Furia adunată zeci de ani În populație iese la iveală cu aceeași Îndîrjire cu care a făcut-o și la Timișoara. Regimul lui Ceaușescu trebuie răsturnat, românii vor Libertate. Acum! Jos Ceaușescu! În cele din urmă, riposta extrem de dură a forțelor
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Într-o mașină oprită pe o șosea, apoi În mașina unui echipaj de miliție care, pentru a nu-i lăsa În seama unei mulțimi de săteni care devastează postul (vestea căderii regimului lui Ceaușescu a ajuns acum peste tot și furia populației se varsă asupra instrumentelor care l-au slujit), Îi ascunde Într-un mărăciniș la marginea unui sat aflat la cîțiva kilometri de TÎrgoviște. CÎnd În cele din urmă ajung În TÎrgo viște, o fac În postura de arestați, sînt
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
în mici chipuri de draci. Strălucirea galbenă, intermitentă, a felinarelor, iluminând atomii de vijelie, se frângea în steluțe aurii pe geamul șiroind. Mașina se hurduca pe pietre, zornăind și bubuind. Când George se lansa într-una din crizele lui de furie, Stella rămânea de obicei tăcută. Dar de astă-dată prinsese glas: — George, dă-mi voie să trec eu la volan. Nu. — Lasă-mă să conduc eu. Am spus nu! — Nu goni nebunește. Nu mă atinge, fir-ai să fii, lasă-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ca niște monede cenușii. Zări, în spate, arcada elipsoidaiă a podețului de fier. Mașina cu roțile aproape de muchea cheiului, se mișca încet sub forța inerției. Probabil că în momentul în care făcuse virajul frânase instinctiv. Scoase un vaiet puternic de furie și disperare. De ce nu se prăbușise mașina în apă, așa cum dorise el? De ce trebuia să ia toată treaba de la capăt? Ar fi vrut să piară tot ceea ce ținea de el! Mâinile îi alunecau pe metalul ud. Un simțământ de intensă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
trebuie să i-l mai împingă până să se asigure că murise. Se uită la ceas, căutând să descifreze ora în lumina palidă. Șapte și jumătate. Pe urmă își aduse aminte că nu mai avea slujbă. Într-un acces de furie, distrusese mica, dar foarte prețioasa colecție de sticlărie romană a muzeului. Numai micuța cupă albastră-verzui supraviețuise accesului lui George, ricoșând miraculos pe dalele de piatră. George revăzu în fața ochilor groaza sfioasă care se zugrăvise pe chipul directorului când, gata parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
foarte bine că George nu-i la fel ca toți bărbații și treaba ține de prea multă vreme. E violent cu Stella... — Zău? Cine spune asta? — Mă rog, în nici un caz Stella. Dar știi foarte bine că are accese de furie și că lovește oamenii și că și-a pierdut slujba pentru că... — În ordine, dar... — E mai mult de-atât, e ceva mult mai adânc, nu-i vorba numai de faptul că se îmbată și e prost. E... — Vrei să spui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
un terorist. — Nu-ți inspiră nici un pic de milă? Crezi că trece vreo zi sau vreun ceas în care să nu se gândească la Rufus? — Pierderea copilului a însemnat pierderea prestigiului. — Cum poți să... — Probabil că, într-o criză de furie, a îmbrâncit copilul pe scări, și după aceea s-a autoconvins că Stella poartă toată vina. Nu spune așa ceva, Brian. Știu că alții așa gândesc, dar tu nu ai voie, te rog... — Îmi pare rău, ai dreptate, pentru numele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Diane mai știa că George trece drept „un om îngrozitor“, deși încerca și ea acel fascinant sentiment de iertare, pe care-l împărtășea cu multe doamne din Ennistone. La început, se simțise nervoasă în prezența lui și așteptase accesele de furie necontrolată pentru care George era vestit. Dar acestea nu s-au produs. Se părea că George și Diane se înțelegeau foarte bine. George era adeseori morocănos și irascibil și sarcastic, dar niciodată furios. Diane, trebuie să recunoaștem, se pricepea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Henriques a devenit un specialist în netsuke. Numeroși bărbați sunt violenți (ușile zăvorite ale caselor ascund multe taine). George, însă, se conforma unui tip mai puțin obișnuit, pentru că-și făcea din violență un titlu de glorie. Ținea ca agresivitatea și furia să-i definească eul; și acest lucru îi făcea pe unii, direct interesați, să fie mai îngăduitori și mai iertători față de el. Așa cum spunea Brian, George „ieșea întotdeauna basma curată“. Unii, zâmbind, îi descriau purtarea drept „grosolănie à outrance“, alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
prin acea binecunoscută metodă de autodistrugere. Stella se simțea prea slabă și prea deconcertată pentru a se întoarce acasă, prea vlăguită ca să lupte fizic cu George, așa cum se întâmplase uneori în trecut, sau ca să-i țină piept până când impulsul de furie avea să se prefacă într-un val de ură față de el însuși. Cei ce spuneau că Stella trăiește în iad, nu greșeau: dar, ca toți cei care nu cunosc iadul, nu puteau înțelege că acesta e un spațiu vast, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
urmărit măcelul care a avut loc în numele gratuitei, prematurei cauze a unei „Irlande Unite“. Cu negrăită amărăciune a văzut ridicându-se asasini din rândurile protestanților, la fel de barbari ca și inamicii lor. A încercat un sentiment de vinovăție, de durere, de furie. Orășelul de lângă reședința de familie a mamei lui a fost făcut praf de o bombă plasată în mica și amărâta Stradă Mare, cu căsuțele ei albe și cele șase cârciumi. Au murit laolaltă protestanți și catolici. A vizitat Belfastul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să suporte pagubele, și nici măcar protestanții din sudul țării. Atâta timp cât bombele cădeau numai la Ulster, era chiar o mică plăcere să afli despre ele. Pentru prima oară în viața lui, Emma avu o viziune apropiată a ticăloșiei umane; și în furia lui intimă, confuză, respinse „irlandismul“ său, îl sfâșie în bucăți, fără să știe prea bine care era elementul cel mai detestabil în acel ghiveci de ură pentru care se disprețuia singur. Niciodată nu a discutat cu mama lui despre problemele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]