5,257 matches
-
băgai de seamă ceva deosebit, doar culoarea părea puțin mai deschisă și pâlpâia, ca becurile românești de 40 de wați. Lupu mi-a făcut semn să-i las fotografia. Am ezitat o fracțiune de secundă. Ce se putea întâmpla? Oricum, habar n-aveam cum funcționează drăcia lui Camil. Penciulescu mort, Cibănoiu îngropat; rămăsese doar tânărul Lupu. Până la urmă, i-am întins poza. A apucat-o cu delicatețe, ca un adevărat colecționar de ceasuri, fără să-i atingă pelicula. Apoi a întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mai departe. Pijamaua cu fluturi curăță ochiul de orice impurități, bumbacul îmbracă strânsoarea și zgârieturile-ntr-un roz optimist și etanș. E bine. Nimic nu se interpune-ntre tine și drepturile egale ale femeii. „Drepturile femeii...“, a pufnit Mihnea. „Ăsta habar n-are cu ce se mănâncă femeile. Și nici ce trebuie să faci cu ele. Nu așa se procedează.“ „Da’ cum?“, m-am interesat. „Fără poezie, Robane. Liristul ăsta al tău freacă menta pe calculator, în timp ce pipița lui dă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
amintiri variabile. S-a ajuns atât de departe cu schimburile de mărfuri, încât te culci seara cu un rând de produse-n minte și te trezești dimineața cu altul, complet nou și modificat. Tranzacțiile de memorie se perfectează fără urme. Habar n-ai cine ești și ce-ai făcut.“ „Stai să văd dacă te-am înțeles bine: Paul și Bidileanu nu există, sunt o iluzie, un produs al imaginației mele sau, în termenii tăi, un reziduu al unor operațiuni de comerț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Mai devreme sau mai târziu, cineva se va trezi dimineața și se va prinde că i s-a umblat prin viață.“ „Te contrazici.“, am remarcat, „Parcă spuneai mai devreme că așa ceva nu-i posibil... Că dimpotrivă, te trezești dimineața și habar n-ai ce ți s-a întâmplat. Asta dacă teoria ta cu marfa cerebrală e corectă.“ „O teorie care-și conține propriile contradicții e-ntotdeauna corectă. Principiul lui Hofstadter.“ „Ceva îmi scapă aici...“, a intervenit Maria. „În ce constă posibilitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu jumătatea de poveste a altcuiva. Să mă explic. Am convenit că textele lui Paul și Bidileanu sunt scrise de una și-aceeași persoană, care lucrează pentru globalmind. Nu știm ce-i globalmind ăsta, încercăm să-i dăm de capăt. Habar n-avem nici cine sau ce e-n spatele ei: un impostor, un geniu, o organizație-fantomă. Oricum, cineva care se-ascunde de ochii lumii, și nu așa, de fațadă, ci bine de tot. În principiu, oricine se-ascunde se ferește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Proust al tău era mic copil, pe lângă individul ăsta: în căutarea timpului pierdut s-a transformat în căutarea timpului trăit. Suntem sincronizați cu un tip care nu ne urmărește, ci ne descrie fiecare pas, minut cu minut, mișcare după mișcare. Habar n-am cum o face, dar procedează al dracului de bine; în viața mea n-am văzut așa ceva! Suntem pe mâna cuiva care știe ceva fizică, ceva matematică, și ceva literatură. Și nu știu de ce, tare-mi vine să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Mă numisem și prim-ministru sau dictator peste teritoriul al cărui singur cetățean, locatar și vizitator eram. Îl populasem cu flora și fauna minții mele, după placul și dispoziția cuvintelor care îmi treceau prin cap. Maria, Mihnea și tânărul Lupu habar n-aveau. Păreau ocupați, fiecare cu hobby-urile lui, cu micile motorașe iluzorii care îi țineau în viață: Lupu cu ceasurile de colecție; Mihnea cu-algoritmii genetici; Maria cu crema ei de față perfectă, care ar fi salvat omenirea de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
despre viitor, încăpeam cu toții în vocea caldă a profesoarei. Nu știai ce meserie să alegi, oferta curgea melodios și variat: miner, paznic, filatoare, chimist, șofer de basculantă, bobinatoare, tipograf, vânzător la „Alimentara“. Eu căutam să ajung pompier, vesel și dezinteresat (habar n-aveam atunci de fantasma cu uniforma care le excită pe fete). Îmi plăcea să fiu plesnit de vânt pe-un camion mare și roșu, de-o mie de ori mai mare decât microbuzul chinezesc de tablă cu pasagerii pictați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ambalajului, în pete vii și cărnoase), bucuria de-a trage cuvertura transparentă pe cap (ca perechea de chiloți a femeii iubite, uitată lângă pat), impregnându-mă de zeci de mirosuri reale sau posibile, deveneau insuportabile. Dacă Freud ar fi avut habar ce-mi trecea prin cap, și-ar fi rescris Știința viselor. Dar nu de-aici a început totul. Chiar dacă, în buna tradiție a profesorilor de literatură (care iubesc în exces când cărțile, când femeile), manifestam o disponibilitate precoce și evidentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
urmăream în pauze cum se ciupeau de-obraji în fața oglinzii sau își aranjau câte-o șuviță neascultătoare, rotind-o între degete. Altele se-așezau într-o doară pe masa de lângă geam, fremătând pe carourile de faianță rece. Asistentele de la Policlinică habar n-aveau de gesturile lor, ce valoare optică purtau pe piața privirilor clandestine. Când năvăleau în pantaloni, se schimba treaba. Splendorile medicinei de întreținere se transformau în niște hoteliere amorfe și plictisitoare, îmbrăcate aseptic, în craci tubulari, albi, de dispensar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ați luat ziarele de dimineață, mă abțin să-mi dezvolt ideea; suntem între inițiați!“ Băieții nu luaseră ziarele din dimineața aceea, nu pentru că nu s-ar fi găsit sau n-ar fi fost interesați, ci dintr-un motiv mai simplu: habar n-aveau să citească. Trei sferturi din Moroieni nu știa carte; celălalt sfert, care știa Abecedarul, plecase demult la oraș. Așa că băieții s-au uitat unul la altul, scărpinându-se în ceafă, după care și-au văzut mai departe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
îl numea pe bunică-meu bunic, iar în cealaltă unchi, începeai să bănuiești că la mijloc e o lucrătură. Cu Securitatea, nu glumeai, ăștia nu încurcau fișierele cum încurcăm noi astăzi la cursuri epocile și numele de autori. În plus, habar n-aveam că bunică-meu ar fi jucat vreodată șeptic cu tovarășul Ceaușescu (în 1946, nici eu nu scosesem capul pe lume, nici nea’ Nicu nu era încă tovarăș cu-adevărat), iar dacă ar fi făcut-o, din acte nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
adorm. Peste exact un minut și treizeci și opt de secunde, traseele noastre se vor intersecta la patru mii de metri unul deasupra celuilalt. Volumul de cer, metal, pahare de citronadă și urlete se va comprima într-un cub luminos. Habar n-aveți cum e. Eu, da. Desfac centura și mă ridic. Îmi trosnesc degetele; neoprenul din articulații e moale și nu face nici un zgomot. Țin mâinile afară, la vedere. O combinație de stimuli și ace biocibernetice rezolvă treaba în locul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
-mi dea și mie Zâna Maalox un stomac sănătos; să descarc Pif-uri și manuscrisele lui Macedonski din portbagaj; să fiu lăsat în pace. Am mulțumit frumos, i-am lăudat pe organizatori, după care am coborât. Aplaudau toți, ca la execuție. Habar n-aveau ce e-n sufletul meu. Din colț, de pe Academiei, m-am îndreptat spre „Edgar’s“, încercând să-mi închipui bodogănelile lui Mihnea și să le parez în gând, una după alta. Întâmplarea sau ironia soartei făcuseră ca strada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ce s-ar întâmpla dacă s-ar publica versurile?“ Majoritatea oamenilor nici măcar nu auziseră de cele două Scrisori: manualele te-abrutizau cu prima și-a treia, eventual câteva versuri din a cincea. Puținii care-o făcuseră știau că există, dar habar n-aveau unde. Noi le-am citit la Muzeul Literaturii, în arhiva B (imaginați-vă și singuri cum); după alții, ele ar fi fost păstrate la Biblioteca Academiei, în Fondul Secret. În fine, te mai loveai de unii (ca Scurtu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
parte, în moneda națională. De țările socialiste, nu mai vorbesc: Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia, URSS. La noi începuse o adevărată nebunie, îi făceau peste tot reclamă. Îl și tipăreau la Craiova sau la Casa Scânteii, scria uneori pe coperta patru: ILEXIM, habar n-aveam ce-nseamnă asta atunci, era un combinat tipografic.“ „Cum se-ntâmpla și cu mingiile alea tâmpite de fotbal: ARTEX. Cu haxagoane negre și-albe, umflate neuniform. Visul oricărui elev comunist!“ „Alea tumefiate, da. Dar stați să vă zic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
adâncindu-ne liniștiți în perne sau le luam de pe tastatura calculatorului, lipite de degete. Duceam mâna la nas sau la gură și nu vedeam decât unghii, burice și pielițe. Dedesubt, dacă puneai o lupă, colcăiau miliarde de-antene și ochi. Habar n-aveai cine pe cine examinează. Am mai încercat o dată să trag cu urechea. Nu se-auzea nimic. Eram trei vieți decopertate, închise cu-o sticlă de borviz într-un vagon și trântite pe orizontală în paturile incomode. Etajarea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
șiret. Doctorul Weidle părea simpatic, ciufut, te lua de la gară cu mașina și, la plecare, nu te mai ducea înapoi. La telefon nu suna, dar nici tu: telefonul purta rozetă și, pe cifra 9, un lăcățel care imobiliza discul. Poștașul habar n-avea, vecinii nici atât, le zâmbeai amabil și răspundeai „Grüss Gott!“ indiferent ce-ar fi zis, și totul era în ordine. Oricum, puțini ajungeau la ultimul etaj, scara cotea violent, în rampă și imprudenții se sufocau după primele șaptezeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Erau ele cât un hambar, dar i-au ajutat pe britanici să spargă codul Enigma.“ „Și să câștige războiul.“, am precizat. „Detaliu important.“ „Totuși, nu văd de ce ar trebui să legăm originile fotocainei de mini-programele de calculator pe care Jacquard habar n-avea că le-a inventat?“ „E-o supoziție.“, m-am apărat. „Mă găndeam că imperiile s-au bătut întotdeauna: supremația pentru informație. Cine deține informația, deține puterea.“ „Logic.“, a admis Grosescu. „Și-atunci, de ce să credem că doar unii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu mai gândea limpede; dacă n-ar fi fost prost de la început, ai fi jurat că își băgase fotocaina coada și-acolo. Ca o uzină socialistă, țara nu era nici de dat, nici de cumpărat. „Părintele Tuturor“ ținea la emblemă. Habar n-avea că, de fapt, și-ar fi vândut-o tot lui, la viitoarele alegeri democratice pe care, organizându-le, le-ar fi câștigat detașat, cu 85%, în fața lui Iliescu, Rațiu și Câmpeanu. Mi-am frecat obrajii, cu gândul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
a memoriei sau procese de alterare a amintirilor compromițătoare ori neconvenabile. Anticarii și Editorii, Uniunea și Academia sunt doar niște executanți pe piața intelectuală. Interfața cu oamenii care cred că, dacă scriu sau cumpără o carte, devin importanți, diferiți, contează. Habar n-au că pe noi ne interesează doar gândurile lor; asta e marfa pe care o rulăm, de secole. Globalmind vizează amintirile, pachetele compromițătoare, cele care ar putea lăsa indicii despre trecut sau vreo acțiune murdară. Compania dorește să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
iubea toată omenirea pe-ascuns: multe femei, o grămadă de fete, câțiva bărbați. Acum a aflat. Vrei să-ți mai povestesc din lucrurile pe care dumneata nu le știi, dar alții da? Mihnea are nevastă și copil. Pun pariu că habar n-aveai de chestia asta! Maria și-a ratat viața. A fost, de fapt, logodită cu un pârțar sau, în cel mai bun caz, cu un obsedat sexual; n-ai fost cinstit cu ea niciodată. Știa că te uiți pe-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Nici măcar nu mai avem nevoie de cookies. Știm cine și ce gândește, în fibra lui cea mai intimă. Când nu știm, aflăm pe alte căi.“ „Adică?“ „Nu toată lumea ține sau participă la blog-uri. Mai sunt și tâmpiți sau recalcitranți. Primii habar n-au să deschidă un calculator; ceilalți nu vor: se feresc de laptop-uri și rețea ca dracul de tămâie. Vezi colegii dumitale de la facultate.“ „Și? Pe-ăștia cum îi supravegheați? Cum le luați marfa, dacă nu există rulaj?“ „Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pe Rădăuți: Vilaia, Giugula și Frigescu. Nici noi nu suntem proști: cât și-a plictisit scriitorașul nostru audiența la Neptun, am umblat puțin la geografie. Mai nou, Prutul se varsă-n Marea Neagră, pe la Vama-Veche. Dar pun pariu că amicul nostru habar n-avea de-asta?“ Toată lumea știa de echipa lui Vilaia, nici poliția nu se mai atingea de ea. Ți se făcea frig doar când le-auzeai numele. „N-aș vrea să fiu în pielea avocățelului...“, s-a apropiat Mihnea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pocnească. L-am oprit cu un semn, îndemnându-l să stea deoparte. S-a tras spre ușă, nervos, cu sacoșa bălăbănindu-se. „Serios?“, l-am încurajat, „Cum așa?“ Îi făceam jocul, îl lăsam să se simtă bine. Era chiar amuzant. „Habar n-aveți cum stau lucrurile! Nici nu vă imaginați ce urmează!“ „De ce nu ne spui tu?“ „Dați-mi drumul imediat!“ „Vezi?“, a observat Mihnea, „Ți-am zis că o să-nceapă să se milogească.“ „O pățiți, credeți-mă pe cuvânt! Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]