7,075 matches
-
Laurent Jenny) care, în discurs, joacă rolul de indice al "redeschiderii lumii, al continuării originării sale, al activării unei noi decizii expresive, unde se aud ecourile întemeierii limbii"43. În ceea ce privește ficționalitatea, ea presupune o suspendare a realității sau o reprezentare imaginară a acesteia, care invită lectorul să participe la jocul creării unei lumi noi, raportabilă mereu la lumea reală. "A intra în ficțiune afirmă G. Genette înseamnă a ieși din câmpul obișnuit al exercitării limbajului, marcat de preocupările de adevăr sau
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
aer virginal" sau despre el însuși "sunt, evident, un ingrat", abandonează formularea univocă, glisând, prin antifraza ironică, spre pseudoreferențialitate. El suspendă, temporar, coerența globală pentru a reveni apoi la detaliile lumii obiective (dar subiectiv asumate) într-o incitantă navetă real imaginar real. Enunțul ironic joacă un rol structural și paradigmatic în polemica literară, în mod particular în cea argheziană. În acest punct considerăm necesare câteva considerații cu privire la ironie pe care le vom nuanța și relaționa concret în analiza discursului polemic arghezian
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
prezența unui "tu" "al auto-alocuțiunii" [Gerard Genette], spre exemplu "N-ai putere, s-a isprăvit, victoria nu va fi a ta" sau "Nu dai ca să scapi" [la Arghezi] sau a unui "tu" intertextualizat, când autorul include în text un dialog imaginar sau reproduce un dialog real), atâta timp cât persoana a doua nu apare marcată deictic în text (cu excepția scrisorii deschise, unde, în timp ce ținta apare ca interlocutor dinamic, participant activ în schema actanțială, prezența lectorului este subînțeleasă). Esența, și nu prezența ei, este
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
prin imaginea hiperbolică a consecințelor sale, regizată în micro-relatări sau povestiri aduse de pe front, fie în recursul la enunțarea pseudoperformativă, convertind în ficțiune însuși limbajul. În acest din urmă caz, sentimentul ororii este accentuat prin transferarea culpei asupra unui tu imaginar, ipotetic și, evident, punibil, în măsura în care duce la îndeplinire previziunile. E frecventă, la Arghezi, această punere în discurs care se relevă ca un joc al enunțiatorului: simulând interpelarea performativă a unui partener nedefinit, el alege, fără îndoială, rostirea cu cel mai
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
necenzurat, este, în textul polemic arghezian, amprenta unei agresivități gratuite ca izbucnire scurtă și necenzurată a pamfletarului: "Cu ce ușurință vă hrăniți din vomiturile de ieri, apostole!". De altfel, substituirea numelui cu apelativul ironic accentuează ideea diferenței grotești între statutul imaginar în text ca autoproiecție a adversarului -, și cel real, declasant și amendabil din perspectiva polemistului-pamfletar. Uneori, enunțul exclamativ constituie o punte tactică între o secvență ambiguizată de ironie și o alta referențială, tranzitiv asertată: "Ei! lăsați-mă să spun adevărat
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
dacă există, este implicită. Atunci când intenția autorului este de a satiriza o întreagă clasă politică, el inventează un personaj-tip al cărui nume Ubibene, sugerând cameleonismul și oportunismul demagogilor care se călăuzesc după adagiul latin, reprezintă indiciul prim că dialogul imaginar se poartă exclusiv pe terenul satirei. Aici discursul poetului simulează falsul panegiric, în manieră caragialiană: "Admirația mea fizică e mai ales politică, iubite Ubibene, și dacă mi-am permis să-ți adresez acatistul meu cu cădelniți, m-am gândit de
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
publicul. Adversarul e doar o categorie care face obiectul satirei, o voce personificată în discursul ficțional. Imponderabilitatea lui modifică întrucâtva schema actanțială susceptibilă de a deveni bipartită. Uzând de pattern-ul scrisorii, instanța auctorială devine ea însăși personaj în dialogul imaginar, adică un alt rol pe care polemistul găsește de cuviință să-l joace alături de un partener fictiv, care totalizează o sumă de însușiri reale. 5.1.2. Articolul tip manifest. Manifestul, înainte de orice altceva, este, incontestabil, un protest public. Din
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
le explic". Așadar discursul vine ca replică implicit polemică la puseele critice surescitate sau eronate, postevenimențiale. Apoi, cel mai potrivit exemplu este, fără îndoială, Dintr-un foișor, un discurs amplu și complex alcătuit din secvențe narative, fabulă, evocare, parabolă, dialog imaginar, monolog interior, mărturisire care semnifică un bilanț generos atât prin conținut, cât și prin formă. Departe de a-și fi epuizat resursele creatoare, Arghezi se găsește totuși la o vârstă când "trecutul și amintirile trebuiesc mutate din peizajul lor în
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
urmă, pentru că, la acest nivel al agresivității, pamfletarul se erijează în asanator al comunității. Adversarul său e un personaj impalpabil ("năpârcă ți-e numele colectiv") sau abstractizat prin antonomaza polemică și amenințător, cu care se înfruntă direct, într-o luptă imaginară, pe viață și pe moarte. Discursul fictiv, alcătuit eminamente din enunțuri performative, aduce în prim-plan figurile patosului agresiv care mizează pe incitarea la violență extremă. În schema actanțială, cititorului i se rezervă un alt statut: nici de arbitru, ca
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
miză fundamentală constă în recuperarea, de către cititor, a sensului neenunțat. În publicistica argheziană, aluzia reprezintă un procedeu predilect al descalificării subtile și apare fie concisă, în varianta litotei, fie dezvoltată, ca text-parabolă. Iată un avertisment aluziv, adresat, într-un dialog-monolog imaginar, unui adversar din viața reală (cu o identitate dificil de recuperat de lectorul neinițiat, cu toate indiciile existente), căruia Arghezi îi conferă falsul statut de prieten, pentru a-i putea, "chipurile", da cele mai bune sfaturi înaintea unei virtuale călătorii
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
-și persuada lectorul, etalând, față de acesta, o atitudine condescendentă și/sau protocolară. Atunci când respinge scriitura lui Iorga, pe motiv de prolixitate și inexpresivitate, prin enunțul asertiv: "proza domnului Iorga e perfect privată de el"291, Arghezi intră, concomitent, în jocul imaginar al unei dezbateri amicale cu lectorul său: "Nu-mi răspundeți că le style c'est l'homme căci tot domnia sa pierde". Enunțul traduce, totodată, prin uzul falsei prolepse, intenția de a para, în avans, o eventuală obiecție, fie ea și
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
obiect de artă: mumia egipteană, cadavrul făcut operă; prima noastră pânză: giulgiul pictat al copților. Primul nostru conservator: îmbălsămătorul. Prima piesă "art deco", recipientul pentru rămășițe, canopă, urnă, crater sau casetă. Nici măcar adepții lui Christos n-au putut rezista pulsiunii imaginare, deși făcuseră din interdicția lor mozaică un semn al diferenței în interiorul unei romanități idolatre. De la catacombă la bazilică, apoi la capelele medievale, acele "camere cu relicve" (Duby), vedem scheletul "ieșind" de sub pământ și crescând, înălțându-se în slavă, printr-o
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Swedenborg, Lavater sau chiar Novalis. Baudelaire spunea că "imaginația [...] e înrudită în mod real cu infinitul"*. Fără îndoială cu condiția să ținem minte că imaginația nu-și trage puterile din ea însăși, ci din infinitul căruia i se încredințează omul imaginar. Sau, mai exact, căruia infinita lui slăbiciune îl obligă să i se încredințeze, în lipsă de altceva. Arta numită magică era astfel în mod involuntar, iar cel care a sculptat-o pe Venus la Willendorf sau la Lespugue nu-și
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
imagini de hârtie, ușor de mânuit, ne permit să jonglăm nu cu obiecte, ca până acum, ci cu unități abstracte pe care le vom integra fără dificultate în tot atâtea sisteme de echivalențe și opoziții. Astfel s-a introdus în imaginara Cetate mondială a imaginilor "un fel de nomenclatură universală, o logică a identităților, ceva asemănător cu anonimatul semnelor matematice. Unică, opera de artă era un lucru complet singular prin realitatea ei materială, multiplicată, ea devine un semn"16. Ce Focillon
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
a le stiliza. Aceste "lecturi" ne spun mai mult despre epoca respectivă decât despre tablouri. Sunt tot atâtea simptome câte analize. Imaginile ne fac semn, dar nu există și nu poate exista, în cinema sau în altă parte, un "semnificant imaginar". O înlănțuire de cuvinte are un sens, o secvență de imagini are o mie. Un mot-valise poate avea un fond dublu sau triplu, dar ambivalențele lui sunt reperabile într-un dicționar, enumerate exhaustiv: putem da de capătul enigmei. O imagine
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
sau creștini, dacă am scăpat de exigențele celebrării caligrafice a lui Dumnezeu, după moda islamică, datorăm asta acelor "bizantini" despre care spunem cu atâta ușurință că discutau despre sexul îngerilor. Grație subtilității lor, flacăra ascetică nu a ars Occidentul. Întruparea, "imaginare de Dumnezeu", pregătise drumul. Ea guvernează distribuția divinului în lume, economia providenței. "Cine refuză imaginea, refuză economia", spune Nichifor 26. Ceea ce Christos este pentru Dumnezeu, imaginea este pentru prototipul ei. Și, așa cum Fiul tinde spre Dumnezeu, eu trebuie să tind
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
mijlocul nostru de control ne-ar lua, mai devreme sau mai târziu, sub controlul lui. Prozelitismul obligă iudaismul îl exclusese, rămânând o religie identitară fără vocație misionară, fiindcă nu urmărea universalitatea. Dumnezeul Vechiului Testament îl lovea cu fulgere pe omul imaginar, dar adepții celui Nou nu au putut, în cele din urmă, să se lipsească de idoli în stilul celor din vechime pentru a inculca idolatrilor noua idee a creatorului unic. Și Dumnezeu începe în mistică și sfârșește în politică, adică
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
i-au supus albii pe indieni", spune un cherokee. Nu atât cu ajutorul dolarului, cât al ecranului metropola metropolelor îi hipnotizează, fără știrea ei și a lor, pe alogeni, făcându-i s-o iubească. Înlănțuirea simbolică trece din nou prin captația imaginară și, în aceeași măsură, dacă nu chiar mai mare, ca informațiile de la CNN și emisiunile de știri, serialele, telenovelele și clipurile influențează principalele atașamente sau detașări ale popoarelor. Suveranitățile monetare se estompează, în beneficiul suveranităților imaginative. Astăzi, a bate monedă
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
la rubrica "fapte diverse". De unde nu se deduce că imaginea este periculoasă prin natură. Ci că alimentează, în fiecare om și în fiecare zi lăsată de la Dumnezeu, cu costuri mai mari sau mai mici, o tendință mimetică inconștientă. Problema modelelor imaginare de identificare nu este nici nouă, nici occidentală. Se poate presupune că tinerii vânători de bizoni din era glaciară își luau riscuri inutile din pricina gravurii rupestre. Dar vechimea unei enigme nu o disipează. Cercetătorii s-au aplecat mai des spre
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
se alimentează la surse de energie "inferioare", deci mai puțin supravegheate sau mai transgresive, mai libere sau mai puțin controlate decât activitățile spirituale "superioare". Ea captează mai de departe și mai de jos, este ca un radar. De asemenea, creația imaginară a unei epoci, acest arhipelag de arhaisme anticipatoare, nu ar avea un avans "istoric" față de creația intelectuală contemporană ei dacă nu s-ar hrăni, mult mai mult decât cea din urmă, din dinamismele profunde ale psihismului, procesele primare ale visului
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
unicitatea operei. Apropiindu-se prea mult de oameni, imaginile își vor pierde orice autoritate. Pe acest sumbru livret, un alt pionier al mediologiei, autorul Schiței de psihologie a cinematografului, avea să compună, zece ani mai târziu, opera optimistă a Muzeului imaginar fără să-i pomenească prea mult pe predecesorii săi44. Acest Malraux al anilor patruzeci a fost, în multe privințe, un Benjamin sonorizat și recondiționat. Când primul vede născându-se din reproducerea imaginilor un umanism planetar, cel de-al doilea pronostica
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
imaginea nu este învestită cu aceleași efecte la Paris în 1992, la Roma în 1792 sau tot la Roma în 1350 (când un milion de credincioși năpădesc orașul ca să privească o imagine miraculoasă a lui Christos). Nu este aceeași chimie imaginară, fiindcă dinamica privirii nu mai este aceeași. A pretinde să izolezi o idee de imagine ar fi tot o idee imaginară. Nu există imago o invariantă sub forfota nesfârșită a vizibilului, căci diversitatea este de esență, iar invarianta speculativă. A
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
când un milion de credincioși năpădesc orașul ca să privească o imagine miraculoasă a lui Christos). Nu este aceeași chimie imaginară, fiindcă dinamica privirii nu mai este aceeași. A pretinde să izolezi o idee de imagine ar fi tot o idee imaginară. Nu există imago o invariantă sub forfota nesfârșită a vizibilului, căci diversitatea este de esență, iar invarianta speculativă. A spune precum Gombrich, în incipitul la Istoria Artei, că nu există artă, ci numai artiști înseamnă să muți problema: de când există
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
propriu oricărei arte religioase în sens strict, dacă noțiunile de oficialitate sau, invers, de libertate artistică ar putea avea sens într-un univers care nu distinge între ordinea cosmosului și cea a oamenilor. Era idolilor Occidentul moral este iudeo-creștin. Occidentul imaginar este eleno-creștin (teologia catolică a imaginii trece practic peste Vechiul Testament). În limba greacă, nu în latină, a salvat creștinătatea imaginea marii nopți monoteiste, și asta cu mult înainte de schisma ortodoxă. În actele conciliilor, eikôn este tradus prin imago. Iar eikôn
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
mai mult. Și totuși ea a făcut legătura între Anvers, Basel, Fontainbleu și "țara artelor", Italia, a extins harta metisajului, a integrat grotescul, detaliul decorativ, planul arhitectural în lumea formelor nobile. Cu mult înaintea fotografiei, tiparul a permis primul muzeu imaginar european. Acesta va fi doar mondializat de reproducerea fotografică. Iar acum este miniaturizat de revoluția numerică. Am văzut, în cazul idolului, ce era o privire fără subiect. Vom vedea, cu vizualul, ce este o vedere fără privire. Era artei pune
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]