4,886 matches
-
de oi,/ Cu trei mândri feciori :/ Unu-i ungurean,/ Unu-i moldovean/ Și unu-i jâdan” <endnote id="(289, p. 151)"/>. Comentând astăzi această regretabilă lipsă, lingvistul Stelian Dumistrăcel amintește cititorului mai tânăr de „pudoarea politică” (e folosit un eufemism ironic) „ce caracteriza momentul redactării monografiei citate” <endnote id="(247, p. 116)"/>. În fine, cel mai flagrant caz este cel referitor la Încercarea de publicare, În 1972, a volumului Descolindatul În orientul și sud-estul Europei, semnat de etnologul ieșean Petru Caraman
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
Închipuia că un plocon minor - o gâscă (și Încă vie !) - poate fi „Înmânat” Parlamentului român pentru rezolva rea unei probleme atât de importante („problema evreiască”, așa zicând). Astfel a fost Înțeleasă până acum pictura lui Grigorescu din 1880 : o privire ironică asupra unui om care Încearcă să supraviețuiască Într-o societate coruptă. Având Însă În vedere informațiile cuprinse În acest capitol, este posibil ca pictura Evreul cu gâsca să aibă și o altă semnificație. Ar putea fi vorba despre unele reminiscențe
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
soția unui judan ; se zice mai ales În râs” ; cf. Glosariu, care cuprinde vorbele din limba română străine prin originea sau forma lor, cum și cele de origine Îndoioasă, București, 1871, p. 46. Pentru Lazăr Șăineanu, balabusta este un „termen ironic”, „luat din graiul evreo-german”, cu sensul de „evreică măritată” (295). Pentru I.-A. Candrea, este vorba de un „cuvânt de origine ebraică, Însemnând «stăpâna casei»” (773). Într-adevăr, este vorba de o corupere În idiș a expresiei ebraice ba’alah
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
a scris fina și cumătra, și ne-a scris foarte mult. Înseamnă că „emoțiile” de pînă acum nu erau reale, fiind mai mult un fel de autosugestie (motivul: „îmi apare în minte figura nașului nostru și zîmbetul lui atît de... ironic și neîndurător... și stiloul înțepenește”. Aceasta este imaginea criticului și a profesorului a cărui ironie este un scut de apărare!...). Deci, gata cu Comitetul! Nu se putea mai bine, mai ales în acest moment. Numirea la revistă, oricît s-ar
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
legătura, ne-am întîlnit rar, fapt pe care mi-l reproșează în scrisori. în schimb, l-am citit, și în manuscris și tipărit: proză, teatru, eseu, poezie. Scrisul său e dens, economic. Comentîndu-i debutul, îi remarcam, de pildă, acuitatea, pasele ironice, expresia neologistică, sicativă, tăioasă. Doza atent surprizele, combina subtil realitatea cu visul, aplica inteligent tușele lirice menite să emoționeze. în pofida calităților, n-a beneficiat de mari succese. Două sînt cauzele: una ține de firea sa nonconformistă, aparent arogantă și gata
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
cînd nu-l încalecă pe Manu ca să-l împiedice să citească, îl pornoservește pe tovarășul Stan (Daaa, tovarășe Stan... ) sub un tablou cu tovarășul Lenin, la care Barna taie periodic în interesul a ceea ce în capul lui e un comentariu ironic despre obscenitatea comunismului, dar în realitate nu e decît o mostră de pornoumor : nu comunismul e obscen aici, ci nivelul intelectual al comentariului. Altă mostră : tovarășul Stan, cel cu putere mare, dă dovadă de o potență surprinzător de mică. Clișeul
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
pe care o știam și mă prefac a-i cere scuze repetate că am îndrăznit s-o deranjez și-i fac niște ploconeli anume exagerate de parcă ar fi fost vreo alteță regală. Nu știu dacă a înțeles purtarea mea intenționat ironică. După câțiva ani, când a căzut din scaun, era cea mai atentă și drăguță colegă, dar... o scosesem din rândul colegilor adevărați. Mi se clarifică situația. Mi se dă o catedră la Școala din Munteni și la Școala Pedagogică, mult
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
o stilistică particulară, un indelebil profil identitar. Ce e de făcut ? Să ne privim cât mai adânc în această oglindă, să ne cunoaștem mai bine, să ne lăsăm posedați de geniul lui Caragiale, să devenim caragialieni, adică înțelepți, buni și ironici. I Caragiale - contemporanul nostru ? Caragiale contemporanul nostru ? Schițez o parafrază la titlul celebrului studiu al lui Jan Kott despre Shakespeare apărut în 1964, în Anglia, dar sub o formă interogativă, având în minte opusculele care fac din Caragiale, „acest complicat
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ce-l privește pe Caragiale, trebuie să observăm că el a fost sufocat, după opinia mea, în primul rând de dramaturgul Caragiale, de multiplele repre- zentări ale pieselor lui.” Mircea A. Diaconu vorbește în prefața cărții sale, I.L.Caragiale. Fatalitatea ironică, despre un capitol al unei proiectate cărți, capitol intitulat „Fiii lui Caragiale”, unde istoricul literar ar fi făcut remarcat o actualitate in spiritu, „ă...Ă cât de mult respiră spiritul lui, fascinat de neant și de geometrie, în posteritatea-i
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
toate ziarele publicau dia- gra mele evoluționiste ale formelor biologice aflate în con- tinuă schimbare, transformând șopârla în omul societății moderne printr-o serie de operații formale plauzibile, nu departe de travaliul inspirat al caricaturistului. Caragiale alege încă o paralelă ironică pentru acest tip de deformări anatomice, comparând rezultatul cu caricaturile lui Con- stantin Jiquidi. De altfel, caricaturistul colaborase cu Caragiale la Moftul român, iar caricaturile lui, incluzând-o pe cea a dramaturgului, plasează capul exagerat de mare al subiectului pe
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
de război.... O analiză atentă relevă faptul că naturalismul lui Caragiale este mai degrabă unul second hand, ca și balzacianismul lucid și butaforic al lui G. Căli- nescu. Autorul utilizează o rețetă bine asimilată, față de care își marchează prin ecart ironic și estetic distanța critică. Însă, ca și Călinescu, Caragiale aplică rețeta impe- cabil încât avem în aceste proze toate mărcile sensibilității naturaliste. Din nou, Caragiale nu construiește aici ceva de proporții, nici măcar o nuvelă, nicidecum un roman, ca să nu mai
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
sensibil la clișee, care operează cu clișee, le vehiculează în activitatea de ziarist ceea ce o dovedesc cu prisosință atât momentele și schițele, cât și comediile autorului. Două serii de clișee sunt puse în valoare, iar naratorul le subliniază prin accent ironic. Prima serie integrează sintagme precum „impresiile miri- fice”, „un potop de impresii și amintiri”, o colecție admi- rativ- exclamativă de locuri comune pe care le debitează conaționalii. Intemperanța este consubstanțială spiritului lumii caragialești și declamativul este acompaniat adesea de exclamativ
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
și nu o retorică, o stilistică sau o tematică, Zola dorește să facă sociologie. Caragiale împrumută nu fără un ecart ironic naturalismului efectele, este un mod de a scrie după rețetă, așa cum G. Călinescu scrie romane balzaciene după rețetă. Ictusul ironic devoalează jocul dublu de scriitură în oglinda unui model prestigios, dar și a unei mefiențe față de epistema pozitivistă a sfârșitului de secol XIX. Acest reflex nu face dispozitivul optic invocat mai puțin funcțional, ci ne demonstrează că avem un autor
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
bestialitate, bătătoare la ochii deprinși ; e un rudiment de om : e, cum am zice, fiara, care de-abia de curând a reușit să stea numai pe labele dinapoi și să-și ridice capul în sus, spre cer, cătră lumină !” Comentariul ironic al nara- torului stabilește un ecart semnificativ față de vehicularea vulgatei lombrosiene și putem identifica aici o atitudine ambiguă a naratorului față de verdictul științei moderne. Însă ceea ce subliniază prozatorul este capacitatea ima- ginii de a se difuza mai bine decât orice
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
redeștepta acum în spirit cu o perfectă palpabilitate până în cele mai neînsemnate amănunte.” Prozatorul nu a făcut decât să focalize portretul într-un mediu a cărui receptivitate era asigurat de regimul patologic al nevrozei. Efectul optic este prezent prin aluzie ironică, „luminoasa” teorie, însă teoria ca atare își relevă punctul focal în portretul robot al matoidului. Există aici un efect de coerență asigurat de o bună regie a focalizării obsesive. Maladia aduce în discuție dispozitivul senzorial al lui „simț enorm și
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
întoarcerea refulatului pentru care nevroza este cel mai vehiculat simptom. Ceea ce generează la Caragiale un naturalism second hand, ca și balzacianis- mul lui G. Călinescu este tocmai reflecția asupra natu ra- lismului care se strecoară în povestire. Una dintre frazele ironice merită reluată în contextul reflecției lui Jean Clair asupra unei mutații de profunzime în societatea occidentală de la finele secolului XIX și începutul secolului XX, mutație care relevă mișcări tectonice invizibile : „Atavismul... Alcoo- lismul cu urmările-i patologice... Vițiul de concepție
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Apoi nevroza ! - Atâtea și atâtea cuceriri ale științei moderne...”. Seria de noxe ale civilizației anunță aparent paradoxal progresul, deși, în același timp reprezintă consecințele sale. Se află aici un milenarism abil camuflat, o apocalipsă travestită în progres și un scepticism ironic. Într-una din frazele șarjate ale lui Matei Călinescu din Cinci fețe ale modernității se afirmă că „Încă o dată, progresul este decadență și decadența este pro- gres” . Afirmația rezistă atât timp cât înțelegem în această echivalență un raport dialectic, sau mai precis
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Numai că în ciuda decupajului „optimist” și olfactiv, Schopenhauer este unul dintre filozofii care marchează prin filozofia sa un scepticism profund în ce privește natura umană, un pesimism activ care contribuie la profilul gândirii și sensibilității romantice. Iată-l reluat într-o mizascenă ironică care trasează, de fapt, scepticismul scriitorului în ce privește progresul. Se cuvinte ca acest episod să fie recitit în contextul tiradelor despre progres ale personajelor sale. Antisemitismul este un fenomen încă latent, difuz în Europa la data când scriitorul își concepe povestirea
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
se manifestă acut ulterior, a devenit Eleutheriu, cel eliberat de condiția mundană, strălucind deasupra tuturor cu numele adevărat care indică numi- nosul camuflat în profanul unei existențe liniare. Pe de altă parte, tonul aparent mieros nu este doar o construcție ironică. Lefter invocă excelența unei sensibilități aristocra- tice la confiniile cu nevroza, iar pe de altă parte, mimează stilul aulic în măsură să retrocedeze semnatarului dis- tincția care i se cuvine și delicatețea aproape nevrotică care rezonează cu aristocratismul său. Modestia
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
nervoase foarte mari, iar Caragiale face apel la o stilistică pe care literatura romantică o consacrase. Știm că îi este impropriu procedeul, de aceea apariția unor astfel de mărci stilistice care vehiculează o mostră de lirism ascund întotdeauna un decalc ironic, și adesea trebuie citite prin antifrază. Însă termenii grandorii împrumutați romantismului merg în aceeași direcție a succesiunii eta- pelor pe care criza lui Lefter le parcurge. „D. Lefter e liniș- tit - acea liniște a mării, care, înțelenită în fine, vrea
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
răstoarnă întreg universul în sufletul celei mai insignifiante ființe umane. Exercițiul grandorii impune o inversare a polilor, sufletul devine abisal. Caragiale grefează un „citat” al sensibilității romantice cu stilistica aferentă, citat prin care înscrie en abîme figura micului funcționar. Antifraza ironică revelabilă prin jocul intertex- tual este a naratorului care „alege” stilul potrivit redactării unui astfel de transformism afectiv. De fapt, naratorul redă personajul sensibilității care a consacrat în literatură arta marilor dezechilibre, arta dezmărginirii, a lipsei de măsură, a grandorii
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
abuzează cu intenție de o realitate incontrolabilă.” Însă acest sunet este unul cu care boxează retorii, sonorul oricărui rapel oratorico-demagogic. Inexistența noțiunii politice este compensată prin forța sunetului, materialitate pe care o accentuează derapajele discursive. Desigur, Caragiale deconstruiește în cheie ironică noțiunea politică de popor prin abundență sarcastică și derizorii plasări contextuale, îi relevă sonoritatea, dar și inconsistența, o face să sune pentru a releva cacofonia. În acest sens proza intitulată semnificativ Boborul este revelatoare cu atât mai mult cu cât
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cadrului formal al relatării de a incorpora istoria globală a evenimentului, aceasta ascunde nu o alegere estetică sau o imposibilitate practică, cât problema redimensionării evenimentului la o scară spe- cifică marilor momente istorice. Se cuvine a citi cu atenție antifraza ironică a naratorului care își minimalizează rolul acceptând ipostaza celui care furnizează materialul docu- mentar al istoriei orale în calitate de martor la evenimente și parțial actor în câteva episoade. Afirmația care precede această reglare a etalonului textual face referire tot la un
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
însă cele două paranteze nu închid un moment revoluționar propriu- zis, ele devin revoluția ca atare, cu alte cuvinte forma de reprezentare a evenimentului. Din nou, dispozitivul de reglaj al cadrului de referință este pus în abis de o manieră ironică. În seara de 7 august, în salonul de la Hotel Mol- dova, polițistul Stan Popescu împreună cu alți „conspiratori” joacă jocul intitulat „la chilometru”. Descrierea minuțioasă a regulilor simple de altfel produce o altă ruptură de nivel în economia sublimului. Kilometrul măsoară
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
text este unul grav, cel al Revoluției din 1989 cu victimele ei. În acest context care reclamă sobrietatea, seriozitatea, reflecția îndurerată, răspunsul la tragedie este reflexul deriziv. Bășcălia repre- zintă pentru Pintilie o Soteriologie „de-a-ndoaselea”, mântui- rea nu prin reflecție ironică, ci prin enormul glumei proaste. În volumul care-i este consacrat, Bric‑à‑brac. Du cau che‑ mar réel au réalisme magique, regizorul relevă felul în care a conceput acest film, ca parte dintr-o serie virtuală de ecranizări niciodată
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]