8,051 matches
-
În ochii Îngrijorați, de culoarea alunei, ai băiatului, mulțumesc. Logan și Insch rămaseră la fereastră, privind cum Martin Strichen dispare În după-amiaza ploioasă. Era doar patru și afară se făcuse deja Întuneric. — Când era la bara martorilor, zise Logan, a jurat că-l omoară pe Moir-Farquharson. — Serios? Insch părea gânditor. — Crezi că va-ncerca ceva? Un zâmbet se ivi pe fața inspectorului. — Să sperăm. Nu se zâmbea În camera de interogatoriu numărul trei. Era plină până la refuz cu inspectorul Insch, sergentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
rahat murdar și-am să te-nchid. Și când ajungi la Închisoarea Peterhead, o să afli ce se-ntâmplă cu ăia ca tine. Ăia care se freacă de copii. — N-am făcut nimic! Lacrimile porniră În jos pe fața lui Nicholson. Jur că n-am făcut nimic! După o jumătate de oră, inspectorul Insch suspendă interviul, folosind pretextul unei „pauze pentru confort“. Îl lăsară pe Duncan Nicholson În camera de interviu cu agenta plouată și o porniră Înapoi spre camera principală de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
mamă necăsătorită și copil de trei ani. Un alt caz de nu vede, nu aude și nu vorbește de rău. Logan avu impresia că se poate comite un regicid În baie la ea cât timp se spăla și tot ar jura că n-a auzit nimic. Ultimul etaj În dreapta: Norman Chalmers. Povestea lui nu se schimbase. N-aveau nici un drept să-l hărțuiască În halul ăla. Avea să-și sune avocatul. Și iar Înapoi pe stradă. — Ei bine, spuse Logan, Îndesându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
reguli, și ofițerul de gardă rămăsese nemișcat în fața ferestruicii. Dar femeia plânse puțin și, când își ridică frumosul chip, pe el nu se citea durere, ci mânie, disperare, ură: — Ea a omorât-o, bătrâna aceea blestemată, Maștera, suspină. Eu, eu... Jur... Germanicus îi înăbuși îndată avântul; o îmbrățișă cu putere, fără un cuvânt; ea se zbătu, încercând să scape, apoi se liniști treptat; îmbrățișarea deveni drăgăstoasă. El o strânse din nou la piept; femeia continua să se opună. Micuțul auzi glasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de o împărăteasă, printre imensele bogății din a sa domus, grădinile superbe, sutele de sclavi și de liberți, fusese singuratică, de-a dreptul inumană. „În Roma cea plină de venin“, spusese Tiberius cu admirație, „este singura femeie care, după ce a jurat credință unui bărbat, a reușit cu adevărat să nu-l trădeze“. Însă relația Antoniei cu Tiberius ascundea o taină mai adâncă, rămasă necunoscută de-a lungul secolelor. În public, Antonia nu spusese nimic despre moartea fiului ei, Germanicus, și plânsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
puterii - și se putea transforma într-un triumf sau într-o înfrângere cruntă. Însă nu-i fu teamă nici o clipă; în cei douăzeci și cinci de ani, cât avea, mersese adesea alături de moarte. Și pentru prima oară, glasul lui răsună liber: — Vă jur pe amintirea lui Augustus, a lui Agrippa și a lui Germanicus că-mi voi da viața pentru ca încrederea voastră să nu fie înșelată. Era o frază scurtă, rostită dintr-o suflare, ca orice discurs gândit pentru a fi transcris de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
vizuale și chiar porumbeii călători, care într-o zi străbăteau sute de mile, duseseră până la cele mai îndepărtate granițe vestea alegerii sale și umpluseră de entuziasm întregul imperiu. Repede, toate orașele, de la Assos, în Troada, până la Aritium, în Lusitania, îi jurară credință; lespezi comemorative fură ridicate în mica Sestinum, în Umbria, la Akraighia, în îndepărtata Beotie, sau la Argos, capitala istoricei Ligi Panelenice; serbări populare în Achaia, Phocis, Locris, Euboea; statui la Olympia, Delphi, Miletus, Corinthus, Alexandria din Aegyptus, Tarraco din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
o spaimă continuă, că le fusese imposibil să se sustragă voinței lui și că acum le aduceau mulțumiri zeilor că se aflau sub blânda lui putere; la urma urmei, sugeră cu delicatețe cineva, ei toți îl aleseseră în unanimitate... Îi jurară credință veșnică și îl implorară să le acorde clemență nefericiților care așteptau îngroziți la Roma, pentru că, așa cum se știa din vremea lui Homerus, clemența era cea mai luminoasă virtute a sufletelor puternice. Și cum el continua să tacă, un senator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe scrumieră, terminat cu o capigliatura ricca, corectată Într-un coc perfect, orientat puțin oblic, dar În sus; ah, uitasem să spun că mititica are și un zuluf, da, chiar un zuluf (dar iată că anticipez la mise-en-abîme, v-o jur, fără să vreau), ce-i flutură obraznic pe frunte, cum vom mai Întâlni numai, dar mai bine să lăsăm să curgă materia epică În voie (de ce să procedez ca acel autor atoateștiutor care se bagă mereu În vorbă și-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
a mă transforma În personaj fictiv În fața ei. Întâmplările ce i le rezum sunt reale, dar, la un anumit moment, are loc o mutație a planurilor, o intrare subtilă În alt spațiu, În care personajul, adică eu, nu mai pot jura că am fost chiar așa și că am comis cutare sau cutare gest sau eveniment. Nu Îmi explic de unde Îmi vine această pornire de a manipula materia povestirii; parcă raportul adevărat nu este cel Între mine, cel de atunci (cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
enervat cu pretențiile lui de savant atoateștiutor. Cum Îi găsesc Înlocuitor, Îl dau dracului imediat și iremediabil. Prea mult l-am suportat. Mi-ajunge! Mă simt foarte singură, dar nu vreau să recunosc nici În ruptul capului. Am atâția În jur care mă doresc, iar eu mă simt singură. Asta din cauză că nu pot iubi pe nici unul dintre ei. Parcă ăsta era planul meu: să nu iubesc, să fiu iubită... Da, și ăsta va fi planul meu pe mai departe, dar sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Doru că te-ai culcat cu Dan În timp ce erai cu el? — Da. — Proasto, proastă de dai În gropi. Îmi Închipui ce a urmat. — A urmat o Întâlnire pe care o proiectase Doru. Înainte de a merge la Dan, Doru mi-a jurat că o să mă apere și o să-i explice lui Dan că el e cel care mă iubește și-l iubesc. Niciodată nu l-am văzut pe Doru mai bine Îmbrăcat ca În ziua aceea. Dan la fel. Am mers la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
cu el. Mie nu mi-a spus nimic de plecarea lui. O, ce fericire ar fi să nu fie adevărat! Îl iubesc atât de mult! Îmi vine să plâng În hohote! Cred că și el mă iubește. Ce să fac? Jură-te că nimeni nu va ști nimic. Să știi că sunt În stare de om disperat. Crede-mă! Te va pedepsi cerul de spui cuiva. Eleonora Aura, Ce să fac? Dacă el nu spune nimic, ce să spun? Să tac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
punea și a doua pereche de cătușe pe mâinile lui Weir, Sellitto se apropie de Weir. - Ești singur? Sau ai pe cineva afară? - Sunt singur. - Nu mă minți! - Mâinile, îmi rănești mâinile! gemu criminalul. - Mai e cineva cu tine? - Nu. Jur că nu. Bell îi chema pe ceilalți prin stație. - Doamne, apără-mă! A intrat înăuntru... Habar n-am cum. Doi agenți în uniformă, lucrând și ei pentru Echipa de Salvare a Vieților Martorilor, dădură buzna în apartament din hol, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
agenții Departamentului de Corecție cu privire la aptitudinile prizonierului de a evada, iar aceștia îl asigurară că Weir va fi plasat în celulele speciale, un loc de unde era imposibil să evadezi. - Ah, domnule Sellitto? spuse Weir cu vocea gâtuită. Detectivul se întoarse. - Jur pe Dumnezeu că nu am făcut-o eu, spuse el gâfâind și lăsând impresia unui veritabil sentiment de remușcare. Poate după ce mă odihnesc puțin, îmi aduc aminte câte ceva pentru a-l găsi pe adevăratul criminal. Chiar vreau să ajut. Jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
și-s dărâmată. Nici nu s-a uitat azi la mine - nici măcar o privire amărâtă. Chiar mă scoate din sărite. Și n-am sunat nici măcar o dată - nu ca Sheila, care sună din cinci în cinci minute. Scoate codurile de bare - jur c-așa face - doar ca să poată suna. Apoi, dacă vine doamna Peters, brusc nu mai are nevoie de nimica. Doamna Peters stă acolo, așteptând și, dintr-odată, Sheila nu mai are nici o problemă. Dar dacă vine el, începe cu „Vai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
O, Hristoase, fursecurile fuseseră scanate și casa îmi arăta totalul. Mai aveam doar câteva secunde, cât plăteam și-mi luam restul până să rămân fără pretexte să vorbesc cu fata. — E-n concediu, nu? S-a uitat la mine și jur că se strâmba. În ciuda tonului meu obișnuit, studiat, mi-am dat seama că simțise impetuozitatea din spatele său, făcându-mă să arăt ca un prost. Dintr-odată, devenise prea evident că vizitele mele constante la supermarket și faptul că folosisem o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
asta nu ne face proaste, zic io. Am același creier dincolo de toată grăsimea asta, să știți - ba nu, un creier mai bun decât are Denisha, pentru-nceput. Săptămâna trecută după muncă am încercat să-mi iau un sutien nou. Am jurat că nu mă mai supăr ca ultima dată, da’ din nou am ajuns să plâng. E așa umilitor cum se poartă cu tine. Jur că le place la nebunie: „O, nu, mă tem că nu ajunge până la mărimea 46EE“, strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
Denisha, pentru-nceput. Săptămâna trecută după muncă am încercat să-mi iau un sutien nou. Am jurat că nu mă mai supăr ca ultima dată, da’ din nou am ajuns să plâng. E așa umilitor cum se poartă cu tine. Jur că le place la nebunie: „O, nu, mă tem că nu ajunge până la mărimea 46EE“, strigă peste cabină. Încerc să par că nu-mi pasă, da’ ele știu că nu-i așa. Măcar am reușit să nu plâng până am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
în ultimele două săptămâni și tot amânam să iau legătura cu ei de frică să nu clatin bărcuța instabilă a fericirii pe care izbutisem cumva s-o țin pe linia de plutire de când plecasem. Al naibii de egoist din partea mea, desigur, dar jur că eram sincer convins că în vremea aceea le e mai bine fără mine și că, de fapt, Judy și cu mine nu fuseserăm niciodată un cuplu potrivit. Sentimentele intense- nu, cuvintele acestea nu sunt nici pe departe potrivite -, răvășitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
luate pentru ea. — Ah, m-am eschivat eu, asta ar putea fi o problemă. Mă tem că nu am la mine un carnet de cecuri și... — Am nevoie de numărul de cont. — Domnul Benson e acolo? — Cine? Domnul Benson - managerul. Jur că urmase un râs înfundat la celălalt capăt al firului. Nu e nici un domn Benson aici - aceasta este o facilitate de comunicare centralizată și informare. Unde lucrează acest domn Benson? —La bancă, firește. Unde sun eu. Managerul. Începusem să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
ale dezordinii familiare a cutiilor, lampadarele cele vechi și alte nimicuri adunate acolo erau evidențiate de umbre ascuțite ca într-o pictură cubistă. Mi-am dat seama că-mi țineam respirația în timp ce coboram: bubuitul continua și, câtă vreme priveam în jur încercând să-i identific sursa, izbucni oribil încă un țipăt din acela sfâșietor. Atunci l-am văzut, când am intrat în mica boxă din lateralul treptelor. Era îngenuncheat pe podea în colțul îndepărtat al încăperii mizere, cu spatele la mine, cu capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
că e amuzant. Se străduiesc din greu să-l convingă pe „Crystal“ să-și pună hainele de femeie, dar mă bucur să spun că până acum a refuzat. Aseară se așezase lângă Stacey pe canapea și aș fi putut să jur că erau două școlărițe, după felul cum chicoteau și arătau cu degetul și din astea vedetele rock din revistele pe care le citeau. —Oooooh, e pur și simplu superb, a spus Crystal cu vocea aia ciudată și gravă a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
cu mâna trecută în sus și-n jos peste față, care se face din veselă tristă, cât puteți de repede? Ești tot un zâmbet când urcă și după aia al naibii de deprimat cu gura-ntoarsă-n jos când coboară iar mâna peste ea? Jur că așa a făcut și fața lu’ Charlie. Parcă i s-ar fi blocat ceva la panou’ central. Fața i-a căzut cumva cu totu’ și parcă și ochii i s-au scufundat vreo doi centimetri în jos pe față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
și nu mă mai pot gândi la nimic altceva. M-am întors la magazin peste câteva ore și porcăria dispăruse. Vreme de câteva minute nu mi-a păsat cine mă vedea - fie și groaznicul de Chipstead sau... sau ea însăși. Jur pe Dumnezeu c-am vrut doar să-ndrept lucrurile: am intrat fără să mă uit în jur și m-am dus direct la culoarul pentru bebeluși - voiam să-l iau, chiar voiam. Voiam, Doamne - voiam. Dar dispăruse. M-am dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]